O fata trecuta demult de varsta majoratului ai carei parinti au divortat din cauza alcoolismului, dar si a infidelitatii, mai poate fi la fel de fericita ca inainte daca si ea se casatoreste la randul ei? Sau rana va ramane mereu deschisa?

Depinde doar de ea cum trece peste această problemă.
Esti cumva in această situație?

Da.

Eu am observat ca oamenii care provin din familii disfunctionale, au tendinta de a ramane cu traume si tot felul de frici si depresii. Daca fata isi gaseste un barbat decent si iubitor, are sansa sa se vindece si sa duca o viata buna. Ca fericirea absoluta nu o are nimeni.

Nu,rămâne cu probleme psihice toata viața!

Banuiesc ca e un raspuns ironic. Nu cred ca vorbesti serios.

E o trauma profundă ce rămâne înrădăcinata la nivelul subconștientului. Un psihoterapeut o poate ajuta mult, dar nu o să fie niciodată la fel că un om normal! Eu știu despre ce vorbesc! Și eu am avut părinți de ăștia și uite că nu mai scap de depresie și anxietate! De obicei o persoana de genul devine antisocială, nu se poate adapta in societate, nici în colectiv nici măcar în propria familie. Nu sunt ironic sunt un user serios, realist care spune totul pe fata chiar daca doare.

Aș fi subiectivă și aș spune nu. Și eu am părinți divorțați, cu tată fost alcoolic, de categoria grea și uite-mă ajunsă la 28de ani, necăsătorită și nu dorind să o fac. Deci da, uneori familiile noastre care ne-au crescut, ne influențează considerabil viața adultă.
Însă ca rezultatul pe viitor să fie totuși pozitiv, ține doar de noi și de nevoile noastre. Ce vreau să spun prin asta, e că, de noi ține dacă ne dorim până la urmă sau nu familie. Prima noastră familie ne influențează oleacă, dar în final, dacă noi ne dorim dinadins să ne formăm propria familie, o vom face, pentru că vrem (apoi da, ține iar de noi să fim cât mai buni acolo și să ne implicăm, ca să nu ajungem ca părinții noștri și crede-mă, că azi, avem destule resurse pentru a invăță, a ne cizela și a deveni versiunile noastre cele mai bune), iar cea de-a 2 variantă, este dacă noi, nu ne-am dori familie, dacă asta este necesitatea noastră până la urmă, din n motive, asta vom face și la fel, nu ne va împiedica nimeni să ne îndeplinim această dorință.
Deci în final, ține doar de tine, să-ți identifici corect nevoile/trebuințele apoi după ce le-ai identificat și lupți să le satisfaci, abia atunci poți ține cont de ce a fost în trecut și să te documentezi, să faci terapie ca să nu ajungi acolo unde nu ai dori, adică la fostele tipare nocive, ale părinților tăi.

Depinde de la om la om.Fiecare avem o poveste de viata. Unii suntem maturizati fortat. Da, chiar poti ramane cu o rana pe viata insa daca esti o persoana cu un psihic tare, nu vei lasa aceste lucruri sa iti afecteze viitorul, viata si casnicia

Exagerezi totuși. Nu neg că așa e, da, de obicei oamenii cu familii disfuncționale devin și ei cu mici probleme emoționale sau psihologice, dar nu este o regulă. Sunt și multe cazuri de oameni care au trecut prin foc în copilărie și astăzi sunt niște oameni de valoare, cu cap, integrați frumos în societate, care au noroc de familii bune chiar și sunt părinți exemplari. Deci aia cu antisocialul e too much. Tulburarea antisocială, este o tulburare cu predispoziții generale, ca și psihopatia și da, mediul întradevăr o încheagă și o face să devină în timp o tulburare, dar sunt și oameni care provin din orfelinate chiar sau familii disfuncționale și nu au dezvoltat nimic.
Plus că și ideea că doar oamenii cu părinți disfuncționali pot ajunge rău, e eronată, deoarece oamenii oricând, la proce vârstă, indiferent de background pot călca strâmb sau alege un drum care să-i ducă la pierzare. De aceea există liberul arbitru, că ține doar de noi, dacă iertăm ce a fost în trecut și ne continuăm viața fructuos sau ba. Și da, sunt destui oameni care au trecut cum spuneam prin foc/iad în copilărie și în loc să aleagă trăgaciul, au decis că ei vor să fie mai buni, pentru a ajuta alți oameni care au trecut prin ce au trecut și ei și pentru că ii înțeleg, vor să-i ajute. Sau tocmai pentru că au învățat din greșelile părinților lor, se luptă ca ei să nu comită aceleași greșeli și aici eu una sunt exemplul viu (ai mei nu au avut casă și au stat, căsătoriți fiind, cu familia mamei, familia mamei s-a băgat, până căsnicia a început să scârțâie, de aici am decis că eu chiar dacă ar fi să pot avea casă la 50 de ani sau dacă nu o să pot achiziționa propria casă, aștept până moare mama, ca să-mi dea mie casa ei, am zis că până atunci aștept ca să mă mărit, doar ca să nu trec prin ce au trecut ai mei) însă da, aici e o sabie cu 2 tăișuri, căci uneori fiind ptea fixați și pe "a nu face ca părinții noștri" putem să nu mai trăim propria viață sau având obsesia asta, să nu mai trăim deloc, doar, doar să "nu ajungem ca părinții noștri".

Parerea mea e ca daca vrei sfaturi pe tema asta sa suni la tarotista. Psihologia nu-ti poate raspunde la dilema.

Depinde ce crede ca este fericirea si de unde crede ca o primeste. Daca are asteptari de la oameni, cele mai mari sanse sunt sa ramana cu o impresie proasta despre oameni, societate si viata. Insa daca o astfel de persoana are parte de un suport moral, de cineva care sa poata sa ii explice ce este de fapt familia, casnicia si viata asta cum ar fi un parinte duhovnic (parinte spiritual), atunci cred ca poate sa treaca peste aceste experiente, daca este dispusa sa ierte si sa iubeasca.

Conteaza daca sunt eu?
Sau conteaza raspunsul oferit?
Multumesc deci pentru el

Interesant e ca si neamurile ei cu care interactioneaza ea des (matusa, verisoara) au trecut prin faze nenorocite identice. Sa fie aceste nenorociri un rezultat al zicalei ca cine se aseamana, se aduna? Si daca fata gaseste un baiat cu care sa se marite, sa nu il molipseasca si pe acesta cu nenorocirile neamului ei! De asta e bine sa stii bine dinainte pe cine iei de nevasta/de sot!

Ma tem ca astea sunt chestii pe care nu le poti controla, oricat de tare ai avea psihicul! Omul e totusi om, nu robot!

Eu imi controlez chiar foarte bine traumele

Spui ca esti ajunsa la 28 de ani ca si cum ai fi ajuns la 48. Nicio grija, multa lume se casatoreste acum dupa 40 de ani. Nu conteaza cand te casatoresti, conteaza cu cine te casatoresti. Deci degeaba esti tu stricta in respectarea unei vieti normale, pe baza experientei din familia ta, daca omul de langa tine o va lua pe calea negativa.

Inseamna ca inca nu ai avut parte de traume adevarate. Mai bine!

Nu, inseamna ca nu las traumele si subconstientul sa ma controleze

E imposibil! De-asta se si cheama subconstient! Tu esti stapana doar asupra constientului! Dar probabil inca nu ti-ai depasit copilaria, dupa cum gandesti...

Esti tu slab de minte.Un om puternic mental si "călit" de viata are control si asupra gandurilor sale.Nu este atat de greu sa vezi ce ganduri iti trimite subconstientul si sa vezi care este parte buna din mintea ta si care este cea rea.Majoritatea nu faceti diferenta nici intre intuitie si gandurile pe care le aveti in situatii de stres

Nu e vorba controlul propriilor ganduri aici, te stergi la fund cu acest control daca se abate din senin o nenorocire asupra ta, Doamne fereste! Totul se va limita in acest caz numai la MILA lui Dumnezeu! Tu nu vei mai avea nicio putere, nici moral si nici faptic!

Cred ca e exact invers. Mai documenteaza-te.

Vezi cat de slab esti mental? Din orice "nenorocire" trebuie sa te ridici.Da, Dumnezeu iti dă, dar nu iti pune in traista. Daca maine ramai fara bani si fara nimic ce faci? Te lasi la " mila lui Dumnezeu" sau vrei sa faci altii cu ajutorul lui Dumnezeu? Pana si majoritatea bolilor pot fi tratate cu un psihic tare.De ce crezi ca persoanele depresive tind sa fie mai vulnerabile la virusuri si boli? Ar trebui sa meditezi putin asupra concluziilor pe care le-ai tras din intamplarile nefericite din viata ta

Da, poate să fie fericită și după o traumă. Totul ține de ce înseamnă o traumă pentru acea persoană și cât de puternică este aceasta psihic. Unii au atacuri de panică și dacă beau cafea, totul e relativ când vine vorba de psihic. Traumele trebuie prima dată înțelese și apoi lăsate acolo unde le este locul, în trecut. Cei care încă suferă la mult timp în urma unei traume suferă pentru că aduc trauma în prezent în loc să o lase în trecut. Se gândesc mereu la acel eveniment, încearcă scenarii noi, etc. Asta nu face decât să reactualizeze trauma, să învârtă cuțitul în rană. Focuseazăte pe ce e important pentru tine, privește în prezent și în viitor și lasă trecutul acolo unde îi e locul pentru că acesta nu poate fi nici schimbat și nici șters.

Pentru a fi cum te pretinzi tu, trebuie sa fii fie psihopat, fie handicapat inconstient de ce face, fie un prost prea nesimtit la lumea din jurul lui. In cazul unui om normal, constient, e imposibil! Eu cred ca iti exprimi aceste considerente doar de dragul de a face o fala (de carton) in fata celorlalti. Fii realista si recunoaste ca si tu esti destul de vulnerabila moral!

Chiar nu sunt. Tu zici ca ai traume si nici macar nu stii cum sa le inchizi sub pres. Eu sunt in procesul de vindecare

N-am zis ca am traume, Doamne fereste. Mi-am recunoscut doar imperfectiunea morala. In contradictie cu pretinsa ta perfectiune... impenetrabila!

Daca nu ai traume atunci nici macar nu trebuia sa scrii.Nu ai de unde sa stii prin ce trece un om cu o trauma adevarata

Ba scriu despre ce vreau. Am toata libertatea. Tocmai, pentru ca sunt curios din moment ce astfel de traume le-am vazut atat in cazul unor prieteni, cat si in cazul unor dusmani. Sunt deci curios sa aflu pareri si pareri. Care e problema?

Hmmm... nu! Am studiat un pic de psihologie, iar psihologii adevarati nu se ocupa cu astfel de abureli. Modul la care pui problema este complet nestiintific si niciun psiholog nu poate oferi niciun diagnostic sau pronostic in baza unor informatii atat de sumare. Un psihoterapeut sau un psihiatru poate avea o parere avizata pe tema asta dupa cel putin zece sedinte de discutii cu ea. Nu hodoronc-tronc, am enuntat sumar doua-trei detalii biografice si astept sa vina diagnosticul sau pronosticul.

Si spun asta pentru ca toti copiii au parte de traume, deoarece nicio familie nu este perfecta. Familia perfecta nu exista, e doar un mit pentru naivi.