Am sete de poezie. Puteţi să-mi lăsaţi nişte versuri, care vă plac?
Iti amintesti, Mama, duminica aceea,
cand amandoua am mancat porumbei
cu smantana
pe drumul de intoarcere
de la biserica?
De la 5 dimineata
eram treze
si nu ne durea nimic
si carnea porumbeilor
se topea ca untul in gurile noastre.
Cu tine
e altceva,
e invers,
e greu,
e insuficient,
cu tine farfuriile astea cu porumbei
ar zbura
daca ar avea aripi.
Nici o zi nu s-ar putea compara
cu aceea
in care mancam amandoua porumbei.
Daca as vinde undeva toate zilele vietii mele
aceea ar costa cel mai mult.
Imi place brosa asta care nu vede in jur
am s-o port mereu asa,
prinsa direct in carne.
Pe mine viata m-a interesat intotdeauna mai mult decat moartea si
pamantul decat cerul.
Nu ca pe tine.
Eu nu am murit de cateva ori pe saptamana,
lasandu-ma usor pe spate si
inchizand ochii.
Cand corpul tau nu mai misca, Mama,
aerul se opreste in loc
si, daca e zi, zi va ramane
pentru totdeana,
si daca noapte e,
noapte va ramane mereu,
si Tata pe prispa,
va ramane cu mainile-n aer,
de-a pururea desfacand
porumbul
bob cu bob.
Tu paralizezi lumea, Mama,
nici o stiinta nu e mai tareca tine,
atunci cand mori.
Nu vrei mai bine sa ne intoarcem in ziua aia cu porumbeii
si sa ne ascundem acolo
fericite amandoua?
Cu mine e altceva,
cu mine poti sta
pentru totdeauna.
Cu mine e invers.
Sa nu te atingi de brosa mea
doare rau dac-o scoti.
Este poezia Svetlanei Carstean
Răspunde
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tîlc tulburător,
Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gîndit-am – şi-a bătut întîmplător.
Doar atît, un trecător."
O, mai pot uita vreodată? Vînt, decembrie cu zloată,
Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor,
Beznele-mi dădeau tîrcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale
Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore –
Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore –
Nume-n lume trecător.
În perdele învinse roşul veşted de mătase
Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor;
Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvîcnind de teamă:
,,E vreun om care mă cheamă, vrînd să afle-un ajutor –
Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor –
Nu-i decît un trecător."
Astfel liniştindu-mi gîndul şi de spaime dezlegîndu-l
,,Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor;
Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială,
Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător;
Am crezut că-i doar părere!" Şi-am deschis, netemător,
Beznă, nici un trecător.
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme,
Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor;
Noapte numai, nesfîrşită, bezna-n sinea-i adîncită,
Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!"
Doar ecou-adînc al beznei mi-a răspuns şoptit:,,Lenore!''
Doar ecoul trecător.
Întorcîndu-mă-n odaie, tîmplele-mi ardeau văpaie,
Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor.
,,La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate...
Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tîlcul lor.
Vreau, de sînt în beznă taine, să descopăr tîlcul lor!''
Vînt şi nici un trecător.
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă,
a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpînitor.
N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune,
Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor,
Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpînitor,
Sus, pe bust, se-opri din zbor.
Printre negurile-mi dese, parcă-un zîmbet mi-adusese,
Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător.
Şi-am vorbit:,,Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală,
Corb bătrîn, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adînc sobor!
Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?''
Spuse Corbul:,,Nevermore!''
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte
Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntîmplător;
Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume
Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor –
Pasăre, de nu stafie, stînd pe-un bust strălucitor-
Corb ce-şi spune:,,Nevermore''.
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie,
Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvînt sfîşietor.
Mult rămase, ca o stană.n-a mişcat nici fulg, nici pană,
Pînă-am spus:,,S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor –
Va pleca şi el, ca mîine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor''.
Spuse Corbul:,,Nevermore''.
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă,
M-am gîndit:,,E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor.
L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare
L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor –
Bocetul Nădejdii-nfrînte i-a ritmat, chinuitor,
Doar cuvîntul: «Nevermore»''.
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strînsă,
Jilţul mi l-am tras alături, lîngă bustul sclipitor;
Gînduri rînduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise,
Lîngă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor –
Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor –
Vorba Never – Nevermore.
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică,
Îl priveam cum mă fixează, pînă-n gînd străbătător,
Şi simţeam iar îndoiala, mîngîiat de căptuşeala
Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor –
Dar pe care niciodată nu-l va mîngîia, uşor,
Ea, pierduta mea Lenore.
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare,
Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor;
,,Ţie, ca să nu mai sîngeri, îţi trimite Domnul îngeri'' –
Eu mi-am spus –,,să uiţi de plîngeri, şi de dusa ta Lenore.
Bea licoarea de uitare, uită gîndul la Lenore!''
Spuse Corbul :,,Nevermore''.
,,Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor,
În noroasa mea ruină, lîngă-un ţărm fără lumină,
Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor,
Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?''
Spuse Corbul:,,Nevermore''.
,, Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană,
Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător,
Sufletu-ntîlni-va oare, în Edenul plin de floare,
Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore –
Fata căreia şi-n ceruri îngeri îi spun Lenore?''
Spuse Corbul:,, Nevermore''.
,, Fie-ţi blestemat cuvîntul! Piei, cu beznele şi vîntul,
Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor!
Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă!
Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor!
Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!''
Spuse Corbul:,, Nevermore''.
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă într-una,
Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pînditor,
Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează,
Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor;
Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor.
Niciodată – Nevermore.
Nu vrea nicicum sa se posteze cum trebuie. A 3-a editare...
Http://www.versuri-si-creatii.ro/......udosc.html
Iar de va fi (cum simt mereu de-o vreme)
Sa plec de-aicea de la voi curand,
Cand glasul tau vreodat-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.
Si dac-ar fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.
http://www.versuri-si-creatii.ro/......udcpu.html
De azi încolo n- am să- l mai iubesc…
Dar cînd îi văd privirile păgîne
Şi zîmbetul copilăresc,
Mă jur că n- am să-l mai iubesc- de mîine.
E,uite o poezie care i-mi place scrisa de Cosbuc ''Noi vrem pamant''
Flamand si gol far-adapost
Mi-ai pus pe umeri cat ai vrut
Si m-ai scuipat si m-ai batut
Si caine eu ti-am fost
Ciocoi pribeag adus de vant,
De ai cu iadul legamant
Sa-ti fim toti caini, loveste-n noi
Rabdam poveri, rabdam nevoi
Si ham de cai, si jug de boi
Dar vrem pamant
N-avem puteri si chip de acum
Sa mai traim cersind mereu
Ca prea ne schingiuiesc cum vreau
Stapani luati din drum
Sa nu dea Dumnezeu cel sfant
Sa vrem noi sange nu pamant
Cand nu vom mai putea rabda
Cand foamea ne va rascula
Hristosi sa fiti nu veti scapa
Nici in mormant
e, asta se intampla pe vremea lui Cosbuc.
Salut, o să-ţi scriu şi eu cîteva. De mai multe genuri, să iau voturi de la toată lumea... Aşadar, o să-ncep cu un cîntec popular, vechi:
Sfîntul Petru şi Mihai
Şi-au deschis cîrciumă-n rai…
Maica Domnului şi ea
Vrea o sticlă ca să bea,
Chiar şi sfînta Paraschiva
S-a făcut şi ea beţivă!
La toţi sfinţii de prin Rai
Să ai ţuică să le dai,
Toţi cei patruzeci de sfinţi,
Umblă toţi cu sticla-n dinţi.
Sfînta Ana, ca o mamă,
Ţine cheia de la cramă…
Dumnezeu – ca cel mai mare –
Şade pe butoi călare!
Nu ştiu dacă are nume sau autor, nici nu ştiu dacă am citat bine, dar mi-a plăcut spiritul sictirist-hipiot.
Zece întîmplări ciudate şi-o minune
Te-au adus în casă, zece
Zece pictori se tot miră
Cît eşti de frumoasă!
Zece zile trec absurd de nu ştiu
Nu ştiu cum, nu ştiu pe unde, nu ştiu
Zece vieţi de-aş sta cu tine...
Tot ar fi puţine!
Două stele, paralele,
Stele, lacrimi înnodate şi
Lumina de la ele...
Pentru tine toate!
Patru prinţi cu trei castele,
Ape, lanţuri fermecate şi
Tot cerul peste ele
Pentru tine toate.
Şapte zîne, toate bune,
Licurici, speranţe-n noapte şi
Piticii din poveste
Pentru tine toate!
Nouă magi în faptul serii
O potcoavă sus, departe, şi
Comorile din suflet...
Pentru tine toate!
Odă sarmalei
de Păstorel Teodoreanu
Cum s-ar defini sarmaua?
Vis înaripat al verzei
Ce-l avu cît a durat
Somnul lung metamorfozic
În butoiul de murat…
Potpuriu de porc și vacă,
Simfonia tocăturii,
Imn de laudă mîncării,
Înălțat în cerul gurii.
O cochetă care-și scaldă
Trupu-n sos și în smîntînă
Şi se înfășoară-n varză
Ca în valuri de cadînă!
O abilă diplomată
Ce-a-ncheiat o strînsă ligă
C-o bărdacă de vin roșu
Şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă din principiu
Şi un strașnic adversar
Pentru tot ce e dietă,
Sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii,
O frivolă parfumată
Ce te-mbie cu mirosuri
De... slănină afumată.
Locatara principală,
Ţine-n spațiu tolerate
Perle de piper, picante,
Boabe de orez umflate.
O prozaică-nnăscută,
Cum s-o prinzi în prozodie
Că de cînd e lumea, porcul
N-a citit o poezie...
Un aducător de sete,
De bei vinul cu ocaua.
Iată-n cîteva cuvinte
Cum s-ar defini... sarmaua!
Danga-langa, langa-danga
Sună-n asfinţit talanga
Şi de la păşune, iaca,
Tacticoasă vine vaca -
Nu mai vrea să umble creanga
Vine-acasă, danga-langa.
Asta o ştiu de la bunica mea. E de prin anii '40 şi tot anonimă:
Am primit de anul nou
Un splendid costum, cadou…
Celofibră, las' să fie,
Dacă-mi şade bine mie!
Da' nu zisei bine oaie
Că se-ntunecă a ploaie
Şi pe unde mă pica
Găurică se făcea...
Ce-are, nene, stofa mea?
Da-mi ziceam în sinea mea:
Poate-aşa-i fabricaţia,
Crapă la udătură
Şi-şi revine la căldură.
Şi-uite-aşa, de anul nou,
Din splendidul meu cadou
Am rămas ca prostu-n drum
C-o-amintire de costum:
Patru nasturi pe stomac,
Cu o mînecă şi-un crac!
• „If God makes all our faces, did he laugh when he made me?
Does he make the legs that cannot walk and eyes that cannot see?
Does he curl the hair upon my head 'til it rebels in wild defiance?
Does he close the ears of the deaf man to make him more reliant?
Is the way I look coincidence or just a twist of fate?
If he made me this way, is it okay, to blame him for the things I hate?
For the flaws that seem to worsen every time I see a mirror,
For the ugliness I see in me, for the loathing and the fear.
Does he sculpt us for his pleasure, for a reason I can't see?
If God makes all our faces, did he laugh when he made me?"-"Making faces"-Amy Harmon
LIED
Păstorel Teodoreanu
Toamna a trecut
Peste parcul mut.
Tainicul ei dor,
În zadar te-alint!
Trandafirii mor,
Visurile mint.
Toamna fuge-acum,
Învelită-n fum.
Unde-i, de argint,
Glasul ei sonor?
Trandafiri mint,
Visurile mor.
Toamna mi te ia,
Vis stingher, cu ea,
Lacrimă de dor,
Strop de mărgărint,
Trandafirii mor,
Visurile mint.
DE AZI E FRIG
Sonet de octombrie
de Daniel BRATU
De azi e frig și vie dinspre stepe
un animal cu gheare degerate,
ce-n colții verzi ai brazilor, în rate,
ne ia, când masticația începe,
de-a valma-ncremenirilor a toate
arterele, cu sângeriul de pe
colinele sub tropotul din iepe,
de șei și înțelesuri dezbrăcate.
Când trece toamna parcă plec de-acasă
în peștera cu albul din povești,
ca ursul port privirea, mai sticloasă
decât sticlește ceaiul cald în cești.
Când noaptea peste noi de-acum se lasă
ți-aș zice, cât mai judec, să ferești...
PE TINE, NU!
de Daniel BRATU
Din lumina ta mi-aș face
o lanternă zburătoare,
licurici de noapte mare
și un sac de busuioace
pus sub pod de fată-n floare-
curcubeu de cald și pace,
unde toată lumea coace
pâinea lumii viitoare.
Când te văz venind, revine,
ca și mingea la Kanu
ghemul rimelor la mine.
Doar că tu, fugind ca gnu,
nu mai pot să scriu și,-n fine,
m-aș ierta. Pe tine nu...
APEL SENTIMENTAL
de Ion MANU
Fă, Lenuțo, astă seară
Să m-aștepți pe la Tabacul.
De nu vii, mierlite-ar dracul,
Te desclei! Te iau în gheară!
Vino, fă, nu fi nasoală.
Am cârlig să fac o tură,
Să te calc pe bătătură
La boston, că...am eu boală!
Să-mbraci rochia a verde
Care-ai pus-o și de Paște...,
Tonții gurile să caște
Neică-tu să te desmierde!
Să fii a mai șancliter,
Lumea toată vom trezi-o,
Tu să pleci acasă-n ziuo,
Eu direct la „antiler"!
Haide, vino la-mpăcare...
Nu-mi fă șucăr, că-i de rău!
Vai de cozonacul tău,
Dacă faci pe fata mare!
De când te-ai lăsat de mine,
Am cercat- să nu mă-njuri -
Patruzeci de târâturi,
Dar niciuna nu- ca tine!
Viața-i mică, cât fisticu*,
Nu te pune împotrivă:
Pui ca mâine de colivă
Și... te leagănă cu dricu*!
Vino, ghiocel de glastră!
Să pilim din păhărele,
Fleici, ficați și gogonele
Și pe urmă...treaba noastră!
Dragă NOname,
ai făcut o invitație, (teribil gestul tău)ai lăsat poarta deschisă ( vorba lui Minulescu ) și au intrat atîția musafiri, care mai de care cu ce-au crezut ei mai deosebit.
Și, spre marea mea bucurie, am trăit și clipa să constat că sînt mulți oameni de bun simț și de înălțătoare sentimente de apreciere a frumosului, printre prietenii lui TPU.
Nu credeam că sînt și de aceștia.
Parcă prea mult se așternuse giulgiul vulgului și al ignoranței pe aceste meleaguri.
Ei bine, mă bucur că am fost contrazis, că ai mulți prieteni care au răspuns apelului tău și că, parafrazînd un celebru dicton, zic și eu : „Nasc și - n România oameni!".
Ție, pentru chemare și inițiativă, și tuturor celorlalți pentru ale lor răspunsuri le doresc multă sănătate și „vinul cel de viață lungă" să le dăinuie în potire.
La mulți ani!
Am gasit un seducator.
M-am aplecat mult catre ea peste cristalele impure
ale paharelor arzând linistit, sa-i spun – „rochia ta"
(dar nu-i priveam fata, nu o vedeam) – „abia
acum vad, ai o rochie violeta". (acele dure
ale alcoolului îmi zgâriau fata, ca atunci
când mergi prin zapada, în soare.) „ai o rochie
violeta", îi spuneam surprins. (si e
ca o flacara aderenta care te consuma. pe brânci
ma târasc catre ea – as fi putut sa-i spun,
dar minteam – vazusem demult cum gulerul întunecat
al rochiei îi urca spre gât cu jocul ei de curcubeu degradat.)
si mereu îmi spuneam: - daca-i privesc fata acum,
am sa înteleg – am s-o vad pentru întâia data cu adevarat.
"miros ca o femeie
ce-am întâlnit-o-n lift
miros a mâine şi a poimâine
miros cumva împărătesc...
e liftu' în care pâlpâie neoane
în care te descoase
lumina, la încheieturi
nu te uita aşa la mine
acelaşi sunt, chiar mai bărbat
deşi, ca o femeie
în fustă de turcoaz
îmi dă din şolduri gândul
de parcă-s dezbrăcat"
Cand pe TPU am intrat,
Eu pe loc m-am concentat
Intrebarile le-am filtrat
Iar mintea mi s-a accelerat!
Intrebari sunt cu duimul
Si multi se ingramadesc sa raspunda primul
Sperand la acea funda (nu am rima)
Daca s-o mai da(nu-i cazul meu )
Intrebarile sunt multe
Si multi sunt decisi sa asculte
Si sa dea ajutor
Fara sa insulte
In spatele fiecarui monitor
Se afla un strigat de ajutor
Si un raspuns inaltatar
Mai tarziu cand oi intra
Sper fi citit poezia mea
Picatura asta, te-o duce la cismea
Sa-ti potoleasca setea (de poezie)
Iar asta nu-ti place
Alta Angi nu mai face
Decat daca dai o cafea
Sa-i vina inspiratia!
De la Dmitri Miticov iti dau poezia "Definitiile"
Definiţiile. Aşa o pacoste
să ţii cont de ele,
cînd se tot modifică.
Ce e frica. Mergi şi mergi şi mergi,
ajungi în pădure, te aşezi pe iarbă, între copaci
şi aştepţi să se întunece, s-a întunecat. Uite frica.
Ce e memoria. Vine cineva şi te întreabă
mai ţii minte şi tu zici da.
Ce e memoria.
Cu o săptămînă în urmă ţi-ai văzut tatăl, aţi vorbit,
azi te întorci acasă, nu-l mai găseşti nicăieri
şi nici n-o să-l mai. Unde-l cauţi.
Ce e arheologia. Au vrut să facă o staţie de metrou,
dar au zis stop, au venit nişte oameni să cureţe
praful cu nişte pensule mici.
Ce e arheologia. Au făcut provizii și arme, trec patru mii de ani
şi vin unii cu un excavator să facă o staţie de metrou.
Ce e adevărul. Staţi unul lîngă altul
fără să vă spuneţi nimic, apoi pe neaşteptate ea spune
ce cald e afară şi tu spui adevărat.
Ce este o definiţie, e părerea ta despre un lucru
la un moment dat.
Definiţiile. Cu momentele lor
de utilitate incontestabilă.
Mă întrebi cum mă simt, mă întrebi
ce mai putem face de-aici.
Acum ce-o să spun. Pentru mine
cred că a trecut vremea răspunsurilor
palpabile. Ocrotesc un smoc de iarbă
la marginea terenului viran făcut din toate definiţiile
impecabile.
De la Yehuda Amichai iti dau "Un om, la viata lui"
Un om, la viața lui
Un om n-are timp, la viața lui,
să aibă timp pentru toate.
Ecleziastul
s-a înșelat.
Un om trebuie să iubească și să urască în același moment,
să rîdă și să plîngă cu aceiași ochi,
cu aceleași mîini să arunce pietre și să le adune,
să facă dragoste în război și război în dragoste,
Să urască, să ierte, să-și amintească și să uite,
să ordoneze și să împrășite, să mănînce și să digere
ceea ce istoriei
îi ia ani și ani de zile să facă.
Un om n-are timp.
Cînd pierde caută, cînd găsește
uită, cînd uită iubește, cînd iubește
începe să uite.
Și sufletul lui e copt, sufletul
e foarte profesionist.
Numai trupul îi rămîne veșnic
un amator. Încearcă și ratează,
se împotmolește, nu învață nimic,
beat și orb în plăcerile
și în durerile lui.
O să moară cum mor smochinii toamna,
uscat, plin de sine și dulce,
frunzele o să i se usuce pe pămînt,
crengile goale arătînd către locul
unde e timp pentru toate.
De la Philip Larkin iti dau un link cu poezia recitata chiar de el, daca as scrie aici versurile sale, m-ar cenzura aiurea!
https://www.youtube.com/watch?v=qahT62n8tcA
De la Philip Schultz iti dau "Zeul singurătăţii", este o poezie pe care o indragesc in mod deosebit pentru ca foloseste mijloace de o mare simplitate, ajunge la emotii care apartin foarte bine poeziei dar militeaza profund iar eu apreciez in ultima vreme poezia care militeaza.
Zeul singurătăţii
Începe o duminică rece de februarie în Long Island
şi aştept, alături de încă şapte bărbaţi
să se deschidă uşile de la Toys R Us
într-un mall din capătul estic al insulei.
Suntem aici pentru un joc video japonez
care e foarte greu de găsit. Săptămîna trecută,
un magazin din Manhattan m-a lăsat cu ochii în soare
după trei ore de aşteptat. Azi am ajuns primul;
înfofolit pînă la refuz, tremuram în lumina zorilor
şi citeam din noua ediţie tradusă a Eneidei, pe care
am ascuns-o cînd ceilalţi au sosit, tropăind din ghete,
frecîndu-şi mîinile goale, glumind despre
somnul lor compromis din cauza pramatiilor de-acasă.
„Băiatu meu şi-a rupt doi dinţi din faţă
la o partidă de hochei,", spune rîzînd unul
în pantaloni scurţi. „Aşa că primeşte cadou." Ai mei
o să-mi sară-n braţe de bucurie, îşi vor aminti dimineaţa asta
cît or trăi. „Cumpăr jocul pentru fiu-meu mai mare,
tocmai s-a întors din Irak,", zice altul în salopetă de lucru,
din capătul celălalt al cozii. „Toată ziua se joacă chestii de genul
în camera lui. Da nu-mi fac probleme, o să-şi revină el,
îşi merită odihna." Oamenii ăştia repară ţevi,
toarnă betoane fără niciun stres pentru ca alţii să-şi trăiască visurile.
Aşteaptă aşa, în frig, încă de pe vremea lui Enea
care a vărsat rîuri de sînge pentru Roma lui. Vergiliu a înţeles
că odată ce moartea vine, nu se mai duce, că ăsta e de fapt
zeul singurătăţii. Prin geam, un vînzător strigă, „Mai avem cinci bucăţi."
Şi parcă ceilalţi nu mai ştiu cum să-şi ţină mîinile,
şi le încrucişează la piept sau le lasă atîrnînd pe lîngă corp,
golaşe, inutile. Să fie din cauza faptului că mîinile şi-aduc aminte
ce-au ţinut odată, ce promisiuni au făcut? Ştiu foarte bine
momentul în care băieţii mei vor fi destul de mari pentru război.
Curînd, trei dintre noi vor aştepta vizavi, în faţa magazinului Target,
fiindcă asta trebuie să facă bărbaţii pentru fiii lor.
(o sa caut si un poet roman, revin)
Stii ce-a zis Frost? Ca poezia esteceea ce se pierde la traducere. N-ai cum sa-l contrazici dar asta ar insemna ca fie citim in limba poetului, fie nu mai citim deloc. Niciodata n-am putea citi suficient cat sa ne astamparam curiozitatea si nevoia de a citi, pentru ca n-am sti niciodata suficiente limbi!
Eu sunt la nivelul la care ma pot "consola" si cu o traducere buna, poverina de mine. 
Mă grăbeam să ajung acasă prin zăpadă şi vânt cu gândul de a-ţi spune La Mulţi Ani, nu ştiu cum...şi, surpriză, te găsesc aici, frumoasă, proaspătă, vie şi duioasă, ca un cadou nemeritat - o comoară plină de comori. Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc, să te cuprind, să-ţi transmit o sumedenie de gânduri bune îndreptate spre tine şi pierdute în traducere...
La mulţi-mulţi-mulţi ani, zâna mea! Să mai îndrăznească vreun sine de-al mea să afirme că minuni nu există! :))
http://i.imgur.com/cS5xbcy.jpg
Toate versurile aduse de tine sunt încântătoare, apropo. M-ai îmbătat. :)) Pup cruciş, cu drag şi zăpăcit. Să-mi trăieşti! :x
"Sînt femeie,
corpul meu plutește de atîta timp,
deasupra apelor întinse, alb ca o lumină de lună,
impudică și tăcută.
Sînt o mamă nemiloasă.
care-și îmbrățișează copilul,
pînă la sufocare,
îl face iarăși una cu ea însăși,
ca altădată,
cînd burțile mari erau camere umbroase de odihnă,
erau încăperile bune dinspre stradă,
camerele vacanței veșnice,
fără durere, fără lacrimi,
erau locul acela unde nimeni nu se desparte de nimeni.
Sînt o femeie, adesea urîtă,
corpul meu era ieri o barcă de hîrtie
l-am aruncat în joacă pe suprafața acestei ape,
sperînd să mă ducă departe.
Azi sînt balena ucigașă,
adesea frumoasă,
care-și așteaptă pescarul."
Https://www.facebook.com/jOKes.ro/posts/279709088778915
Esti roman si toti te stiu,
Ca faci tot, dar...prea tarziu,
Bei ceai numai cand stranuti,
Faci dus doar atunci cand puti.
Bati femeia-n "stele verzi"
Si-o iubesti doar cand o pierzi.
Doar cand o-nseli ii aduci flori,
Mergi la doctor doar cand mori.
Te rogi doar cand dai de greu,
N-ai casa, da-ti iei BMW-u.
Juri ca nu mai bei..PROMITI,
Insa doar cand beat, vomiti.
Uiti de neamuri ani si ani,
Le suni doar cand nu ai bani.
Vii la bine, fugi la greu,
Esti ROMAN, ce Dumnezeu...
ESTE UN PAMFET, DA?
Am o sete de poezie o poezie sete de
acum nu stiu sa fac versuri i-a mai lasa-ma bre' sa imi traiesc viata cu stiu eu mai bine daca se poate sa ma scald in 2, 3 rime. Rapu mie imi place ma satisface mie imi place sa va dau. rime pe secunda ..Nimeni nu se pune intr-o lupta cu mine doar cu cuvinte rime rap si altecele vine tu aici sa ma vezi si toate cele EXACTTT nu te mai pune cu rimele mele daca nu te poti pune cu ele VEREE
Am 12 ani fac rap tare vine sa vezi vratioare
-
anonim_4396 întreabă:
5 răspunsuri
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
