Multi dintre noi suntem timizi. Acei emotivi, tacuti pe care ii vezi mereu la petreceri intr-un colt al lor incercand sa se simta bine desi parca nu e locul lor acolo. Acei timizi carora daca le faci o nedreptate prefera sa te lase in pace decat sa izbucneasca un conflict de proportii. Acei elevi care in fata clasei se pierd si nu mai stiu lectia desi in pauza i-a ascultat colega / colegul de banca si o stia la perfectie. Acei profesori care ar fi preferat sa aiba niste elevi buni decat sa fie nevoiti sa puna mereu note proaste si dupa fiecare zi sa izbucneasca in plans acasa incat cu greu un sot, un copil, un prieten ii mai pot consola. Acei oameni care se simt nimicuri in fata ghiseelor si spera ca functionarul sa nu aiba o zi proasta ca sa nu ii trateze la fel ca data trecuta. Acei oameni care se pierd cu firea in situatii mai neobisnuite, ce se abat de la tipar. Noi suntem timizii. Noi suntem cei de care de obicei faceti misto. Cei pe care ii criticati deseori. Cei pe care de obicei ii ocoliti pentru ca am fi prea neinteresanti. Cei prea tacuti pentru lumea asta in care vrei sa auzi barfe si cine nu stie vreuna e fraier. Cei care, da, probabil stiati asta, suferim zi de zi pentru ca vedem toata viata ca fiind clasificata astfel : neadaptare. Acei copii care cu greu isi gasesc un prieten de incredere. Acei copii care afla de peste tot ca a fi copil e ceva gresit. Auzi in fiecare zi : Nu fi copil!

Gandindu-ma ca in comunitatea noastra sunt destule astfel de persoane ( una sunt eu asa ca baza este, plus ca am vazut multe intrebari pe tema asta, preponderent legate de capitolul iubirii ) m-am gandit ca pot ajuta cumva, macar pot incerca. Atat pe utilizatorii TPU cat si pe altii care intamplator ar afla despre aceasta intrebare. Mi-am spus sa va ofer cateva link-uri si am pornit cautarea. Iata ce am gasit si cred ca merita sa cititi :

http://www.medicultau.com/......itatea.php

http://www.copilul.ro/......-a688.html

http://www.psihosolutii.ro/......trata.html

http://life.hotnews.ro/......vingem.htm

http://www.revistamagazin.ro/content/view/7926/21/

http://www.egirl.ro/......a5441.html

http://www.benessere.ro/Psiho/1410/Invinge-timiditatea.h tml

http://www.armoniaconsult.ro/articole/timiditatea-si-sol utii-posibile.pdf

http://www.bloombiz.ro/......ea-cariera

http://familie-relatii.acasa.ro/......-8782.html

http://www.psihoterapia.eu/....../index.php

http://www.ghidul-parintilor.ro/......lului.html

http://www.psychologies.ro/......or-1350054

http://www.newgirl.ro/timiditatea-se-poate-trata/

http://www.ultraviolet.ro/articol/timiditatea-poate-fi-d epasita

http://www.i-medic.ro/......-ii-ajutam

http://sanatate.ele.ro/Psihologie/Timiditatea_--a2185.ht ml

http://sanatate.ele.ro/Psihologie/Depasiti-va-timiditate a-_--a2186.html

http://www.sexpert.ro/articole/adolescenta/personalitate a/timiditatea.html

http://www.sfatulmedicului.ro/......iditate_53

http://healthy.kudika.ro/......tatea.html

http://www.psihoterapie.net/forum/psihologie/fobie-socia la/timiditatea.html

http://grajdaru.3x.ro/e107_plugins/content/content.php? content.191

http://www.parinti.com/Timiditatealacopii-articol-78.htm l

http://www.e-sana.ro/index.php?a=614

http://www.fistichiu.ro/Psihologie-sociala/vreau-sa-scap -de-timiditate.html

http://www.desprecopii.com/info.asp?id=281

http://www.askmen.ro/Timiditatea-a8342.html

http://www.calificativ.ro/Timiditatea_la_adolescenti-a20 318.html

http://www.yuppy.ro/articol/Relatii/1574/8-remedii-pentr u-timizi.html

http://www.eva.ro/dragoste/relatii/invinge-ti-timiditate a-articol-8785.html

http://www.garbo.ro/articol/Lifestyle/852/Despre-timidit ate/pagina-2.html

Iata si cateva carti interesante ce merita citite :

http://www.scribd.com/......ea-in-sine

http://www.scribd.com/doc/15428458/a-Comunicarii-Cu-Adol escentii

http://www.scribd.com/doc/6993790/DEZVOLTAREA-PERSONALIT ATII-Temperamentul

http://www.scribd.com/doc/2924232/Dianne-Doubtfire-Timid itatea

http://www.scribd.com/doc/36335654/Copilul-Timid

http://www.scribd.com/doc/11478073/timiditatea

http://www.scribd.com/doc/2357175/Cate-ceva-despre-feric ire

http://www.scribd.com/doc/29182633/Descopera-Te-Cu-Adeva rat

http://www.scribd.com/doc/31973885/SOCIOLOGIE

http://www.scribd.com/doc/32715157/CURS-7-Personalitatea

http://www.scribd.com/doc/2552939/Limbajul-trupului-1

http://www.scribd.com/doc/21257173/2552988-Limbajul-trup ului-2

http://www.scribd.com/......nvoluntara

Iata ce spune un om timid : Se spune ca majoritatea oamenilor se nasc cu o inclinatie a temperamentului spre timiditate insa aici isi are rolul si educatia, mediul familial.
Timiditatea se dobandeste si in urma experientelor de viata, avand consecinte importante pentru oamenii de toate varstele.
Nesiguranta de sine, complexele de inferioritate, dificultatile de comunicare si de exprimare sunt factori care incurajeaza timiditatea (aceasta fiind si o trasatura a caracterului melancolic).
Provoaca suferinta, neplacere, discomfort celui in cauza. Am avut ocazia sa cunosc oameni timizi. Fiecare dintre noi avem o doza de timiditate.
Persoanele timide isi petrec foarte mult timp concentrandu-se asupra propriei persoane si a slabiciunilor lor ramanandu-le foarte putin timp pentru a da atentie lucrurilor ce se intampla in jurul lor.
Putem ajuta persoanele timide actionand astfel incat sa scoatem ce este mai bun din ele, ii putam ajuta sa se implice intr-o conversatie care ii avantajeaza, ii scot in evidenta - am observat ca majoritatea persoanelor timide au talente ascunse insa frica de a fi ridiculizati de cei din jur ii tine in loc, ei nu fac cunoscute aceste talente.
Intr-o discutie ofera-i dreptul la replica, sustine-l, incearca sa ii ceri parerea astfel asigurandu-i ca te intereseaza opinia lor.
Acest lucru le va creste incererea in propria persoana fiind mai siguri pe ei.
Eu recunosc. sunt o persoana timida. "

Iata si ce spune un om de succes, timid bineinteles :

http://www.libertatea.ro/......88269.html

Iata si un forum al carui subiect de discutii este timiditatea. Poti oricand sa rasfoiesti si altele.

http://www.cafeneaua.com/nodes/show/6126/timiditatea/1


Vorbind despre timiditate vreau sa va atrag atentia ca in primul rand asta inseamna neadaptare. Inseamna ca vazand ca esti diferit crezi ca niciodata nu vei avea sansa la ce au ceilalti datorita socializarii. Crezi ca s-a gresit cumva ca te-ai nascut si nu e nicio solutie. Aici intervine o nevoie de prieteni adevarati, de oameni cumsecade, intelegatori. Timidul are nevoie in primul rand sa vada ca este inteles si ca interlocutorului ii pasa de situatia lui. Actiunile tale trebuie sa fie gandite, nicidecum hazardate in preajma lui. Ti s-a intamplat probabil ca tu fiind timid sa ii surprinzi pe ceilalti uneori si sa fii foarte increzator si puternic. Insa observi ca e ceva de moment si apoi ramai acelasi neajutorat. Asta se datoreaza lipsei unui sprijin real. Un timid nu trebuie sa auda : Nu mai fi asa! E gresit! Ce trebuie sa auda el este : Nu esti singurul asa. Stai linistit. O sa fie bine. Eu o sa fiu langa tine si o sa te incurajez. Si exemplul personal va fi mereu cel mai bun. Degeaba vine un om rece, calculat sa iti spuna ca va fi bine cand il vezi ca e distant si ca nu ii pasa si ca te considera o eroare a naturii. Un timid are nevoie de persoane calme, rabdatoare, intelegatoare. Cineva care sa vada in tine ceva frumos, un potential. Inainte de toate eu intr-un timid vad potential. De ce? Pentru ca facand pasi mici si siguri e foarte probabil sa greseasca mai putin si totodata sa inteleaga mai bine din greseli, timizii fiind mari ganditori. Un timid care isi poate urma visul e un timid care isi va realiza visul. Doar ca inainte ca un timid sa incepa ceva ( un proiect, o relatie, o actiune ) el are nevoie sa stie ca merita. Are nevoie de motivatie. Dar daca o are si este indrumat corect timidul va fi considerat pe langa a fi timid si un bun profesionist.

Sincer, imi pare foarte rau ca nu pot scrie la nesfarsit despre asta. Consider ca e putin ce am scris aici. Dar va rog pe voi, cei care sunteti ceva mai indrazneti sa incercati sa acceptati timizii pe langa voi, sa ii intelegeti si sa ii incurajati. Si in primul rand va rog pe voi, timizii, sa va informati si sa va intelegeti situatia cat mai bine. Doar asa puteti avansa. Aveti nevoie de sprijinul celor din jur. Dar sprijinul acesta este un substitut pentru sprijinul vostru. Informati- va si aveti multe de castigat. Nimic de pierdut. Desi uneori veti gasi pareri nu foarte incurajatoare cu siguranta volumul mare de informatii cuprinde mai degraba informatii din care va intelegeti conditia si invatati s-o depasiti.

Sunt nevoit insa, nu se poate altfel, sa revin la nevoia de oameni din jur. In fond asta este timiditatea. Neadaptarea fata de nevoile celor din jur. Nevoile pe care le au ei fata de restul persoanelor. Lucruri pe care ti le cer tie fara sa realizeze ca uneori nu e asa de usor.


Avem tendinta de a face afirmatia urmatoare : Oamenii timizi nu sunt deschisi. Si credem ca am spus cel mai mare adevar. Nu. Afirmatia este partial corecta. O afirmatie corecta este aceasta : Oamenii timizi nu sunt deschisi daca nu le arati ca iti pasa cu adevarat. Aceste persoane traiesc nevoia de a simti ca ei sunt o prioritate pentru tine, ca iti pasa si vrei sa le fie bine. Au nevoie de impresia ca iti pasa de ei mai mult decat tine. Si ca sa nu fim superficiali mai corect decat impresii au nevoie de certitudini. Nu trebuie sa ii tratezi cu jumatati de masura. Ei trebuie sa vada : ori esti alaturi de ei, ori nu iti pasa. Au nevoie de oameni pe care se pot baza. Inainte de toate nu poti ajuta un timid daca nu ii castigi increderea. El cu siguranta si-ar dori sa ii castige increderea cat mai multe persoane. Are nevoie de prieteni. Avem tendinta sa vedem timizii ca simple persoane fricoase, neinteresante. Nu e deloc asa. In spatele acestei perceptii total eronate se afla, de cele mai multe ori, o profunzime in gandire care suprinde. Trebuie doar sa il faci pe timid sa accepte cine este. Un timid trebuie in primul rand sa faca asta. Nu trebuie sa isi doreasca sa fie unul din multime pentru a se integra. Trebuie sa fie un om deosebit pentru ca individual, fiecare om din multime sa il aprecieze pentru cine este si cum gandeste.

Imi cer mii de scuze ca intrebarea e asa lunga ( desi daca era dupa mine scriam romane intregi si o viata de om nu imi era de ajuns ). Acum va intreb pe voi : Cum vedeti timiditatea? Sunteti timizi? Aveti prieteni timizi? Cum va comportati in preajma unui timid?

Va rog spuneti-mi parerile voastre. Vreau sa stiu ce este timiditatea pentru voi si cum percepti voi persoanele timide.

Si va rog, bineinteles, daca doriti, sa imi notati intrebarea cu 10 pentru ca, spun eu, multi au nevoie sa citeasca ce e aici. Nu neaparat umila mea parere, cateva vorbe goale, dar mai ales acele articole si carti foarte utile.

Sincer, eu nu sunt si nu am fost niciodata timida. Si am un dar: reusesc ca in jurul meu, persoanele timide sa se relaxeze, sa-si depaseasca timiditatea si sa se simta bine. Mai ales barbatii si baietii timizi mi-au fost prieteni mereu, nu iubiti, ci ceva gen "one of the guys".
Nu stiu daca tot ce ai indicat tu mai sus e util pentru invingerea timiditatii. Sper ca da. Eu cred ca, dincolo de sensibilitate, timiditatea e un viciu de educatie, e vina parintilor. Si eu va sfatuiesc sa va impingeti copiii in a avea initiativa, in a fi aventurosi si temerari. Imi amintesc cand mi-am invins eu timiditatea nativa: cand mama m-a trimis la aprozarul de la colt (3 blocuri mai incolo, fara strazi de traversat) sa cumpar 2 kilograme de cartofi. La 4 ani. Le-am cumparat, apoi am fost nevoita sa o rog pe vanzatoare sa mi-i gazduiasca undeva paa ii car acasa (in 5 runde). Mama mi-a spus acasa: stiam ca nu-i poti aduce pe toti o data dar era sigura ca gasesti tu o solutie. De atunci n-am mai fost timida.

Buna bacemi,
Interesanta postarea ta, ca de altfel si altele anterioare. Consider ca timiditatea este o stare a psihicului, partial mostenita genetic si partial indusa de experiente neplacute si care poate fi tratata, cu putina vointa si ajutor din partea celorlalti - familie, rude, prieteni etc. Intr-un fel eu apreciez oamenii timizi, chiar mai mult decat pe cei tupeisti si procedez in consecinta. Consider ca acestia dau dovada de mai mult bun simt si de educatie decat ceilalti. Numai bine!

@BRO cenzuratu', stiu ca e cam lunga intrebarea. Dar multi nu cauta singuri anumite informatii si m-am gandit ca daca au totul pe tava aici poate vor citi si vor intelege anumite lucruri mai bine. Oricine nu considera link-urile acelea utile poate doar citi parerea mea si intrebarea. Dar m-am gandit ca daca tot pun intrebarea asta sa ofer si ceva surse. Singuri din divese motive renuntam sa cautam de multe ori informatiile de care avem nevoie. Mai ales daca vorbim de timizii care de multe ori se resemneaza si refuza sa mai caute sa inteleaga ce se intampla si cum sa faca sa fie mai bine. Au nevoie de sprijin si am incercat sa ii ajut asa cum am crezut eu ca e mai bine. Puteam sa pun mai putine link-uri dar acolo sunt informatii foarte utile. De care poate altii nu se intereseaza daca nu le sar in ochi.

Dupa cum spunea si @Dragalasul : '' Pai uite si eu vreau de cativa ani ceva. si doresc asta cu toata vointa mea, cu tot cugetul meu, si cu tot sufletul meu. dar degeaba, nu se intampla nimic.degeaba am vointa, daca nu primesc un sut in fund, sa fac un pas inainte. ''

Am preferat sa incerc sa inlocuiesc acest sut in fund primit violent de la altii care sunt nepasatori cu o plimbare linistita brat la brat spre drumul pe care nu mai suntem timizi. Eu am privit situatia din punctul meu de vedere, adica din punctul de vedere al unui timid.

Poate e o postare obositoare, dar nicidecum plictisitoare pentru un om care are nevoie de ajutor. Acest om va reveni si va reveni pana va citi tot si va fi invatat sper eu cate ceva pentru a-i fi mai usor sa se adapteze.

@Derye!, ce am scris e gandit acum. M-am trezit de dimineata si ceva m-a impins sa vorbesc despre acest lucru. Si am zis sa nu fiu superficial si sa incerc sa fiu cat mai explicit chit ca asta va rezulta intr-o postare lunga. De obicei daca postez ceva ce nu imi apartine nominalizez sursa ori isi fac aparitia vestitele ''. Si nu mi-a placut niciodata sa scurtez. De obicei ma vezi tacut. Dar cand am ceva de spus, ceva ce eu consier ca trebuie dezvoltat voi face asta. Bineinteles in fata celui care vrea sa ma asculte. Tocmai de asta nu vorbesc prea mult, nu vorbesc oricand si in niciun caz oricui.

@Aero, iti multumesc pentru ca ai raspuns dar mai ales pentru apreciere. O parere permanent pertinenta, de altfel ca oricare a ta cred. In legatura cu ce ai spus tu, cu partea amuzanta ( mai degraba pentru noi decat pentru cei care vad si latura asta ), ai dreptate. Si eu sunt la fel. Am o atitudine calma si impaciuitoare. Nu imi plac defel conflictele, lucru vazut si pe site unde rareori am dat o replica. Chiar imi amintesc usor amuzat ( de afirmatie ) dar totodata rusinat ( de nevoia de a fi facuta afirmatia respectiva ) cum spunea o fata : Wow, bacemi sa dea replica. Asta e ceva nou.

Nu imi place sa provoc si totodata sunt fidel educatiei parintesti, a zicalei tatalui meu care m-a invatat sa spun ( prin glas ori atitudine ) : Nu raspund la provocari!

Dar sunt momente in care simt nevoia sa spun ce simt si atunci cu fermitate imi sustin punctul de vedere. Si atunci nu sunt violent insa dupa cum se exprima lumea : '' te fac din vorbe ''. Desi oarecum ma simt rusinat de nevoia de a proceda astfel. Oricum, eu spun ca daca vrei sa iti implinesti un vis, trebuie in primul rand sa nu te renegi. Important este nu sa tii cont de parerea celorlalti ci sa tii cont de parerea celor care conteaza.

Nu am avut rabdare sa citesc toata parerea ta si tind sa cred ca nu ai citit cartile pe care le recomanzi de pe scribd. Daca ai fi facut-o (si nu ai fi dat doar un search), acum ai fost deja cu un pas inaintea propriei timiditati. Observ ca majoritatea titlurilor de carti si articole pe care le-ai dat suna ceva de genul "invinge-ti timiditatea", "lupta cu t.", "depaseste-ti t.", "vindeca-ti(!) timiditatea" etc. Din start e o problema, pentru ca e ca si cum ai lua algocalmin pentru dureri de cap cand tu ai o tumoare pe creier. Timiditatea nu e cauza nefericirii tale si inadaptarii, ci efectul. Daca ai stima de sine la pamant, esti timid, pentru ca nu iti imaginezi ca ai putea avea ceva inteligent, important si interesant de spus. Daca ti s-a taiat elanul intr-un grup de discutii de nu stiu cate ori, esti timid pentru ca e greu sa te tot ridici de cate ori ceilalti isi sterg bocancii pe replicile tale. Daca esti in rol de victima si iti imaginezi ca toata lumea iti vrea raul si nimeni nu te intelege, esti timid, pentru ca orice ai spune sau orice actiune ai initia iti imaginezi ca va fi prost primita. Nu timiditatea trebuie invinsa, depasita, vindecata. Teama trebuie. Dupa ce scapi de teama de ceilalti (si recomand si eu o carte, ca tot e lista deschisa: Cum sa ne eliberam de frica de ceilalti-Cristophe Andre), de parerile lor, de parerea ta despre parerea lor, timiditatea "se vindeca" de la sine. Pentru ca nu mai ai nevoie de o carapace atunci cand nu iti mai e frica de ce e in afara ei.

Ma regasesc printre randurile tale, am fost si poate mai sunt o timida. Timiditatea cred ca are varstele sale.Greutatile vietii te invata cum sa lupti cu ea.Si cred ca parca am uitat de acea timiditate adolescentina in momentul cand am devenit mama. Daca la inceput imi batea imima doar in fata unei usi pe care trebuia sa o deschid, dintr-o data m-am trasformat atunci in cea care luam decizii.Pentru simplu fapt ca te analizezi mult(asa cum spuneai), te trezesti la realitate si in timp te schimbi, te modelezi dupa lumea in care traiesti.Important este sa stii cum, dar sunt convinsa ca timidul stie pentru ca are in buzunar tot timpul, bunul simt. E o avere in ziua de azi asa ca nu dispera ca esti timid atata vreme cat stii sa o combini foarte bine cu inteligenta si bunul simt!

Bună.
M-ai omorât câtă răbdare ai avut să scrii atât și să cauți asemenea linkuri, bravo.
Eu sunt o fire mai iute, am răbdare dar nu atât de mult. mă aprind ca vâlvătaia și așa mă și sting.
De la mine ai nota 10 cu felicitări.
A, stai că tot nu am răspuns... și eu sunt o fire mai timidă, mai retrasă, prefer să stau în umbră așa mă simt eu bine și în siguranță dar nici înapoi nu dau când trebuie să ies la rampă!
Pa, pa.

Cam mult ne-ai dat de citit. E greu, atunci cind nu vrei sa fii superficial si sa iei in seama tot ce se spune intr-o intrebare.
Am fost in ambele tabere, si a celor timizi, pina la 22 de ani, si a celor indrazneti, poate prea indrazneti uneori, dupa 22 de ani. Dupa toate cite ai zis tu aici, nu stiu daca ar mai fi ceva de adaugat, asa ca, daca am sa ma repet, sper sa gasesc ingaduinta, caci vorbesc din propria experienta.
Eu eram timid pentru ca nu ma puteam adapta la lumea din jur. Pt ca eram f inalt si f slab, multi isi bateau joc de mine, si ma durea asta. Eram deschis doar cu persoanele apropiate, cu cei ce imi erau prieteni, altfel, cu greu realizam legaturi noi. Din cauza timiditatii nu am avut prietena pina la 20 de ani. Imi era greu sa ii spun fetei de care imi placea ca tin la ea. Si adesea nu ma consideram a fi la "inaltimea" ei, ma vedeam mai prejos, si de aceea nici nu incercam nimic. Stiu ca pe atunci am irosit multe ocazii in viata, ocazii de care ma puteam bucura, si numai din cauza timiditatii. Insa daca as fi avut alaturi o persoana care sa stie sa dea valoare fiintei mele, lucrurile s-ar fi schimbat. Ceea ce s-a si intimplat la 20 de ani. Insa au trebuit sa treaca 2 ani pina sa scap de timiditate. Doi ani in care am inteles ca trebuie sa lupt cu ea, ca trebuie sa lupt ca sa imi formez personalitatea, daca vreau sa ma pot bucura de aceasta viata. Si am reusit! Acum uneori sunt prea indraznet, dar e mai bine asa. Viata iti ofera multe posibilitati pe care trebuie sa indraznesti sa le iei, altfel ai de pierdut.
Cum ma port fata de cineva care e timid? Imediat imi aduc aminte cum am fost eu. De aceea, pot sa inteleg, si de aceea devin sensibil cu acele persoane. Le acord mai multa atentie. Ii sustin, incerc sa ii ajut sa treaca peste timiditatea lor. Asta si daca se lasa ajutate.

Foarte buna initiativa ta. Bacemi, tu nu esti un timid, ai o personalitate puternica dublata de sensibilitate si de capacitati empatice.In general, ca sa scapi de timiditate trebuie s-o constientizezi, apoi sa te invingi.Viata are si ea grija sa te caleasca, dar singura nu reuseste in toate cazurile.De aceea este important ajutorul celorlalti.

"Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul - defectul oamenilor mici." Maurice Coyaud
Aud de multe ori parinti si adulti considerand despre copiii lor si despre ei insisi ca sint "timizi".
"El e timid"… Oare de ce punem aceste etichete pe noi si pe altii? Oare ne ajuta sa depasim timiditatea, daca ea exista cu adevarat sau ne impiedica?
Exista o mare diferenta intre a fi timid si a avea bun simt si intre a avea curaj versus a avea tupeu.
. Daca am tot decis ca sintem timizi, ar fi bine ca mai intai sa ne acceptam acesta timiditate.
Daca nu accepti nu ai cum sa schimbi, asa ca acceptati-va defectele pe care credeti ca le aveti.
Cum e o persoana tupeista? E posibil ca sub un tupeu grosier sa se ascunda multa timiditate…
Am intilnit multe persoane care incercau sa scape de timiditate exagerind o atitudine de superioritate si obraznicie.
Sub aceasta atitudine exista multa vulnerabilitate. Incercind a compensa un handicap imaginar, de multe ori dam in extrema cealalta. Pina sa ajungem la echilibru mai trece ceva timp.
Ce ar insemna echilibru: incredere in sine si curaj, asertivitate (caracteristica a unei persoane care isi exprima cu usurinta punctul de vedere si interesele, fara anxietate, fara a le nega pe ale celorlalti) si capacitatea de a spune ce dorim fara sa jignim.
Cum se poate face asta? Prin invatare!
Invatand sa ne spunem punctul de vedere cu fermitate dar nu cu ton ridicat, cu o atitudine corporala dreapta dar nu aroganta.
Orice atitudine a noastra este foarte buna in anumite circumstante. E necesar doar sa ne alegem circumstantele, sa ne cunoastem calitatile, defectele si limitele, sa stim ce ne place si ce nu ne place, sa stim ce vrem si ce nu vrem.
Timiditatea e teama de de esec sau de penibil.
Dar e nevoie de ceva sensibilitate pentru a te teme de parerea celorlalti.
O persoana timida e o persoana sensibila si nu lipsita de inteligenta.
Timiditatea incepe din copilarie, din familie chiar, cand parintele te descalifica pentru fiecare nereusita.
Ca parinte nu e bine sa distorsionezi calitatile copilului, insa putina supraevaluare a vointei lui ajuta (tu poti sa faci asta, esti cel mai bun, meriti ce e mai bun, etc).
In acelasi timp trebuie ajutat sa ajunga la performantele anticipate, trebuie sa i se insufle dorinta de competitie, trebuie sa invete a lua in calcul si esecul(dar nu renuntarea) pentru ca altfel, doar stiind ca e cel mai bun si nefacand nimic pentru asta, risca sa plece in viata cu un handicap.
Si la maturitate se poate scapa de timiditate.
Se spune ca teama de a vorbi in public e mai mare decat teama de moarte.
Exista cursuri de retorica, carti cu sfaturi ( la acest capitol, Bacemi, ai oferit destule informatii).
Daca esti timid nu incerca sa pozezi in altcineva pentru ca nu-ti iese si atunci mai tare se accentueaza timiditatea.
Daca vrei sa fii sigur pe tine pregateste-te. Nu intra in discutii in contradictoriu pe subiecte ce nu le stapanesti.
Ca timid ai nevoie de gandire constructiva, pozitiva si bazata pe actiune; sa stii ce-ti doresti, sa analizezi bine ce-ti place sa cultivi ce-i frumos la tine; sa faci din viata ta "un ritual" incepand cu trezitul dimineata, sa te imbraci curat, frumos si potrivit (consider o terapie impotriva timiditatii sa te imbraci asa cum iti place), sa iti propui tot felul... apoi sa socializezi cu cei din jur, sa nu fii singur. Daca iti propui ceva si nu reusesti nu te deprima (ca nu te ajuta la nimic), fii atent la ce poti imbunatati, si mai incearca; si inca ceva: nu exista reguli stricte pe lumea aceasta. doar facute de oameni... sa privesti mereu in prezent si viitor.
NU UITA: ai nevoie nu de vointa, ci de motivatie. Succes tuturor celor care se simt timizi. Am tot respectul pentru bunul lor simt.
Bacemi iti apreciez gestul de a ajuta pe cei ca tine, timizii... dar sa stii ca nu este o boala care sa se trateze. Depinde de fiecare timid in parte de a scapa de acest "neajuns". Mult curaj, determinare si motivatie!

Sincer nu cred ca mai sunt demult o persoana timida.Am fost si eu la un moment dat.Insa mi-am dat seama ca nu pot accepta sa fiu calcata in picioare.Bineinteles nu m-am impus cu scandal sau cu forta bruta; consider ca nu mai suntem animale. Dar m-am documentat.Am invatat sa vorbesc altfel. A durat mult timp pana sa am curajul sa spun ce cred si in acelasi timp sa pastrez limita bunului simt.Indiferent cu cine vorbeam.Fie ca era un profesor sau un coleg. Daca stiam ca sunt nedreptatita mergeam pana in panzele albe cu argumentarea.In ultimul timp nu am mai vazut oameni timizi si parca mi-e dor sa mai vad si altceva in afara de pitipoance si talentati. Oamenii timizi sunt cei carora societatea le spune ca nu au ce cauta aici si acum.Tocmai de asta se autoexclud.Ca sa scoti un timid din carapacea lui iti trebuie timp si categoric nervii tari. Daca el o viata a fost invatat sa dea inapoi cand e vorba de ceva serios asa va face mult timp inainte.Si cartile sunt bune, nimic de zis dar uneori mai trebuie sa mai si traiesti pentru a vedea/simti lumea in care te-ai nascut
Persoanelor timide le-as recomanda sa invete de la esecurile umane care ii inconjoara ce face tupeul excesiv si sa isi caute prieteni care ii inteleg.Si sa nu discrimineze la randul lor. Poate ca un roker nu e satanist.Sau un manelist, batut in cap. Poate ca aflam ca sunt prieteni.Ba mai mult, oameni.Ca sa vezi

Ai si de la mine un 10 pentru postarea ta! Eu sunt mai trecuta prin viata, dar pot sa spun ca am atacuri de panica in anumite situatii in care ma gandesc ca nu ma ridic la nivelul cerintelor sau asteptarilor! Referitor la mine, pot sa spun ca mi-am invins timiditatea pe la 7-8 ani, cand, venind acasa plansa si batuta i-am spun mamei ca "M-a batut Vali si mi-a zis ca-s proastaaaa!" Mama s-a uitat la mine si mi-a zis,"Bine ti-a facut, chiar ca esti proasta daca stai sa dea in tine. La mine sa nu mai vii cu asa ceva!". Nu stiu ce am inteles eu din spusele mamei, dar am devenit justitiara care apara copiii batjocoriti si oprimati de catre ceilalti! Aveam un curaj nebun! Nu mai dadea nimeni in mine, din contra, imi cereau ajutorul! Nu eram agresiva propriu zis, n-am lovit pe nimeni, dar am capatat o incredere si un tupeu in mine de nu-mi venea sa cred! Parintii m-au lasat sa merg si la cursuri de judo, cu toate ca nu prea era de fete, dar increderea in mine a crescut exponential. Am mai fost complexata de adolescenta ca eram prea slaba, dar mi-a trecut si asta! Insa, citind postarea ta m-am infiorat de chinurile prin care trec timizii.Asa cum curajul inseamna puterea de a-ti invinge frica, la fel ar trebui ca increderea in tine si tupeul sa fie puterea de a-ti invinge timiditate si complexele!

Am citit intrebarea, am notat-o cu 10 si am trecut-o la favorite. Mai mult inca, am citit si toate raspunsurile date la aceasta intrebare si m-a uimit numarul mare al celor ce si-au deschis sufletul, cu privire la aceasta tema, larg disputata.
Mi-am notat in calculator toate link-urile postate de tine Bacemi pentru ca, sunt convinsa ca o sa revin la ele atunci cand voi avea mai mult timp disponibil.
O idee minunata ai avut atunci cand, ai dat acest ajutor celor timizi, postand intrebarea ta.
Despre tine nu cred ca esti timd ci, ca esti doar deosebit de sensibil si cu un simt al empatiei f. ridicat.
Eu nu pot sa zic ca am facut parte din categoria timizilor ci, a acelor persoane cu o emotivitate ceva mai crescuta, pe considerentul ca, fac parte dintre oamenii perfectionisti si teama de ridicol ori de esec, a fost mai exacerbata pana la un moment dat.
Profesia insa m-a invatat sa ma stapanesc, sa ma concentrez si sa pot da ce e mai bun in mine, pentru a reusi.
O data am discutat cu o persoana mai in varsta si care a intuit ca am emotii si atunci a venit cu urmatoarea replica: "Stii ce fac eu atunci cand trebuie sa am o confruntare cu o persoana cu o functie mai inalta, ori cu o persoana cu prestigiu? Imi inchipui ca si aceea persoana este ca si mine si imi mai inchipui ca si ea are unele necesitati firesti, ca si noi "muritorii de rand" si atunci deja ma simt mai degajata si stiu ca, pot sa-i fac fata ".
De fapt ea se referea ca, nimeni si nimic nu merita sa te simti inferior si ca tu, fata de propria ta persoana ai obligatia de a-ti infrunta "demonii" si de a dovedi ca esti bun si ca, meriti respectul celor din jurul tau.
Fiecare dintre noi s-a nascut un "luptator" dar nu fiecare a cunoscut calea prin care sa-si poata folosi propriile "arme" cu care a fost dotat, pentra a invinge.
Mi-au placut in general toate raspunsurile, fiecare a venit cu exemplele sale si cu particica din sufletul sau, pentru a arata de fapt ca TIMIDITATEA nu este o boala ci, este in mare parte o lipsa de incredere in fortele proprii si o lacuna in educatia primita din partea parintilor si a scolii, care n-au putu sa-ti dea posibilitatea sa te descoperi, sa-ti vizualizezi calitatile si sa ti le pui in valoare.
GBRLTGR a dat un citat:"Timiditatea - un defect al oamenilor mari, tupeul- defect al oamenilor mici" de Maurice Coyaud si cred ca, esenta este cuprinsa in acest citat.
Cand esti mare esti timid pentru ca, te gandesti ca poti sa devii penibil ori poti sa esuiezi si cred ca, de aceea majoritatea oamenilor cu bun simt, au un strop de timiditate. De la timiditate insa sa devii tupeist e o cale ce incalca unul din principiile de viata, acela de a avea "bun simt" si atunci, cu orice chip iti impui punctul de vedere, calcand peste ceilalti, lucru pe care eu il vad ca negativ.
Trebuie sa existe o cale de mijloc de a sti cand sa-ti "tii gura" si cand sa vorbesti, expunandu-ti punctul de vedere bazat pe lucruri concrete care sa convinga.
Eu tratez timizii cu delicatete si incerc sa le insuflu increderea in ei si sa le vorbesc despre calitatile pe care le au si de care ei nu sunt consienti.
Viata m-a invatat ca omenia face parte din cotidian si o cale de manifestare a acesteia este, de a simti ca trebuie sa fii de ajutor celor mai diferiti fata de tine.
Pe mine diversitatea ma uluieste si sigur ca, doar asa lumea nu va deveni niciodata plictisitoare.
Felicitari Bacemi, prin felul tau de a fi, ai reusit sa faci bine multor persoane ce navigheaza pe acest site si de aceea ai nota 10 si pentru felul tau de afi.
Mult succes tuturor, multa sanatate, multa incredere in fortele proprii si mult bun simt in viata de fiecare zi.

Sunt si eu o persoana timida si in copilarie era piatra mea de incercare in tot ce faceam. Am avut norocul sa fiu insa si foarte ambitioasa si de multe ori aceasta ambitie m-a ajutat sa-mi inving timiditatea. Acum, nici nu ai crede uneori ca-n sufletul meu mor de frica, dar in realitate arat o persoana destul de stapana pe sine, fara emotii. Profesia, realitatile, nevoile m-au determinat sa ma educ si sa reusesc sa-mi inving timiditatea. Deoarece am tangenta si cu copii si cu persoane adulte de toate varstele si profesiile, am invatat sa cunosc persoanele timide, reusesc sa vin in intampinarea lor si sa-i determin sa comunice la inceput mai timid apoi cu tot mai multa incredere. Este necesar sa simta ca ai o anumita empatie cu situatia si problema lui sau ca esti in masura sa il asculti, ajuti, intelegi. Din pacate tot mai multi oameni afiseaja tupeu, aroganta, obraznicie si cei simtiti si mai timizi sunt tot mai marginalizati. Este nevoie inca de multa educatie pentru ca noi sa invatam sa ne respectam pe noi si pe cei din jurul nostru, sa-i incurajam sa-si invinga teama si sa capete incredere in ei.

Daca tot mi-ai cerut parerea... uite ca apare.cu o oarecare intarziere deoarece intru rar pe site.
Timiditatea? Unii o au in fire.Da...sunt de acord ca unii care sunt extrem de timizi sa isi invinga timiditatea, pentru ca in unele situatii au de pierdut; in schimb...nu mai sunt naturali. Mie imi plac oamenii timizi.Imi intra mai repede la suflet si imi sunt extrem de dragi tocmai pentru timiditatea pe care o au. Oamenii timizi in general au bun simt.
Ce farmec are sa devi un nesimit pentru a-ti ascunde timiditatea? Asa fac majoritatea.Incep sa aiba gura mare pentru a masca timiditatea.

Fiecare trasatura a omului are farmecul ei. Nu e prea bine sa intervii...pentru ca risti sa strici pe de alta parte.Cum ar fi daca in lumea asta toti am fi la fel? Ar fi aiurea.nu crezi? Lumea are nevoie si de oameni timizi

Sa nu dramatizam, insa fiecare are putina timiditate, uite ma vezi ca sunt amuzanta, insa in sufletul meu se ascunde ceva, tu nu sti si nici ceilalti nu vor sti ca un om poate avea astfel de momente, oricat ar parea pe dinafara plin de viata, insa nu este asa.Este adevarat, exista multi timizi pe acest site, cunosc omul chiar si dupa scris, am incercat sa-i ajut, nu chiar pe toti, asa cu puterea mea convingere incerc sa-i fac sa vada ca viata este frumoasa asa cum este ea(uneori grea, alteori buna), dar sa mai spunem si ca, cei care primesc sfaturi si nu le iau in seama.Atunci ce poti face? Pai, sti bine ca nimic, ramanem cu scrisul, faptele se produc diferit fata de ceea ce sfatuim noi prin scris.Cum ma comport in fata unui timid? Incerc din rasputeri sa se simta la fel ca si mine Unui om timid niciodata nu trebuie sa-i arati ca este asa, ci sa-l faci sa vada ca exista animozitate, ca se poate bucura de tot ce exista in jurul lui.Am trecut peste timiditate destul de greu, inca mai am o parte din ea, dar incerc sa o ocolesc.Cum am invins-o? Cu optimismTi-as da nota 20, insa ma bucur ca-ti pot da 10, in plus felicitari pentru aceasta postare.Bafta pe viitor!

A fi timid nu inseamna a fi un nimeni sau un neinteles, In sjurul meu sunt multi timizi dar asta nu inseamna ca ii subapreciez sau nu-i bag inseama, A calca un timid in picioare numai pentru ca nu are curajul sa-si impuna punctul de vedere este un act de lasitate. Timizii de cele mai multe ori sunt cei mai adevarati prieteni pe care-i poti gasi dupa ce reusesti sa ti-i apropii si asta conteaza cel mai mult (mie cel mult asa mi s-a intamplat)

Tin sa mentionez ca, nu sunt o persoana timida. Socializez cu toate lumea, indiferent de rasa, sex, culoare, varsta sau religie imbratisata. Merg pe premisa: "Cu totii suntem egali in fata Creatorului, tocmai de asta nu ar trebui sa ne simtim complexati, rusinati sau retinuti fata de ceilalti din exterior." Imbratisand aceasta sintagma ma autosugestionez pozitiv, zic eu.
Pentru mine, a fi timid, inseamna a fi nesigur pe sine si pe fortele proprii. Cand esti timid, automat, esti lipsit de autoritate, lucru rau famat, in conceptia mea. Am un prieten si o prietena, restul sunt doar cunostinte pentru mine. Nu cred ca, sunt timizi, mai degraba sunt cu bun simt si altruism. Indiferent daca, ma aflu in fata unui timid sau nu, ma comport la fel. Nu doresc a ma modela in functie de persoana. Sunt eu insumi!

Oarecum mă regăsesc în cele scrise de Elianna. Ţin minte tot aşa când eram copil că unul îmi făcuse ceva şi ca toţi copii i-am spus lui mama, reacţia a fost cam aceeaşi cu cea spusă de Elianna. Evident că după numai aveam probleme cu asta, dar să şti că oarecum depinde şi de felul în care eşti crescut. Am cunoscut persoane care prima oară când ne-am văzut, am vorbit numai eu sau vorbea numai dacă era întrebat. Şi am cunoscut persoane care indiferent era suficient să spui un cuvânt şi îţi povestea tot şirul vieţii fără să întrebi nimic. De aia spun că depinde cum eşti învăţat de mic, un copil dacă e timid din copilărie şi în adolescenţă nu reuşeşte să treacă peste asta cu greu va trece peste "problema asta " la maturitate. Până la urmă şi timiditatea asta are limite. O dată ce începi să cunoşti o persoană, te deschizi faţă de ea, nu dintr-o dată, dar cu timpul începi să înveţi, să vorbeşti deschis. Oarecum e un sistem de autoapărare dacă stăm să ne gândim aşa. Am apreciat mereu persoanele timide pentru că până la urmă aşa am fost şi eu până la o anumită vârstă şi aşa e orice om. Acum mi-am adus aminte de doi copii pe care i-am întâlnit zilele trecute. Unul dintre el timid nu venea la tine(stătea cu capul în jos şi nu obişnuiesc să sperii copii din câte ştiu eu ) iar celălalt dimpotrivă a venit şi a început să vorbească că pe el îl cheamă Andrei şi că el are nu ştiu ce maşinuţă . Depinde până la urmă. Important e că în caz că descoperi că chiar ai o problemă serioasă cu asta să încerci să cauţi ajutor. Am recomandat asta şi pe TPU în privat unei persoane dar nu a dorit să ia în considerare sfatul meu. Acum, asta e. Fiecare cum vrea! Baftă!

Am si eu momentele mele de timiditate, mult mai dese decat as vrea sa recunosc.
Desi, cred ca e vorba mai curand de o reactie de broasca testoasa in fata mojiciei, a marlaniei, a cocalarismului care ne agreseaza zilnic, oriunde am merge.
Pur si simplu ma blochez atunci cand manifestari ale mojiciei ma inconjoara din toate partile.
Chiar si aici, pe site, ma retrag in carapace atunci cand cineva scuipa cu venin si ma jigneste. Pur si simplu nu pot, nu STIU sa raspund cu aceeasi moneda. Si nici nu vreau.

Dragutza, opinia ta, daca intr-adevar nu e copy/paste de pe cine-stie-ce fail blog.

Timiditatea, ne urmareste toata viata. Toti suntem timizi. Unii mai mult, altii mai putin. Cei sensibili, cand vreun smecheras il ia la misto, nu prea are cum sa raspunda fara sa se faca de ras. De obicei smecherii aia fac glume gen: "cand ai mancat ultima data" timidul raspunde: "aseara" si toti cei din gasca lui incep sa rada, iar timidul se intreaba de ce rad, si incepe sa caute greseli la el, astfel increderea de tine scazand.
Mai sunt si adolescentii urati (care, btw, pana la 18-19 au destule sanse sa devina frumosi, dar nah) care evita toata fetele de teama sa nu fie respins datorita fizicului, dar uita ca cei ca el, trebuie sa aiba alta abordare cu fetele, si au sanse sa isi gaseasca prietene la fel de usor ca cei draguti (desigur, manelistele si cele mai putin inteligente, vor baieti frumosi...si atat).

Pe de alta parte, mai sunt si cei care au suferit deceptii in familie, copilarie etc, si se tem sa se mai "deschida" publicului.

Acuma, no, nu stiu cat de mult ajuta raspunsul meu, care la a doua citire pare o aberatie, dar il voi posta totusi.
D:

F multe ai scris aici.Eu ma opresc la aceea de a fii timid-a.Si eu am fost timida pentru ca am primit buna crestere cei sapte ani de acasa. Dar la un moment dat am primit peste bot pentru timiditatea mea care izvora nu numai din cei sapte ani de acasa ci pentru ca eram propriul meu autocritic forte si nu ma vedeam deloc atit de buna ca altii. Ce a pus capat timiditatii mele? Caci o data la un chef de 8 martie o colega m-a speriat:daca tot o sa taci asa la masa nu te vei marita in veci! M-am speriat si am intrebat despre ce sa vorbesc? Despre orice numai nu tacea.Si am inceput sa vorbesc si cu mirare am observat ca sunt ascultata. Dar, si aici intervine un mic darsotului i-ar placea f mult sa fiu mai tacuta.Si asta se poate rezolva. Vorbesc pe internet cu cei care sunt dispusi sa ma asculte.

So zic pe fata mosule
Asa am fost si eu'
Dar la mine a fost alta chestie
Eu eram usor de influentat...Credeam orce mi se zicea'
Asa se face ca doar in 2 ani...deja nu mai stiam ce e aia rusine sa imi fie " pe dos " sa comunic cu lumea sa spun ce cred si despre cine
Orcum am trecut prin multe si eu au ras fetele de mine ca eram timid...
Acuma inca mai pastrez acel aer de timid
Insa cand sunt calcat pe codita.nu mai tin cont
E greu sa te schimbi.
Dar...
Ai grija ce iti doresti ca se poate indeplini...
De indata ce te-ai schimbat de nu mai esti timid...
Poate vei vrea iar sa fii timid...
poate vei regreta...blestema... ziua in care ai vrut sa fii mai tupeist.
Poate te vei schimba in asa fel incat nu te mai vei recunoaste.

Scuze pentru scris.nam dormit cum trebuie de 3 zile.
Sunt frant.
P. S Numai un timid o timida. ar intelege rostu acestui topic...
Restu care sunteti tupeisti din nastere.Va rog ciocu Mic ^^

Buna. In primul rand iti multumesc mult pentru link-uri, o sa le "rasfoiesc" indata ce termin de scris raspunsul.
Marea majoritate a celor mici sunt timizi. Sa ne gandim: timizi cu colegii, timizi cu Doamna Invatatoare, cu Doamna Profesoara, cu Domnul Director. Ce cred colegii despre astfel de persoane timide? Timid=prost."Il calca toata lumea in picioare!" Ce cred adultii despre acestia? "timiditate=respect, bun simt". De ce?
Pentru ca in randul adolescentilor timiditatea este privita ca ceva rusinos. Am citit multe intrebari pe acest site si persoanele timide sunt complexate din aceasta cauza.Motivul pentru care sunt asa este simplu! Persoanele care pe parcurs au devenit indraznete, se cred cele mai smechere si isi permit sa rada de cei timizi. Subliniez "pe parcurs" pentru ca nimeni nu a fost indraznet de cand era mic. Parerea mea. Hai sa ne aducem aminte. Emotiile si timiditatea ne impiedicau sa vorbim cu colegii de la gradinita, de la scoala si chiar de la liceu! Eu imi aduc aminte cu drag de acele vremuri in care toti erau timizi si nu indrazneau sa riposteze fata de alegerea profesorilor sau a parintilor. Fara timiditate[rusine] unde a ajuns lumea asta? Au ajuns copiii sa faca sex de la 9 ani, adolescentii sa raspunda cu nesimtire profesorilor si ce este cel mai grav, sa isi omoare parintii! Asta e societatea fara timiditate.

pa, pa.

Salut!

Mai intai de toate, trebuie sa iti spun ca aceasta intrebare este una dintre cele mai bune intrebari care au fost postate de cand este acest site si pana in prezent. Am citit intrebarea ta de trei ori si am reflectat la continutul ei. Am accesat si link-urile puse la dispozitie...

Mi-a placut ceea ce a punctat Raul9004.Acelasi lucrul spun si totodata fac si eu : sunt timit, retras, poate mult prea "lent" pentru viteza lumii de astazi, dar...chiar si dupa ce am citit continutul link-urilor oferite de tine, simt ca nu ma pot schimba, si mai mult, nici nu vreau asta. Pur si simplu ma simt bine in pielea mea, asa cum sunt eu. Nu ma interseaza ca nu am prieteni, ca sunt singur si ca in aproape 18 ani de viata nu m-am schimbat in acest sens. Nu cred ca este adevarat faptul ca timiditatea ti-ar ingradi succesul in viata. Nu cred si nici nu voi crede in asa ceva, atata timp cat exista, macar teoretic, egalitate in drepturi...
Cred ca aceasta trasatura de caracter nu necesita cvasicunoscutele cuvinte : "trebuie sa te schimbi", "ai numai de pierdut ", "nu e bine asa". Timiditatea nu afecteaza sanatatea sau integritatea corporala, nu are implicatii semnificative pentru o persoana.Nu este ceva de inlaturat cu orice pret.
Oamenii daca sunt OAMENI, accepta o persoana asa cum este ea, cu bune si cu rele.Asta nu inseamna ca timiditatea este un punct in minus la felul de a fi al unei persoane.
Asa cum spunea si Raul9004, nu imi place sa ma aflu in centrul atentiei, preferand ramanerea in umbra, in tacere...
Asadar, a fi timid, nu consider ca este un lucru rau si cu atat mai putin un criteriu de selectie in alegerea unor prieteni sau a unor concurenti pentru un anumit post in cadrul unui loc de munca.
Daca voi scapa sau nu de timiditate, prea putin conteaza.
Ce conteaza este ca ma simt bine asa cum sunt si ca nu m-ar afecta acest aspect daca as ramane un "mare singuratic.".

Numai bine si inca odata : Felicitari!

Pâna acum doi ani am fost o persoana foarte timidă. Atât de timidă încât pur si simplu faceam orice lucru posibil încât să nu rămân singură cu o alta persoana deoarece mă pierdeam si nu mai ştiam ce să vorbesc.Atât de timidă încât când ieşeam la un suc nu mergeam în cluburi, în pub'uri sau cofetării. mă duceam la chioşc si apoi în parc.Am scăpat de timiditate în ziua in care mi-am făcut curaj si am vorbit cu alte persoane total necunoscute şi am văzut că pot fi altfel, plăcuta de cei din jur... ziua în care am si intrat într'un pub . de atunci nu mai am absolut nicio problemă. Bineînţeles că toată timiditatea asta a dispărut treptat dar am avut răbdare. Timiditatea se poate trata. Când văd o persoană timidă încerc să'l încurajez să fac eu primul pas, să fiu eu cea care intră în vorba pentru că ştiu că persoana respectivă nu ar avea curajul să facă asta. Unei persoane timide trebuie să'i areţi că e o persoana plăcută, că nu are de ce sa fie complexată. Şi un sfat care sigur o să ajute pentru ca pe mine m'a ajutat foarte mult...mergeţi pe strada, opriti lumea, întrebaţi'i de o stradă, de un local, de un club. cereti indicatii chiar daca le ştiţi. O să vă dea mult curaj mai ales când va trebui să intrii în vorba cu o persoana necunoscută.

Si eu am fost toata viata o persoana timida, si pot spune ca inca mai sunt de multe ori, chiar daca munca cu pacientii m-a ajutat sa ma mai deschid spre comunicare. Am pierdut mult si la scoala din cauza timiditatii, pentru ca nici daca stiam raspunsul nu aveam curaj sa ma ridic sa raspund...Totusi nu cred ca a fi timid e un lucru atat de rau, pentru ca desi la un moment dat esti nedreptatit din cauza asta, pana la urma tot se face dreptate, si nu trebuie neaparat sa ne facem noi singuri dreptate.
Iar uneori timiditatea te poate ajuta sa nu intri intr-un anturaj nefavorabil, si te poate apropia tocmai de oamenii care merita sa-ti fie prieteni cu adevarat.

Da, asa e! textele tale sunt frumoase dar si kilometrice...
parerea mea este urmatoarea:in astfel de cazuri este nevoie de un pshiholog.sunt atat de buni si de utili, nici nu va puteti imagina.cateva sedinte te pot transforma radical in bine.