Da, fă aşa cum ai început, că e bine.
Prima zi - cazare la hotel la ora la care ajungeţi şi eventual plimbare prin oraş, a 2-a zi vizitaţi oraşul cum trebuie, cauţi tu nişte obiective faine pe net, iar în ultima puteţi urca până la Râşnov de dimineaţă, apoi după-amiaza plecaţi înapoi spre casă şi în drumul spre Suceava să opriţi şi la cetatea din Prejmer.
Apropo... Biserica Neagră momentan nu e vizitabilă... dar nu cred că ar conta foarte mult asta. Caută legenda cu copilul de pe acoperişul Bisericii Negre, ca să impresionezi un pic publicul
Mai ai Muzeul de Istorie din Piaţa Sfatului (fix clădirea aceea din mijlocul pieţei), Muzeul de artă şi Muzeul Civilizaţiei urbane, Strada Sforii, Sinagoga Neologă etc. Caută poze şi informaţii despre ele şi vezi care ţi se par mai interesante. Totuşi, ar fi mult mai interesant ca ziua 2, dedicată vizitării oraşului, să înceapă cu o mică ascensiune pe Tâmpa, de dimineaţă, pe la 9 să zicem (cu telecabina, ca să scurtaţi din timpul petrecut pe drum), pentru că acolo ai un punct de belvedere foarte fain.
Spor la treabă!
Mergi la o agentie de turism, ai mai multe variante si bonusuri.Noua, celor de la scoala prin ei ne convine cel mai mult!
Încearcă Bucovina sau Maramureşul.
Ai putea să mergi pe Rarău spre exemplu, să te cazezi la Hotel Alpin sau la staţia meteo (e mai ieftin acolo dar trebuie să vorbeşti cu cabanierul să vezi dacă sunt locuri şi nu sunt cine ştie ce condiţii). Asta dacă doreşti un traseu prin natură. Altă variantă ar fi Ceahlăul. Dacă doreşti informaţii despre oricare astea 2 obiective lasă-mi mesaj privat sau cu "răspunde", ca să fiu pe fază.
De asemenea ai putea încerca zona Braşovului. O zi în oraş, plimbare prin centrul istoric şi vizita obiectivelor, urcat pe Tâmpa cu telecabina sau pe jos, o altă zi urcat până la Poiana Braşov şi în ultima zi - mers la Râşnov la cetate.
O altă alternativă frumoasă ar fi Sibiul. Recomand cu căldură Muzeul Brukenthal şi Muzeul Astra. Sunt deosebite.
De asemenea, dacă ai întrebări despre astea 2 nu ezita să le exprimi.
Am de facut un proiect la scoala, dar este imaginar adica ii in powerpoint cu nota. Am inceput sa il fac cu traseul in Brasov. Am scris prima zi ca vizitez Muzeul Casa Mureșenilor, ca pana ajung in Brasov se face ora 14. In seara aia ne cazam la un hotel. A doua zi am scris ca vizitam Biserica Neagra de la ora 11 la 12:30 si mai trebuie sa continui ziua aceasta ce vizitez, apoi ziua a 3 si gata. Multumesc mult pana acum.