| petriinna a întrebat:

am inceput sa cred ca dumnezeu si viata dupa moarte nu exista, insa nu ma impac cu ideea, ma apuca o tristete profunfa cand ma gandesc la asta. Astept un raspuns de la un ateu, voi cum va impacati cu aceasta idee?

Răspuns Câştigător
NOname
| NOname a răspuns:

Moartea este inevitabilul, un proces natural şi, neavând alte opţiuni, mă împac cu ideea ei destul de bine (când vine vorba de moartea mea, nu şi a celor dragi), poate şi pentru că niciodată nu am avut reale iluzii unei vieţi veşnice. De mică am fost destul de sceptică şi realistă (chiar dacă jucam uneori diferite roluri în jocurile adulţilor îndoctrinaţi, crezând că aşa fac mai toţi, doar se joacă, ca de Crăciun; în timp, însă, am realizat că unii iau aceste jocuri mult prea în serios şi le joacă întreaga sa viaţă, impunându-le, deseori şi din nefericire, şi celorlalţi).

75 răspunsuri:
| RAY a răspuns (pentru Georgianaprintesa1688):

Asa e ai perfecta dreptate

| Alphawolf a răspuns (pentru Mistic21):

Au fost destule persoane in istoria omenirii care s-au ridicat "spiritual spre desavarsire" in asa fel incat au avut afectiuni obsesive, isterii, autosugestii intense si tulburari de identitate. Multe persoane religioase au ucis persoane(chiar propriul copil)si si-au mutilat corpul(stigmat), iar asta doar din motiv religios, adica au ajuns "spiritual spre desavarsire".

| Mistic21 a răspuns (pentru Alphawolf):

Atatia martiri a dat tara asta pentru credinta si veniti voi cu teoriile unor dementi sa ziceti ca nu exista Dumnezeu. Cine e dispus sa moara pentru o minciuna ma? Cum sa mori pentru o credinta in ceva ce nu exista. Vezi martiriul lui Brancoveanu, vezi suferinta si prigoana din inchisorile comuniste,vezi lumina de la Ierusalim,vezi Agheasma Mare de la Boboteaza,vezi viata in sfintenie, asceza, smerenia si nevointele Sfintilor Parinti in care a lucrat Duhul Sfant, astfel ca au primit darul inainte-vederii, vezi la ce nivel al existentei au ajuns ei si vezi unde te situezi tu. Pai astea sunt dovezi vii, nu joaca de copil. Adica daca veniti voi cu niste concepte gandite de altii si faceti propaganda ateista,credeti ca desfiintati Ortodoxia? au incercat multi pana acum, fara izbanda.
Anthony Flew, tatal ateismului, a avut curajul sa admita spre finalul vietii, ca s-a inselat.Ia uite aici declaratie: "Dumnezeu trebuie să existe. Dacă ne uităm la viaţa extrem de complexă, ne dăm seama că ea e opera unei Inteligenţe"."Cred că ADN-ul este de o complexitate absolut de necrezut. O Inteligenţă trebuie să fie implicată în adunarea logică a tuturor elementelor din ADN".

| eternitate15 a răspuns:

Alina exista viata dupa moarte; sa stii ca exista rai si iad...acolo ne vom petrece vesnicia, gandeste.te bine unde vrei sa iti petreci vesnicia si cu cine.

| mODIN a răspuns:

Lafel simteam si eu la inceput.O sa-ti treaca in cateva luni.

| mODIN a răspuns (pentru eternitate15):

Poti dovedi ca el exista?

| Vlach a răspuns:

Nu ai de ce sa te intristezi, Dumnezeu si viata de apoi exista, de mii de ori m-am rugat la dumnezeu si rugile s-au indeplinit, asta e dovada si despre viata de apoi tot cred ca exista

| Alphawolf a răspuns (pentru Mistic21):

Macar teoriile noastre nu sunt subiective. E tot ce conteaza! Martiri? Pai si ce-i cu asta, face doctrina mai adevarata, face crestinismul mai bun? Nu cred. Martirii care au murit pentru credinta indica fanatismul, adica o iesire din normal. Nimeni nu e dispus sa moara pentru o minciuna, dar isi pot da viata pentru o minciuna fiind convinsi ca ea este un adevar(ce fac slabiciunile din om!). Credinta nu se sustine cu argumente si dovezi, ci doar cu subiectivism(de aia e credinta). Lumina de la Ierusalim este o excrocherie. Asta(si multe altele) spun multe despre crestinism. Agheasma? Nu e nimic special in ea, e apa chioara, de fapt nu e chiar chioara, nitratul de argint(din compozitia crucii sau a unui vas) si magan(din busuioc) fac ca apa sa se pastreze pe perioade lungi de timp.

"vezi viata in sfintenie, asceza, smerenia si nevointele Sfintilor Parinti in care a lucrat Duhul Sfant, astfel ca au primit darul inainte-vederii, vezi la ce nivel al existentei au ajuns ei si vezi unde te situezi tu."

Cu asta m-ai dat pe spate. Tu nu doar subiectivismul si aberatiile religioase le adopti preconceput, neintemeiat, la fel ma etichetezi si pe mine. Tu esti controlat/a de gusturi, slabiciunile iti conduc ratiunea. Ce sunt aia sfinti? Unde ai vazut tu sfinti? Cat i-ai cunoscut tu personal pe acei "sfinti"? Mai omule, daca vrei sa crezi ca aia nu se KACAU(si la propriu si la figurat), nu ai decat, dar tu nu-mi stabilesti mie adevaruri. Tu crezi ca daca putorile Bisericii se autointituleaza PreaSfinti, PreaInailti, PreaSlaviti, etc, asa si este. Treaba ta, crezi ce vrei! Iar mie degeaba imi spui cuvinte de-ale lipsite de lumina(obscure sau subiective).

"Pai astea sunt dovezi vii, nu joaca de copil." - Cred ca nu stii ce inseamna alea dovezi.

"Anthony Flew, tatal ateismului" - Din nou vorbesti fara tine. Pe mine nu ma reprezinta absolut nimeni. Ateii nu au valori comune.
Si, de unde stii tu cat a fost ala de ateu? Eu nici macar nu am auzit de el.

| ErrorFound a răspuns (pentru petriinna):

Ba frate, asta e singurul lucru bun la religie, iti da o senzatie (falsa) de siguranta. Daca tu esti slab de "inger", de ce nu ai face-o? Te face sa te simti bine pana la urma, crezi ca cineva are grija de tine.

Acum ca ti-ai dat seama ca nu e nimic care are grija de tine, asuma-ti responsabilitatea pentru innteligenta si nu mai da in gropi cu "vai, o sa mor"...

Si ca sa stii si tu, inteligenta nu scuza naivitatea, tembelule. Nu le mai cauta scuze alora informati ca tine.

| Mistic21 a răspuns (pentru Alphawolf):

Asa e mai, cum zici tu!
"Ce sunt aia sfinti?" Sfintii sunt ceea ce ai putea fi si tu,ceea ce as putea fi si eu,prin credinta adanca si viata curata,iubire pentru semeni("daca dragoste nu am, nimic nu sunt"), introspectie, moralitate inalta... Aceasta depinde in primul rand de vointa, apoi de ajutorul lui Dumnezeu: fiecaruia care alege binele, Dumnezeu ii ajuta spre bine.
O sa spui din nou ca e subiectivism, dar, daca ai avea privilegiul si fericirea, ceea ce iti doresc din suflet, sa simti harul lui Dumnezeu prin Duhul Sfant care iti cuprinde intreaga fiinta(toate stiintele si ideologiile lumii ar cadea in raport cu asa ceva), abia atunci ai intelege ceea ce sustin eu si de ce multi au ales moartea decat sa se lepede de credinta lor.
Sa ne lumineze Dumnezeu pe toti!

| Alphawolf a răspuns (pentru Mistic21):

Daca ai sti cu adevarat ce au avut in cap asa zisii sfintii si ai analiza totul realistic(obiectiv) poate ca te-ai cruci! Ce vreau sa zic este ca si ei au fost oameni, doar oameni(nimic mai mult).

"daca ai avea privilegiul si fericirea, ceea ce iti doresc din suflet, sa simti harul lui Dumnezeu prin Duhul Sfant care iti cuprinde intreaga fiinta(toate stiintele si ideologiile lumii ar cadea in raport cu asa ceva), abia atunci ai intelege ceea ce sustin eu si de ce multi au ales moartea decat sa se lepede de credinta lor."

Nu este doar subiectivism, este mai mult, mai rau de atat. Desi nu sunt psiholog, nici nu mi-ai cerut parerea, totusi am sa spun ce cred eu... Sper sa nu te superi, nu vreau sa te judec, poate gresesc, desi nu cred.
Iubirea "Domnului"si sperantele in "Rai" ti-au atacat slabiciunile, te-au sensibilizat si te-au facut sa te autosugestionezi creandu-ti o realitate a ta, una in care totul este minunat, absolut totul este pe placul tau(fiind realitatea ta). Sunt sigur ca pentru alte persoane difera atat "Domnul" cat si realitatea imaginata. Doua caractere diferite inseamna doua realitati diferite. Cand ai fost in relatie cu "Domnul" tu practic ai fugit de realitatea asta cruda si te-ai izolat in realitatea ta, iar cu perseverenta, dorinta si autosugestie, ai reusit sa faci din realitatea imaginara una adevarata(in convingerea ta).
Sunt absolut sigur ca ceea ce simti tu, experimentarile tale nu au nicio legatura cu vreun "zeu", ele au o explicatie realista, psihologica.

| petriinna explică (pentru NOname):

Noname, imi place mult fotografia si melodia ta de profil happy

NOname
| NOname a răspuns (pentru petriinna):

Mulţumesc, Aly-Alina. Avatarul tău, de asemenea, are ceva special (mărit mai ales). : )

| petriinna explică (pentru NI_KA_IC_XC_1993):

Cum de ti-ai lasat nr. de telefon public? big grin
app., mi-e frica sa te sun, ma sperie poza ta de profil ...serios ..ma face sa ma gandesc la felul de om foarte tainic si serios

| Xena20 a răspuns:

De ce ai inceput sa crezi așa ceva? Nu ai cum sa te împaci cu ideea asta pentru că ar însemna că viața nu are niciun sens. Mai bine fa altceva: caută experiențe ale oamenilor care au avut o moarte clinică, ei te vor contrazice!