Care e cea mai importantă lecție de viață pe care ai învățat-o dintr-o greșeală?

Să cred că oamenii mă vor trata la fel, dacă eu sunt bun.

Ca a manca peste kcaloriile permise te ingrasa, a fost o palma urata de la viata cand aveam 17 ani si 8 luni.
Cea mai urata palma a vietii a fost.

Nu a fost greseala de fapt, ca nu stiam nici unul nici parintii si nici eu.
Eu care eram ca lumea slab, in mai 1995 am dat de dulciuri, si prin octombrie bum, m-am prins ca...m-am umflat, incepusem sa ma umflu treptat dar nu m-am prins.

Pe langa ca a durat sa slabesc, dar a fost si o palma psihica, ca nu pot manca dulciuri asa cum vreau fara a fi o problema.

In rest asa lectii de viata n-am avut.

Si asta a fost baza pentru ce urma mai tarziu, sa ma duc la sala, sa ma apuc de invatat nutritie, despre diabet, etc.
Calculez kcaloriile, carbohidratii si am socoteala la fix. Acuma stiu cum sa mananc dulciuri sa nu mai ingras, dar in 95 nu stiam si nu aveam nici tehnologia.

Fii bun, fii tu insuti, indiferent cum sunt oamenii pe care-i intalnesti.
E important sa scoti persoanele toxice din viata ta. Asta iti permite sa gandesti pozitiv si sa te inconjori de oameni buni.

Ca e mai bine sa iti asumi din start ca nu stii prea multe despre viata si esti capabil de a face rau, de a gresi, de a-i rani pe ceilalti si sa nu fii naiv, crezand in ignoranta ta ca esti bun doar pentru ca iti place sa crezi asta despre tine pentru ca viata te va tranti de pamant si te va rupe in bucati daca crezi ca esti bun si ai toate raspunsurile deja.

Din păcate, eu am prostul obicei de a ajuta pe toată lumea, chiar dacă asta însemnă că îmi pun propriile probleme pe plan secundar. Acum încerc să mă controlez și să impun niște limite clare, însă în trecut eram mult prea săritoare!

M-am învățat minte când am avut nevoie neapărat de ajutor de la niște colege (pe care mereu le-am ajutat, de altfel). Cum era de așteptat, nu mi-au răspuns decât peste câteva ore, și nici nu au zis cine știe ce. În final a trebuit să mă descurc singură, deși eu mereu am făcut tot posibilul să le ajut când erau în impas, chiar și când eram ocupată.
Dacă stau să mă gândesc, aveam o mentalitate destul de naivă, deoarece presupuneam că toată lumea face la fel și nu poate lăsa pe altcineva "în noroi".

În acea zi, am realizat că nu merită să îmi bat capul și să îmi sacrific din timp pentru ele! Dacă îmi scriu și am timp, le ajut, normal, însă nu mai pun atât suflet. Dacă am ceva de făcut, îmi permit să le las să aștepte și nu mă agit așa de tare pentru nimic. La urma urmei, nici ele nu au fost dispuse să își sacrifice din timp pentru mine!

Mai țin minte că odată o colegă m-a rugat să o ajut la școală... și nici măcar nu a avut bunul simț să mă asculte până la capăt. Oricum de regulă se comportă ca și cum nu exist, așadar nu văd de ce am fost idioată și i-am răspuns!

De atunci m-am învățat minte și nu îi dau decât răspunsuri seci de fiecare dată când mă întreabă chestii legate de română. O enervează, ce-i drept, dar asta-i viața! Poate de acum încolo o să realizeze că nu are niciun drept să se comporte ca și cum lumea se învârte în jurul ei!

O foarte mare perioada din viata mea, am executat comenzi si am fost bun cu toata lumea. O lectie foarte importanta de tinut minte, e ca nu toata lumea merita bunatatea si efortul tau. Unii vor incerca sa profite de resursele tale cat de mult posibil fara sa dea ceva in schimb, sau sa dea prea putin. E datoria ta sa fi capabil sa iti investesti resursele proprii in oamenii care chiar merita efortul.

Adica mai pe scurt: Nu te vinde ieftin.