De fapt in sinea voastra voi vreti baieti rai si tupeisti. Astia cu educatie de acasa sunt luati de soti dar copii nu sunt ai lor , nu-i asa? Dintre unu imbracat indraznet si unu imbracat ca un cetatean pe care l-ai lua ?
In sinea noastră?
Mă cunoaști tu personal, cunoști tu toate fetele de pe suprafața pământului?
E părea ta sa fi sănătos
Nu vrei baiatu rau, inseamna ca ai vreun defect sau arati ca Joiana si nici un baiat rau nu te-ar lua.
Vorbele tale apa de ploaie, nu mă surprinde genul tau de om
N-ai ce sa îmi explici
Am lovit unde doare, nu? Voi astea nasoale sa nu va asteptati decat la baieti draguti cuminti si educati, cavalerii gaurii rotunde.
Nici cât negru sub unghie, dar mai poți încerca, continua
Dă-i dovadă de o inteligență nemaiîntâlnită
Imi arati exact ce vreau sa vad. Fa-ti operatii estetice daca vrei sa ai vreo sansa dar ai grija, copii pot arata ca adevarata tu.
Ideea e sa ramai natural asa cum esti, ca orice interventie nu prea e chiar asa in ordine.
Nu o sa vrei un barbat urat adica deloc atractiv, trebuie sa si te atraga cat de cat.
Mie niciodata nu mi-a fost greu sa recunosc ca gresesc, ba e bine ca recunosc, ca invat din asta.
Are dreptate, poate nu tu, dar majoritatea femeilor cam asta vor, baieti putin mai infipti, e cam o regula!
Cunoaste natura umana, nu trebuie sa te stie personal.
E ca si cum ai zice "de unde sti tu ca si mie mi-e foame? Ma cunosti personal?", asta face parte din natura femeii.
Dar sunt si exceptii, e adevarat, poate tu esti una din ele.
Chiar mi-e greu sa cred ca tu faci parte din aia de 9-10 de care vorbeam.Barbatul care m-a atras cel mai tare pana acum a inceput sa ma atraga dupa ce am aflat ca este la o universitate de prestigiu din UK la care si eu aspiram sa ajung insa n-am reusit. Este foarte destept iar toata atractia mea a pornit din admiratie. Am si vorbit cu el, la initiativa mea, ceea ce m-a facut sa-l plac si mai mult, se vedea ca omul era inteligent si din modul in care vorbea. Nu mai generaliza.Eu sunt foarte ok cu operatiile, deci am complet alt mod de gandire si as putea vrea chiar si un barbat deloc atractiv, toate "crush-urile" pe care le-am avut au pornit de fapt din admiratie, dupa ce am vorbit cu persoana respectiva. Barbatii sunt foarte vizuali prin natura lor, poate din cauza asta iti vine greu sa crezi ca unele femei nu ar considera aspectul o proba eliminatorie.
Eu nu fac parte din aia de 9-10!
Dar mda, esti o exceptie pozitiva daca nu ai treaba cu fizicul. Adevarat ca barbatii sunt f vizuali, insa sincer si fetele, doar ca nu pare.
Fetițele alergară după "badboy" și nici în cazul adolescentelor nu de poate generaliza
Femeile nu mai aleagă după badboy, caută atitudine, coloana vertebrala
Foamea din stomac nu are legătură cu caracterul unui om, absolut deloc nu vad cum ai făcut asocierea asta
Când știi prea bine că fiecare om își formează caracterul in funcție de mediul in care a crescut și experiențele proprii, cam greu sa găsești doii oamenii la fel
Treabă asta e că și cum ași zice eu că toți băieții sunt la fel, obsedați sexuali și asta ar fi gresti
Sunt obișnuita că alții să își dau cu părea despre mine deși nu știu cum mă cheamă sau ce culoare au ochii... veșnic același etichete și preconcepții
Exact asa va comportati astea urate, vreti un baiat dragut si minunat care sa va sustina moral pentru toate insecuritatile pe care le aveti. Aia nici pe ei nu se pot sustine, dapai pe altii.
Cred ca tu esti fata mare deja, nu?
Mai bine zis, le place unul echilibrat. Nu vor nici un papa lapte, vor unul competent. Dar nu vor nici unul cu alura de terminator. Imi spune la un moment dat un coleg ca imi sta mai bine cand nu rad, par ma interesant. Care a fost reactia mea? A fost asta: "Mars, ma, in p*** mea!".
Cand vine vorba de sex este important sa incerci. In rest, daca vrei mai mult, conteaza si sufletul, caracterul, comportamentul si tot ce ai zis tu mai sus.
D-asta zic ca astea care zic ca fizicul NU conteaza absolut deloc sunt mega ipocrite, le-as aprecia maxim daca ar fi sincere in privinta asta, insa varsta si experienta de viata acumulata pana acum nu ma lasa sa cred balivernele astea. Pentru nimeni nu conteaza doar fizicul sau asa ar trebui, dar sa fim seriosi, sa-l excluzi total e deja din alta liga afirmatia asta.