Uneori cred că nu toată lumea merită să fie părinte.
Da, părinţii îşi iubesc de cele mai multe ori copiii, însă chiar şi în aceste condiţii cred că persoanelor care se decid să conceapă şi să aducă pe lume un copil, ar trebui să li se predea obligatoriu un curs la finalul căruia să susţină un examen pe bază de „admis” sau „respins”. Pentru orice pe lumea asta ai nevoie de permis, e necesar să treci un examen sau să susţii un test, un chestionar, ceva. Orice. Înainte de a intra la şcoală, eşti testat (chiar dacă superficial) din punct de vedere psihologic. Înainte de a te căsători ai de făcut o serie de teste medicale. Pentru a pescui, ai nevoie de permis de pescuit. Pentru ca cineva să te considere capabil a ocupa un post bine plătit într-o organizaţie corporatistă, e nevoie să fii acceptat la universitate, să parcurgi nişte ani de studii, să susţii un examen de licenţă etc. Pentru a conduce maşina, ai nevoie de permis de conducere. Şi altele asemenea.
Mi se pare surprinzător cum în cazul adopţiilor, părinţii sunt testaţi şi para-testaţi înainte de a li se permite înfierea unui copil. Pe lângă monitorizarea lor atentă din punct de vedere financiar pentru a se depista dacă deţin resursele necesare creşterii unui copil, sunt supuşi şi unui număr de teste psihologice. Părinţii naturali sunt supuşi de către cineva vreunui test? Oricine, oricând poate face câţi copii doreşte fără a dovedi cuiva în vreun context sau altul dacă este într-adevăr capabil să ofere o educaţie corespunzătoare odraslei lor (şi, desigur, sprijin emoţional). Toţi părinţii se descurcă foarte bine să îşi aducă micuţii pe lume, dar mult mai puţini sunt capabili să se descurce cum se cuvine acţionând în folosul copilului, susţinând dezvoltarea psihică oportună a acestuia.
Asta e. Nu ai ce să le faci, chiar dacă cel puţin în ultima vreme ai dese conflicte cu ei. Nu te apuca să le reproşezi că te-au făcut, de ce te-au făcut, de ce au adus copii pe lume, de ce nu te înţeleg. Probabil este o caracteristică a majorităţii părinţilor. Tu ştii că eşti iubit de ei, doar că uneori ţi se pare că nu ţi-o arată aşa cum ai dori tu.
V-aţi certat. Din nou. Nu te gândi că vei reuşi prin forţă să modifici comportamentul părinţilor tăi. Chiar dacă ai vrea, nu vei izbuti. Gândeşte-te ce efect au cuvintele răstite de mama sau tatăl tău asupra ta. Niciunul, nu-i aşa? Câteodată au, dar numai atunci când respecţi din pricina fricii cerinţele lor impuse cu forţa. Deci, nicidecum de bunăvoie. Crezi că tu poţi să trezeşti frica în ei încât să îi faci să se schimbe? Nu prea văd cum. Aşa că hai să ne gândim la alte variante de a îi face să te înţeleagă. Nu îi poţi obliga să fie într-un anume fel. Şi nici ei nu pot face asta cu tine.
Ştiu că te enervează. Simţi nevoia să ţipi, să le arunci cuvinte grele în faţă? Nu o face! Ei nu vin cu deschidere către tine. Tu nu te duci cu deschidere către ei. Ce faci în cazul acesta? Renunţi? Spui „adio” dorinţelor tale doar pentru că părinţii tăi sunt „încuiaţi”? Ţi se pare că în viaţă lucrurile sunt ori albe ori negre? Crezi că nu mai sunt şi alte variante cu excepţia impunerii forţate a punctului tău de vedere sau renunţarea la punctul tău de vedere? Să ştii că pe parcursul unei vieţi, rareori există alb sau negru. De obicei totul e gri (nu îmi sună prea optimist ce tocmai am spus adineaori). Poţi apela la compromis sau la cooperare. Nu e obligatoriu să cedezi tu sau să cedeze ei. Lucrurile se pot întâmpla şi pe jumătate cum vrei tu sau puteţi găsi o altă variantă la care nici tu, nici ei nu v-aţi gândit.
De exemplu:
Tu doreşti să te duci la petrecerea colegului de bancă, iar ei nu vor să te lase. Crezi că ai doar două variante? Ori te duci şi stai până când se crapă de ziuă (varianta ta), ori stai acasa (varianta lor). Nu. Să ştii că există şi versiuni de mijloc. În primul rând trebuie să încerci a purta o discuţie calmă cu ei cu privire la motivele pentru care nu te lasă. Dacă tatăl tău îţi spune, de pildă: „Nu te duci pentru că ştiu eu că vei veni la ziuă, iar eu şi mama ta vom muri de îngrijorare.”, îţi va fi clar că problema e de fapt dată de ora de întoarcere care se aşteaptă să fie 6-7 dimineaţa (în timp ce motivul ascuns este de fapt lipsa lor de încredere în tine). Poţi negocia cu ei să te lase, cu promisiunea solemnă că nu vei întârzia dincolo de ora 1. Ai grijă! Dacă îţi încalci promisiunea poţi fi sigur că la următoarele petreceri vei fi obligat să respecţi dorinţa părinţilor (mai exact nu vei mai onora cu prezenţa distracţiile cu pricina). Aşa că respectă-ţi cuvântul! Dacă îl vei respecta, cu timpul, vei căpăta încrederea părinţilor tăi, iar permisiunile vor fi din ce în ce mai frecvente şi mai generoase. Ideea e că trebuie să recâştigi încrederea lor, iar pentru asta, cel puţin o perioadă vei fi nevoit să îţi respecţi cuvântul.
Pentru a găsi cea mai bună variantă care să convină atât ţie, cât şi mamei şi tatălui tău, identifică motivul ascuns din pricina căruia ei se opun. Trebuie să fii puţin isteţ pentru a îl găsi. Dacă apelezi la această strategie, părinţii îţi vor acorda circumstanţe atenuante până la proba contrarie. Dovedeşte-le nevinovăţia ta, ţine-te de cuvânt şi vor începe încetul cu încetul să te trateze ca pe un om mare pe care se pot baza, care îşi respectă spusele şi care le arată, desigur, şi lor respect. Strategia sus exemplificată se cheamă „perioada de probă” şi seamănă cu perioada de probă pe care o are oricine atunci când îşi alege un nou job. Cu alte cuvinte: „Mamă, tată, lăsaţi-mă să vă dovedesc că sunt un om de cuvânt şi că orice lucru pe care l-am convenit împreună va fi respectat cu sfinţenie. Dacă nu, mă puteţi „concedia””. În cazul de mai sus, perioada de probă este scurtă: doar o seară. Dacă din prima seară îi vei dezamăgi, atunci se poate spune că „vei fi concediat”. Perioada de probă (în varianta extinsă) va continua preţ de încă 2-3 petreceri, timp în care poţi să fii sigur că părinţii vor fi cu ochii pe tine vânându-ţi greşelile. Dar dacă vă veţi onora legământul (mai exact, dacă îl vei onora tu), vei beneficia din ce în ce mai puternic de susţinerea şi încrederea lor. Iar dacă la un moment dat (dupa 10 dăţi de onorat cuvântul) se va întâmpla să calci pe bec, există mari şanse să se arate mult mai indulgenţi faţă de greşelile tale.
Alt exemplu: să spunem că tu doreşti să intri în formaţia liceului. Părinţii îţi interzic asta categoric. Încearcă să afli mai întâi motivele pentru care o fac. În scurt timp le vei identifica. Dacă tatăl tău îţi spune: „nu ai permisiunea de a intra în formaţia şcolii pentru că îmi e teamă că nu te vei mai concentra asupra învăţăturii, pierzând atâta timp cu repetiţiile”: gata! Ai identificat motivul. Ştii care este temerea tatălui tău. Ce poţi face? Nu îl poţi forţa să nu îi mai fie frică de eventualele consecinţe ale transformării fiului său într-un artist. Dar îi poţi propune o perioadă de probă. De pildă: „Tată, hai să încercăm o perioadă de probă, suficient de scurtă încât, în cazul în care ai dreptate, să nu îmi fie afectată performanţa şcolară pe întregul an. Lasă-mă timp de cinci săptămâni să fac parte din formaţia şcolii, iar dacă în timpul acesta notele mele vor scădea, renunţ la dorinţa mea definitiv. În cele cinci săptămâni îţi voi prezenta periodic carnetul de note şi îţi voi povesti în detaliu ce s-a mai întâmplat la şcoală.” Ştiu că nu îţi convine în totalitate strategia asta, dar gândeşte-te: decât deloc, tot e mai bună. Dacă reuşeşti să acorzi atenţie suficientă ambelor arii ale vieţii tale: şcoala şi formaţia, pe lângă faptul că vei obţine permisiunea de a îţi continua practicarea hobby-ului, vei mai obţine ceva, zic eu, mult mai preţios. Ştii despre ce e vorba? Încrederea părintelui tău şi respectul acestuia pentru copilul său care tocmai i-a dovedit cât de responsabil poate fi.
Răspuns Câştigător
|
LaLaLaLoveAlex
a răspuns:
Nu e asa usor de santajat un parinte! Atunci cand ma cert cu mama pentru ca nu ma lasa intr-un loc anume si imi spune pune mana si scrie si apoi iesi, chiar daca ii spun eu : Nu mai scriu nimic! Gata nu mai ma duc la nicio scoala! Asta nu e un santaj, doar ca ne certam.si pana la urma tot ca mine iese.Dar apoi stau si ma gandesc si imi pare rau pentru unele vorbe aruncate la nervi, atunci cand voi avea copil daca imi va face si el la fel? Oricum, parintii sunt singurele persoane care ne iubesc neconditionat! Si ne iubesc frate! si ne vor doar binele! Acum am mai crescut. Am un prieten de 2 ani de zile.Si pot sa spun ca relatia cu parintii mei a evoluat, in sensul ca discut cu mama mea, ii spun cam tot ce fac.nu ma feresc, asa cum faceam anii trecuti. Si tocmai pentru ca il cunoaste pe prietenul meu, are foarte mare incredere in el, si totodata si in mine! Deci situatia s-a schimbat. Bafta multa tuturor! Si. parintii nu sunt atat de rai pe cat par! Doar ca sunt putin neintelegatori, dar trebuie sa stii sa le intri pe sub piele si sa ai cuvant! :*
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
|
Skillzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz
a răspuns:
Aveti mare dreptate...
In cazurile petrecerilor,iesirilor in oras, trebuie sa-ti respecti decizia...
E cel mai bine, sa fii acasa la acea ora.
|
DorelSudoru
a răspuns:
1: Le iei cumva din filme americane pentru adolescenti?
2:Exista o multime de tipuri de parinti, felul despre care ai vorbit tu sunt chiar de treaba nu "incuiati"...na-m chef sa-ti explic ce inseamna sa fi incuiat...
3:"Perioada de proba" 
funny, ce sa zic, dar dupa cum am zis depinde de parinti(as vrea sa vad niste pareri ai compatriotilor daca se folosesc de metoda asta)
4:Vorbeai tu de o cale de mijloc...ei bine nu.
Daca are si ambitie parinteke, ma rog acum depinde si de ce fel de copil esti...
|
DorelSudoru
a răspuns:
1: Le iei cumva din filme americane pentru adolescenti?
2:Exista o multime de tipuri de parinti, felul despre care ai vorbit tu sunt chiar de treaba nu "incuiati"...na-m chef sa-ti explic ce inseamna sa fi incuiat...
3:"Perioada de proba" funny, ce sa zic, dar dupa cum am zis depinde de parinti(as vrea sa vad niste pareri ai compatriotilor daca se folosesc de metoda asta)
4:Vorbeai tu de o cale de mijloc...ei bine nu.
Daca are si ambitie parinteke, ma rog acum depinde si de ce fel de copil esti...
5:Sunt singurul care a citit toata asta?:O
|
TheCritic
a răspuns (pentru ADYTZA_2094):
Si functioneaza? Am niste parinti ambitiosi si daca i-as santaja, cred ca nu as mai obtine nici jumatate din lucrurile pe care le primesc de regula. Eu nu cred ca e o solutie, dar daca tie ti se pare ca e, imi poti da si mie un exemplu te rog? As vrea sa incerc
|
MioaraParalescu
a răspuns:
Pai,eu nu i las in pace pana nu ma lasa. Oricat ar fi de enervanti,(adica nu ma lasa sa fac ce mi-am propus),ori ma prefac ca plang, ori ii rooog, de vreo 40 de ori 
|
LoveForShania
a răspuns:
Buna.
Da,cu mama, fac ce vreau, ma rog de 40 ori si pana la urma reusesc,i spun ca nu vin tarziu,chestii de genu,si ma lasa,apoi daca vin tarziu,a doua zi ma cearta putin, atata tot
Dar cu tata,nu frate
Daca el imi spune ca nu, apoi pot sa ma rog toata ziua si sa zic orice ca tot nu ma lasa, din contra, se ia de mine ca il disper
|
anonim_4396
a răspuns:
Bună!
Ești genială.am vorbit cu tine pe blog și știi foarte bine să te bagi în mintea adolescenților.Dar mai e ceva,ai nevoie de un adolescent care să te ajute,dacă nu ești unul dintre ei,este mult mai greu să vezi care sunt probleme lor.Te sfătuiesc să scrii despre cum îi faci pe părinți să îți înțeleagă sentimentele și gândurile,unele nu poți să le spui sau nu vrei să le spui fiindcă nu își vine să o faci,și asta ar ajuta mulți adolescenți care au această problemă,îți mulțumesc pentru sfaturile acordate nouă,dar și unor părinți care sunt pe site și își dau seama de unele lucruri, sper să te gândești să scrii despre ce am zis, baftă în continuare.
|
ADYTZA_2094
a răspuns (pentru TheCritic):
Da de exemplu o data mama a spus cami ia leptopul si i-am spus ca o spun pe mamaia ca intr-o seara a plecat de acasa fara sai zica si a mers
|
TheCritic
a răspuns (pentru ADYTZA_2094):
What:O:O:O...pai daca as face asta, mama mi-ar zice"sun-o!" Cand parintii mei isi propun ceva, nu se lasa batuti pana nu obtin. La fel sunt si eu dar am noroc ca pana acum nu prea i-am suparat si obtin cam tot ce vreau.
|
ADYTZA_2094
a răspuns (pentru TheCritic):
Ca sa-ti spun sincer eu nu optin tot ce vreau pentru ca am deja tot ce vreau sunt si fytzoaza si alintata
|
consiliere-adolescenti.ro
explică:
Stii cum e si cu santajul asta? Merge si nu merge. Depinde de parinte. La unii parinti nu tine cu santajul nici sa-i pici cu ceara. Ba, dimpotriva, mai rau iti faci procedand asa. La altii, merge, intr-adevar.
In orice caz, santajul nu duce la rezultate constructive pe termen lung. Ok. Pe termen scurt iti rezolvi problema, dar in niciun caz nu reusesti in timp sa consolidezi relatia cu parintii. Ideea e sa incerci sa lupti ca sa dovedesti parintelui ca esti suficient de matur incat sa aiba incredere in tine. Or prin santaj...nu prea iti dovedesti maturitatea. Santaj poate face oricine. Insa comunicare eficienta si incercare de castigare a increderii parintelui, este mai greu si nu toata lumea e capabila sa procedeze asa. Daca incerci sa castigi increderea parintelui, va avea uneori senzatia ca vorbeste cu un om matur, cu un adult, lucru care il va face sa simta ca tu, adolescentul, ai suficienta intelepciune incat sa nu iti asumi riscuri inutile si ca esti apt sa te gandesti la consecintele pe termen lung ale actiunilor tale.
Santajul, in situatii de urgenta, sa zicem ca poate fi practicat, insa la un moment dat s-ar putea sa nu mai mearga. Iar pe termen lung, relatia cu parintii se poate deteriora din pricina santajului.
E drept ca e frustrant sa nu obtii ceea ce vrei si te inteleg ca nu ai rabdare sa stai sa incerci a construi o relatie solida si deschisa cu parintii (moment in care e mai simplu santajul), dar cred ca merita probat si experimentat. Iar daca nu merge si nu merge, ok, te intorci la santaj ca unica solutie de a obtine lucrurile pe care ti le doresti.
Si in lumea adultilor se practica foarte mult santajul, dar intotdeauna incredere si respect va castiga doar cel care nu apeleaza la tertipuri de acest gen pentru a primi ceea ce asteapta de la ceilalti. Incredere si respect va primi cel care comunica eficient, care da dovada de maturitate, care stie sa apeleze la cooperare si uneori la compromis (deci cel care din cand in cand isi asuma riscul de a se simti putin frustrat – deci de a nu-si satisface dorintele 100% intotdeauna).
Recunosc, insa, ca unii parinti sunt de-a dreptul imposibili. Adica nu merge cu nimic, orice ai face. Pur si simplu nu dau dovada de niciun fel de deschidere si vor sa se faca doar asa cum stabilesc ei, fara drept de replica acordat adolescentului lor... ceea ce e foarte trist.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru TheCritic):
E, vezi, TheCritic, ca te descurci? Obtii ce vrei, esti incapatanat si hotarat (asa cum sunt si parintii tai), deci la ce-ti mai trebuie santaj? Continua sa nu-i superi (adica sa iti respecti cuvantul si sa fii matur - banuiesc ca asta inseamna sa nu ii superi) si vei obtine in continuare lucrurile pe care le doresti si permisiunile pe care le astepti.
|
BebeStrumf
a răspuns:
Xoxo eu cred ca parintii nu'i poti alege,si indiferent de natura lor trebuie sa ii respecti; sunt oameni ca oricare altii, nu'i putem compara cu o masina la care ai nevoie de permis, ci trebuie intelesi tocmai pentru ca sunt oameni ca oricare dintre noi avand defecte si calitati...sa nu ajungem sa facem o tragedie din asta,asa riscam sa ne uitam statutul in ''ierarhia umana''...iar timpul isi spune cuvantul mereu, se pot rezolva problemele, dar nu fortate.
|
ZoZoHeart
a răspuns:
Este foarte adevarat, m-ati ajutat, dar parintii mei nu ar intelege neam orice as face pentru ca ASA VOR EI (si e foarte greu la ei sa depistezi motivul ascuns ) .
|
IoanaLoredana
a răspuns:
Sunt fel si fel de parinti, fel si fel de copii, fel si fel de mentalitati.Eu multumesc lui Dumnezeu am niste parinti extraordinari(ce-i drept cine nu zice asa...).Au avut incredere in mine de mica si mi-au dat voie si libertate destul de multa. Asta in conditiile sa stie tot timpul unde sunt, pentru orice eventualitate.Nu le-am ascultat intodeauna sfaturile, desi nu stiu voi dar mami are o vorba dupa fiecare sfat:"Ai sa ajungi tu la vorbele mele".Si normal intodeauna a fost asa.
In schimb daca nu ma lasau la petreceri sau cluburi(desi nu a cam fost cazul) nu am trecut peste cuvantul lor.Nu de alta dar eu am o relatie foarte apropiata cu mama mea si intodeauna ma scotea de la tati(care normal e tata de fata e mai grijuliu).
va pupacesc!
|
TheNinthKoopa
a răspuns:
Parintii mei sunt super duri cu mine. Stiu ca in mare parte e din cauza faptului ca vor sa aiba grija de mine si asa mai departe, dar de multe ori exagereaza si ei:
1. Dau vina pe mine de fiecare data cand se intampla ceva si nu se stie care e vinovatul, sau in cel mai bun caz ma intreaba "Nu cumva tu ai spart [...]?" intrebare prin care, pana la urma, se subintelege ca tot pe mine ma cred vinovata.
2. Tipa la mine mereu si ma provoaca sa ridic si eu tonul, apoi ei zic ca n-am voie sa tip la ei ca sunt parinti si mai stiu eu ce... Da' e vina mea ca ei ma provoaca?!
3. In special mama are o problema cu ce desenez, cu muzica pe care o ascult, cu anime-urile la care ma uit si cu jocurile pe care le joc. Da' n-ai tu treaba ce fac eu daca pe tine sau pe altii nu ii afecteaza! Daca vreau sa desenez monstri, sa ascult rock, sa ma uit la anime-uri sau sa ma joc RuneScape e treaba mea! Am si eu o varsta, chiar daca n-am inca 18 ani, dar am 14, cred ca e destul ca sa nu ma mai enervati atata!
Si mai sunt destule chestii... Cred ca daca ar fi mai intelegatori as putea sa discut cu ei. Si daca as putea sa discut normal cu ei, fara tipete si amenintari ca imi ia calculatorul sau nu stiu ce, as putea sa ii fac sa inteleaga. Da' cu ei NU SE POATE DISCUTA. Altfel spus, cea mai buna metoda, daca e posibil, e sa ii faci sa te inteleaga. Daca ai reusit, bravo tie. Daca nu, imi pare rau...
|
Fly2Sky
a răspuns:
Ia voi toti dc va sntajati paritntii ii mai sntajati mult va rup capu daca esrati voi in locu lor va convenea vin cu 20 de mafioti la fiecare acasa aveti grija imi dau seama unde stati dupa comentarii am un program
Întrebări similare
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
