Am sete de poezie. Puteţi să-mi lăsaţi nişte versuri, care vă plac?

Mateiu Ion Caragiale Singurătatea

E-aşa de greu amurgul cu zarea-nsângerată,
Că-n parc sub teii-n floare ce gem înnăbuşit
Se-ncheagă unde groase de miere-mbălsămată,
Şi-atât de-apăsătoare tăcerea-mpurpurată
Că simt cum plânge-n mine ceva nedesluşit.

Melancolia face în pieptu-mi să tresalte
Neînţelese doruri, în vreme ce-aţipind
Fiinţa mea de astăzi, în locu-i răsar alte
Vechi suflete apuse, mult mândre, mult înalte,
Zguduitoare patimi cu foc mărturisind.

Umbroasa-le poveste măreaţă se-mpleteşte
La murmurul ei sumbru plutind în depărtări,
Nostalgică gândirea în voie-mi pribegeşte
Şi nesfârşit de tristă, se pierde, se topeşte
Într-un noian albastru de mistice visări...

Din crudele cătuşe, ce încă mă mai leagă,
De omeneasca fire treptat mă dezrobesc,
Înseninată mintea-mi începe să-nţeleagă,
Cu-amar dezgust, a vieţii zădărnicie-ntreagă
Şi, liberă, străină de tot ce-i pământesc,

Se-nvoaltă, se-ntraripă, spre slăvi semeţ se-avântă
Cutezătoare, gravă, mai sus, mereu mai sus,
În prada-nfrigurării ce aprig mă frământă
Renasc cel de-altădată, acel ce nu-l încântă
Decât singurătatea, dar singur, totuşi, nu-s.

Căci dacă, dus pe gânduri, m-asez lângă fântână
Privind cum apa doarme pe netedul nisip,
Cu tâmplele în palme şi-adăst în umbră până
Când lin şi molcom ziua cu noaptea se îngână
În fluida oglindă, alături de-al meu chip,

În străveziu zăbranic aievea se iveşte
O tainică-arătare... Adâncele-i priviri
Ce se resfrâng prin lacrimi spre mine-şi aţinteşte
Iar glasu-i ca-ntr-o rugă, tremurător, şopteşte.
De mult cunosc ispita acestei năluciri...

Întotdeauna dânsa mă mustră cu blândeţe:
- De ce-mpotriva firii hain te răzvrăteşti;
Tot ce-i frumos în suflet de ce laşi să îngheţe
Jertfind trufiei sterpe senina tinereţe?
Ia seama că ea trece şi n-o mai regăseşti.

A-ţi înfrâna încearcă sălbatica pornire,
Cât mai e timp, te-ntoarce din drum, nu şovăi!
Scăparea e-n credinţă, nădejde şi iubire,
Prin ele doar s-atinge fugara fericire,
Urmează-le deci legea şi nu te vei căi...

- Taci, îi răspund, mai scumpă îmi e a mea durere,
Prin ea spre-nţelepciune eu cugetu-mi ridic,
Ce-mi pasă dacă sufer, când sufer în tăcere,
Când nu cârtesc, nu blestem şi nu cer mângâiere,
Când nu mă-ncred în nimeni şi nu cred în nimic!

Iubirea e robie; trădarea - umilinţă;
Nădejdea? ce-mi rămâne a mai nădăjdui?
Precum în nepăsare trăiesc fără credinţă
Voi şti deopotrivă să mor fără căinţă,
Chiar clipa ce-a din urmă o voi dispreţui.

Cât mai curând ea vie, aducă-mi alinarea
De veci şi voi primi-o netulburat şi mut -
Spre a putea respinge şi-atunci înduioşarea
Goni-voi amintirea şi voi chema uitarea
Să-mi legene sfârşitul, al liniştii-nceput.

Că margini nu cunoaşte păgâna-mi semeţie,
Afară de trufie nimic n-avut-am sfânt,
Mi-am răzbunat printr-însa întreaga seminţie,
Şi sub călăuzirea-i păşesc cu bărbăţie
Pe-atât de aspra cale a negrului mormânt...

Cu amăgiri deşarte şi seci seninătatea
De tinzi să mi-o mai turburi, de-acum e în zadar...
Piei dar şi-n pacea nopţii îmi lasă voluptatea
De-a fi cu totul singur, redă-mi singurătatea...
Târziu uşoara şoaptă, încet se stinge, iar.

Din ce în ce mai ştearsă, ciudata arătare
Pe nesimţite piere din undele-argintii,
Când spelb şi searbăd cerul iar sângeră la zare
Şi, deşteptând frunzişul, a dimineţii boare
Îmi spulberă-ncântarea grădinilor pustii.

"For Mercy has a human heart,
Pity a human face,
And Love, the human form divine,
And Peace, the human dress."

Tare faina asta:

Mihai Eminescu
O, mamă...

O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfântului mormânt
Se scutură salcâmii de toamnă şi de vânt,
Se bat încet din ramuri, îngână glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.

Când voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plângi;
Din teiul sfânt şi dulce o ramură să frângi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi;
Simţi-o-voi odată umbrind mormântul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.

Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormântul să ni-l sape la margine de râu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sânul meu...
Mereu va plânge apa, noi vom dormi mereu.

Mihai Eminescu "Dorinta"

Romulus Vulpescu - În fiecare zi


În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.

-->www.versuri.ro/versuri/edhmid_mihai-eminescu-doina.html

Va plac poeziile? Am eu una scrisa de mine si este extrem de frumoasa!
Se numeste,,Rugaciunea florilor-Tatal Nostru"
Plapand ghiocelul,
Iesind din zapada,
Striga,,Tatal nostru".

,,Care este in ceruri",
Sopti floarea-soarelui,
Si-un val de lumina,
Cazu pe razoare.

Smerit busuiocul,
Cand vantul il mana,
Si-i scutura roua,
,,Sfinteasca-se" ingana.

Cand,,numele-ti" spune,
Trist,ochiul de bou.
Nu stii de-a fost soapta,
Sau numai ecou.

Albastra ca cerul,
O nu-ma-uita,
Spune,,Imparatia
Sa fie a ta"

Si,,Faca-se voia",
Suspin-o camelie,
Calcata-n picioare,
Pe alba alee.

Cand nuferi "n lacuri,
Vad stele ca sint,
Soptesc:,,cum e in ceruri",
,,Asa si pe pamant".

Si graul,cand moara,
Vuieste intr-una,
A zis:,,Painea noastra,
Cea de totdeauna".

Iar nalba si gura,
De leu,amandoua,
La fel rugatoare,
Raspund:,,Da-ne-o noua".

Cu gandul la fluturi,
Stau rozele-n glastre,
Si spun,,Iarta-ne noua",
Pacatele noastre".

,,Precum si noi iertam
greselilor,incet,
Raspunde garoafa,
Uscata-n buchet.

Si crinii,poadoaba
Fecioarei cinstite,
Soptesc:,,Si nu ne duce
Pe noi in ispita".

Iar spinii, ce o-data
Martirii ii purtara,
,, Si ne izbaveste,
De rele", oftara.

Si vantul porneste,
Ecoul divin,
Cu-n freamat padurea,
Rasunde,, AMIN"!

Ei ce parrea aveti de asta? V-a placut poezia asta frumoasa?

Iulia Hasdeu - A Fi Iubită

Murişi, o, Beatrice, în floarea vîrstei sfinte…
Cu dragostea-i poetul te-a însufleţit;
Prin versurile sale ne stă mereu în minte
Imaginea ta dulce, căci Dante te-a iubit.
Ţi-a fost, o, Eloise, fatală dimineaţa.
De Abelard iubită, fu sincer dragu-ţi crez,
Şi - crin în mînăstire - sfîrşitu-ţi-ai viaţa…
Dar, ca pe Beatrice, eu te invidiez.
Tu-l plîngi pe Cid, Ximena, fiindcă, aspră, soarta
Potrivnică îţi este şi nu-l mai poţi vedea.
El te-a iubit… Iubirea învinge chiar şi moartea;
De-aceea-ntotdeauna eu te voi învia!
Ah, să te ştii iubită! Ce sfîntă fericire!
Să plîngi atunci îţi vine, dar lacrime cereşti!
Să mori iubind!… Ah, moarte de har şi norocire.
Cînd mori în nimb de soare, ca-n el să retrăieşti!…


The Flea
BY JOHN DONNE

Mark but this flea, and mark in this,
How little that which thou deniest me is;
It sucked me first, and now sucks thee,
And in this flea our two bloods mingled be;
Thou know’st that this cannot be said
A sin, nor shame, nor loss of maidenhead,
Yet this enjoys before it woo,
And pampered swells with one blood made of two,
And this, alas, is more than we would do.

Oh stay, three lives in one flea spare,
Where we almost, nay more than married are.
This flea is you and I, and this
Our mariage bed, and marriage temple is;
Though parents grudge, and you, w'are met,
And cloistered in these living walls of jet.
Though use make you apt to kill me,
Let not to that, self-murder added be,
And sacrilege, three sins in killing three.

Cruel and sudden, hast thou since
Purpled thy nail, in blood of innocence?
Wherein could this flea guilty be,
Except in that drop which it sucked from thee?
Yet thou triumph’st, and say'st that thou
Find’st not thy self, nor me the weaker now;
’Tis true; then learn how false, fears be:
Just so much honor, when thou yield’st to me,
Will waste, as this flea’s death took life from thee.

Aci sosi pe vremuri
de Ion Pillat

La casa amintirii cu-obloane şi pridvor,
Păienjeni zăbreliră şi poartă, şi zăvor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptară-n codru şi poteri, şi haiduc.
În drumul lor spre zare îmbătrâniră plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerăbdător bunicul pândise de la scară
Berlina legănată prin lanuri de secară.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, şi din berlină
Sări, subţire,-o fată în largă crinolină.
Privind cu ea sub lună câmpia ca un lac,
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburătorul de-un tânăr Eliad.
Ea-l asculta tăcută, cu ochi de peruzea...
Şi totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Şi cum şedeau... departe, un clopot a sunat,
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.
Dar ei, în clipa asta simţeau că-o să rămână...
De mult e mort bunicul, bunica e bătrână...
Ce straniu lucru: vremea! Deodată pe perete
Te vezi aievea numai în ştersele portrete.
Te recunoşti în ele, dar nu şi-n faţa ta,
Căci trupul tău te uită, dar tu nu-l poţi uita...
Ca ieri sosi bunica... şi vii acuma tu:
Pe urmele berlinei trăsura ta stătu.
Acelaşi drum te-aduse prin lanul de secară.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scară.
Subţire, calci nisipul pe care ea sări.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...
Şi m-ai găsit, zâmbindu-mi, că prea naiv eram
Când ţi-am şoptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub lună
Şi-am spus Balada lunei de Horia Furtună,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Şi ţi-am părut romantic şi poate simbolist.
Şi cum şedeam... departe, un clopot a sunat
. Acelaşi clopot poate. în turnul vechi din sat...
De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.

Pfff, ce-am gasit pe TPU la o postare.Un mare poet, o legenda, un necunoscut.

"Gasit-am sticla goala, asteptand abisul din pahar
Se toarna vuiet, clocot, pe gatu-mi de nectar.
Ce setea potoleste, dupa o sfanta mahmureala
Caci constiinta-mi surda, stia ce fac aseara.

Cu Dumnezeul orb, miop de ceva vreme
Ma indrept spre alta slujba, islam imi curge in vene.
Evlavioasa-mi striga, "pacat tu vei comite!"
Cerul cazut in mare, mancat e de termite?
Si ingerii destrabalati, imi canta iar manele
Prefer islam cu tancuri si fetele rebele.

Erou nu esti, poate cioban, mulgi lupul de la stana
Cand vei pleca de langa noi, sa-ti faci singur din mana.
Lasat in vesnicia sfanta, ce tine doar trei minute
Ca o erectie de forma, sa stii ca mai poti foote."

Dacă tu eşti "nenea cu pălărie", eşti aşteptat la minister.
http://www.tpu.ro/......ina-2.html

Poți, te rog, sa-mi spui Cum de aduni atâtea răspunsuri?

Nu le adun, se strâng singure.

Lună în câmp
de Nichita Stănescu

Cu mâna stângă ţi-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormiţilor gutui
şi de-aş putea să-mi rup din ochii tăi privirea,
văzduhul serii mi-ar părea căprui.

Mi s-ar părea că desluşesc, prin crenge,
zvelţi vânători, în arcuiţii lei
din goana calului, cum îşi subţie arcul.
0, tinde-ţi măna stângă catre ei

şi stinge tu conturul lor de lemn subţire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au rătăcit cu timpul, pe întins.

Eu te privesc în ochi şi-n jur să şterg copacii
În ochii tăi cu luna mă răsfrâng
... şi ai putea, uitând, să ne striveşti în gene
dar chipul ţi-l întorn, pe braţul stâng.

Tu ești cu poeziile religioase și evident cu religia. Apropo, ești ortodox sau catolic sau penticostal sau de altă religie iudaist?

Mi-ai picurat un strop in suflet, Din taina vremii de demult, Si plansul veacurilor duse, Ma-nfioara cand te-ascult

Ramai dator, poftim:

Ar trebuie' să ne lăsăm ghidaţi de torţe, că-s multe,
Dar lumina n-are forţă, că-i de la forţe oculte,
Aşa că bâjbâim în beznă, căutând scânteia
Da' ochii sufletului rămân închişi, retine ideea
Că sistemu-i carnivor, se pregăteşte să te consume
Doar că regimu-i vegan, trebuie' să fiarbă legume
Si, victimelor le arde doar de joacă, de glume,
Parcă vor doar să petreacă. Mă seacă, pe bune,
Cum se ceartă pe sume, lăsând demoni în costume
Să-i îndrume raţiune spre genune, să-i îngâne-n,
Ritualuri păgâne şi-alte cutume nebune
Ce iau oameni din cătune şi din suflete rugăciune.
Li se spune să măsoare lumina-n watti şi lumeni,
Da' orice nu-i lumină divină e mare înşelăciune.
Îţi insuflă frica de lume
Ca un şarpe ce-ţi pune presiune pe carotide pecial ca să te sugrume.
Prezentu-i inestimabil,
Stimabil atâta că viitorul a veni insesizabil şi inevitabil.
Toţi simţim schimbarea, însă nimeni n-o susţine
Fiindcă teama-i chiar mai mare decât pericolul în sine.
Vărsai lacrimi odată,
Păcat de haina-ţi imaculată
Ce-acuma-i ca de sânge pătată
Cu mândria ce i-a făcut şi pe îngeri să cadă
Şi-i împiedică şi pe oameni să mai urce spre Tată.

[REFREN]
Poţi să-ncalci legile sau poti fenta procedura,
Dar nu strica natura şi nu denatura învăţătura
Şi tâlcuirile celor care chiar trăit Scriptura,
Înfruntând cu tot ura, împrumutându-ne căldura
Înimilor întelepte ca să ne deştepte.
Ne-arată căi drepte, ne-arată noi trepte.
Ţine de noi, prieteni, să facem alegeri corecte
În babelul cu şapte miliarde de dialecte.

Şi-ar trebuie' să ne lăsăm ghidaţi de sfinţii părinţi
http://www.versuri.ro/versuri/gejdgf_cedry2k-alchimia-luminii.html
Dar ne minţim ipocriţi, de-aia ne simţim istoviţi,
Şi loviţi, şi răniţi, şi goliţi, şi goniţi,
De-atâta slavă deşartă şi dragoste de-arginţi.
Lene-n vene-n gene, temeri moderne de semeni, probleme,
Vedem semne dar pesemne vrei să credem că-i devreme.
Şi, renunţăm la cruce
Şi, ne-ndopăm cu rânced
Şi, le-adăpăm cu sânge
Şi, ne-mărâm cu dulce.
Da', pentru mine-n sfârşit, e clar ca lacrima,
Că nu-i luminat un suflet care păstrează patima.
Păstrează datina ca face mai mult ca platina
Păstrează esenţa sau degeaba pui cratima.
Cu ochii vezi aurul,
Cu inima vezi cuvântul lui Dumnezeu egalând cu zero tot tezaurul
A cărui strălucire îţi ia vederea ca lui Saul,
Închizându-te într-un labirint ca Minotaurul.
Întelegi, omule bun? Eşti mic şi trecător
Sărman a efemerii, da' aminteşte-ţi c-o să mori.
Fără slavă sau glorie, că nu-ţi aparţin ţie,
Aşa că lasă-le-nainte de-a pleca spre-mpărăţie.
C-adevărata bogăţie-e imposibil de exprimat de scriitori,
Imposibil de estimat de cercetători.
De-aia vezi realitatea din mediul înconjurător,
Dar simţi că în spatele ei se ascunde un alt adevăr
Şi...

[REFREN]
Poţi să-ncalci legile sau poti fenta procedura,
Dar nu strica natura şi nu denatura învăţătura
Şi tâlcuirile celor care chiar trăit Scriptura,
Înfruntând cu tot ura, împrumutându-ne căldura
Înimilor întelepte ca să ne deştepte.
Ne-arată căi drepte, ne-arată noi trepte.
Ţine de noi, prieteni, să facem alegeri corecte
În babelul cu şapte miliarde de dïalecte.

"in fiecare seară mă întorc în cămin abătut

pentru că nu e nici unşpe

şi eu aş mai fi rămas

eu aş mai fi băut

cu prietenul meu eugen care a alergat după ultimul troleibuz



deschid uşa

rugîndu-mă să nu fie nimeni în cameră

să fie plecaţi la discotecă sau oriunde căci

îi urăsc nici măcar

şi e ciudat dacă e camera goală

parcă parcă încep puţin să-i iubesc



din clipa-n care îmi scot bocancii

mă simt condamnat

ceva ireversibil ca o vasectomie

pentru că pînă dimineaţă nu mai am putere

să mă mişc

şi de-afară se aud muzici



mă întind în pat mă gîndesc la vechii mei prieteni

la un crăciun fără zăpadă

la cheful de la costel

cînd ne-am culcat fiecare cu cine am apucat

şi ne-am trezit a doua zi cu păduchi



credeam că numai eu am şi mi-era ruşine

şi ceilalţi la fel

mihaela credea că a molipsit-o pe soră-sa

şi eu credeam că i-am luat de la daniel

care ieşise din puşcărie

paula i-a spus mihaelei

şi laura a zis am fost şi eu la un

chef de-al vostru

şi m-am umplut de păduchi

marcel s-a ras în cap

eu m-am tuns

fetele s-au dat cu gaz



după cîteva luni

la o bere

ne-am luat inimile-n dinţi şi-am mărturisit

astfel am aflat că nu daniel era vinovatul

că el ieşise din puşcărie doar cu ploşniţe

că povestea pornise de undeva

din afara noastră

şi în fond totul se explica prin dorinţa

simplă

omenescă a unui păduche însingurat

de a sărbători crăciunul cu noi"
dan sociu

Na, fratele păduche, m-ai îmbătat. Dar nu te opri!

Sint crestin ortodox!

Cat timp ai de cand te-ai convertit la ortodoxism?

Tot ce spun indiferent ca e cuvant usor sau greu,
Spui direct din maruntaiele sufletului meu,
Si sincer mi'as dori sa am sufletul de piatra,
Doar atunci cand sufar,
Si eu sufar des ca suferinta iarta.
Sa stii ca timpul nu te'asteapta indiferent ce faci,
Ca eu am pierdut tot, de la bani, la prieteni dragi.
Si sunt momente cand imi doresc sa am mintea treaza,
Dar diminteata'i grea, de'asta prefer sa ma trezesc la amiaza.
Vreau, o pauza sa evadez,
De cand tot ce iubesc s-a transformat in, tot ce detest.
Si nu mai pot sa privesc nici macar in ochii mei,
De cand ochii mei seamana prea mult cu ochii ei.
Cum poate fi atat de rece, primul fulg de nea,
Pentru ca femei ca ea imi scurctircuiteaza inima,
Ca, stii si tu, acum ca viata mea,
E grea fara tine, ca dimineata, fara cafea.
Plutesc incet acum, printre, mii de stele,
Mii de stele, ce reprezinta gandurile mele,
Ganduri grele, imbracate'n amintiri sobre,
Ca aminitirile imi bubuie'n cap, ca un set de tobe.
Plutesc, incet, acum, printre mii de stele,
Mii de stele, ce reprezinta gandurile mele,
Ganduri grele, imbracate'n amintiri sobre,
Ca aminitirile imi bubuie'n cap, ca un set de tobe.
Miroase'n jurul meu a iubire si narcise,
Dar sufletul meu, sa stii ca miroase a putregai de vise.
Am talpile incinse, la cat am mers prin ea descult,
Fiind ca, n'ai stiut sa ma asculti.
Am ajuns odata, sa te iubesc ca nebunu,
De parca Cupidon a tras in mine cu tunu'.
BUM! BUM!
Asa imi bubuie capul,
La fel ca toate pacatele care ma duc fix la dracu',
Ca am facut pactul, nu-l mai pot da inapoi,
Mi'am vandut sufletul doar ca sa pot sa gust din ochii tai,
Dar ochii tai sunt rai, ascund vorbe difuze,
Ce se scurg pe buze'n volbura a mii de scuze.
Sunt bolnav!
Si betiv de sentimente,
Incat daca ma injunghii, din mine tasnesc regrete.
Tasnesc iubiri bete care nu stiu daca mai dor,
Ca am pierdut notiunea timpului, admirand un nor.

Sunt de-a dreptul prozaic de cand am ajuns. nu stiu nici cum sa ma revad cu plantele din camera mea care trebuiesc udate

Potoleşte şi lor setea cu poezie.

*imi tremura apa in mana dar*
Sunt cu tine în Rockland
unde eşti mai nebun decât mine
Sunt cu tine în Rockland
unde trebuie să te simţi foarte straniu
Sunt cu tine în Rockland
unde imiţi umbra mamei mele
Sunt cu tine în Rockland
unde suntem mari scriitori la aceeaşi cumplită
maşină de scris
Sunt cu tine în Rockland
unde starea ta a devenit gravă şi e transmisă la radio
Sunt cu tine în Rockland
unde facultăţile craniului nu mai admit
viermii simţurilor
Sunt cu tine în Rockland
unde bei ceaiul sânilor fetelor bătrâne din
Utica
Sunt cu tine în Rockland
unde pui pe trupurile infirmierelor tale
harpiile Bronxului
Sunt cu tine în Rockland
unde urli într-o cămaşă de forţă că pierzi jocul
de ping-pong adevărat al abisului
Sunt cu tine în Rockland
unde loveşti în pianul catatonic sufletul e
inocent şi nemuritor niciodată n-ar trebui să
moară păcătos într-un ospiciu înarmat
Sunt cu tine în Rockland
unde faci încă cincizeci de şocuri nu-ţi vor aduce
sufletul înapoi la trup din călătoria lui către o
cruce în vid
Sunt cu tine în Rockland
unde îţi acuzi doctorii de nebunie şi plănuieşti
revoluţia socialistă evreiască împotriva
golgotei naţionale fasciste
Sunt cu tine în Rockland
unde vei despica cerurile din Long Island
şi-l vei reînvia pe Isusul tău viu uman din
mormântul superuman
Sunt cu tine în Rockland
unde sunt douăzeci şi cinci mii de tovarăşi
nebuni cântând toţi împreună ultimele versuri
ale Internaţionalei
Sunt cu tine în Rockland
unde suntem treziţi electrizaţi din comă de
aeroplanele propriilor noastre suflete vâjâind
deasupra acoperişului au venit să arunce
bombe angelice O victorie uită-ţi chiloţii
suntem liberi
Sunt cu tine în Rockland
în visele mele mergi şiroind de apă dintr-o
călătorie pe mare pe autostrada Americii în
lacrimi către uşa casei mele
în noaptea din Vest
allen ginsberg

Cu asta sper sa-ti treaca
http://www.tpu.ro/......a-da-oblig

Ţin minte întrebarea. Acolo erau mai mult nume, aici - versuri.

La modul serios vorbind, nu cred că o să mă satur cândva de frumos, aş vrea să tot vină.

Corect,dar trateaza aceeasi tema, poezia si frumosul!
Sper ca aceasta,, sete ' de frumos (poezie, muzica, arta...) sa cuprinda pe tot mai multi!

Alexandru BIŞAG
OARECARE





Între-un apus şi-un răsărit tot ard secunde-n pripă

Sunt îngerul cel decăzut, de aripi fac risipă.

Sunt imuabil şi solar în nuanţe negru-aprinse.

Mă plec acum în faţa lor cu coastele-mi întinse.

Exil mi-i scris de mic în pori, aici mi-e locul oare?

În ochii tăi şi-n limba lui rămân un oarecare.

Nu am o cale sau vreun har, mi-e teamă să nasc fapte

Ascut idei, reneg virtuţi, în larmă aud şoapte

Zâmbesc când totu-n jur e trist, zâmbesc acum oricând

Las grijile să zacă-n pat, adorm cu ele-n gând

Încerc în van să uit de tot, de muza mea eternă

Mă-ntind la loc în copârşeu, am sânge mov pe pernă.

Nu pun la suflet curcubeu şi nici frumos pe foaie.

Un oarecare am să fiu mânjit de plăgi şi zoaie.

N-am creionat vreun chip nicicând, angoase mă apasă

Dar nu mă voi opri aici, cât umbra-mi nu mă lasă;

Nu am păcat originar, nici moartea nu mă ştie

Nu îţi vorbesc cu glas acut şi nu-s făcut din glie.

Eu văd în toţi ce vezi şi tu, dar mie nu îmi pasă.

Eu nu am fraţi şi nici iubiri, eu nu am drag de casă.

Pe buze pot să mai pitesc doar cute scrise-n carne,

Sunt doar un mim paralizat, un demon fără coarne.

Un oarecare, asta sunt, o ştiu deja prea bine.

Nici propriu-mi atriu n-are timp, nu stă în loc de mine.

Nu am decât ce n-am avut, joben şi o lopată.

Şi îngâmfarea-mi de-a răzbi ce nu admite pată;

Un oarecare va să fiu, nimic mai mult se pare.

Privat de propriu-i intelect în veşnica-i cabrare.

Nimic nu-mi este scris în piept, nimic nu-mi curge-n vene.

Căci sângele mi-am pus de mult în plectre şi diene.

Secunde-am implantat cândva în limbi de ceas ce-aşteaptă

Reminiscenţe încă-mi ard aortele în şoaptă.

Melancolii se-ascund cu jind, temei în fiecare.

Până ce groapa le va lua, rămân un oarecare.

Cauta pe google "wattpad", este o comunitate de carti scrise de oricine. Dupa ce iti creezi un cont, cauta "Zori de zi". Are ca coperta o imagine cu mult scris pe ea, si are 21 de capitole.