Uneori cred că nu toată lumea merită să fie părinte.
Da, părinţii îşi iubesc de cele mai multe ori copiii, însă chiar şi în aceste condiţii cred că persoanelor care se decid să conceapă şi să aducă pe lume un copil, ar trebui să li se predea obligatoriu un curs la finalul căruia să susţină un examen pe bază de „admis” sau „respins”. Pentru orice pe lumea asta ai nevoie de permis, e necesar să treci un examen sau să susţii un test, un chestionar, ceva. Orice. Înainte de a intra la şcoală, eşti testat (chiar dacă superficial) din punct de vedere psihologic. Înainte de a te căsători ai de făcut o serie de teste medicale. Pentru a pescui, ai nevoie de permis de pescuit. Pentru ca cineva să te considere capabil a ocupa un post bine plătit într-o organizaţie corporatistă, e nevoie să fii acceptat la universitate, să parcurgi nişte ani de studii, să susţii un examen de licenţă etc. Pentru a conduce maşina, ai nevoie de permis de conducere. Şi altele asemenea.
Mi se pare surprinzător cum în cazul adopţiilor, părinţii sunt testaţi şi para-testaţi înainte de a li se permite înfierea unui copil. Pe lângă monitorizarea lor atentă din punct de vedere financiar pentru a se depista dacă deţin resursele necesare creşterii unui copil, sunt supuşi şi unui număr de teste psihologice. Părinţii naturali sunt supuşi de către cineva vreunui test? Oricine, oricând poate face câţi copii doreşte fără a dovedi cuiva în vreun context sau altul dacă este într-adevăr capabil să ofere o educaţie corespunzătoare odraslei lor (şi, desigur, sprijin emoţional). Toţi părinţii se descurcă foarte bine să îşi aducă micuţii pe lume, dar mult mai puţini sunt capabili să se descurce cum se cuvine acţionând în folosul copilului, susţinând dezvoltarea psihică oportună a acestuia.
Asta e. Nu ai ce să le faci, chiar dacă cel puţin în ultima vreme ai dese conflicte cu ei. Nu te apuca să le reproşezi că te-au făcut, de ce te-au făcut, de ce au adus copii pe lume, de ce nu te înţeleg. Probabil este o caracteristică a majorităţii părinţilor. Tu ştii că eşti iubit de ei, doar că uneori ţi se pare că nu ţi-o arată aşa cum ai dori tu.
V-aţi certat. Din nou. Nu te gândi că vei reuşi prin forţă să modifici comportamentul părinţilor tăi. Chiar dacă ai vrea, nu vei izbuti. Gândeşte-te ce efect au cuvintele răstite de mama sau tatăl tău asupra ta. Niciunul, nu-i aşa? Câteodată au, dar numai atunci când respecţi din pricina fricii cerinţele lor impuse cu forţa. Deci, nicidecum de bunăvoie. Crezi că tu poţi să trezeşti frica în ei încât să îi faci să se schimbe? Nu prea văd cum. Aşa că hai să ne gândim la alte variante de a îi face să te înţeleagă. Nu îi poţi obliga să fie într-un anume fel. Şi nici ei nu pot face asta cu tine.
Ştiu că te enervează. Simţi nevoia să ţipi, să le arunci cuvinte grele în faţă? Nu o face! Ei nu vin cu deschidere către tine. Tu nu te duci cu deschidere către ei. Ce faci în cazul acesta? Renunţi? Spui „adio” dorinţelor tale doar pentru că părinţii tăi sunt „încuiaţi”? Ţi se pare că în viaţă lucrurile sunt ori albe ori negre? Crezi că nu mai sunt şi alte variante cu excepţia impunerii forţate a punctului tău de vedere sau renunţarea la punctul tău de vedere? Să ştii că pe parcursul unei vieţi, rareori există alb sau negru. De obicei totul e gri (nu îmi sună prea optimist ce tocmai am spus adineaori). Poţi apela la compromis sau la cooperare. Nu e obligatoriu să cedezi tu sau să cedeze ei. Lucrurile se pot întâmpla şi pe jumătate cum vrei tu sau puteţi găsi o altă variantă la care nici tu, nici ei nu v-aţi gândit.
De exemplu:
Tu doreşti să te duci la petrecerea colegului de bancă, iar ei nu vor să te lase. Crezi că ai doar două variante? Ori te duci şi stai până când se crapă de ziuă (varianta ta), ori stai acasa (varianta lor). Nu. Să ştii că există şi versiuni de mijloc. În primul rând trebuie să încerci a purta o discuţie calmă cu ei cu privire la motivele pentru care nu te lasă. Dacă tatăl tău îţi spune, de pildă: „Nu te duci pentru că ştiu eu că vei veni la ziuă, iar eu şi mama ta vom muri de îngrijorare.”, îţi va fi clar că problema e de fapt dată de ora de întoarcere care se aşteaptă să fie 6-7 dimineaţa (în timp ce motivul ascuns este de fapt lipsa lor de încredere în tine). Poţi negocia cu ei să te lase, cu promisiunea solemnă că nu vei întârzia dincolo de ora 1. Ai grijă! Dacă îţi încalci promisiunea poţi fi sigur că la următoarele petreceri vei fi obligat să respecţi dorinţa părinţilor (mai exact nu vei mai onora cu prezenţa distracţiile cu pricina). Aşa că respectă-ţi cuvântul! Dacă îl vei respecta, cu timpul, vei căpăta încrederea părinţilor tăi, iar permisiunile vor fi din ce în ce mai frecvente şi mai generoase. Ideea e că trebuie să recâştigi încrederea lor, iar pentru asta, cel puţin o perioadă vei fi nevoit să îţi respecţi cuvântul.
Pentru a găsi cea mai bună variantă care să convină atât ţie, cât şi mamei şi tatălui tău, identifică motivul ascuns din pricina căruia ei se opun. Trebuie să fii puţin isteţ pentru a îl găsi. Dacă apelezi la această strategie, părinţii îţi vor acorda circumstanţe atenuante până la proba contrarie. Dovedeşte-le nevinovăţia ta, ţine-te de cuvânt şi vor începe încetul cu încetul să te trateze ca pe un om mare pe care se pot baza, care îşi respectă spusele şi care le arată, desigur, şi lor respect. Strategia sus exemplificată se cheamă „perioada de probă” şi seamănă cu perioada de probă pe care o are oricine atunci când îşi alege un nou job. Cu alte cuvinte: „Mamă, tată, lăsaţi-mă să vă dovedesc că sunt un om de cuvânt şi că orice lucru pe care l-am convenit împreună va fi respectat cu sfinţenie. Dacă nu, mă puteţi „concedia””. În cazul de mai sus, perioada de probă este scurtă: doar o seară. Dacă din prima seară îi vei dezamăgi, atunci se poate spune că „vei fi concediat”. Perioada de probă (în varianta extinsă) va continua preţ de încă 2-3 petreceri, timp în care poţi să fii sigur că părinţii vor fi cu ochii pe tine vânându-ţi greşelile. Dar dacă vă veţi onora legământul (mai exact, dacă îl vei onora tu), vei beneficia din ce în ce mai puternic de susţinerea şi încrederea lor. Iar dacă la un moment dat (dupa 10 dăţi de onorat cuvântul) se va întâmpla să calci pe bec, există mari şanse să se arate mult mai indulgenţi faţă de greşelile tale.
Alt exemplu: să spunem că tu doreşti să intri în formaţia liceului. Părinţii îţi interzic asta categoric. Încearcă să afli mai întâi motivele pentru care o fac. În scurt timp le vei identifica. Dacă tatăl tău îţi spune: „nu ai permisiunea de a intra în formaţia şcolii pentru că îmi e teamă că nu te vei mai concentra asupra învăţăturii, pierzând atâta timp cu repetiţiile”: gata! Ai identificat motivul. Ştii care este temerea tatălui tău. Ce poţi face? Nu îl poţi forţa să nu îi mai fie frică de eventualele consecinţe ale transformării fiului său într-un artist. Dar îi poţi propune o perioadă de probă. De pildă: „Tată, hai să încercăm o perioadă de probă, suficient de scurtă încât, în cazul în care ai dreptate, să nu îmi fie afectată performanţa şcolară pe întregul an. Lasă-mă timp de cinci săptămâni să fac parte din formaţia şcolii, iar dacă în timpul acesta notele mele vor scădea, renunţ la dorinţa mea definitiv. În cele cinci săptămâni îţi voi prezenta periodic carnetul de note şi îţi voi povesti în detaliu ce s-a mai întâmplat la şcoală.” Ştiu că nu îţi convine în totalitate strategia asta, dar gândeşte-te: decât deloc, tot e mai bună. Dacă reuşeşti să acorzi atenţie suficientă ambelor arii ale vieţii tale: şcoala şi formaţia, pe lângă faptul că vei obţine permisiunea de a îţi continua practicarea hobby-ului, vei mai obţine ceva, zic eu, mult mai preţios. Ştii despre ce e vorba? Încrederea părintelui tău şi respectul acestuia pentru copilul său care tocmai i-a dovedit cât de responsabil poate fi.
Răspuns Câştigător
|
LaLaLaLoveAlex
a răspuns:
Nu e asa usor de santajat un parinte! Atunci cand ma cert cu mama pentru ca nu ma lasa intr-un loc anume si imi spune pune mana si scrie si apoi iesi, chiar daca ii spun eu : Nu mai scriu nimic! Gata nu mai ma duc la nicio scoala! Asta nu e un santaj, doar ca ne certam.si pana la urma tot ca mine iese.Dar apoi stau si ma gandesc si imi pare rau pentru unele vorbe aruncate la nervi, atunci cand voi avea copil daca imi va face si el la fel? Oricum, parintii sunt singurele persoane care ne iubesc neconditionat! Si ne iubesc frate! si ne vor doar binele! Acum am mai crescut. Am un prieten de 2 ani de zile.Si pot sa spun ca relatia cu parintii mei a evoluat, in sensul ca discut cu mama mea, ii spun cam tot ce fac.nu ma feresc, asa cum faceam anii trecuti. Si tocmai pentru ca il cunoaste pe prietenul meu, are foarte mare incredere in el, si totodata si in mine! Deci situatia s-a schimbat. Bafta multa tuturor! Si. parintii nu sunt atat de rai pe cat par! Doar ca sunt putin neintelegatori, dar trebuie sa stii sa le intri pe sub piele si sa ai cuvant! :*
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
|
Ralucca_4507
a răspuns:
Nu cred ca este bine ca parintii tai sa te asculte.Doar sunt parintii tai.Si eu cred ca sunt tratata intr-un anumit fel de parintii mei, dar trebuie sa te obisnuiesti cu gandul ca ei iti vor binele si ca au trecut prin greselile pe care, probabil le faci tu.Gandeste-te ca intr-o buna zi o sa te casatoresti si o sa devii parinte. Poate ca copiii sau copilul tau nu o sa fie un "ingeras" si o sa devii mai sever /a cu el/ei, dar si tu ai trecut prin situatia aceasta.Parintii iti vor binele,nu trebuie sa fi dusman cu ei,pentru ca te-au adus pe lume si nu cred ca sunt genul de parinti : "Lasa-ma in pace!; Nu ma intereseaza!; Fa ce vrei!, pentru ca daca era asa, in momentul asta...erai scapat/a de sub control!
Răspunde
|
Georgy28
a răspuns:
Parintii mei sunt intelegatori doar le spun sa ma asculte si depinde si de situatie... daca nu ma lasa sa ma duc undeva stiu ei mtivul, ei doar incearca sa ma protejeze.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru anonim_4396):
Ce mi se pare mie ca nu inteleg multi parinti sunt dorintele puternice ale adolescentilor. Este demonstrat stiintific ca impulsurile adolescentilor sunt mult mai greu de tinut in frau decat impulsurile adultilor, iar parintii ar trebui sa stie treaba asta si sa tina cont de ea. Este greu ca naiba sa ceri unui adolescent, de exemplu, sa nu mai iasa din casa sau sa nu se mai intalneasca cu persoana iubita, doar pentru ca tu, parinte, crezi ca este mai bine. Ok: o fi mai bine, insa impulsurile adolescentului sunt extraordinar de puternice si trebuie luate in seama. Tocmai din acest motiv (pentru ca multi parinti stiu ca adolescentii lor sunt impulsivi), dupa cum ai spus si tu, daca le dovedesti parintilor ca esti responsabil si te comporti ca un om matur, s-ar putea sa obtii mai multe permisiuni.
|
mircea1995
a răspuns:
Mai cred ca ar trebui sa faci in asa fel sa fiti prieteni unii cu altii... sper ca am fost de ajutor
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru mircea1995):
Da, ai dreptate, Mircea. Daca adolescentul reuseste sa creeze o legatura de prietenie profunda cu parintele, intotdeauna va gasi intelegere la acesta din urma atunci cand va avea nevoie de ea. Insa, pentru a intari prietenia, din nefericire, e nevoie de multa rabdare (din partea amandurora), de autocontrol puternic (atunci cand te enervezi, sa nu incepi sa tipi la parinte etc.), ceea ce e destul de dificil...
|
WeWantEdge
a răspuns (pentru Fly2Sky):
Faza cu santaju nu rezolva probleme gen lasa-ma sa ma duc etc te rogi unpica de ei si zici ca vine cineva in care au increde ge zice la 9 sa fi acasa vi mai tarziu si zici ca ai pierdut notiunea timpului etc si ala cu programu WaR200 vin la mine acasa sa te vad cu "mafioti"
|
shadovv
a răspuns:
Cum ajung pe TPU asemenea intrebari? Nu parintii trebuie sa asculte de copii si nici copiii nu trebuie sa asculte de parinti. Noi, omenirea, ar trebui sa ascultam binele.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru shadovv):
Defineste "binele", te rog. Te va mira sa afli ca notiunea de "bine" este definita atat de variat (nu numai de la natiune la natiune, ci si de la persoana la persoana) incat e greu de aflat care este "binele" universal si ce este recomandat sa facem si ce nu. Daca un parinte nu isi lasa copilul cu 10 pe linie sa iasa afara cu prietenii de la bloc, spune-mi, te rog: cine are dreptate si cine greseste? Am putea interpreta ca parintele are dreptate (intrucat este o lume rea, parintelui ii e teama ca adolescentul lui sa nu pateasca ceva, asa ca mai bine il protejeaza tinandu-l in casa), insa am putea interpreta si ca adolescentul are dreptate (intrucat nevoia de a socializa, de a avea prieteni e o nevoie umana naturala). Deci, cine greseste si cine are dreptate? Cine de cine trebuie sa asculte? Care este "binele" in acest caz?
|
shadovv
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Nu are nici unul dreptate. Trebuie invatat dar are nevoie si de prieteni.
Daca tu nu realizezi ce este bine si ce este rau atunci e o problema. Comparatia ta cu iesitul pe afara si invatatul este prea generala, rezulta un raspuns general. Evenimentele sunt singulare in timp si spatiu. Daca cineva nu poate identifica binele si raul sa studieze etica. Punct. Nu ascultati orbeste de un copil sau de un parinte. Toti suntem oameni, iar varsta nu ne face mai inteligenti.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru shadovv):
Asa e. Evenimentele sunt singulare in timp si spatiu. Tocmai de aceea e necesara o cooperare permanenta intre parinte si copil (nu ascultare!, ci cooperare, colaborare, intelegere a diverselor situatii din viata fiecaruia: atat din viata parintelui, cat si din viata copilului). Repet, insa: notiunile de bine si rau sunt prea generale si abstracte ca sa poata fi analizate obiectiv. Alt exemplu: parintele considera ca nu trebuie sa faci sex pana la 18 ani, insa adolescentul, fiind indragostit, vrea la 17 ani. Din punctul de vedere al parintelui, chiar daca adolescentul se protejeaza si are grija ca relatia sexuala sa nu lase urmari, este o actiune gresita. Insa din punctul de vedere al adolescentului este o actiune corecta. Deci, e bine sau nu e bine sa faci sex la 17 ani? Nu stim. Dupa cum spui tu, depinde de la caz la caz. Asadar, atat copilul, cat si parintele trebuie sa se straduiasca pentru a lega o relatie de prietenie unul cu altul si sa poata comunica deschis, clar si fara frica pentru a identifica solutia oportuna in fiecare caz. "Bine" si "Rau" depind de evenimentele singulare (asa cum ai spus si tu) si de "binele" si "raul" stabilit in fiecare familie. Poate familia lui X considera ceva foarte rau sexul inainte de 18 ani, iar familia lui Y considera ca e ceva bun. Asa ca...fiecare sa se descurce in familia lui : -)
|
Ralukutza13
a răspuns:
Cum imi conving sa ma asculte? Pai eu am incercat multe variante, dar n-am reusit. Intr-o zi am vrut sa ies in oras cu cea mai buna prietena a mea pe care nu o vazusem demult. Ei nu m-au lasat asa ca a inceput cearta. Am mers toti prea departe cu cearta iar eu cand nu am mai rezistat am fugit de acasa. Tata m-a sunat iar eu i-am zis niste lucruri care l-au durut:,, Mi-ai distrus viata!" si,, Pe fratele meu l-ai lasat mereu sa faca ce vrea! De ce te comporti asa cu mine?" si i-am inchis. Dupa 2 zile m-am intors acasa. Toate noptile am ramas la prietena mea. Tata statea pe scaun gandindu-se. Cand am intrat pe usa a tresarit. A venit la mine si m-a imbratisat si a zis ca-i pare rau. De atunci de fiecare data cand nu ma lasa sa fac ceva fug de acasa. (e pe bune ce v-am povestit)
|
Zuzurock
a răspuns:
Pai,le spui ca nu mai ii suporti, te faci ca plangi, ca nu mai poti, nu mai vorbesti cu ei, spui vorbe care le frang inima si gata.
|
shadovv
a răspuns (pentru consiliere-adolescenti.ro):
Intocmai. Totusi nu sunt de acord cu "fiecare sa se descurce in familia lui" si cu "binele si raul stabilit in fiecare familie". Aceste concepte nu sunt chiar reale. Caci un lucru nu poate fi si rau si bun in acelasi timp. Daca o familie caracterizeaza un lucru ca bun cand acest eveniment este rau, apare eroarea. Din acest motiv multi copii ajung ce ajung, din cauza nestiintei parintilor. A fi parinte bun e greu caci mai intai trebuie sa fi un om bun.
|
consiliere-adolescenti.ro
explică (pentru EmyJail999):
Multumesc, EmyJail999, pentru comentariu. Numele contului este de fapt numele site-ului unde scriu. : -) In plus, eu nu am imaginatia voastra in ceea ce priveste numele de utilizator : -) (si cred ca nici in alte privinte)...inca un motiv in plus sa va admir pe voi, adolescentii.
|
rynaqui
a răspuns:
Depinde, eu de ex. ma joc toata ziua la calculator si merg afara cu prietenii odata pe luna, sau mai rar. daca ar fi o petrecere la un coleg sau la o colega, si as vrea sa merg, ai mei n-ar avea nimic impotriva, chiar mar trimite acolo. numa sa nu stau la calc
|
Dootzy
a răspuns:
Eu cred ca nu parintii trebuie sa ne asculte pe noi,ci noi trebiue sa ii ascultam pe ei,pentru ca la urma urmei,ei ne-au facut pe noi,nu noi pe ei.Dar,poate uneori trebuie si ei sa ne inteleaga pe noi pentru ca nu putem nici sa ajungem sa muncim pana si in locul lor,dar nu trebuie nici ei sa fie servitorii nostri.Ei ne cresc,ne hranesc,ne iau lucruri de imbracat,ne ajuta,ne iubesc,iar in schimb ei nu ne cer decat sa-i iubim,sa-i respectam si sa-i ascultam. Faceti un efort si nu va mai dati victima la toti ca "Vai, mama m-a pus sa fac curat, Vai tata m-a pus sa iau paine!" Doar si ei muncesc si aduc bani in casa ca sa ne creasca pe noi.Cand o sa fim noi adulti si ei batrani, vom fi nevoiti sa facem acelasi lucru pentru ei si vom avea si copiii nostri, si nu cred ca v-ar placea sa va dispretuiasca propriul copil.Eu stiu cum e,fiindca mama mea e asistenta munceste ziua si noaptea,face si tratamente in plus,are grija de noi si are niste parinti bolnavi si batrani (bunicii mei). Bunicul are doar un picior (a avut arterita la celalalt, si ii l-au taiat doctorii), iar bunica are mana drea pta si piciorul stang amortite si a avut si accident vascular.Nu trebuie sa ii santajam sau sa ii pacalim, pentru ca este bataie de joc si mai ales lipsa de respect fata de oamenii fara de care nu putem trai pe lumea asta!
|
CookiieGeniuss
a răspuns:
Simplu! Foloseste ochii de catel si nu uita piesa de rezistenta:, totul pe o melodie Van Gogh, Mozzard Amadeus dar este bine si Giusepe VerdiSper ca te-am ajutat!
|
Genevive
a răspuns:
La mine nu este o problema. Parintii mei ma asculta si imi permit foarte multe lucruri pentru varsta mea deoarece le-am aratat ca sunt o persoana responsabila si cu capul pe umeri care stie cum stau lucrurile in lumea periculoasa de afara.
|
anonim_4396
a răspuns (pentru Tena):
Faci mai rau ca i inebunesti si se enerveaza rau de tot pe tine
|
wtxwhdxifdjebdd
a răspuns:
Nu cred ca ajung departe.Numai daca le adresez o intrebare incep sa o ia razna.Stii? Sunt parinti buni.Si m-au invatat multe.
1.Parintii mei m-au invatat ce e genetica:"Nu te mai purta ca taica-tau/ma - ta!"
2.Parintii mei m-au invatat ce ce ciclul vietii:"Noi te-am facut noi te omoram!"
3.Parintii mie m-au invatat ce e religia:"Roaga-te lui dumnezeu si totul o sa fie bine
"(adica sa ma rog la o icoana edsenata de nu mai stiu ce boschetar).
4.Parintii mei m-au invatat mai multa religie:"Esti un diavol, sper sa scap de tine imediat!"
5.Parintii mei m-au invatat si mai multa religie:"Dumnezeu o sa te pedepseasca!"
6.Parintii mei m-au invatat care e respectul:"Atat timp cat noi te-am facut, putem si sa-ti dam in cap, n-ai dreptul sa ni te opui!"
7.Parintii mei m-au invatat ce e logica:"Pentru ca asa vreau eu"
8.Parintii mei m-au invatat ami multa logica:"Nu conteaza ca ai 39 de grade, daca lipsesti cumva de la scoala te rup in bataie!"
9.Parintii mei m-au invatat ce e speranta:"Las-o balta, ajungi cel mult un maturator".
10.Parintii mei m-au invatat ce e iubirea:"Si cand o sa ajungi in fata usii noastre somer si cu hainele rupte pe tine n-o sa-ti dam nici macar o bucata de paine!"
11.Parintii mei m-au invatat ce inseamna "a vedea":"Lasa ca vezi tu"
12.Parintii m-au invatat ce inseamna "a primi":"O sa ti-o primesti cand ajungem acasa"
13.Parintii mei m-au invatat ce inseamna "a astepta":"Asteapta pana ajungem acasa."
14.Parintii mei m-au invatat ce inseamna "a da":"Cand ti-oi da una..."
15.Parintii m-au invatat ce-i pacea:"Vezi ce mama ai ma? Nu se poate asa ceva..."(de preferat ar fi sa nu continui...)
16.Parintii mei m-au invatat ce inseamna "a educa":"De ce nu esti si tu ca ala? De ce tocmai tu..."(mai bine o las balta)
17.Parintii mei m-au invatat ce e aprecierea:"Nu ne intereseaza de altii"(aici cand e vorba de ceva bun)
18.Parintii mei m-au invatat ce-i ajutorul:"Da bani pe lumanari si roaga-te pentru saraci"
19.Parintii m-au invatat ce e exemplul:"De ce nu iei ce-i bun de la noi?"(si aici vine intrebarea vietii mele:CE?)
20.Parintii mei m-au invatat ce e blestemul:"Esti blestemul vietii mele."
21.Parintii mei m-au invatat ce este logica in argumentare:"Taci, ca te dau afara din casa".
Si lista continua...Bine,realizez ca nu la toate trebuia sa scriu parintii mie.Dar totusi era cam mult sa scriu ba mama mea, tatal meu s.a.
|
DomnishoaraTPU
a răspuns:
Salut!
Eşti genială!
Să mai scrii articole de genul (prietenii, iubirii, anturaje, şcoală).
Sper ca cei ce au citit articolul să reţină ceva.
Baftă!
|
sticlarusarahmaria
a răspuns:
Mama niciodata nu imi respecta dorințele si niciodată nu ma asculta. Sunt o eleva olimpica si am luat premiul 1, am numai note de 10 si ma chinuiesc la școală, tatal meu vrea sa ma duca la academia de politie chiar daca nu vreau eu, am sa ma duc.
Eu sunt o persoana mai retrasa, mai inchisa si ma uit la anime-uri in mare parte a vacantelor, dar mai nou spune ca nu mai am voie pentru ca cica toate anime-urile sunt cu sange si capete taiate si ca o sa ma sinucid din cauza asta pentru ca e o "influență negativă", am încercat sa ii explic, dar ma face rebela si tot repeta sa nu ii mai răspund. Desenele alea sunt singura mea scapare. Tot vrea sa ma scoata din casa sa ma trimita sa ma imprietenesc cu fetite de clasa a 3-a, dar eu nu sunt așa. Vreau sa fiu lăsată singura, macar in timpul vacanței, caci in timpul școlii sunt așa obosita si încărcată. Nu mai suport! Si nu vrea sa asculte, eu nu vreau sa renunț la anime. Imi place cine sunt, nu înțeleg ce vrea sa fac mai mult de atât?
Întrebări similare
Întrebări recente
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
