Salut!
Nu stiu cum sa incep, dar am o dificultate cu familia mea si are legatura cu relatiile. Ei bine, familia mea ma considera oarecum defect pentru ca am 26 de ani si nu m-au vazut vreodata sa vin acasa cu vreo fata. M-am concetrat mereu pe invatat si pe activitatile care imi plac, nu am fost un copil rau, din contra, chiar am ascultat de ei si nu le-am iesit din cuvant. Ce este drept, aceste invataturi de la ei mi-au priit. Recent m-am mutat singur, am locul meu, am un job foarte bun, cu banii nu am probleme, imi ajung sa traiesc decent.
Chestia este ca eu fiind mereu ocupat cu invatatul iar in timpul putin liber pe care il aveam mai mergeam la activitati sportive, mai ieseam cu cativa prieteni, mai ne jucam si pe PC online, etc, asa ca am lasat mereu interactiunea cu fetele pe plan secund, iar acum fireste ca sunt nepriceput cu ele.
Acum cei din familie au inceput sa imi bata apropuri ca de ce nu am si eu prietena, ca altii au, ca sa caut sa imi fac o familie... chestii legate de o mentalitate invechita. De exemplu, recent mama mea imi spune de un vecin de varsta mea (caruia nu i-a placut scoala, a fost mereu un fel de copil problema, acum munceste pe salariul minim si se chinuie de pe o zi pe alta), ca ala are prietena si s-au mutat impreuna si ca vezi si tu ca "ala de ce e in stare si tu nu". Ma simt frustrat pentru ca toate lucrurile pentru care am muncit, am investit timp si am tras mult de tot ca sa ajung acum sa fiu ok pe plan profesinal, nu imi sunt recunoscute si apreciate de ei, de familia mea. Ea crede ca ala e mai realizat pentru ca e aproape insurat, desi e vai de mama lui.
Cei din familia mea nu inteleg ca e ok sa fii si singur. Adica eu cel putin m-am invatat sa fiu singur si culmea e ca parca imi place asa sa nu am nici o responsabilitate fata de nimeni si sa fac ce imi place fara sa ma gandesc ca afectez pe altcineva. Recunosc ca am si momente cand mai simt nevoia ca cineva sa fie langa mine, dar sunt destul de rare si de regula le compensez prin iesirile cu prietenii sau facand sport.
Incerc sa nu pun la suflet remarcile lor, dar totusi nu reusesc si ma frusteaza. M-am saturat ca atunci cand ma vad cu cineva din familie sa ma intrebe aceleasi chestii mereu legate de viata mea personala. Nu stiu ce sa fac ca sa fiu mai degajat in privinta asta. Voi ce sfaturi imi dati?
Mersi!
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Era o afirmație generală.
Și era vorba de un bărbat, nu de o femeie. 
Nu stiu ce sfaturi sa-ti dau, dar sunt de acord ca parintii tai sunt niste dubiosi enervanti pentru faptul ca te bat la cap cu lucrul asta. Esti adult in puii mei, poti sa faci ce vrei tu.
Tot ce pot sa-ti zic e sa te indepartezi de ei si sa le zici ca te enerveaza insistentele lor.
Stai linistit hombre că lucrurile nu sunt așa negre încat sa te ofensezi. Sunt sigur ca are niste parinti buni si bine-intentionati, dar vorba aia, drumul spre iad e pavat cu intenții bune. Doar cu intenții bune.
Si de fapt 99% din tot raul de pe lume începe cu o intenție bună.
Omul meu are 26 de ani și e major. Părinții lui și-au terminat treaba cu el. Ar trebui sa se relaxaze un pic si sa-si vada de pensia lor fiindca de acum încolo băiețașul lor poate gândi cu creierul propriu.
Da, conversația mea era cu cu @Hope1992.
Dar ce spuneam, era referire la o terță persoană (@S7S) care a pus întrebarea inițial. Care e bărbat.
"Deci o relație normală și niște copii reprezintă "drumul spre iad", în viziunea ta. Bun așa!"
Nu. O relatie normala și niște copii poate fi o binecuvantare pentru cei care își doresc lucrul ăsta. Eu unul îmi doresc asta. Omul meu în mod limpede nu își doreste atat de mult lucrul asta.
Ți se pare logic să forțezi o dorinta care nici macar nu există?
Exista două optiuni aici: ori isi doreste, ori nu isi doreste. Daca nu isi doreste nu are rost sa-l fortezi, daca isi doreste nu are rost sa-l bati la cap.
Și da, sunt de acord ca oamenii sa coopereze și să discute între ei. ATUNCI CÂND SUNT ÎNTREBAȚI.
Daca omul meu mergea la parintii lui si îi intreba: "mama, tata ce ziceti sa ma insor sau nu?" atunci era oportun din partea parintilor lui sa-si zica parerea.
Niciodata nu ai dreptul să-ti arunci opinia neîntrebat. E enervant, e o bataie de cap inutila si nu ajuta pe nimeni. Mai rau îl enervezi pe om.
Gresit. Nu vorbim despre un copil aici, ci vorbim despre un adult de 26 de ani. Nu vreau sa se ajunga in situatia in care copiii sa creasca ca egali a parintilor. Un copil sub 18 ani trebuie sa fie educat de parinti, amandoi suntem de acord cu asta. Concentreaza-te pe lucrurile cu care suntem amandoi de acord ca sa putem ajunge la un consens.
Argumentul meu era că părintii trebuie să-și educe copiii până la 18 ani. Atat. Educatia parintilor ar trebui sa se opreasca acolo la fel cum liceul se opreste in clasa a 12a si nu continua toata viata.
Din pacate foarte multi parinti nu sunt in stare sa-si educe copiii pana la 18 ani si atunci îi dădăcesc când sunt adulti.
Imi spui si mie de ce parintii lui nu i-au putut spune sa-si faca o familie pana sa implineasca 18 ani?
Ce era asa greu sa-i spui la 16 ani "fiule peste 10 ani vreau sa te vad însurat"? Ce era asa greu sa-i zica asta?
Acum e prea tarziu. Educatia parintesca se da pana la 18 ani.
Nu stiu de crezi ca eu cer socoteala cuiva sau îi educ lui parintii. Nu eu îi educ parintii ci spun cum ar trebui sa se comporte niste parinti normali. In mod normal la 16-17 ani educatia unui copil ar trebui sa se incheie. 18 ani e deja o întidere dar e acceptabil. După 18 ani ce n-ai facut pana acum n-o sa poti face nici de acum încolo.
Asta cu maturizarea la 30-35 de ani e o exagerare crasă. Vorbim despre o persoana bolnava mental sau o persoana sanatoasa?
Daca e o persoana sanatoasa e 100% responsabilitatea parintilor sa o educe în 18 ani. Îmi place cum susții sus și tare că în ziua de azi nici macar la 20 de ani nu esti matur dpdb psihic, dar a cui e vina oare? Nu a părinților care nu s-au ocupat de educația copilului lor până la 18 ani? Nu a părintilor ca s-au gandit "are el timp sa invete" si au amanat educatia?
Sa faci educatie odraslei tale dupa ce a împlinit deja 18 ani e ca și cum ți-ai face temele în timp ce profesoara le corectează. Adică MULT PREA TĂRZIU.
E cam tarziu pentru el, Baietii daca nu-si fac prima prietena pana la vreo 25 de ani, dupa aia e extrem de greu din 2 motive : 1. ) La nivel emotional in raport cu fetele e 0 barat, extrem de imatur la acelasi nivel sentimental ca o fata de 14-15 ani -> unde nu prea mai poate exista conectivitate sociala.
2.) Motivele care i-au impiedicat pana acum vor persista si in viitor : amagirea sentimentala, poate nici fizic nu e prea stralucit, posibil nici nu e de gasca, nu se poate integra prea bine in societate.
Singura varianta e daca are job cu venit mare sa gaseasca o fata materialista, pentru bani mult fete uita de toate diferentele se prefac cum vor partenerii.
Vorbesc din propria experienta, Nu e caz unicat sunt o gramada de baieti ca el, si mai batrani fara sa fi avut prima prietena inclusiv aici in comunitatea TPU
Esti paranoic și exagerat de implicat emoțional în problema asta. Tu spui de mine că n-am maturitate dar tu tratezi problema asta fără pic de logică, fara pic de înțelegere și fară să vrei să ajungem la un consens.
Nu e vorba de a-ti contesta părinții. Departe de mine gândul ăsta. Eu mi-am respectat întotdeauna părintii și m-au educat exact așa cum a fost nevoie. Până la 18 ani. După și-au asumat toata munca și m-au lăsat să iau decizii cu capul meu.
Asta e înțelepciunea. Asta înseamnă să fii părinte bun. Să-ți educi copilul 18 ani și după să-l lași să gândească cu mintea lui.
Te mai întreb o dată și te rog să-mi răspunzi. De ce părintii lui nu i-au zis când era încă adolescent să-și faca o familie cât mai repede? De ce au amânat asta? De ce îl bat la cap cu asta atât de tărziu când puteau deja să-i zică la 16 ani? A fost vina părinților lui că nu l-au educat la timp.
De ce trebuie sa fie cineva care sa i spună altuia cum ii este mai bine sau cum i ar fi? De ce crezi tu ca trebuie sa avem relații, iubiți, copii etc, nu trebuie fiecare sa aleagă liber acest lucru? Ce datorie este asta de a avea urmași? Fata de cine? Băiatul dacă e fericit asa e problema lui, nu a părinților nici a noastră. Fiecare se străduie în felul lui, nu este asa simplu sa le ai pe toate și nici nu ști sigur dacă îți trebuie toate astea sau ți se potrivesc ție ca persoana căci fiecare om e diferit. Viata de familie după mine poate fi plictisitoare, da este buna după o anumita vârsta este buna ca să nu te simți singur dar este plictisitoare
Nu sunt deloc blocat în adolescenta. De ce zici asta? Eu vad ca tu te certi si esti imatur si blocat in adolescenta. Si de fapt am zis de nenumarate ori ca vreau sa ajungem la un consens deci nu eu sunt ala care "vrea sa castige o disputa" ci tu esti.
Ce nu poti intelege ca înțelepciunea cea mai mare pentru un părinte e să-și educe copilul până la 18 ani și după să-l lase să se dezvolte cu capul lui?
Sa stii ca esti extrem de nepoliticos si extrem de lipsit de omenie. Daca vrei sa promovezi educatia nu-ti iese deloc, fiindca nu dai dovada de asa ceva. De la un capat pana la altul a acestei conversatii te-ai crezut superior, arogant, m-ai privit de sus si m-ai jignit spunandu-mi ca sunt bolnav psihic doar fiindcă nu sunt de acord cu tine. Ăsta nu e un comportament de om bun, ci de un om foarte rau
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
