Ce părere aveţi despre implicarea cultelor religioase în treburile statului?
"Pragmatic vorbind, noi luptăm împotriva "mariajului bolnăvicios" dintre politicienii corupți și preafericiții avizi de putere și lux.
Şi cum altfel am putea să-i stârpim, decât tăindu-le cel mai mare flagel? Finanțarea, banii! Sunt ai noștri, avem dreptul să decidem în ce îi investim.
Voi ați observat că reprezentanții mai mari ai bisericii iau foc cel mai tare (aproape exclusiv) când vine vorba de bani? Asta îi scoate din minți. Şi pentru a-și asigura "țeava" în bugetul de stat, fac presiuni mari să intre cât mai adânc în instituțiile statului, să controleze cât mai multe pentru a-și apăra propriile interese meschine.
Au pătruns în legea Educației - religia în școli, au pătruns în mediul privat - cu monopoluri, și-au făcut legi fiscale - ei nu plătesc taxe, tot prin lege statul este obligat să îi finanțeze și nu oricum, cu prioritate. Ne taxează pe servicii (ritualuri) după propriul plac și fără drept de negociere, o altă mârșăvie câștigată tot prin monopol. Plătim costuri din ce în ce mai mari și mai mereu "la negru". Garda Financiară nu a fost niciodată pe la vreo biserică în ultimul sfert de veac. Îi controlează și pe ăștia. Când fac crime (vezi cazul Tanacu) justiția se face că îi pedepsește, 3 ani de închisoare pentru sechestrare și crimă. Simplu, a scăpat pramatia. Ce nu controlează biserica?
Somptuozitate lor are prioritate în fața problemelor grave din Sănătate și Educație, cei doi piloni importanți pe care se construiește statul modern. Problemele lor sunt cele mai grave (au o nevoie cumplită de mai mult lux) și sunt rezolvate cu prioritate. Și fără drept de apel. Vor catedrală? Își fac catedrală de sute de milioane de euro. Vor aur pe biserici? Își pun aur pe biserici. Vor biserică lângă biserică? Nici o problemă, unde sunt 5 mai intră paișpe. Vor monopol? Nici o problemă, le interzice pictorilor să mai picteze sfinți. Unde se oprește aberația asta? Niciunde, pare să fie infinită. A depășit demult sfidarea, oricum.
Au făcut presiuni pentru un loc în Parlament, în Guvern. Fac presiuni și înțelegeri cu politicienii să pătrundă în Constituția României. Actualmente, în procesul de revizuire al Constituției au reușit să pătrundă foarte adânc și încă nu au terminat. Ei știu că o dată ce intră cu biserica în Constituție - LEGEA FUNDAMENTALĂ A UNUI STAT - cu greu îi mai scoate cineva în următoarele decenii, dacă nu chiar...un secol. Acum, în secolul 21, când țările puternic religioase ies în stradă să apere statul laic (vezi protestul din Turcia) biserica noastră ne condamnă la involuție, trimițăndu-ne în Evul Mediu.
Suntem cea mai religioasă țară din Europa (după Malta) și printre cele mai religioase din lume, dar, dacă ne dorim progresul din țările dezvoltate, autoritatea cultelor religioase trebuie să se reducă la nivel de biserică, nu de stat.
Biserica trebuie să se supună legilor statului, la fel ca oricare altă instituție. Favorurile pe care statul le-a făcut bisericii au dus la excese de zel din partea marilor conducători ai bisericii. Şi nu numai. Orice avantaje oferite unei instituții presupune dezavantaje pentru alte instituții.
Concubinajul dintre stat și biserică este bolnăvicios."
http://i.imgur.com/uf3kVXh.png
https://www.facebook.com/....../photo.php
Ordonare:
Cronologică
Răspunde
"Nici nu s-a stins bine clinchetul cristalin al colindelor de pe ulițele patriei că au început să vuiască, a mare primejdie, clopotele ortodoxismului românesc. Războinice chemări la luptă și forfota ong-urilor subordonate Patriarhiei prevestesc o revenire în forță a Bisericii, după ce-a dat cu oiștea-n gardul din Piața Universității, în noiembrie, după Colectiv. Șefii de cuiburi ecleziastice anunță o ofensivă de amploare pe flancul constituțional al societății românești, cu gând să readucă în sondaje gloria de odinioară și ascendentul asupra statului român. Căci tainice și, vai, de mare întristare s-au dovedit a fi căile Domnului după schimbarea guvernului când, finanțarea pentru Catedrală a fost pusă pe butuc și tăiată scurt, fără milă, de gâdele Cioloș. Așa că era musai o replică hotărâtă din partea Bisericii care să usture cârmuitorii la ficații electorali și prin care să arate câtă frunză, câtă iarbă cu drept de vot o susțin în mioriticul nostru areal geografic.
Firește, mai întâi trebuia găsit un pericol ceva, de care să ne salveze ei, protectorii moralității. Unul care să strângă la un loc toată suflarea din țara românească, sensibilă și delicată, cum o știm, cu simbolurile alterității. Dacă se poate, să stoarcă și niscaiva antipatie internațională, chit că vine din subsolul obscur și fetid al politicii europene de extremă dreapta. Cum evreii, romii sau refugiații sirieni n-aveau zilele astea cine știe ce potențial în a zgândări nervii majorității, cu masonii treaba s-a cam răsuflat, era de meditat la un alt factor care să scoată din sărite opinia publică. Neobișnuită încă, parte din ea, cu mileniul în care se află. Uite așa, s-a ajuns la comunitatea LGBT, scoasă subit la înaintare pe post de inamic numărul unu al familiei tradiționale și al valorilor creștine de la care ne-am adăpat fericiți până acum.
Pățiți cu ora de religie, suferindă încă și cu cererea-n ghips după o piedică pusă ghiduș de profesorul Emil Moise, strategii Patriarhiei au pășit la răzbel cu sporită băgare de seamă. Ce-i mâna pe ei în luptă? Modificarea articolului 48 din Constituția României unde, se afirmă acum, "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor"[1]. Exprimarea privind soții este, dintr-odată, prilej de adâncă mâhnire pentru mai marii și mai micii Bisericii, care ar dori precizat mai limpede că e vorba despre un bărbat și o femeie. O, ce mai freamăt, ce mai zbucium prin birourile mitropoliilor, unde minți luminate au iscodit pe toate părțile legea fundamentală pentru a născoci nu doar un imbatabil demers juridic ci și un ilustru exercițiu de forță al majorității. Cică democratic.
Cronicari de pe la gazete locale consemnează o mobilizare după tipic ostășesc, cu termene fixe, ordine clare și respectarea ad litteram a legislației privind organizarea și desfășurarea de referendum. Nici un detaliu nu e lăsat la voia întâmplării, iar pentru strângerea de semnături, momentul e cât se poate de prielnic. Cu busuiocul într-o mână și cu listele într-alta, preoții porniți cu sfințitul caselor binecuvântează enoriașii, nu doar cu agheasmă, ci și cu dreaptă învățătură privind primejdia pidosnică. Contracost, cum ne-am obișnuit, că și răspândirea credinței cu multă cheltuială și osteneală se face. Dar semne bune anul are. Pe ici, pe colo, se raportează stahanovist mii, zeci de mii de semnături în favoarea modificării Constituției. Ce mai la deal, la vale, referendumul pare, de pe acum, o strălucită biruință a Bisericii și pravoslavnică pildă să fie Greciei, cea milostivă cu păcatul parteneriatului civil, și de la care, vorba ceia, erau pretenții.
Ia să vedem, se compară puhoiul acesta de semnături cu mâna aia de derbedei din Piața Universității care vroiau spitale nu catedrale? Guvernanții ar face bine să fie mai înțelepți la următoarea alocare de fonduri.
Cârcotașii ar putea totuși arăta câteva noduri în papura proiectului de modificare a Constituției. Primul dintre ele ar fi că se comite coșcogeamitea discriminarea. Păi cum așa? După cum s-a mai spus[2] și merită reluat argumentul, urmează ca noțiunea de familie și, implicit, cea de sexualitate, să fie definite strict pe criterii religioase. Un pat al lui Procust care lasă pe dinafară orice nu intră sub incidența normelor religioase. Vasăzică, un punct de vedere laic, secular, legat de această problemă, nu mai are nici o relevanță. De aici până la Republica Ortodoxă Română nu mai e decât un pas. Mic, pare-se.
Să purcedem la un brainstorming pașnic. Urmează ce? Interzicerea avortului? Nici ăsta nu prea cadrează cu perceptele religioase. Curios, se potrivea de minune cu național-comunismul lui Ceaușescu. Care, ce să vezi, și el incrimina homosexualitatea. A, uite cum apar ideile, nici fertilizarea in vitro nu prea-i bucură pe avocații familiei tradiționale. Afară cu ea! Uite, nici reincriminarea adulterului, imaginar au ba, n-ar fi o idee rea. La închisoare cu individul! Eventual, dacă e vorba de o doamnă, să fie omorâtă cu pietre după modelul, testat cu succes, de fundamentaliștii islamici. Practică menționată, de altfel, și în Biblie, o carte nu foarte generoasă la capitolul drepturi ale femeii. Apropo de doamne, că parcă-s prea feministe așa în ultima vreme, dacă tot încreștinăm Constituția și noțiunea de familie, să-și mai vadă de cratițe și de crescut copiii. Mai multă grijă la scurtimea fustei și mai multă atenție la tehnica aranjării baticului, că, uite, intră bieții bărbați, nevinovați, în păcat. Ați văzut cum, potrivit Evangheliei după Vaslui, te poți trezi cu un sex surpriză și tot tu ieși prost, că n-ai fost fată la locul tău. Te vorbește lumea-n sat. Poftim, noroc de un domn secretar de stat de prin Ministerul Educației care declara grijuliu, mai deunăuzi, că fetele ar trebui "să meargă frumos și să știe să fie gazde bune, (…), să știe cum se servește ceaiul"[3]. Dacă tot vrem o țară condusă religios, de ce să ne oprim doar la cuplurile gay? Educație sexuală? Sigur că da. Făcută de duhovnicul personal, cu ani mulți petrecuți la mănăstire, deținător de înaltă expertiză cu privire la întrebările și problemele unei adolescente. Alocația să se dea doar cu adeverință de la parohia de care aparține elevul, după o prealabilă spovedanie făcută temeinic. Religia trecută pe buletin. Nu ai? Plătești o mică taxă pe necredință.
Ridicați exemplele de mai sus la putere constituțională și calculați rezultatul. Nu vă place? Vi se pare că se intră cu bocancii în viața voastră privată? Aveți sentimentul teleportării în urmă cu o mie de ani? A, e clar. Sunteți niște marxiști, plătiți de Soros, să aduceți decadența Occidentului în Grădina Maicii Domnului.
De-a mirare este totuși acest elan apostolic întru primenirea societății noastre românești, creștine încă de pe vremea culturii Cucuteni. Pentru că, dinspre comunitatea LGBT, nu au venit vești decât cel mult despre un parteneriat civil[4]. Care ar reglementa juridic relația dintre două persoane, oricare ar fi orientarea lor sexuală. Unde o fi ofensa adusă familiei tradiționale în toată povestea asta? Și, presupunând că ar fi ofensă, de când stabilește Biserica reglementarea civilă a relației dintre doi oameni? După ultimele verificări, legislația românească nu este adoptată după cum dictează dogmele religioase. Chiar dacă sunt împărtășite de o largă majoritate. Da, într-o societate democratică, deschisă, vorba lui Karl Popper, nu întotdeauna decide majoritatea. Îndeosebi atunci când e vorba despre protecția minorităților. Parteneriatul civil nici nu intră, măcar, în această accepțiune, sub incidența modificării pe care chiar distinșii domni, preocupați de valorile familiei, vor să o facă. Dar dacă, să facem un scurt exercițiu de imaginație, uite așa, că vor ei, doi oameni aparținând acestei minorități sexuale vor spune public că sunt o familie, pentru că așa simt ei, că sunt o familie, cine, ce ar putea să facă? Creștinismul a făcut multe, dar monopol pe conceptul de familie nu va pune niciodată.
Care este, finalmente, miza acestui demers? Impunerea unui model de sexualitate rămas la nivelul înțelegerii înguste a unor călugări trăitori în Evul Mediu? Definirea normalului și anormalului după fricile și frustrările unei categorii sociale care confundă credința cu superstiția? Apărarea familiei tradiționale de dușmani imaginari? Perpetuarea unor mentalități homofobe? Poate că toate la un loc. Dar, mai presus de orice, inițiativa Coaliției pentru Familie și, indirect, a Bisericii Ortodoxe, trădează teamă. O teamă care macină această instituție, considerată de mulți, până la Revoluția Colectiv, o redută inexpugnabilă. Ultimele sondaje arată o scădere dramatică a încrederii românilor în Biserică la 56, 3%[5]. Teamă viscerală de căderea în uitare. Teamă de un val general de indiferență care o cuprinde treptat și o trage spre locul unde au eșuat și alte mari religii de-a lungul timpului. Vi se pare un scenariu imposibil? Uitați-vă în Occident unde tot mai multe biserici devin muzee. Fără ca oamenii să devină, brusc, niște răufăcători fără inimă. Religia nu are monopol pe morală. Dimpotrivă.
Simptomele sunt clare. Susținerea credincioșilor scade treptat iar Biserica se agață de structurile statului încercând să se pună la adăpost printr-o legislație favorabilă. Scenariul a fost același cu ora de religie. Astăzi, e rândul minorităților sexuale. Mâine, finanțarea de la stat pentru orice alcătuire din ciment cu o cruce deasupra. Cu toate acestea, autoritatea fețelor bisericești se află într-un vizibil declin, într-o paranoia în care care au impresia că sunt atacați de masoni, sectari, Soros, homosexuali, neînțelegând că, de fapt, cancerul de care suferă Biserica e propria ei aroganță și incapacitatea de a fi, cu adevărat, aproape de oameni."
http://www.contributors.ro/......vul-mediu/ cfcc
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
