Uneori cred că nu toată lumea merită să fie părinte.
Da, părinţii îşi iubesc de cele mai multe ori copiii, însă chiar şi în aceste condiţii cred că persoanelor care se decid să conceapă şi să aducă pe lume un copil, ar trebui să li se predea obligatoriu un curs la finalul căruia să susţină un examen pe bază de „admis” sau „respins”. Pentru orice pe lumea asta ai nevoie de permis, e necesar să treci un examen sau să susţii un test, un chestionar, ceva. Orice. Înainte de a intra la şcoală, eşti testat (chiar dacă superficial) din punct de vedere psihologic. Înainte de a te căsători ai de făcut o serie de teste medicale. Pentru a pescui, ai nevoie de permis de pescuit. Pentru ca cineva să te considere capabil a ocupa un post bine plătit într-o organizaţie corporatistă, e nevoie să fii acceptat la universitate, să parcurgi nişte ani de studii, să susţii un examen de licenţă etc. Pentru a conduce maşina, ai nevoie de permis de conducere. Şi altele asemenea.
Mi se pare surprinzător cum în cazul adopţiilor, părinţii sunt testaţi şi para-testaţi înainte de a li se permite înfierea unui copil. Pe lângă monitorizarea lor atentă din punct de vedere financiar pentru a se depista dacă deţin resursele necesare creşterii unui copil, sunt supuşi şi unui număr de teste psihologice. Părinţii naturali sunt supuşi de către cineva vreunui test? Oricine, oricând poate face câţi copii doreşte fără a dovedi cuiva în vreun context sau altul dacă este într-adevăr capabil să ofere o educaţie corespunzătoare odraslei lor (şi, desigur, sprijin emoţional). Toţi părinţii se descurcă foarte bine să îşi aducă micuţii pe lume, dar mult mai puţini sunt capabili să se descurce cum se cuvine acţionând în folosul copilului, susţinând dezvoltarea psihică oportună a acestuia.
Asta e. Nu ai ce să le faci, chiar dacă cel puţin în ultima vreme ai dese conflicte cu ei. Nu te apuca să le reproşezi că te-au făcut, de ce te-au făcut, de ce au adus copii pe lume, de ce nu te înţeleg. Probabil este o caracteristică a majorităţii părinţilor. Tu ştii că eşti iubit de ei, doar că uneori ţi se pare că nu ţi-o arată aşa cum ai dori tu.
V-aţi certat. Din nou. Nu te gândi că vei reuşi prin forţă să modifici comportamentul părinţilor tăi. Chiar dacă ai vrea, nu vei izbuti. Gândeşte-te ce efect au cuvintele răstite de mama sau tatăl tău asupra ta. Niciunul, nu-i aşa? Câteodată au, dar numai atunci când respecţi din pricina fricii cerinţele lor impuse cu forţa. Deci, nicidecum de bunăvoie. Crezi că tu poţi să trezeşti frica în ei încât să îi faci să se schimbe? Nu prea văd cum. Aşa că hai să ne gândim la alte variante de a îi face să te înţeleagă. Nu îi poţi obliga să fie într-un anume fel. Şi nici ei nu pot face asta cu tine.
Ştiu că te enervează. Simţi nevoia să ţipi, să le arunci cuvinte grele în faţă? Nu o face! Ei nu vin cu deschidere către tine. Tu nu te duci cu deschidere către ei. Ce faci în cazul acesta? Renunţi? Spui „adio” dorinţelor tale doar pentru că părinţii tăi sunt „încuiaţi”? Ţi se pare că în viaţă lucrurile sunt ori albe ori negre? Crezi că nu mai sunt şi alte variante cu excepţia impunerii forţate a punctului tău de vedere sau renunţarea la punctul tău de vedere? Să ştii că pe parcursul unei vieţi, rareori există alb sau negru. De obicei totul e gri (nu îmi sună prea optimist ce tocmai am spus adineaori). Poţi apela la compromis sau la cooperare. Nu e obligatoriu să cedezi tu sau să cedeze ei. Lucrurile se pot întâmpla şi pe jumătate cum vrei tu sau puteţi găsi o altă variantă la care nici tu, nici ei nu v-aţi gândit.
De exemplu:
Tu doreşti să te duci la petrecerea colegului de bancă, iar ei nu vor să te lase. Crezi că ai doar două variante? Ori te duci şi stai până când se crapă de ziuă (varianta ta), ori stai acasa (varianta lor). Nu. Să ştii că există şi versiuni de mijloc. În primul rând trebuie să încerci a purta o discuţie calmă cu ei cu privire la motivele pentru care nu te lasă. Dacă tatăl tău îţi spune, de pildă: „Nu te duci pentru că ştiu eu că vei veni la ziuă, iar eu şi mama ta vom muri de îngrijorare.”, îţi va fi clar că problema e de fapt dată de ora de întoarcere care se aşteaptă să fie 6-7 dimineaţa (în timp ce motivul ascuns este de fapt lipsa lor de încredere în tine). Poţi negocia cu ei să te lase, cu promisiunea solemnă că nu vei întârzia dincolo de ora 1. Ai grijă! Dacă îţi încalci promisiunea poţi fi sigur că la următoarele petreceri vei fi obligat să respecţi dorinţa părinţilor (mai exact nu vei mai onora cu prezenţa distracţiile cu pricina). Aşa că respectă-ţi cuvântul! Dacă îl vei respecta, cu timpul, vei căpăta încrederea părinţilor tăi, iar permisiunile vor fi din ce în ce mai frecvente şi mai generoase. Ideea e că trebuie să recâştigi încrederea lor, iar pentru asta, cel puţin o perioadă vei fi nevoit să îţi respecţi cuvântul.
Pentru a găsi cea mai bună variantă care să convină atât ţie, cât şi mamei şi tatălui tău, identifică motivul ascuns din pricina căruia ei se opun. Trebuie să fii puţin isteţ pentru a îl găsi. Dacă apelezi la această strategie, părinţii îţi vor acorda circumstanţe atenuante până la proba contrarie. Dovedeşte-le nevinovăţia ta, ţine-te de cuvânt şi vor începe încetul cu încetul să te trateze ca pe un om mare pe care se pot baza, care îşi respectă spusele şi care le arată, desigur, şi lor respect. Strategia sus exemplificată se cheamă „perioada de probă” şi seamănă cu perioada de probă pe care o are oricine atunci când îşi alege un nou job. Cu alte cuvinte: „Mamă, tată, lăsaţi-mă să vă dovedesc că sunt un om de cuvânt şi că orice lucru pe care l-am convenit împreună va fi respectat cu sfinţenie. Dacă nu, mă puteţi „concedia””. În cazul de mai sus, perioada de probă este scurtă: doar o seară. Dacă din prima seară îi vei dezamăgi, atunci se poate spune că „vei fi concediat”. Perioada de probă (în varianta extinsă) va continua preţ de încă 2-3 petreceri, timp în care poţi să fii sigur că părinţii vor fi cu ochii pe tine vânându-ţi greşelile. Dar dacă vă veţi onora legământul (mai exact, dacă îl vei onora tu), vei beneficia din ce în ce mai puternic de susţinerea şi încrederea lor. Iar dacă la un moment dat (dupa 10 dăţi de onorat cuvântul) se va întâmpla să calci pe bec, există mari şanse să se arate mult mai indulgenţi faţă de greşelile tale.
Alt exemplu: să spunem că tu doreşti să intri în formaţia liceului. Părinţii îţi interzic asta categoric. Încearcă să afli mai întâi motivele pentru care o fac. În scurt timp le vei identifica. Dacă tatăl tău îţi spune: „nu ai permisiunea de a intra în formaţia şcolii pentru că îmi e teamă că nu te vei mai concentra asupra învăţăturii, pierzând atâta timp cu repetiţiile”: gata! Ai identificat motivul. Ştii care este temerea tatălui tău. Ce poţi face? Nu îl poţi forţa să nu îi mai fie frică de eventualele consecinţe ale transformării fiului său într-un artist. Dar îi poţi propune o perioadă de probă. De pildă: „Tată, hai să încercăm o perioadă de probă, suficient de scurtă încât, în cazul în care ai dreptate, să nu îmi fie afectată performanţa şcolară pe întregul an. Lasă-mă timp de cinci săptămâni să fac parte din formaţia şcolii, iar dacă în timpul acesta notele mele vor scădea, renunţ la dorinţa mea definitiv. În cele cinci săptămâni îţi voi prezenta periodic carnetul de note şi îţi voi povesti în detaliu ce s-a mai întâmplat la şcoală.” Ştiu că nu îţi convine în totalitate strategia asta, dar gândeşte-te: decât deloc, tot e mai bună. Dacă reuşeşti să acorzi atenţie suficientă ambelor arii ale vieţii tale: şcoala şi formaţia, pe lângă faptul că vei obţine permisiunea de a îţi continua practicarea hobby-ului, vei mai obţine ceva, zic eu, mult mai preţios. Ştii despre ce e vorba? Încrederea părintelui tău şi respectul acestuia pentru copilul său care tocmai i-a dovedit cât de responsabil poate fi.
Nu e asa usor de santajat un parinte! Atunci cand ma cert cu mama pentru ca nu ma lasa intr-un loc anume si imi spune pune mana si scrie si apoi iesi, chiar daca ii spun eu : Nu mai scriu nimic! Gata nu mai ma duc la nicio scoala! Asta nu e un santaj, doar ca ne certam.si pana la urma tot ca mine iese.Dar apoi stau si ma gandesc si imi pare rau pentru unele vorbe aruncate la nervi, atunci cand voi avea copil daca imi va face si el la fel? Oricum, parintii sunt singurele persoane care ne iubesc neconditionat! Si ne iubesc frate! si ne vor doar binele! Acum am mai crescut. Am un prieten de 2 ani de zile.Si pot sa spun ca relatia cu parintii mei a evoluat, in sensul ca discut cu mama mea, ii spun cam tot ce fac.nu ma feresc, asa cum faceam anii trecuti. Si tocmai pentru ca il cunoaste pe prietenul meu, are foarte mare incredere in el, si totodata si in mine! Deci situatia s-a schimbat. Bafta multa tuturor! Si. parintii nu sunt atat de rai pe cat par! Doar ca sunt putin neintelegatori, dar trebuie sa stii sa le intri pe sub piele si sa ai cuvant! :*
Mita va functiona intotdeauna mai bine ca santajul
Pai si cum poti sa iti mituiesti parintii? Oferindu-le ce?
Depinde de la caz la caz. Ti-am mai zis, nu exista o mutare general valabila
''dar principalul e ca se crede un tata perfect dar nu prea multe stie despre viata meu interioara.''
Da, dar trebuie sa recunosti ca nici tu nu le prea ai cu limba romana...
Sunt din rep. moldova, cred ca mai multe explicatii nu vei cere
Si la voi este romana limba oficiala... Oricum, toti moldovenii pe care ii cunosc, sunt de un bun simt iesit din comun, asa incat voi da si eu dovada de bun simt si nu voi comenta
Ma, toate ca toate, dar mie imi place blogul tau. Am intrat pe el. Legat de postul "Imi revin!" nu pooooot sa cred ca inca se difuzeaza Tanar si nelinistit. E incredibil. Asta se difuza si cand eram eu in liceu (eu am terminat liceul in 1999). Cati ani dureaza serialul asta? 100? Sau cat?
Depinde de parinte, Alina. Sunt unii parinti cu care poti proceda asa: o zi esti la cheremul lor si faci tot ce iti cer, urmand ca o saptamana dupa sa fie mielusei. Insa...din pacate, nu toti sunt asa. Cu unii trebuie luptat mai mult. Iar cu altii, lupta nu se termina niciodata. Deci, de la caz la caz.
MaDoaren1DeTotCeEsteInJurulMeu, crezi ca eu nu am fost adolescenta? Si crezi ca nu stiu ce inseamna parinti incuiati? O-hoooo...din pacate stiu prea bine. Ceea ce am scris e doar o speta, doar o situatie aplicabila in cazul unui anumit tip de parinti. Recunosc ca nu merge cu toti. Sunt unii, frate, de iti vine sa te impusti in cap. Orice le-ai face, nu se prinde nimic de ei. Parca ai vorbi cu peretii. Sunt comunisti si nu pot intelege nicio situatie din viata copilului lor de acasa. Pacat. Ca ar putea sa faca un efort...Dar asta e! Depinde fiecare ce noroc are.
Multumesc, Adelina. Da, asa este. As avea nevoie de un adolescent. O sa incerc sa abordez subiectele despre care imi vorbesti, dar asta cred ca pe la sfarsitul lui februarie, ca acum din nefericire intru in sesiunea de examene si nu o sa mai am timp de scris. Dar o sa incerc, mai ales ca ma intereseaza foarte mult cum ganditi, feedback-urile voastre (chiar si atunci cand sunt negative; sunt importante si alea, pentru ca semnifica ceva - semnifica ca aberez si o iau pe aratura cu ceea ce scriu : -)) si ce probleme aveti.
Aoleu, 8teen, si functioneaza pe termen lung? Pe termen scurt s-ar putea sa tina, dar pe durata indelungata nu stiu daca merge. Si pana la urma nu e prea corect nici fata de ei. Nu ar fi mai simplu sa negociati ca trei adulti (ei fiind doi, iar tu - adolescent care se poarta cu maturitatea specifica unui adult). : -)
Of, BebeStrumf, asa e. Nu ii poti alege si trebuie respectati, mai ales ca fac niste eforturi sa te creasca si sa iti ofere cele necesare. Insa, totusi exista parinti care nu manifesta niciun fel de intelegere fata de copilul lor, copilul sufera, si tot asa...E un mare efort sa fii parinte, dar e un mare efort sa fii si copil. Asa ca fiecare dintre cei doi (parinte si copil) trebuie sa incerce sa se accepte, sa se inteleaga si sa se iubeasca asa cum sunt, facand concesii, compromisuri, cooperand etc.). Oricum, gandesti bine: problemele se rezolva in timp...Totul e sa ai rabdare,
Imi pare rau, ZoZoHeart, ca ai parte de niste parinti care sunt caposi si incapatanati si care nu sunt dispusi sa coopereze cu copilul lor. Pacat. Ar avea multe de castigat din asta.
Esti norocoasa, Ioana Loredana. E bine ca ai avut maturitatea sa le asculti sfaturile si sa le incalci doar in situatii extreme (ca banuiesc ca s-a mai intamplat si asta). Te felicit. Nu multa lume reuseste sa pastreze o astfel de relatie cu parintii in anii adolescentei. Bine...banuiesc ca nici tu nu ai intins coarda foarte mult si nu le-ai dat prea mult de furca. Adica, te-ai comportat rezonabil, nu-i asa?
TheNinthKoopa, daca vrei sa mai discutam despre asta, scrie-mi pe adresa mea de pe siteul consiliere-adolescenti.ro. Mi se pare cam nasol in cazul tau. Chiar imi pare a fi o lipsa de comunicare destul de drastica intre tine si ai tai. Ce mi se pare ciudat e cum parintii cred ca adolescentul lor de acasa nu e in stare sa aiba grija de el, de parca tu te-ai apuca sa faci numai tampenii daca nu sta parintele cu gura pe tine. In fine. Of! E complicat. Dar daca simti nevoia sa te mai descarci, scrie-mi si ne mai conversam pe mail.
Adolescente care n-o să pună niciodată umărul la treabă și o să primească totul moca, come here and tell us your secrets.
Da romana e oficiala (dar in constitutie scrisa de bolsevici limba e moldoveneasca), si eu ma socot roman din basarabia, insa limba e stilcita rau, 200 de ani de ocupatie ruseasca nu se sterg deodata. Asa ca primitine cum suntem limba romana, grai moldovenesc
Si te ajuta la ceva? Sincer! Ai o satisfactie mai mare cand muncesti pentru ceva ce iti doresti si te plictisesti mai greu decat de un obiect pe care l-ai primit pentru ca ai facut...nimic
Da si eu ii santajez sau mai bag faza cu haide stiti cat de mult va iubesc!
Nu voi citi comentariul.Dovedestele ca ai dreptate,ca esti responsabil de ce faci,cinstit si corect,daca si ei sint la fel,sau gindesc la fel, ori reusesc sa te inteleaga, iti vor da dreptate.Parintii sint de cele mai multe ori dificili,pentru ca ei cred, pe buna dreptate, ca sint mai trecuti prin viata.Viata insa, a demonstrat de multe ori ca unii copii se maturizeaza precoce si gindesc mai bine decit parintii.Mult noroc si Dumnezeu sa te ajute.
Salutare!
Consiliere-adolescenti.ro(Puteai sa pui un nume normal la cont, nu stiu cum sa iti spun), subiectul este genial si ai perfecta dreptate(nu sunt pupincurist dar are dreptate).
Cat despre MaDoaren1DeTotCeEsteInJurulMeu:
1.daca este un om inteligent, si foloseste fraze pe care tu nu le intelegi le ia din filme nu?
2.Nu cred ca sti ce inseamna termenul "incuiati".
3.Recunosc,"perioada de proba" nu mi se pare o idee buna.
4.Mereu exista o cale de mijloc.( poate tu nu o vezi).
Bun, cat despre santaj idem Consiliere-adolescenti.ro.
Adytza,se vede te lauzi singura, ai mai fost din clasa a 3-a la scoala? La cum scrii, nu cred.Si multi altii care au postat in acest topic(se simt ei,scuze pentru jignire directa,totusi, nu vorbim pasareasca). Apropo, faza cu faci ce vor ei 1 zi, chiar merge, depinde de situatie
Multumesc pentru timpul acordat.
Totul depinde de cata educatie au toti cei implicati.
Cu cat esti mai prost cu atat esti mai rau.
Un parinte suficient educat va avea un copil care-i va semana: nu-si va dori ceva nociv, nu va fi inconstient de pericolele din jur, va fi respectuos si civilizat, nu va avea dependente/vicii etc.
Asadar, inainte de a incerca sa-ti faci parintele sa fie de acord cu tine, cauta sa-ti micsorezi in primul rand lipsa ta de informatie utila (educatie) si sa explici (sa dovedesti concret) de ce crezi ca tu ai dreptate si nu parintele care, suficient de educat sau nu, are totusi experienta multor ani vietuiti printre oameni (majoritatea, din pacate, fiind mai mult animale decat oameni).
Chiar daca am mai spus-o in mesajele mele, inchei cu marele adevar ca, in privinta comportamentului uman, "prostia (educatia insuficienta) este cauza tuturor relelor si neajunsurilor".
Nu e nicio problema, mi-e de ajuns sa stiu ca ma intelege si pe mine cineva. Ma descurc eu, oricum... Si multumesc mult! ^^
Inveti mult iar atunci cand ai nevoie de ceva le tot amintesti cat te-ai straduit...