Am găsit partitura pentru Tatăl Nostru în aramaică, limba Mântuitorului:
https://youtu.be/5E824AG2yes
Păreri despre partitură?

Cu alte cuvinte, ideea că Vedele au o singură variantă este ideologie colonială britanică, un standard religios inventat de britanici și adoptat de hindușii creduli/colaboraționiști (cozile de topor ale hinduismului).

Ideea că toți hindușii au aceiași zei este o invenție (scorneală) modernă.

Lingvistul lui peste ii ridica-n slavi pe hindusii colaborationisti, care au fost amagiti de britanici ca ar exista o singura versiune a Vedelor.

Ideea ca exista o singura versiune dintr-o carte sfanta este o idee absurda. Nici macar lui Joseph Smith nu i-a iesit o singura versiune a Cartii lui Mormon. Nici lui Abd-ru-shin o singura versiune din Mesajul Graalului. Nici macar Coranul in limba araba n-are o singura versiune, cei care au cercetat manuscrisele vechi ale Coranului stiu de ce. Despre diferente intre hadith stiu aproape toti musulmanii, dar doar cercetatorii universitari stiu despre diversele variante ale Coranului.

Asta a fost ordinul califului Usman: ardeti toate versiunile Coranului, sa ramana o singura versiune. Dar nici musulmanii nu le-au putut arde pe toate. https://ro.wikipedia.org/wiki/Usman

शाखा înseamnă „ramură, membru (al corpului)".
Da, au existat diferite școli, dar cu timpul au murit.
De aceea au pierit întregi părți din Vede, deoarece școlile care le recitau pieriseră (când textele au fost compuse, s-au compus pasaj cu pasaj, nu toate deodată; înseamnă că cel mai probabil, din cauza distanței geografice, fragmente din Vede compuse într-o regiune nu au ajuns la comunitățile de hortri și brahmani din alta, ci rămăseseră într-o regiune mai redusă, iar când școala locală a pierit, a pierit și pasajul recitat.
Acest lucru este adevărat în special pentru Vedele mai târzii, cum ar fi Atharvaveda; totuși, multe pasaje s-au păstrat în scris pentru că mulți au încălcat regulile, și au transcris textele, dar pentru că a pierit recitarea orală, aceste texte scrise sunt considerate inutile de către brahmani, care nu învață să le recite, și sunt utile mai mult pentru indologi și ocazional pentru lingviști.
Totuși, corupții ale textelor și divergențe între școli pe același pasaj, nu au existat mai deloc, datorită păstrării textelor prin tradiția orală.

Zeii locali din diferitele sale sunt cu totul alt subiect.
Religia vedică (care nu e aceeași nu hinduismul care se practică azi, diferențele sunt colosale; de aceea nu văd sensul de a menționa hinduismul în discuție) nu era o religie care să domine peste toată India, ci doar peste regiuni limitate, mai mult în Nord-Vestul Indiei, în Punjab, și poate chiar și în Afganistanul de azi, peste munți (încă trebuie cercetat când s-a făcut separarea între triburile iraniene și indienii de nord), și cel probabil coexista cu alte religii locale din diferite sate.
India este un continent mai mare decât Europa, e normal să fie și diversitate lingvistică, religioasă, etnică etc.
În Nord-Estul Indiei, dominau Munda pe vremuri, în Sud popoarele dravidiene, în Nord-Vest trăiau indo-arienii, dar erau veniți mai recent, ceea ce avea ca consecință faptul că împărțeau teritoriile în care locuiau cu alte popoare băștinașe.
Negreșit au existat și alte etnii mai mici, care cu timpul au dispărut.
Iar toate diferitele grupuri etnice aveau cel mai probabil și propriile credințe locale, proprii zei, proprii eroi locali divinizați etc., care probabil s-au conservat în ciuda asimilării de către indo-arieni și în ciuda răspândirii religiei vedice, dat fiind că recitarea Vedelor era exclusivă unei caste/clase sociale sacerdotale, iar nevoia claselor ne-sacerdotale de a avea o devoție religioasă a menținut cel mai probabil și acești zei locali și credințe locale.

Concluzia este ca esti de acord ca ideea ca exista o singura versiune a Vedelor este stupida si absurda.

As the biologist Steve Jones, Emeritus Professor of Genetics at University College London said about something else "a classic case of Arts Faculty science. Never mind the hypothesis, give me the data, and there aren’t any".

Când folosim cuvântul „versiune", implică corupții, discrepanțe între texte pe același pasaj etc.
Prefer cuvântul „tradiție", dat fiind că aici e vorba de pasaje care existau într-o tradiție, dar erau total absente în alta, sau invers etc.

„Dată fiind iuțeala cu care se răspândea creștinismul, e lesne de imaginat și repeziciunea cu care manuscrisele autografe erau copiate în zeci și sute de exemplare pentru aria, din ce în ce mai largă, a comunităților creștine. Așa se explică faptul că o bună parte din ele au înfruntat secolele și că până în zilele noastre au ajuns nu mai puțin de 2500 de manuscrise, dintre care 167 cuprind Noul Testament în întregime. Desigur, originalele nu ni s‘au păstrat, dar codici precum Sinaiticus (sec. IV), Vaticanus (sec. IV), Alexandrinus (sec. V), Parisiensis (sec. V), Freesianus (secolele IV-V), ca să cităm doar pe cele mai importante, se constituie în tot atâtea mărturii asupra vechimii textelor noutestamentare. De aici, și imensele posibilități ale filologilor biblici de a alcătui ediții critice tot mai bune și mai utile, pe care le pun la îndemâna traducătorilor. Evoluția acestor ediții, pe de-o parte, și evoluția fiecărei limbi naționale, pe de alta, sunt principalele rațiuni pentru care Biblia se cere tradusă – sau cel puțin revizuită – periodic, spre folosul și desfătarea cititorilor ei."
—Bartolomeu Anania, Biblia, 2001

Vezi că ai scris răspunsul de 2 ori, în întrebarea https://www.tpu.ro/......ina-3.html nu-și are locul, e vorba de alt subiect.

Dap, tu intre taalwetenschap, care te invata „hermeneutica suspiciunii" si fanatism religios, ai ales fanatismul religios.

Primul semn ca studiezi la taalwetenschap este ca nu crezi niciun text pe cuvant, ci il diseci conform cladisticii si criticii surselor.

Asta este o metoda pe care geneticienii au preluat-o de la filologi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cladistic%C4%83

Vezi un exemplu pe https://web.archive.org/......oject.org/

Trebuie neapărat să aplic metodologia care o folosesc în lingvistică și în alte domenii?

Iar termenul de fanatism religios, cum am mai spus, e un termen peiorativ, care nu ar trebui să-l mai folosiți.
Sunt două hermeneutici: hermeneutica credinței, și cea a suspiciunii.

În creștinismul ortodox, hermeneutica credinței este modul în care Sfintele Scripturi timp de două milenii, și care a produs marii Sfinți ai Ortodoxiei.
Scopul meu în cele ale credinței nu este să descopăr un „adevăr" după interpretarea modernilor, ci să ating rezultate similare cu cele ale Sfinților care au folosit hermeneutica credinței pentru îmbunătățirea sinelui. Această metodă a Sfinților are ca beneficiu potențial lucruri care hermeneutica suspiciunii a modernilor nu o poate oferi: vederea lui Dumnezeu prin experierea luminii necreate (theoria), despre care Sfântul Simeon Noul Teolog a vorbit cel mai detaliat; unirea cu Dumnezeu, prin care omul devine Dumnezeu după har (theosis) etc.

Cât despre lingvistică, aici operez cu alte metode.
Hermeneutica suspiciunii este o metodă utilă pentru analizarea a tot felul de texte, și necesară pentru a fi relevant în mediul academic. Nu am probleme să folosesc această metodă cu textele care sunt înafara credinței personale, dat fiind faptul că nu le mai consider infailibile.

Este total coerent să folosesc două metode diferite în două discipline diferite: în cele ale credinței folosesc hermeneutica credinței, nu am nicio problemă în a nu fi obiectiv și neutru, ci îmbrățișez totalmente subiectivitatea și faptul că Adevărul în adevărata sa ESENȚĂ este personal, subiectiv, dar totuși nu deschis interpretării proprii, ci conform modului în care Duhul Sfânt, Sfinții Părinți și Sfintele Scripturi interpretează adevărul lucrurilor, și fac toate eforturile pentru a achiziționa această gândire.
În lingvistică, recunosc faptul că nu pot fi total obiectiv, dar cunoscând posibilitatea distorsiunii de confirmare, o iau în calcul când încep să cercetez, și mă strădui să fiu cât se poate de obiectiv, și să ies dinafara biasurilor proprii, sau de grup (cum sunt de exemplu, cele create de universitatea la care învăț), pentru a putea fi cât se poate de neutru, dar nu revendic a fi totalmente neutru. Hermeneutica suspiciunii este preferată în analizarea textelor. Adică, pe scurt, ce fac într-o măsură mai mare sau mai mică restul lingviștilor.

Cât despre cladistică, poate fi utilă pentru a face un arbore genealogic al diferitelor erezii, dar cred că nu oferă totuși o imagine completă.

În lingvistică, îmi amintesc că din cladistică voiau să dezvolte filogenetica computațională, ca să analizeze relațiile genetice dintre limbi pe baza diverselor caracteristici lingvistice ale limbilor, dar această metodă e încă în curs de dezvoltare, iar simulările încă nu corespund cu realitatea lingvistico-istorică. Era un exemplu interesant cu separarea limbilor slave, în care ar arăta că ucraineana este mai aproape genetic de poloneză decât de rusă, ceea ce e eronat; motivul acestei erori este că la acea vreme programul care simula arborele genealogic al limbilor nu lua în calcul că unele limbi sunt mai conservatoare, cum e ucraineana, și altele mai inovatoare, cum e rusa (e greu totuși de măsurat acești parametri, care sunt niște parametri relativi, ex. o limbă poate fi mai conservatoare ca alta pe criterii de fonologie și morfologie substantivală, dar cealaltă limbă e mai conservatoare pe criterii de morfologie verbală etc.)

Deosebirea intre tine si Biblia publicata de BOR este ca Biblia ortodoxa recunoaste clar ca metodele lingvisticii sunt aplicabile textului Bibliei.

Nu în întregime. Deseori, multe precuvântări în edițiile Bibliilor menționează clar că se mai folosesc ca surse și manuscrisele vechi, fostele traduceri ale Scripturilor în română, plus diferite cărți de cult: Mineie, Anastasimatare, Octoihe, Ceaslovuri, Psaltiri, Apostolul, Evanghelii etc.
Sau de exemplu, dacă o formă a unui pasaj este destul de comună, se preferă ca aceasta să fie folosită, decât noi traduceri mai adaptate limbii moderne. De aceea găsim și arhaisme ca „asin", „fur", „obezi", „fereca" etc.

Sfânta Scriptură în română a Bisericii nu e doar o traducere a originalului grecesc, e o întreagă tradiție. Sunt nenumărate alte reguli care nici eu nu le știu ce trebuie folosite în redactarea unei Biblii ortodoxe.
Sunt și excepții din ultimii 100 de ani, în care pur și simplu unii ies complet din tradiție, și fac totul de capul lor: cazuri interesante sunt Gala Galaction, filosemit și membru al francmasoneriei care, în loc să traducă Septuaginta, a tradus Textul Masoretic al evreilor, iar modul în care traduce este foarte tipic gândirii francmasonilor, pentru că el fusese inițiat în credințele acestei organizații, și a făcut o Biblie masonică; Cornilescu este alt caz, pentru că a început să ia ediții în limbile moderne ale protestanților, din engleză și eventual din germană, ca să le traducă în română, dar acesta oricum a fost oricum afurisit, și s-a alăturat protestanților.
De preferat sunt versiunile de dinainte de 1914, și Biblia din 1914.

Se „recunoaște" că se folosesc metodele lingvisticii doar în teorie, ca să dea un aer cult, autoritar; Biserica Ortodoxă are propria metodologie.
Hermeneutica suspiciunii este absentă, la fel și obiectivitatea. Nu ne putem aștepta la neutralitate, dat fiind că textul e tradus de Biserică, de membri ai Bisericii; ca să fie neutră traducerea, ar trebui făcută de lingviști care să nu fie membri ai Bisericii, lucru de nedorit.

Conform Bibliei diortosite de Bartolomeu Anania (2001) „Pentru Noul Testament a fost folosită ediția critică a lui Kurt Aland." https://dervent.ro/s/b/index-D.php

Tipic unui ecumenist să se înhațe cu frații lui eretici: lui:https://upload.wikimedia.org/......Roma_k.jpg
Dacă Bartolomeu Anania îl tot ridica în slăvi pe Papa Ioan Paul al II-lea, cum să nu dorească să folosească o ediție critică a unui om din cercul de cercetători ai Papei?

Oricum, Biblia lui Bartolomeu Anania nu e cea mai de preferat, are un duh ecumenist, drăcesc.
Mai bună e Biblia de la 1914.
E destul de apropiată de originalul grecesc (puteți compara această ediție cu Textul Patriarhal ca să vă convingeți), și are și avantajul că este o continuitate a versiunilor mai vechi ale Sfintei Scripturi din română, fiind prima Sfântă Scriptură cu grafia latină din limba română, folosită de pr. D. Stălinoae, unul dintre cei mai mari teologi moderni, nu doar din România, ci din toată Ortodoxia; de asemenea e ediția recomandată de călugării din Sfântul Munte.

Diatribele astea despre ecumenism si Francmasonerie=paranoia.