Tu scrii poezii? Vrem sa te publicam!

1. Mugur de primăvară

Cred că și pinii au uitat istoria brazilor
Plină de înțelesuri ascunse și ravagii
Când vară înfloresc toți, pe câmpie, toți macii,
Iar sus se culege strașnic rodul pădurilor.

Floarea pe lângă care trec mereu s-a ofilit
De la atâta soare, apă limpede ca cerul
Roșul i-a pălit, apoi roză este clar ca macul.
Cântec ce am iubit, usucă-te în petale.

Nu uita briza cea răcoroasă ce ne aducea
Cu ea fantasme mai înalte ca fundul apei
Când ploua lin și încet pe rochia mamei
Ce parcă tristețea și supărarea n-o simțea.

Cât am vrut noi, mugurii, să zburăm și să uităm
De lume, de toți și de toate ce ne înconjoară
Pretudindeni, dar nicăieri, ei, cu noi, ei zboară,
Iar visele și visurile în taină le cântăm.


2. Al tău război continuu

Arunc un ochi pe geam și văd fumul gros cum acoperă orașul
Prin care ți-ai lăsat amprenta, oh, tu; ninsoarea este ostașul,
Care vine prea târziu pe câmp, aude cum mor și vede cum pier
Sute din frații săi nătângi și nevinovați și se înalță la cer.

La fel de repede ca tine, iluzii mi se arată și dispar;
Pe geamul înghețat, așterni monștrii ce seamănă cu niște țipari.
Dar ceva din răceala ta îmi încălzește inima... Oare-i furtună?
Sau poate-i efemera-ți frumusețe ce se curge printr-o minciună?

Universul se dezmiardă, iar tu, ostaș lovit, cazi la pământ înfrânt,
Dar nu de inamic, ci de astrul măreț ce se ridică pe cerul sfânt
Și aruncă mingi de foc spre umilii fluturi călători fără rost
Prin văzduhul înecat în ger, în gheața lunară; te scoate din post.

Te ridici printre soldații morți și privești morbida priveliște,
Trupul ți se cutremură, dar de fapt nu îl mai ai, căci plutește
Pe deasupra solului o moarte gazoasă, numită război
Ce te face să te pierzi în capcana fericirii din porumboi.


3. Luminițe

Seară-i, doamne, peste lumea înnegrită, murdară și zdrențuită,
Ce învelește întreg Pământul pe la margini și prin centru.
Zăpada-i moartă pe alee, fulgi cad, dar nu mă mai fac fericită,
Căci lumina Lunii nu mai e ce-a fost și nu va mai fi pentru.

Negru, negru și iarăși negru, ochii mi s-au albit, iar prin ei
Văd curcubeie, minuni indispensabile morții, unelte vechi,
Strălucire de diamant, părul mărului, ghiocei de tei
Și aruncate-n geam, clipocesc și luminează din urechi.

Se sting, se aprind, apoi piu! piu! și tot așa până când ochii-mi mor
Și capul îmi plesnește de zgomot, de asurzirea neliniștii, nesiguranță...
Amar și toate cele ce vor să vină după, luați-mă acum, când mă dor
Toate simțuri inexistente, ce le am cu mine, în credință și-n speranță.

Mă apasă și mă îneacă toți demonii și îngeri, laolaltă cad în flăcări
Peste mine, mă zdrobesc și mă-nvie iară ca să-mi văd sfârșitul infinit
Și ziua și noaptea, să tremur îndurând, să pier în amurg și să trăiesc în zări
Sufletu-mi aleargă sus-jos, cer-iad, nori-cenușă, pe uși iese, intră sucit.

Și mă arde, mă cutremură, mă încălzește o teroare colorată și aiurită
Ca mine de nehotărâtă și tristă, înduplecată la viață prin iubire, drag
Și euforie timpurie. Să fi trăit așa, muream devreme și-ndrăgostită,
Pe când aleluia mor și-nviu când vreau, nu simt nimic, sunt un mag.

Dar oare ce să fie astea? O ploua oare în ținutul de ninsoare?
Sau poate-i doar o stea căzătoare prin ramurile copacilor-fantome.
Aerul stă, negru din nou, moarte dulce ce-mi vii, nu îți simt nicio boare...
Roșu, verde, albastru și galben împrăștiate pe de-a-ntregul de arome.

Mă sufocă cu dulceața lor irezistibilă, ma tăvălesc la pământ și mă-ngroapă
În zăpada cea acidă ce mă ciupește de pânza-mi piele, fața-mi arde înghețată,
Zgribulită de viață și de avalanșă de iubiri neîmpărtășite cântate la o harpă
De aur, compusă din lumini și luminițe, direct din Lună și din Soare înveșmântată.

Și stau și privesc cerul din noul meu loc rece, alb, pur, etern și pustiu,
Ce pare că mă vrea tot mai adânc, în inima sa îngropată adânc
Și ferită de demoni, de îngeri, de moarte, de înviere, doar în sângeriu:
Stau și-mi văd luminițele din intrarea în al meu veșnic mormânt.


4. Când vara va fugi, toamna va veni, iar cu toții vom muri

Plouă peste ținuturile uscate, iar prin ceruri își face apariția un alt nor,
Unul mai mare, mai viu, mai roșu și mai des, dar cu soarele se luptă
Pentru supremația celestă.

Își aruncă priviri reci, priviri calde, se ard și se îneacă unul în razele celuilalt,
Iar albastrul cosmic se distruge de atâta ură și minciună și cade peste noi
În mii de frunze moarte.

Respirăm duhoarea ruginită, ne oglindim fețele în lucioasa mare maronie,
Ce înghite tot pământul și ne lasă orfani de apă, de aer, ne fură tot ce avem
Și ne transformă în mercur.

Curgem tainic în șiroaie pe sub casele tale și te privim cum mori de viața ta
Prea luminată și prea fericită: suntem geloși pe tine cum și tu ne iubești uneori
În secret, sub copacii goi.

Când noaptea va veni, oare noi ne-om ofili și vom muri? Ori ne-om picura în lacrimi
Peste ce-o mai rămâne din lumea amară, adormită și voi veți dispărea?
„Vom pleca împreună" zice vremea.


5. La amurgul timpului

Pe orizont se plimbă ultimii nori,
Natură-ndrăgostită, încet mori,
Te-nvelesc în frunze ruginite,
Îți dau vânturi-nsuflețite.

Eu sunt toamna cea de mult vestită
Și știu că nu sunt bine-venită,
Dar în picuri negri cad din ceruri,
Iubirea ți-o-ncolăcesc în geruri.

Pe mortul viu într-un covor îl strâng,
Cu lacrimi reci de brună-ncet îl plâng,
Însă peste plaiurile tale
Înlănțui cu frig și ploaie-o zale.

Munții îți îngheață în ninsoare,
Dealuri stau sub o umbră de soare,
Câmpiile-s de mult inundate,
Mareea din drumu-i se abate.

M-ai putea numi apocalipsă;
În serile cu luna-n eclipsă,
Pe al tău iubit l-aș lua eu
Și l-aș săruta într-un heleșteu.

Niciodată nu voi face asta
Căci, pe mine, chiar moartea aceasta
Într-un uragan m-a îmbrățișat,
Pe sub piele, omăt a furișat.

Așadar, frumoaso, tu, naturo...
Nu te mai face neagră, tristețeo,
Lasă-mi dușmanul în pace, dispari
Cu-ndrăgostitul și fiți doi hoinari.

Noi în spate rămânem și plângem
Un iaz de suflete, ne culegem
Una alteia răutățile
Și apusuri iertăm cu nopțile.


6. Tot tu te plângi de viață, ființă verde?

Ninge, plouă, cade grindina,
O întreb mereu care-i pricina,
Nu-mi răspunde, stă, se gândește,
Începe iarăși și-mi povestește
Și nu se mai oprește.

Plânge apa la cișmea
De mult n-a mai trecut nimeni pe la ea
Să se desfete de căldură,
Că-a venit toamna-n sulfură,
Ne-a luat pe toți în primire cu-o furtună,
Iar cișmeaua tot plânge-n bordură.

Păsările fragile ale cerului descântă-ncetuleț
Un mic cuib de viespi de pe-un noruleț,
Cu ochii înlăcrimați și albaștri,
Un duh singur izgonește monștri,
Din sud, o privighetoare mică
Se luptă cu zmeii singurică.

Pământul crapă de la secetă,
Câmpul urlă, plin de pui de insectă,
Sângele se scurge prin mușuroaie,
Se rostogolește la vale și visează noroaie,
Așa cum și eu visez la atenția ta.


7. Ascunziș de-o noapte

Uneori, dragul meu, mâinile împrejuru-mi ți le simt
Și îmi doresc cu atâta ardoare să nu mă mai mint
Că tu nu exiști, că nu tu mă crezi, că nu mă dorești
Lângă tine... Dragă fantomă, tu cumva mă mai iubești?
Sau cu atingerile tale inocente doar mă amăgești?
Căci mă simt cuprinsă într-un fel de alb-negru labirint,
Ce îmi fură toată viața scurtă și mi-o pune într-o pană de argint.

Atât de scurt, dar atât de des, mă iei prin surprindere
Când mă prinzi tainic pe sub luna într-o eternă extindere
De ramuri, de frunze, de vietăți înecate-n ploaie...
Toate înlănțuite scurt și mut pe o simplă foaie,
Care pune-n firea unui singuratic o stare greoaie
Și îl face cu mintea să se războiască. Ah, cumplită desprindere,
M-ai făcut să uit de el, amorul mort de-o vară... Aprindere!

Și-acum privesc cu nostalgie la momentele când tu erai
În spatele meu și vorbe dulci în urechi uneori șopteai
Cu atâta grijă, încât peste noapte dispăreai în fumuri,
Mari și largi, în urma ta lăsai spuse nebune între aburi,
Iar în umbră, eu plângeam moartea multor simțuri
Pe care le-ai luat cu tine-n Iad... Dar chiar tu spuneai
Cum că, pentru mine, ceva profund în suflet mereu simțeai.

N-ai dovedit-o, ai plecat la fel de repede cum ai și venit,
Însă eu tot te am aproape, cumva te-ai strecurat ostenit
Lângă inima-mi solitară? Și de ce nu ai rămas atunci?
Prea multe întrebări pentru un suflet mort de-o vară, te arunci
Mereu cu capul înaintea-mi și chibzuiești un sărut printre cruci,
Sperând că voi uita povara ta, dar trupul ți-e încremenit
De prea mult amor nerostit...


8. După miraj se vede verde, vie, frumoasă, adăpostită și iubită

Închisă între patru pereți stă o fată înnegrită de temeri și de suferințe,
Are ochii închiși și uzi, urechile smulse și fața sfâșiată de timp.
Privește spre oglindă cu ochii-i rămași și se albește la față,
Căci după miraj se vede verde, vie, frumoasă, adăpostită și iubită.
Și suspină printre buzele-i crăpate de frig, înghite în sec apoi,
Iar cele șase fire rămase îi cad în flăcările inimii scoase din funcțiune.
Se azvârlește în memorii și, cu focul împrejiuru-i, respiră adânc,
Respiră, căci simte că trăiește din nou prin viața-i neagră și-ncurcată.
Îi vede pe toți din nou vii, le zâmbește, lacrimile îi cad pe obraji,
Dar nu se îmbujorează, rămâne albă ca-o stafie, ca ea, rămâne tristă,
Pentru că după sticla-i nărăvașă, oglinda sare peste ea în cioburi ce-o reflectă
Și-o admira și-o compătimesc. Al ei dușman îi mort, dar ea tot nu se duce.
Știe că ar putea umbla tot globul așa cum e, însă n-o s-o facă,
Căci după miraj se vede verde, vie, frumoasă, adăpostită și iubită.


9. Umbră în soarele lui august

Privesc cu jind pe alee, dorul lui mă îmbrățișează,
Îmi soarbe esența și cu viorile-o acordează,
Ochii lui nu se mai văd, i-am pierdut în zare,
S-au dus departe, iar speranța îmi moare.

Poate dacă seara când dorm, el ar veni alene
Și praf de stele-ar scutura pe-ale mele gene,
Pupilele i s-ar topi peste sufletul meu blajin
Și mi-ar alina tristețea cu-al său dulce suspin.

Să-i cadă părul peste inima mea când va dori să plece,
Să-mi spună în ultima clipă ce se petrece,
De ce s-a dus mai departe, de ce s-a dus
Tocmai după ce cu amar, încet, el m-a sedus...
Dacă mi-ar spune, m-aș îneca în lacrimi
De fericire, iar el nu va ști și mă va compătimi.

Totul e atât de fals în jurul meu, nu mai îndur
Privirea ta parșivă care mă dorește, nu mă mai bucur
Dacă o să-ți facă a ta cale întoarsă, o să mă evapor
Într-un dulce cântec de adio, o să înec al iubirii topor

Ce, o dată de mult, m-a lovit direct în artera aortă...


10. Zâmbește!

Dacă-ar fi să mor, ți-aș lăsa ție tot ce am,
Lacrimile, tăieturile, nefericirea,
Sper să atingi, nu ca mine, nemurirea,
Să le dovedești tuturor că moșteneam
Ceea mai îngrozitoare viață cu putință,
În timp ce tu câștigai laude și cuviință.
Sper să le arăți tuturor cât de bună ești,
Cât de mult poți îndura, nu să lovești
Adversarul ce-ți vrea numaidecât moartea,
Căci acela nu știe cum i se termină cartea
Când va da cu ochii de mine, apărătorul tău,
Mult iubitul tău destin, pe vecie pămpălău.

Pleaca

Pleaca spre zarea tematoare,
Si nu te mai uita-napoi!
Raman in urma ta, si doare,
Acum e,, eu'', nu mai e,, noi''...

Apune iar a mea iubire,
Dar nu voi astepta mereu
Sperand c-a noastra despartire,
Sa nu o fi simtit doar eu.

Caci plange salcia pe apa
Si dorul meu necugetat,
In amintirea ta se-ngroapa
Amarul meu cel inselat!

Luceste luna cu ardoare
Din clipa-n care ai plecat.
Iubirea mea se stinge, moare,
Si caracteru-mi nepatat!



Maine

E viata sau nu complicata?
Cand te trezesti in zori de zi
Privesti spre cer si-ntrebi mirata,
De ce incepe-o noua zi?

De ce nu pot sa zbor aievea
Si sa ma-ntrec in limpezi ape?
De ce nu'i apa ca si mierea,
Si viata mea suras de clape?

Caci toate-n lume au un rost,
Intrebari ce vin si pleaca
Si-ti lasa sufletul anost...
Zambeste, maine o sa treaca!


Inger

Un inger sta mereu in preajma
Si ma vegheaza zi si noapte!
E-un inger bland si bun ce poate
Sa imi alunge orice teama!

Cu ochii blanzi si suflet mare,
Voce calda, netematoare,
M-a indrumat mereu in viata,
Si am pasit in siguranta!

E ea un inger pentru mine
A mea farama de speranta!
In sufelt e pitita bine
Faptura care m-a dat viata!

Nimic sau totul

Nimic in lume nu ma schimba,
Nimic nu poate sa ma incline,
Doar gandul care mi se plimba
Prin minte negociind cu mine!

El vrea sa fiu exact ca restul,
In puzzle piesa lor sa fiu
Dar eu reneg cu fala totul,
N-o sa imi las gandul pustiu.

Am sa raman mereu aceeasi
Indiferent ca luna plange,
Ma folosesc mereu de asi
Si caracterul meu invinge!

Complet

Persoane care te inclina
Sa faci bine, sa faci rau,
Dar sufletul tau le combina
Si toate ies in dumul tau.

Caci zbiara fiara rea din tine
Si nu mai stii cum sa privesti
Al vietii drum, in rau sau bine
Caci ai in minte doar povesti.

Cand nu mai stii cine ti-e frate
Sau cine lupta pe la spate,
Si-ncerci sa deslusesti lumina,
Dar cineva...a tras cortina.

Si te invarti mereu in cerc
Si cauti cale de iesire,
Si te cuprinde o mahnire...
Iti zici :,, Mai trebuie sa-ncerc!''

Si vine-o raza de speranta
Si te ridica-n sus spre cer
De unde poti privi cu viata,
Si judeca in mod ager!

Caci cine prieten iti este
Va fi in gandurile tale
Ca si in realitate, lesne,
Tu tulpina iar el petale...

Etate

Lumina zorilor se frange
Peste-un buchet de sentimente
A lunii suferinta-o plange
Mireasma vechilor momente.


Caci pribeag imi e trecutul
Luciri de stele si-amintiri,
Cand mintea cauta temutul
Glas de copil... spre nemuriri.


Iar viitor nedeslusit
Arde in zare-nflacarat,
Lasandu-mi gandul coplesit
Si sufletul mereu curat.


Ce ne rezerva-al vietii drum
Nu stie nimeni, niciodata!
Caci totul este-ascuns de fum
Si de o minte cugetata.

Prezentul, floare de cristal,
Cerescul dar, vesnic aprins
Sa il traiesti monumental,
Sa nu te lasi cuprins de-abis.

As vrea...

As vrea sa pot sa zbor departe
Sa las in urma umbra mea,
Sa fiu o stea pe cer de noapte,
Zambet al zorilor ...as vrea.


As vrea sa fiu picuri de ploaie,
Etern vis de copil, margea
A sufletului ce-nconvoaie
Un gand senin, asta as vrea.


As vrea sa uit de toti, de toate,
Sa pierd in zare dragostea,
Sa fiu uimirea lunii poate,
Sau spuma marii, asta-s vrea.


As vrea sa fiu mereu lumină
Pentru acei din viata mea,
Ai sufletului meu colină,
Asta as vrea, asta as vrea.

Efemer

A noptii umbra, nemurirea
Cuprinde zarea de temut,
Si cauta cu disperare
Iubirea timpului trecut.

Caci anii trec inspre nefiinta
Si totul ramane in urma...
A noastra suferinta-o curma
Lugubrul gand de neputinta.

Caci timpul trece c-usurinta,
Nu te salveaza nici o stiinta!
Nu te lasa pierdut in zare,
Caci viata-i apa curgatoare!

Priveste-al noptii etern far,
Nu plange si nu fi avar!
Caci ai in viata ta un rol:
Esti principalul ei actor!

Intre rau si bine




Soarele apune iar;
Incepe-o noua seara
Cand imi inec gandul amar
Cu-n sunet de vioara...


Si magica lumina-a lunii
Invaluie totul, si-apoi
Si ratacind prin vise tulburi
Incepe un nou razboi...


Cand rau'-ncepe a ma cuprinde
Si doua parti se lupta-n mine,
Si totu-i rau, dar nu e bine,
Si nu o sa mai cred pe nimeni...


Si gadurile-mi tulburi suna
Si n-o sa mai fiu mereu buna,
Si nimeni n-o sa ma mai schimbe
Pentru ca-asa imi va fi bine...

Suflet curat

Nu uita cum sa zambesti,
Aminteste-ti cine esti!
Pretuieste tot ce ai
Nici o clipa sa nu stai.
De la Dumnezeu primita,
Viata trebuie traita!
Sa iubesi, sa daruiesi,
Sa primesti, sa dobandesti;
Sa nu uiti sa te distrezi,
Pe cine poti sa urmezi;
Sa sti cum e fericirea,
Sa nu sti dezamagirea!
Sa nu fi mereu certat,
Sa ai sufletul curat!

11. Daca incepe ploaia

Daca incepe ploaia
Si picaturi in susuri cad,
Incepe sa vesteasca marea
Si vise in ganduri ard.

Incet incet razele isi pierd privirea
Si valea pustie se invaluie in umbre.
Stelele gasesc iar amutirea,
Si intunericul secretele-si ascunde.

1.Eleutheria

Fiinta tremuranda,indecisa…paseste pe-o podea de mozaic
Un pas nesigur,ca al unui condamnat sub al pietei portic
Sinuos ca o serpentina, e al sau mers,cu fata in pamant
Cu-o constiinta incarcata de vina,de crima unui cuvant.
Cuvantu-i nobil,cu-n stravechi parfum imbatator.
Rostit,in pace sau razboi,in mortem,ramane desfatator
Mai vechi ca lumea,simultan,mai proaspat ca o floare de mai.
Rasunetu-i se aude-n sali,in puscarii,in scrinuri,pana si in Braille.
Inaltator,demolator,,sacerdotal,laic,sacramental sau blasfemie,
Precum o masca si-ale sale fete,zeci,sute,mii,atat de maleabile.
Si cuvantul capata,dupa voie,notiune sfanta sau nepermisa infamie
Aspra manusa de za,o scarnavie,sau plina cu note blande,afabile…
Profiland un aspru esafod,se-arata verde orizontul
Prevestitor,de sange inocent murdar si inecat si sufocat.
Se ingramadesc ulii,tabara,sa pedepseasca afrontul;
Ulii in negre camasi si robe de imperatori,stransi,s-omoare un condamnat.
In custi se-nnchid ulii,precum sfioase,tematoare carduri de rozatoare,
Gloata privind,privata de-ale lor zemoase fructe,dezlantuie a sa oroare.
Innebunita tabara,in ale lor saloane, castele, argintate private duhnind
Eviscerand, decapitand, sa castige idealul pentru care au murit jinduind.

2.Mariaj eterial
Pasi,tacut apasa,pe pamantul crapat
Printre spini si cactusi umbla dezgolit
In desertaciune-nghetata,in doliu-acoperit,
Un animal de plastilina,c-o cusca de sticla aparat.

Crivat,animalic,vajaie, nemilos, in cai.
Cosciugul in mars continua, spre false dealuri, sau aievea vai.
E viu.Sangele,venele,tumultos,strabate.
Ochii-s deschisi,iar fata-i palida,sufletele exonerate.

Se ridica spasmodic,se priveste-n oglinda,
Vede cioburi,rame mucegaite,esente fugitive,
Ce se scurg agale,din trupuri costelive
Si din trupul sau…Paleste-un avatar,renaste o fiinta sordida.

Cu ochi de obsidian,adanci,morti,moartea-n sine priveste.
Parca tragicului destinata,obidita,ratacita creatura.
Cu-ale trecutului noxe se zbate,trecut ce inrobeste.
Mort,ori viu,ori palid,radios,nu s-a facut armura

Sa-l scape de vesnica-nrobire,caci el e-un pacatos
Un nesabuit,egolatru,mai pur e si-un mercenar matroz,
Si a venit,cu alaiu-infatisat si-a sa coroana.
Din flori mucegaite,moarte,cum e el, sa-ntalneasca a sa pe vecie nobila doamna.
Ispasire, cauta-n zadar, caci de azi s-a casatorit,
In cosgiugul pat nuptial, sufletul si identitatea a-nrobit.

3.Picaturi
De pe stresini sinuos se scurg,
Savarsind inc-un banal amurg
Cu a lor cadere mai pecetluiesc,
O reprezentatie,un mediocrism ceresc
Cortina cade,draga audienta!

Odata cu-al lor rost,revolutii iau fiinta
Eroic,isi indeplinesc a lor trebuinta,
Precum proiectile,gloante,cernelurile zboara
Trupuri,minti,batalioane,secte-nfioara.
Cortina cade,fara reminiscenta!

Rechini se-nfrupta din ale picaturilor roduri
In lumi paralele,pentru mana,se gasesc alte moduri,
Asuda bucati de-argila si carne modelate.
Ca la lumina sa iasa vagoane de resurse fade.
Cortina cade. Lordoza,spondiloza, umple farfurii!

Soare difuz se nalta-n mare, dupa coaste,
Nemiscate, tarmurile absorb regimente nefaste.
Pocalul cu venin spalat, se umpla iar
Pamanturi isi cer macabrul tribute, bunaoara.
Cortina cade.Devii piesa,soldat,abandoneaza prieteni,familii!

In vai,se aliniaza case albe uniforme,
Admirate de fete crispate,crapate,fara forme.
Naframe se insira,calde,pe cruci fatidice,
Pline de lacrimi, fructe ale unor chinuri veridice.

Cortina cade, draga audienta!
Cortina cade, fara reminiscenta!
Cortina cade. Lordoza, spondiloza, umple farfurii!
Cortina cade.Devii piesa, soldat, abandoneaza prieteni, familii!

Cortina cade, picaturile se-usuca in fuziune din cand in cand.
Cortina cade, picaturi de nisip sunt duse departe.De vant…

4.Alchimistul
Dormi,pruncule in impenetrabila ta fortareata curativa.
Ai intregul orizont sub ai tai ochi inocenti,lacrimosi.
Plusurile ti-s santurile castelului,ferit de-o calatorie maladiva.
Si mai ai si garzile,doi parinti,fara platosa,totusi afectuosi.

Joaca-te,copile,posibilitatile sunt far de sfarsit in a ta lume.
Topoganele ti-s drapatii-n aur cai mareti,lipsiti de nume
Nu cauta,in lacrimi ipocrite,straturi sa-ti pervertesti.
Intemperii veni-vor,nu le chema,cauta de le feresti.

O,tu,fandosit si-atat de nemultumit adolescent cu toane.
Ai tai "batrani",cum ironic si sardonic ii numesti.
Printre hartii,ecrane urate,inoata,si printre claxoane.
Rabdare n-ai,nici intelepciune nu-ntrevad prea multa,cand ponegresti.
Tipatul tau,plin de ranchiuna si nervi,imblanzeste-l ca pe leu.
Are timp sa raga,in al sau mediu,nu-ntr-o casa linistita pana parca niste zile.
Iar castile,timp fa-ti sa le dai jos,ca nelinisti sa asculti,fara sa umbli teleleu
Ironia-i dar,ce-mpotriva se intoarce,cand ai tai,bolnavi,se umplu de pastile.

Iroseste-ti,sclavule,orele,cate-or fi e irelevant,pentr-un colt de paine
Ai ajuns la cotitura,parul vertiginos ti se albeste fara de intoarcere cale.
Tarai dupa tine o grea servieta,tot pentru hrana,si ieri,si azi,si maine.
Intr-o cusca impenetrabila te zbati,ca sunt birouri sau insalubre hale,
Conteaza prea putin.
Gaj ti-ai pus pe tinerete si mai apoi,pentru un cos plin si-o nevasta fericita.
Intreaba-te,dara,unde ti-s satisfactiile,unde-i reverie mult-asteptata?
Pierduta-n van! Pentru a construi un lamentabil camin!

Iar,tu,batrane,rogu-te,ti-e comfortabil scaunul subred?
Cu ochi goi,privesti spre alb tavan,oftand,ca un stejar vested,
Cu decade irosite te duelezi si te impaci la nesfarsit.
Cu tic-tac-ului ceasului porti o alta batalie,caci timpul ti-ai irosit.

O,tu,iti amintesti de dulcele parfum de coapte capsuni?
Si de chicotele ce-nsufleteau maidanele,ce sanctuar iti erau?
Iti amintesti de misteriosul personaj de care toti copii fugeau?
De care si tu ai dat sa fugi,ingrozit,de care-ti spusesera ai tai "batrani"?
O,tu,iti amintesti de holurile in penumbra,de creionarea unor portrete?
Nu desenate,ci reale,cat se poate,de fecioare pe care le vanai neostoit?
Iti amintesti de pasii ce-i faceai in azil,putin cam ramolit?
Si de ploile ce agonizant se scurgeau,anemica,la ale tale ferestre?
Care ferestre, ai vrea sa ma intrebi, dar doar evaziv ma stii.
M-ai vazut de multe ori, trecand pe langa tine, in goana mea fara capat.
Si eu te stiu, pot afirma.Sunt martorul si faptasul a miliarde tragedii.
Iar pentru mine, nu s-au inventat potiuni, caci drumul e deja urmat…

5.Calaul calaului
Timpul aluneca-n abis,orologiul suna-ngreunat,
Capul plecat sabia il taie,contrar unor dogme-nvechite.
Ciorile,pe turnuri,ciugulesc firmituri,plictisite.
Un ospat le-asteapta,ospat din fiinte neavenite,
Dar cine da sentinta? Daca nu un dezaxat…

Dreptate-si spune,in a lui boala sau betie,
Rege,peste stirpi ce le stirpeste,striveste,e numit.
Asa o mare onoare,in sinea sa majestic s-a cuibarit,
Ca pe altul,Maria Sa,sa deschida Cutia a tocmit.
Oroare si profesiese-ngeamana,in a halebardei melodie.

El sta comod,pe-un jilt necuvenit,manjit.
Tronul pentru care,neostoit,zice,s-a luptat.
Pretinde dreptate a imparti,mascariciul necurat;
Cand altii-si pateaza robele,ca el sa para imaculat
Dictator,rege sau calau,totuna e,un nenorocit.

Sulita sta calma-n teaca, cat el se plimba in nestire
Caci altul, o lama rece, neinduratoare, atent finiseaza,
In periplul gloriei.Si al dezonoarei,mortii se lanseaza.
C-un crez si sete de justitie,spre cuibul viespii galopeaza.
Barzii,sa cante-ncontinuare,a martirului nesocotire!

Razvratitul,proscris,nerusinat,pentru regat un tradator,
Prin gavane,casacade si ale sagetilor grindini se furiseaza,
Cu lama,in liniste,lucind,a sa viata nicio letcaie valoreaza.
Ca un leu rapace,exilat,intors,lancile sale cavalerii-i devoreaza,
Pe-al sau jilt,regele dispera,se trezeste din Paradisul imbatator.

In sala coboara,ca pe tradator sa-ntampine amical.
Transpirand,siroaie,el are-n gand orice,nu un salut cordial.
Sarjeaza cu sete spre opulenta armura,intesata de rubine,
Monarhul,neclintit,contraataca,printre blesteme si de nervi suspine.
Dintre coifuri,se-ntrezare,din doi rebeli,o singura privire,
Insetata de ura si-a sa variabila dreptate.
Una debila,la gura plina de spume si-njuraturi futile.
Alta,purtand in repulsia sa,speranta multimilor impresurate
Ce viseaza la bunatate,nesfarsita vara,ploi,candoare,campuri fertile.
Rascuind al sau devastator tais,plin cu sete.
Strapunge pieptul scarbavnic, precum o ploaie de macete.

Flamura nu-i de trebuinta unui erou.
Cand, de la balcon aude, plin de bucurie, al insurgentilor ecou.

6.Licori impure
Lent,letargic,se scurge-n beci
Brobonul cald,boem,de racoare,
Al unei sticle,napadite de panze si lilieci.
Pe eticheta-i scris cu sange,o dovada de teroare.

Caci portile-s deschise larg de heruvimi,
Iar in beci se scalda,beti,hoarde,nephilimi.
Si-ar mai fi porti,deschise,multe,n-a lor haos.
Sticle ciobite,pe podea,risipa si adaos.

Sticle dulci cu-al lor suc pestilential,
Se varsa-n rauri si-n chiuvete,eventual.
Goi,moroi,oameni-strigoi,se-avanta paradoxal.
La cheful de sfarsit,sorbind,final,total.

Viata-i moarta,secata-n secete provocata,
Sticla inca-i plina,butoaiele bine-dosite.
Crasma geme de clientela devotata.
Nu sorbiti si voi? Fiinte egolatre, fandosite!

Nu sorb…sticlele de mult sunt otravite, murdare.
Intr-un post intru cinste si sobrietate.
Se-ncapataneaza, o mana de fiinte nepatate.
Sa nu fie parte la somnul colectiv, nu pe timp de noapte,
La golirea butoaielor cu-o mizerie numita licoare.

7.Sunete
Ciocan si nicovala,preseaza constant,
Harpe si viori creeaza mediul contrastant,
Deasupra lor,in dealuri singure,lupii urla.
Suna si clopotul,in aurita,mastodontala turla.
Motoare-si tarsaie al lor toxic tunet,
Paganii modernitatii aduc elogiu lui Sekhmet.
In chilie,indragostitul isi venereaza iubirea in sonet
O hartie scrasneste-n santuri,epistola unui cadet.

Sunetele,imbinate,fuzionate,diminuate,treptat,
Povestea-si insira,intr-un univers necontrolat.
Tancuri,haosul s-euforia,
Sistematic,ingenuncheaza calmul s-eufonia.
Cavalcada,taifun,tornada,se aud urgii,
Duc in punct comun,contrapunct,linistea morgii.

Linii de productie urbana,asa-zisa metropola
In scantei si fabrici fac uitata o Acropola.
Apollo nu mai acompaniaza,lira lui e demodata,
De buldozere si decibeli excesivi,urbea-i dominata.
Zilnici maratonisti,se-nghesuie-n vagoane
Spasmodic,stresati,asteapta carele-n peroane,
Iar saruturi ipohondre,zgomotoase,ipocrite,ating icoane
Si ti-ai pierdut din vechiul sarm,ai decedat,Don Juane.

Sunete,o varietate ametitoare,
Dezlantuie furtuna,zgomot,catharsis si vindecare,
Maleabila forta,cu intrebuintari, mii,
Detine cheile spre lumi meschine, ursuze, sau hazlii,
Lanturi dezleaga, multimi inrobesc sau nenorocesc,
Ratiunea si critica inhiba; revolutii pornesc.

8.Nestapanita Ura
Si vad,suflete pe-un reflector,vandute
Oameni pierduti in strategii duhnind a derute
Minti crude,neroade,murdarite,pervertite.
Si le privesc,impasibil,agoniile insolite.

Si-aud…laude artificial amblate in cristale
Picaturi de spirit pur malevolent,mascate-n orbitoare petale
Buze ce dezlantuie nesincere sarutari carnale pecteluite pe veci.
Si le privesc,c-o indefinibila satisfactie,trupurile violet si reci.

Si simt hiene roind,ca muste-n jurul lor,
Mandru de captura,ca un conchistador.
O merita,soptesc pentru sine exclusive.
Nu merita,niciun monument comemorativ.

Vad iarasi,cum atarna calmi,ca niciodata mai tacuti,
A mea e prada,vanata pentru-un nobil tel,
Doream deratizare,nu-i suportam altfel.
Iar nu-i o grozanica infamie,pe cei ca ei sa ii faci muti.

Fierband ca un cazan plin de glucoza fermentata,
Asa-i si dorinta-mi dominanta, innobilanta.
Caci sunt o masina cu un sofer ce-l cheama Nestapanita Ura.
Si vreau doleantele sa-i implinesc.
Indiferent de arma cu care trebuile sa le-ndeplinesc,
Fie el, rapidul glont, sau recea lama, sau un bob de cianura.

9.Silentium Tremens
Cand lumini se-arata,diafane-n panoplie,
Cand,in cardasie cu Bachus si snobism,
Haite anemice urmeaza o apocaliptica sindrofie
El,pasiv,nu cuvanta,se fereste de-arivism.

Cand haitele ratacite,in a lor sete
Urla,lipsite de urme de pregete si precepte,
Cand regent e haosul si beatitudinea,
El,impasibil,mai toarna un Absint,pastreaza solitudinea.

Cei asemenea lui,suprimati s-oprimati,
Cand isi pleaca,precum Ludovic,capul,
Cine-s Robespierre si-ai lui iacobini degenerati?
El,c-un pas lipsit de tact,isi oprima,la randu-i tracul
El,printre cadavre scabroase,scarboase de deprimati deportati
Anevoie-si face loc,nestavilit,el,soldatul.

Cand,intr-un cer lipsit de mesageri si muze
Se refugiaza,haituite,avataruri paralizate,meduze,
Cand anticele semne-au fost date uitarii
Haitele ignora inevatabila epistola a efemerizarii.

In clipele cand lacrimi si icnete se innabusesc,
Cand colosi,legendari,infatuati,in abisuri se pravalesc
El,continuu-si poarta canonul, de-ar fi o pecete,
Priveste neoprit, catre cest fragil, anost si scorojit, alb perete.

Prin sterpele cotloane si-ntunecimi prin neumblate carari,
Prin campii insangerate urmeaza ale sale peregrinari
Spre a sa pierzanie…spre absolute se-ndreapta?
Campii spalate cu hemoglobina pervertita.Mantia sa, staruie, imaculata.

El, omul tacut, ce-a refuzat pocalul pacatalui denaturarii,
Cu mandrie-si poarta coroana de bastard.Itinerarul anti-demonizarii
El,fara tihna,il urmeaza,spre infinit.
El,orbul,mutul,surdul,insolit,prigonit.

File roase,de vechi tomuri,se deschid,fara zagaz,
Cand el,in a sa plenitudine,cerceteaza,lipsit de ragaz,
Paginile-si descriu secretele,incetosate,perimate
Haitele persista-n frenezii si orgii,cu ratiunile decapitate.

Cadru de jungle salbatica si promiscuoasa,
Infundata de nisip,moloz si pulbere-nnecacioasa,
El le vede,o lacrima de ura se prelinge pe-a sa masca mortuara
Caci de mult a refuzat sa dezgroape morminte aceasta prezenta statuara.
El,de mult a orbit,crezul fiind singurul scop
De mult,o aura de tacere l-a invaluit,
Prea multe asasinate-n surdina si zombi-n galop
Sageti cu flacari si venin,in lumea sa l-au invelit.
Crestate-n copaci,linii funebre se-nsira
Reincarnat Sisif,auzi tu indepartatul cant de lira?
Lira transfigurata,asemeni tie,in tun si tunet
Herald al timpurilor de sfarsit si-n razboi cadet?
Vaduvita de corzi si triluri panteonice,
Cand creierii haitelor sunt faramitati,de cataclisme tectonice,
Werther al timpurilor eufemist moderne,
El,orbul,mutul,surdul,cel cu radacini perene.

Bistrouri si tavern,gregare,pauperizate.
Pline de fausti lipsiti de scrupule,
Adapostesc,ca interludiu-n sodomie,spirite aparent desantate
Gazduiesc,de fapt,pe Mecena, pe lang-ale necuratiei molecule

El staruie in marul funebru
Printre dementele canibale ale tartorilor
Fara ieri si fara maine, el scrijeleste-n lemn de cedru.
Iluzie-n cuvinte, fete immaculate, scaldate-n noroi.Martorilor,
Nu ai ce le dezminte.Ingropati rozele si dulcile sentimente.
Ignorati acele strigate desuete,ce duc spre moarte hectica,
Matase,lumina solara in alte orizonturi duceti,nu in lumina malefica.
Sa sune stramosescul bucium,gherile din ceruri sa coboare,precum comete
Si-aduna desaga,de pe pamantul reavan,cum si-alatadata facea,
Spre norii rosi,chimici priveste, cu pas rar, taraganat, mergea.
Astupa ochii albi, nu aude.In neantul sau,calm ca Passchendaele,nu cugeta
E omul tacut, deasupra-i stanca, linistita, tot rosie, anevoie curgea.

10.Chestionar
Ce ar fi daca batranul motor s-ar ineca si in aglomeratie ar muri?
Si te-ai da jos din a ta temnita-amagitoare,platita cu sudoare?
Si ai incepe sa cutreieri cararile,in cautarea realelor fantezii?
Si ai gasi un ocean vast,vesnic,mustind de frumusete si candoare?

Ce ar fi daca batranul,ranchiunosul sef o zi libera ti-ar oferi?
Si –n a temnita,numita cubicle,in zadar ca o vita,n-ai mai sudui?
Dintr-un labirint de hartii si frustrari sa te retragi,o ora macar?
Sa te-ntinzi pe proaspat-taiata iarba,sa observe planul stelar?

Ce ar fi daca abia cumparatul TV,brusc,subit,ar ceda si imploda?
Si de el,de robia in care te-a adus,momente putine te-ai detasa?
Si-ai intinde obositul cap,in meditatie pe-a ta transpirata,veche perna?
Dezlagand catusa de picior,scotandu-ti sordida masca de pe a ta fata terna?

Ce ar fi daca ar inceta simfonia obuzelor si a mortierelor de pe morbidul camp?
Si,tu,tanar sergent,n-ai mai fi nevoit rugaciunea sa ti-o spui la fiece zgomot?
Iar oamenii tai n-ar mai vedea ca Providenta orice transee sau damb?
Si-ajunsi tinerii acasa,n-ar mai trebui indurerate mame s-asculte de clopot ropot?

Ce ar fi daca Dedal,legendarul ar renaste,cu-ale sale aripi maiestuoase?
De-asta data pregatit sa zboare nu real,ci metaforic,spre nemarginite zari?
Si s-ar inalta unde nime sa il vada,lang-ale eroilor busturi sarace, somptuoase?
S-auda, disperate, rugatoare fiinte fara speranta, in ale lor strigari?

Sunt un fluture venit din amintire
Poate-so amintire dulce,
Care iti aduce o desfatare
Poate-s una rea
Fara satisfactie sa fie,
Din coltul inimii tale vin,
Din gura sufletului tau provin,
Iar sentimentele ti le contin
Aripile mele sunt colorate
Iar cu ele cant sirul amintirilor
Amintiri care nu au sfarsit!
Amintiri pentru vecie!

Poezia nr:9 Plutesc.

Propriile noastre ganduri, zboara
Se ratacesc in pustietatea Romanie
Dar fiecare vis incepe sa straluceasta
Usor usor, fiind un nor.

Viata sta lipit de-o ata
Si pluteste ne-ncetat
Visul s-a mai scuturat
Si incepe a striga:

Tu iubire de ce m-a lungii,
Si apoi iar ma chemi?
Te-ai gandit ca mai ranit
Si apoi am adormit?

Tot incerc de mic s-a dun,
Povestile mele intr-o carte
Dar nu am succes...
Iar acum sper sa va placa si pe voi v-am veselit.

Poezia nr.10 : Vampirul.

Privesc pe geam,asteptand o noua zi
Si privind am observat,cum un tufis s-a scuturat
Eu uimit si mirat am fugit intortochiat
Ajunand jos nimeni nu mai era.

In urmatoarea zi la fel...
Si m-am gandit ca era un catelus
Iar a treia zi ma rapit
Am ajuns intr-o lume lipsita de lumina

Totul era negru si intunecat iar eu speriat am tipat
Ajutor, ajutor, iar un demon m-a strigat pe nume
M-am dus si am aflat ca era o fabrica plina de ciocolata
Iar eu nici nu am asteptat, am sarit si papat, tot ce era
Si asa am aflat ca vampirul era cam beat
Iar eu am preluat fabrica pana in ziua de astazi.

Pentru admini; de ce mai mult de jumatate din poeziile mele au fost trimise ca raspuns pentru userul ce-a postat prima poezie, atat timp cat eu le-am scris in caseta de raspuns si doar acolo?

Pentru Dumnezău: poate pentru ca asa si numai asa s-a mai nascut o poezie, care are un ascunzis al ei?
Ascult-o cum suna:
Dumnezău a răspuns pentru Smile94:Alchimistul.
Dumnezău a răspuns pentru Smile94:Calaul calaului.
Dumnezău a răspuns pentru Smile94:Licori impure.
Dumnezău a răspuns pentru Smile94:Sunete.
Dumnezău a răspuns pentru Smile94:Nestapanita Ura.
Dumnezău a răspuns pentru Smile94:Silentium Tremens.
Apoi Dumnezău a răspuns pentru Smile94:Chestionar.

O fi cam abstracta, mda, dar pare a avea tâlcurile ei...stiu adminii ce fac.

Uff, sunt pe ultima suta de metri, spr sa termin de scris pana la miezul noptii.
Asa, urmatoarele sase poezii.
5. Orasul Umbrelor
Vino pe alee, vino-n Centrul Vechi. Când e noapte-ntre cotloane, iar pe cer stau agățate lampioane. Când un tânăr se apleacă să culeagă trei mărunți, iar chitară-I vrea să tacă, sătulă de ochii crunți. Iar încolo, mai la vale, langu-n felinar bătrân, stau doi tineri, cam aproape, stau în brațe și surâd.
Pe stânci aranjate, cu nume de stradă, pași gălăgioși călca-n grabă. Iar pe cer, un porumbel, alb pe-albastru, ce contrast rebel. Sub o bancă, stă un câine, săturat de-atâta foame și se duce la culcare.Iar pe bancă, un vagabond, stă chircit sub barba sa, plapumă nu mai avea.
Într-o parte, voci de tineri se amestecă-ntrun glas, ei mănâncă, ei danseaza€...Viata au cam multă în ei. Dacă îi deschizi, vezi bine, poți seara s-o luminezi. Pe o stradă mai pustie, neagră hoață, ce să-I faci, stau țigănci, o veselie, dacă taci.
În umbra acestui oraș arunc bucăți din mine, primind la schimb o amintire.
6. Pierdut
M-am ratacit cand am plecat,
Inlatuit in umbra mea.
Si mi-am vazut capul 'plecat.
Cazut stingher pe dusumea.

Am ochii grei, ochi crapati,
Inchisi in grele pleoape,
Suparati, rosii, injectati.
Din orbite vor sa scape.

In ceata groasa de sub nori,
Nori sub nori, halucinez cumva?
Privesc trei strigate-n culori.
Ravnesc la umbra ta.

Esti rosu, nu-i asa?
Sau ai un strigat lila?
De te-as vedea, te-as infasa,
In bratele mele de catifea.

Mai stii cand raurile erau rosii?
Vei sti cand apa va fi uscata?
Le vei pune cruce al lor tai copii?
Sau iti vor gasi lama patata?

Pot sa pierd tot ce am, nu-mi pasa!
O sa raman blocat, ai sa vezi.
Dar abia astept sa intru in casa,
Zidit intre sase pereti verzi.

Halucinati-asta traiesc.
Sau poate ca traiesc e o halucinatie.
A altei fete-voci soptesc.
Am nevoie de o operatie.

7.Catren nereusit
Din cauza lipsei de inspiratie
A mintii stoarse de putere,
Am o urata malformatie;
Efectele unei doze de bere.

8.Fiara
Stiu ca salasluiesti in mine,
Te tarasti alene in nimic.
Incerci sa te slujesti numai pe tine,
Rozandu-ma pe mine cate-un pic.

Cand noaptea-mi intra-n privire,
Dar eu nu pot s-o vad,
Parazitule, te umpli de mahnire.
"Generos", mi-o dai si mie, suflet had.

Cand vrei sa urlii, eu mutesc.
Ma tragi in mine, sangerez.
Ca cat te superi, dinti-ti cresc.
Posedat, te-nvati ca un titirez.

Vrei sa iesi afara, speri sa ma omori.
eu sunt temnita ta, eu sunt nimicul.
Te lovesti, emani furie prin pori.
M-ai omorat in interior, am capul gol.

9.Racoare
Racaoare respir, racaoare inghit, racoare...
Pete de racoare, pe carare.
Morti pe jos, muribunzi pe sus
Toti plec spre acelasi apus.

E usor sa cazi cand n-o stii,
Sa zbori neanuntat in pustii.
Prefer sa ma desprind singura,
Dar mi-ar fi mai greu sa plec in negura.

10. Telegrama (vals)
Poti sa dansezi acelasi vals,
Pierzandu-te in ritmul fals.
Ramai blocat o eternitate,
Caci n-ai stiut cum jocurile sunt jucate.

La ultima, inspiratie cam din burta, da' na...

Deep.Deep.And strange as f-ck. Oricum, imi da eroarea asta de fiecare data cand ma intorc pe o pagina.F-ck the robot!

Antepenultima chiar ar fi pentru personaje gregare ca ea/el, cu ceva mai multa ranchiuna as putea-o adapta in rap, ar merge brici tematica pe post de piesa de hatereala pura si diss.

Cine a castigat?

Ce s-a intamplat cu castigatorul?

Cine este castigatorul concursului?

Corecteaza domnule! NU TOTI au drepturi de autor rezervate pe poeme. dar oricum, nu cred ca sunt ei in stare de-asa ceva...

Poftim? :O Si noi ce facem acum, sigur TPU vazand ce ai scris iti va sterge contul, dar sper sa nu fie adevarat ce ne-ai spus, ne-a ruinat ziua.

Ai dreptate, da si ce sa fac, lasa macar sa se bucure ei de aceea carte, las poezia, asta e:-

De ce
De ce am plecat,
Iar pe tine te-am lasat,
In mania soarelui,
Si in ardoarea salasului.
Dupa asta am regretat
Apoi m-am mutat,
Departe de tine.
Iubirea mea s-a mutat,
La alt baiat
Inafara de tine,
Ramai cu bine.

Hai joaca-te cu inima mea.
Minte-o frumos cum stii numai tu,
Las-o sa planga, sa spere, sa vrea
Sa te aibe pe tine si tu sa spui 'nu'.

Hai joaca-te cu trupul meu.
Rupe-mi oasele toate din dragoste,
Sfasie-mi carnea si nu-ti va fi greu
Sa vezi ca nici asta nu doare.

Hai joaca-te cu mintea mea.
Impune-i acum sa nu se opuna,
Prosteste-o cum vrei, eu te voi lasa
De vrei sa distrugi o fiinta nebuna...

Hai striveste-ma cu un zambet mut,
Arunca-mi cu noroi in fata,
Arata-mi ura si indeasa-mi-o pe gat
Sa cad intr-un suspin si intr-o ceata...

Hai scoate-mi ochii din cauza unei lacrimi,
Fa-ma sa inghit in sec veninul iubirii,
Imprima-mi in piele dorul de patimi
Si-arunca-ma in flacari de dragul fericirii.

Hai lasa-ma sa ard si apoi sa mor,
Ia-mi cenusa ramasa, arunc-o in vise
Apoi priveste-ma cum reusesc sa zbor
Si ma indepartez spre cerurile triste...

Trebuie numai decat sa aiba rima?

Prin noi...

Se odihneşte noaptea în mine, în tine
Căci mult a alergat prin noi si stele
Pe sub gene.

Tu cerni flori de gheaţă la fereastră
Te acoperi cu o pătură albastră.
În colţul sufletului meu întunecat,
Unde tabloul a rămas cum l-ai pictat,
Priveşti prin geam.

Se agită dorul în mine, în tine
Mult s-a odihnit prin noi şi zile
De tine pline.

Lacrima scursă din mările tale
Îşi croieşte drum pe obraz, agale
Picură-n ape tulburi, suflet şi râuri
Ce vin spre propriile-mi pustiuri,
Rămân priviri.

Se odihneşte iubirea departe de mine
Mult a alergat prin săruturi de moarte
Lacrimi de viaţă.

Căutătorul
Alunecă ușor, pe acorduri de chitară
Către Iubire, ce stă închisă într-o vioară,
Prizoniera propriilor sale gratii de corzi,
Sunetul lipsă într-o lume de surzi.

O zărește de departe și dă să înnoate
În Gândul adânc, ce curge spre infinitate.
Printre umbre, Sufletul își face loc cu greu
Spre paznicul Timp. Acesta fusese arhiereu
În vremurile sale de glorie pământească,
Pedepsit pentru că n-a știut să se oprească.

Sufletul scoate lira și începe a cânta.
La primele corzi, toată zarea asculta.
Cântec dulce, cântec de dor
Cântec de liră și versuri de-amor,
Trimit căutătorul într-un alt decor...

Ține Iubirea în brațe, și cercă temător
Către drumul întors, ce duce spre viitor.
Dar cum să lase vântul să bată doar înainte?
Nu rezistă tentației și privește în spate.

Un nou decor...scufundat în Gând, ieșit din Trup,
Sufletul este aspru pedepsit de Timp...
O clipă de rătăcire - condamnare pe viață,
Singurătate apăsătoare și privire în ceață.

Plângând, Iubirea se îndreaptă spre miazăzi,
Iar pentru Suflet, se închide și azi... în poezii.

Visul

Te privesc.
Prin pătura de noapte, fără de-nceput şi fără de sfârşit,
Ochii mei zâmbesc privirii tale, privire neagră-n infinit,
Atingeri fără de cuvânt te strigă in adâncul întuneric
Prin liniştea de mormânt. Rostesc numele tău feeric.

Te caut…
În zare, printre fire de nisip din mare, stele căzătoare,
Chipuri goale şi îngheţate, ochi şterşi, fără culoare.
Unde eşti?!, chip strălucitor, voce caldă, tremurândă,
Atingere cu sentimente fine scăldare în inima blândă.

Te găsesc…
Sub pătura de amintiri cernute în patul nostru.
Cu priviri seducătoare mă atragi în păcat sinistru.
Săruturi de moarte îngroapă trecutul dintre dragoste şi ură,
Se iubesc la miezul nopţii, când lacrima devine aură.

Te iubesc…
Prin lume, oriunde mă poartă paşii. Aproape sau departe.
Gândul te închide, te aduce lângă mine în fiecare noapte
Şoapte se pierd în acordurile vocii tale, iar raze matinale
Ne trezesc din vis. Aromă tare de cafea în săruturile tale.

Batranete fara tinerete

Fruntea scaldata de ploi proveste infinitul
Ochii incearca sa imbete inexorabilul…
Intre patru pereti instrainati de culoare,
Foi goale intorc ecoul gandurilor efemere.

Simte ca se apropie de izvorul vietii,
Pasind greu pe roua uscata a tineretii
Inefabile note de lira ascunde sub pleoape
Cand Apollo ii canta chemarea spre moarte!

Acopera flacara lumanarii cu amintiri,
Le mistuie in ganduri, si scrie in priviri.
Ajunge sufletul intreg sa ii ia foc, singuratic
Ca soarele nascut intr-un rasarit romantic.

Cenusa calda se pierde in adieri usoare,
Cand toata gheata-i topita de-o boare
Se ridica lumina peste valuri de moarte…
In miros de tamaie, sufletul renaste

Poveste intr-o fila

Cartea asezata pe masa, deschisa

La ultima pagina ramasa

De citit.



Du-te si termina ultimele randuri.

Voi ramane tot aici, scufundat in ganduri

Du-te!



Trupul tau se lasa purtat de soapte

Plutind pe o perdea de noapte

Spre lumanare.



Acoperi filele cu umbra ta.

Nepasatoare, inchizi cartea

Cu privirea.



Cersesc iubirea, dar tu falcara o stingi.

Sunt aici pentru tine, sa te fac sa plangi

Fara rost.



Ma ridic, dau sa plec, si te iau cu mine.

Pe tine, cea din amintire

TE IUBESC.

Gandul meu, prizonierul tau

În triste tablouri nocturne, prin râuri de culoare stinsă, vărsate din lampă,
Prizonierul rămâne umbrit de nori negri ce-i vestesc inevitabile furtuni,
Între pereţi de stâncă dură, ce lacrima ta îi îneacă, vocea ta îi crapă.
Secat de ploi scurse fără noimă printre gratii, citite în efemeritatea timpului.

L-ai încătuşat fără drept de apel, pentru cutezanţa de a te asculta o noapte,
De a vedea adevărata culoare de sub patura cenuşie cu care te acoperi,
Drogat cu sensibilitatea din cuvinte matinale, îmbătat cu ale tale şoapte
Înecând în iubire principiul soarelui ce aduce ploi, abandonând în urmă nori.

Zăreşte toată puterea nopţii închisă într-o pleoapă, cu o imbraţişare blândă,
Toate stelele sclipind la ridicarea cortinei, când picaturile de ploaie ţipă.
Muzica in surdină, ce îl aruncă în ghearele trecutului, este vocea ta plăpândă
Tremurand în frigul emoţiilor revederii, în calmul singurătaţii ce te strigă.

Şi te-ai închis alături de el, desenându-i visele pe un strat subţire de sticlă,
În culori calde şi intense, devenite palide sub umbra indiferenţei sale…
Se pierde în alb şi negru, neştiind cum să-şi aleagă pensula şi acuarela,
Rătăcit în Marea Disperării, dezorientat de ceaţa ce-i urmează venirii tale…