GRAVITY PARK Constanta
Gravity Park este un complex destinat practicantilor de sporturi extreme de orice varsta, cu toate utilitatile necesare inglobate in perimetrul parcului. Parcul se afla in Constanta (strada Soveja, vizavi de Palatul Copiilor) si este deschis tuturor amatorilor de sporturi extreme din Romania (si nu numai). A fost realizat cu sprijinul Primariei Municipiului Constanta.
Deschiderea Gravity Park a avut loc pe 24 mai 2008, iar spectacolul de deschidere a continut demonstratii de: Rollerblading, Skateboarding, Trial Bike, Dirt Jump Bike si Speed Climbing. La eveniment au participat cei mai buni 100 de rolleri, skateri, bikeri si climberi din Romania.
Suprafata totala de 8.500 metri patrati este impartita astfel incat sa impace toti riderii, oferind zone separate de trial, dirt jumping, climbing, bouldering si evident skate si role.
Complexul Gravity Park pune la dispozitia sportivilor facilitati complete care se ridica la standarde internationale: skateshop, internet cafe, vestiare, dusuri, centru inchiriere echipamente si centru de prim ajutor.
---
Faleza CAZINO Constanta
Cazinoul este una dintre primele cladiri ridicate la Constanta, aproape imediat dupa ce acest oras a fost preluat de catre administratia romaneasca si nu s-a mai numit Kustenge. Istoria Cazinoului incepe odata cu anul 1880. La acea vreme se numea Cazin sau Kursaal si nu era decat o constructie de paianta, captusita cu scandura la exterior si ridicata langa farul genovez, la capatul bulevardului Elisabeta, singurul bulevard al orasului.
Arhitectul angajat sa proiecteze noua cladire construita intre anii 1907-1910 a fost Daniel Renard, un arhitect roman de origine franceza, care avea sa conceapa noul Cazino constantean in stil Art Nouveau, devenind astfel promotorul acestui curent in Romania.
La inceputul secolului al XX-lea, Cazinoul era un loc cu totul aparte, unde aveau acces numai cei bogati si aventurieri, unde tinuta de seara era obligatorie, iar luxul o atitudine fireasca. In timpul Primului Razboi Mondial el a fost transformat in spital, iar in perioada interbelica Cazinoul a revenit la destinatia sa, reluand sirul povestilor pasionante derulate intr-un spatiu de lux, in jurul meselor de joc.
Astazi, Cazinoul continua sa existe fastuos la malul marii, in asteptarea stralucirii de alta data.
---
DELFINARIU Constanta
DELFINARIUL
Delfinariul din Constanţa şi-a început activitatea la 1 iunie 1972, constituind prima formă muzeistică de acest gen din ţară şi prima din sud-estul Europei la acea dată. În amfiteatrul cu piscină şi în bazinul acoperit, se organizează demonstraţii cu delfini şi lei de mare.
În Marea Neagră trăiesc trei subspecii de delfini, şi anume: marsuinul, delfinul comun şi afalinul. Delfinariul Constanţa a găzduit în bazinele sale toate cele trei specii de delfin din Marea Neagră. Primii au fost marsuinii (Phocoena phocoena relicta) şi delfinii comuni (Delphinus delphis ponticus), iar în urmă cu aproape 20 de ani au fost aduşi şi afalinii sau delfinii mari cum mai este numită specia Tursiops truncatus ponticus.
EXPOZITIA DE PASARI EXOTICE
În cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, începând cu anul 1982, a intrat în circuit turistic Expoziţia Păsări exotice şi de decor amplasată în imediata apropiere a Microrezervaţiei. Pe o suprafaţă acoperită de 100 mp, în voliere mari, cu compartimentare adecvată pentru hrană, cuibărit, zbor şi repaus pot fi admiraţi reprezentanţi ai diferitelor specii de păsări din Europa, Asia, Africa, Australia, Noua Guinee şi America de sud.
Expoziţia de Pasări exotice şi de decor, îmbogaţită an de an, oferă vizitatorilor de toate vârstele posibilitatea de a se recrea într-un mod plăcut şi instructiv, putându-şi lărgi orizontul cunoaşterii asupra avifaunei diverselor zone bio geografice.Colecţia noastră reuneşte 16 specii de păsări exotice care corespund unui număr de peste 150 exemplare.
PLANETARIUM
Ca o fereastră deschisă permanent spre cer, Planetariul din Constanta este ca un "far" la malul Mării Negre.
Primul obiectiv public de acest gen din ţara, luând fiinta în anul în care omul a reuşit sa "atingă" pentru prima dată cu piciorul Luna (1969), Planetariul destăinuie şi azi misterele greu de pătruns ale cerului. O lume de dincolo de noi, alcatuită din stele, planete, meteori, galaxii şi altele ţi se dezvăluie, dar eşti ajutat să înveţi să călătoreşti printre ele folosindu-te de constelaţii, cele care contribuie la realizarea acestui tablou, "Cerul", care nu a suferit nici o restaurare în ultimii 2000 de ani.
Planetariul din Constanţa a fost primul obiectiv din Complexul Muzeal de Stiinţe ale Naturii în actuala locaţie, în apropierea staţiunii Mamaia.
Portul Tomis Constanta
Portul Tomis se integreaza armonios in arhitectura urbanistica a orasului Constanta, reprezentand o prelungire a falezei Cazinoului si realizeaza o trecere echilibrata la plaja orasului. Accesul din oras in port este deosebit de facil, putand fi realizat atat cu mijloace auto cat si pietonal. In apropiata vecinatate se afla o serie de obiective turistice care sporesc gradul de atractivitate : Piata Ovidiu cu statuia poetului Ovidiu, Muzeul de Arheologie, Mozaicul Roman cu vestigiile antice ale vechiului Tomis, Acvariul, Farul Genovez, Cazinoul.
Prin amplasamentul si infrastructura existenta, Tomis port ofera un potential ridicat de valorificare a turismului nautic, activitati sportive si de agrement, constituind un adapost pentru ambarcatiunile sportive cu vele. Capacitatea portului permite organizarea unei game largi de activitati sportive, ca de exemplu regate care se desfasoara pe durata mai multor zile.
Se intentioneaza ca Portul Tomis sa devina o destinatie importanta pentru navele de agrement costiere care navigheaza de-a lungul litoralului romanesc, cu escale spre sud la Eforie, Costinesti, Neptun, Mangalia sau spre nord, la Mamaia, Midia.
Turismul nautic poate capata un caracter international, incluzand Portul Tomis intr-un circuit al Marii Negre. Se are astfel in vedere traseul Istanbul- Varna- Constanta- Odessa- Yalta, care poate fi realizat printr-o navigatie costiera. Acest gen de circuit se poate extinde, incluzand si alte localitati de pe tarmurile Marii Negre (portul bulgaresc Varna, portul ucrainean Odessa ), dar si Delta Dunarii.
Lacul Tabacarie Constanta
Lacul Tabacarie este situat la nord de municipiul Constanta si formeaza un complex lacustru, impreuna cu lacul Siutghiol. Lacul Tabacarie ocupa o suprafata de cca 99 ha.
Malurile sale sunt in intregime rectificate şi consolidate. Malul vestic urca pana la cota de 6 - 7 m, spre est si sud cotele fiind mai joase, de 2 - 4 m. In partea sa nordica tarmul este foarte coborat (1-2 m).
Relativ izolat de sursele naturale, lacul Tabacarie are o adancime care variaza intre 1.5 m si 4.4 m, fiind dependent de aportul de apă din lacul Siutghiol. Surplusul de apă este deversat din lacul Tăbăcărie în mare printr-un stăvilar situat în punctul "Pescărie".
In jurul lacului Tabacarie se afla parcul cu acelasi nume. Vegetația parcului cuprinde specii variate de arbori specifici zonelor lacustre ca: sălcii, plopi, chiparoși de baltă, stejar roșu.
Peisajul este completat de mica biserică maramureseana din lemn, biserica „Sfântul Mina".
Acvariu Constanta
Acvariul Constanţa, prima secţie a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, amplasat la malul mării pe faleza Cazinoului, în imediata vecinătate a acestuia, este şi primul acvariu public din România şi a fost inaugurat la 1 mai 1958.
Clădirea care îl adăposteşte, construită la începutul sec. XX, a trebuit reamenajată în totalitate, ea având, până în anii 1950, altă destinaţie.
Acvariul constănţean a rămas cea mai mare instituţie de acest gen din ţară, deşi ulterior şi alte muzee de ştiinţe ale naturii au înfiinţat secţii cu acelaşi profil.
Spaţiul expoziţional este destinat prezentării expoziţiei permanente de faună şi floră acvatică în 57 de bazine, dar şi expoziţiilor temporare cu tematici de biologie, ecologie acvatică şi pescuit marin.
Instituţie muzeală inedită pentru muzeele de ştiinţe naturale din ţară datorită patrimoniului său expoziţional format în exclusivitate din organisme vii, acvariul constănţean deţine şi colecţii naturalizate de peşti şi nevertebrate marine şi dulcicole, aparţinând diferitelor zone geografice ale globului.
Pentru a facilita prezentarea vieţuitoarelor dar şi accesul vizitatorilor la informaţii, patrimoniul expoziţional este reprezentat de peste 100 specii (1300 exemplare ), de vieţuitoare acvatice este structurat pe mai multe secţii. Repartizarea organismelor acvatice pe secţii are la bază criterii ecologice şi biogeografice, iar în cadrul secţiilor la amplasarea diferitelor specii în bazine s-a respectat pe cât posibil, criteriul taxonomic.
Secţia Marină
Această secţie adăposteşte specii de peşti şi nevertebrate din Marea Neagră şi migratori din Marea Mediterană.
Este cea mai mare şi reprezentativă secţie a Acvariului, atât prin capacitatea bazinelor cât şi importanţa speciilor prezentate. Cel mai mare bazin (30 mc) adaposteşte şi cea mai mare colecţie de sturioni renumită pentru importanţa ei stiinţifică şi pentru longevitatea
exemplarelor în captivitate (18-20 ani). Sunt prezentate toate cele 4 specii de sturioni (morun, păstrugă, nisetru, cegă), relicte ponto-caspice, unele exemplare depaşind talia de 150-180 cm.
Interesante pentru vizitatori sunt şi speciile non economice, mai puţin cunoscute ca pisica de mare, scorpia şi dragonul de mare, steluţele de mare, caluţul, acul şi aţa de mare, corosbinele şi cocoşeii de mare, etc. O atracţie deosebită pentru publicul vizitator o constituie prezenţa bazinului de recif unde este prezent peştele clovn, peştele chirurg, domnişoarele azurii şi albe, precum şi ariciul de mare.
Secţia dulcicolă
Secţia dulcicolă prezintă specii de peşti şi nevertebrate de apă dulce, care populează balţile şi lacurile litorale dar şi apele Deltei Dunării. Alături de cunoscute specii de ciprinide, crap, caras, roşioară, babuşcă, plătică, sunt prezentate şi rapitoare ca somn, şalău, biban şi ştiucă
Peşti exotici
Foarte bine reprezentată este şi ihtiofauna exotică, aparţinând diferitelor ecosisteme dulcicole din zone tropicale şi subtropicale ale continentelor Asia, Africa, America şi chiar Australia.
Varietatea deosebită de formă şi culoare este pusă în evidenţă prin prezenţa a celor peste 50 de specii care populează cele 4 secţii de peşti exotici printre care amintim: 3 varietăţi de peşte Piranha, peştele cuţit, peştele înger, peştele lopată, peştele pisică etc.
Parcul ARHEOLOGIC Constanta
PARCUL ARHEOLOGIC din Constanta reprezinta un spatiu cu vegetatie bogata in care spiritul vechii cetati Tomis este inca viu.
Latura de parc dinspre bulevardul Ferdinand este inca marginita de zidul roman de incinta, constructie ce dateaza din secolul al III-lea d.Hr. si care prezinta doua porti de intrare in cetate. Tot aici pot fi observate ramasitele Turnului Macelarilor, refacut in timpul lui Iustinian, si o serie de alte fragmente arhitectonice ale Tomisului antic.
Pe peretele cladirii aflate in extremitatea estica a parcului se poate observa Harta asezarilor antice din Dobrogea, un obiectiv realizat la scara mare si confectionat din piatra naturala.
Muzeul de Arta Populara Constanta
Prin specificul său, oraşul Constanţa, oraş turistic, oferă vizitatorilor români sau străini prin Muzeul de Artă Populară o imagine de ansamblu asupra spiritualităţii poporului român, ca spaţiu de sinteză a creaţiei artistice populare.
Muzeu etnografic de cuprindere naţională, ilustrează prin structurile sale, unitatea culturii populare din Dobrogea cu aceea a celorlalte provincii româneşti, datorită fondului originar comun precum şi permanenţei legăturilor în timp şi spaţiu cu românii din toate zonele etnografice ale ţării.
Colecţiile muzeului s-au constituit prin achiziţii de patrimoniu ce s-au efectuat sistematic conform unui plan bine structurat din punct de vedere documentar, artistic şi zonal şi s-au finalizat prin alcătuirea unui patrimoniu de cuprindere naţională de peste 16.000 de piese.
Expoziţia de bază a muzeului cu caracter permanent este organizată pe genuri ale creaţiei populare (ceramică, lemn, metal, textile, scoarţe, port popular, podoabe, icoane pe lemn şi sticlă etc) şi în cadrul acestora pe zone etnografice, avându-se în vedere mai multe criterii ţinând de latura ştiinţifică a documentării, nivel artistic, unicitate.
La parterul muzeului sunt etalate icoane pe sticlă din cele mai cunoscute ateliere rurale şi urbane ale Transilvaniei (Nicula Gherla, Şcheii Braşovului, Maierii Albei Iulii, Mărginimea Sibiului, Făgăraş) datând din sec. XVIII – XIX. Tematica iconografică cuprinde reprezentări ale ciclurilor – cristologic – Naşterea, Botezul, Plângerea, Învierea, mariologic (Adormirea Maicii Domnului, Încoronarea Fecioarei, Maica Domnului îndurerată) şi sfinţii patronimici. Deasemeni sunt expuse icoane pictate în tempera pe suport de lemn apreciate ca valori patrimoniale excepţionale, altele ca valori deosebite. Ca datare, colecţia de icoane pe lemn se încadrează secolelor XVII, XVIII, XIX iar ca atribuire stilistică se încadrează şcolilor medievale târzii româneşti, ruseşti (în care se înscriu şi cele specifice atelierelor ruso-lipoveneşti) sau greceşti (care au influenţat şi unele ateliere ale românilor balcanici).
Program vizitare:
în sezon zilnic 9-20
în afara sezonului 9 -17
Taxa de intrare: adulţi – 5 lei; copii – 2, 5 lei; Taxă foto, video – 20 lei
Parcul TABACARIEI Constanta
Parcul Tăbăcăriei se întinde pe o suprafata de cca. 100 ha în jurul lacului Tăbăcăriei din Constanța, fiind unul dintre cele mai frumoase parcuri din Dobrogea și printre cele mai mari din țară. Parcul include trei lacuri interioare, pe malurile cărora crește vegetație bogata, aceasta acoperind o mare parte a parcului. Lacurile cuprind insule, peninsule și istmuri ce dau zonei un aspect romantic. Un farmec aparte este dat de multitudinea de poduri și podețe ce facilitează accesul peste zonele cu apă.
Vegetația parcului este formata din specii variate de arbori specifici zonelor lacustre: sălcii, plopi, chiparoși de baltă, stejar roșu, dar si din castani, mesteceni, fagi și magnolii. Minunatele flori din interiorul celor 4 ha ale expoziției permanente „Expoflora" vin in completarea numeroasele flori ce alcătuiesc flora spontană a zonei. „Expoflora" cuprinde mii de plante din cele mai variate specii. Aici sunt expuse veritabile colecții de plante cum ar fi lalelele, expoziția cuprinzând peste 60 de varietăți de lalele.
În sezonul de vară, puteti face turul parcului în trenuleț. Mica bisericuta din lemn, „Sfântul Mina", se oglindeste si ea pe suprafata lucioasa a apei so da un farmec aparte parcului.
Parcul Tăbăcăriei este locul ideal pentru o gura de aer proaspat, o plimbare placuta sau pentru un picnic.
Parcul Teatrul OLEG DANOVSKI Constanta
Parcul Teatrul Oleg Danovski este situat in centrul orasului Constanta, pe b-dul Tomis, in fata cladirii Teatrului National de Opera si Balet Oleg Danovski.
Parcul fost amenajat pentru prima data in 1907, infatisarea actuala datorandu-se reamenajarii din 1957-1958.
In parc sunt amplasate statui din bronz, realizate de catre Constantin Baraschi ("Extaz", "Faun si Nimfa") si de catre Boris Caragea ("Tinerete").
Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie Constanta
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa are o istorie de peste o sută de ani, perioadă ce poate fi împărţită în trei mari etape: perioada 1878 – 1957 – cea mai tulbure; apoi, 1957 – 1977 şi, în sfârşit, din 1977 până în prezent. MUZEUL DE ISTORIE NATIONALA SI ARHEOLOGIE din Constanta este unul dintre cele mai bogate muzee din Romania si a doua institutie de profil, ca marime, dupa Muzeul National de Istorie al Romaniei din Bucuresti.
Istoria zbuciumata a muzeului incepe in anul 1878, cand primul prefect al administratiei romanesti din Dobrogea, Remus Opreanu, propunea Academiei Române ca materialele arheologice adunate la Prefectură, prin grija sa şi strădania inspectorului şcolar Ion Bănescu, să formeze un muzeu.
Timp de aproape un secol, Muzeul de Istorie si Arheologie din Constanta a trecut prin perioade de declin si inflorire, fiind dezorganizat, reorganizat si mutat in diferite edificii din oras.
Pe 22 septembrie 1957 s-a inaugurat, parţial, muzeul în noul său sediu. Muzeul de Arheologie Constanţa exista cu o expoziţie de bază, laborator de restaurare, bibliotecă de specialitate, mobilier modern.
În noua sa existenţă, muzeul s-a dovedit un organism experimentat, caracterizat printr-un înalt profesionalism, intervenind cu specialiştii săi atât la săpături de salvare cât şi la cercetări sistematice pe mari şantiere. Astfel, încet – încet, muzeul a început să se transforme dintr-un simplu depozitar de valori arheologice şi istorice într-un autentic centru de cercetări. Datorită acestora, timp de 20 de ani (1957 – 1977), muzeul constănţean a devenit o instituţie de renume mondial. Dar, prin exponatele sale, muzeul constănţean îşi încheia naraţiunea la începutul evului mediu. Pentru o expunere a istoriei până la zi era necesar un alt spaţiu şi o tematică nouă.
Pe 25 decembrie 1977 s-a inaugurat Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. Atributul de naţional acordat unei instituţii provinciale este expresia pe deplin justificată de poziţia ştiinţifică şi de propagandă a instituţiei.
Spaţiul expoziţional ocupă trei niveluri: parter, etajul I şi etajul II. La parter, sunt amenajate două săli de Tezaur; etajul I cuprinde, cronologic, istoria veche şi medievală a Dobrogei; la etajul II continuă istoria modernă şi, de asemenea, sunt amenajate câteva expoziţii tematice.
Muzeul de Istorie Nationala si Arheologie detine un patrimoniu impresionat, format din peste 430.000 de obiecte care dateaza din paleolitic pana in epoca moderna.
La parterul Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie se afla doua sali in care sunt expuse monumente arheologice cu valoare deosebita, raritati si piese unicat. Din aceasta sectiune se fac remarcate: Sarpele Glykon, descoperit in 1962, piesa unica in lume, reprezentand o zeitate din mitologia romana (sec. II d.Hr.), Grupul statuar Fortuna cu Pontos - divinitati protectoare ale portului si cetatii Tomis (sec. II-III d.Hr.), Aedicula cu dubla reprezentare a zeitei Nemesis – una dintre cele mai remarcabile piese ale Muzeului (sec. II d. Hr.), colectii de podoabe din aur, pietre si camee, tezaurul de vase de argint Sucidava-Izvoarele, etc.
In cadrul celorlalte etaje ale muzeului exponatele sunt ordonate cronologic, incepand cu primele dovezi de locuire a Dobrogei si incheindu-se cu epoca moderna.
Muzeul de Arta Constanta
Situat la ţărm de mare, într-unul dintre marile porturi europene, Constanţa, Muzeul de Artă este considerat pe plan naţional un important şi reprezentativ spaţiu de păstrare, valorificare şi cercetare a creaţiei plastice româneşti din perioadele modernă şi contemporană.
nfiinţat în anul 1961 cu un patrimoniu modest, aparţinând vechilor pinacoteci din Constanţa şi Balcic, Muzeul de Artă oferă publicului de pretutindeni peste un secol din evoluţia picturii, sculpturii şi graficii româneşti, încercând în acelaşi timp să arate şi să fixeze prin opere de referinţă, locul şi rolul Dobrogei, al peisajului marin în contextul creaţiei naţionale.
Dintr-un patrimoniu de peste 7800 de lucrări sunt expuse aproximativ 1500, atât la sediul din Constanţa, cât şi în cele două secţii din oraş şi judeţ - Muzeul de Sculptură Ion Jalea, Muzeul de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă din comuna Topalu.
Expoziţia permanentă a muzeului constănţean se bazează pe nuclee monografice ale maeştrilor şi sugerează o imagine complexă a creaţiei fiecăruia. Astfel vizitatorul poate admira numeroase lucrări aparţinând lui Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ştefan Luchian, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Ştefan Dimitrescu, Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Vasile Popescu, Jean Al.Steriadi, Lucian Grigorescu, Ion Ţuculescu, Alexandru Ciucurencu, Marcel Iancu, M. W. Arnold, Corneliu Michăilescu, Max Hermann Maxy, Margareta Sterian, Micaela Eleutheriade, Magdalena Rădulescu, Lucia Dem. Bălăcescu (pictură), Dimitrie Paciurea, Gheorghe Anghel, Ion Jalea, Corneliu Medrea, Alexandru Călinescu, Oscar Han, Miliţa Petraşcu, Hans Mattis-Teutsch (sculptură) şi mulţi alţii.
În expunerea de bază sunt prezente şi piese de artă decorativă – europeană şi extra-europeană, menite să întregească o atmosfera de contemplare şi elevaţie.
Muzeul de Arta organizează numeroase expoziţii temporare, de artă modernă şi contemporană, din patrimoniul propriu sau din afară, ale unor etape, creaţii, direcţii de evoluţie, personalităţi, tineri creatori pe cale de afirmare, artă românească, europeană şi universală, în organizare proprie sau colaborare cu alte instituţii prestigioase din ţară şi străinătate.
De-alungul deceniilor sale de existenţă, Muzeul de Arta a editat cataloage de expoziţii, studii de artă românească modernă, cercetări de antropologie culturală şi urbană, axate pe problematica specifică spaţiului dobrogean.
Deschis 10 – 18 în sezon, 9 – 17 extra-sezon, luni, marţi închis
Muzeul de Sculptura Ion Jalea Constanta
Muzeul de Sculptura Ion Jalea a fost infiintat in anul 1968 si este gazduit intr-o cladire declarata monument istoric. Edificiul a fost construit in stil neoromanesc intre anii 1919 - 1920, avandu-l ca arhitect pe Victor Stephanescu.
Muzeul detine 108 piese de arta, donate de catre Ion Jalea orasului Constanta.
Ion Jalea a fost unul dintre marii sculptori ai Romaniei, nascut in Dobrogea, membru al Academiei Romane, cu o activitate artistica de peste sapte decenii. In urma Primul Razboi Mondial, Ion Jalea si-a pierdut o mana in lupta, astfel fiind nevoit sa sculpteze toata viata cu o singur? mana.
Ion Jalea este autor a numeroase monumente, statui, busturi, reliefuri, compozi? ii alegorice.
Program de vizitare:
Extrasezon: Miercuri - Duminica 09.00 - 17.00.
Sezon: Miercuri - Duminica 10.00 - 18.00.
si multe altele
Mi-ai zis doar din Constanta...eu am zis intre Constanta si Dororhoi...
anonim_4396 întreabă: