Cei negri la culoare sunt din cauza zonei in care sunt, zona lor este o zona Caniculara, de asta au culoarea neagra, din generatie in generatie sa imprimat pigmentul lor si asa ei avand un pigment colorat, cand un om de culoare neagra se intalneste cu un om de culoare alba si decid sa aiba copil, copilul iese negru din cauza ca cei albi nu au pigmentul colorat iar cei negri da, astfel copilul va fi negru. Parerea mea Asteptam expertii
Cine a zis ca au fost albi? biblia nu sustine asa ceva.
gradina edenului e pozitionata undeva intre tigru si eufrat, irakul de azi.
iar culoarea pielii este data de mai multe aspecte, printre care alimentatia si in special clima.
Sunt milenii de ani de evolutie. Mediul in care traiau si-a pus amprenta asupra culorii pielii.
Chiar nu-ți strică jucăriile, doar îți arată că pot fi așezate și altfel, dar tu Nuu! Nuuu! Văd că te bucură teribil că tu ești la butoane, dar totuși ai tendința să rămâi plafonat în preconcepțiile tale fixe (adică fixate de alții, cu butoane mai multe),.
Nouă ne este greu să citim și să-nțelegem texte scrise secolele trecute, pentru că mulți termeni nu se mai folosesc sau înțelesul acelor termeni s-a alterat în timp, așa că nu putem avea pretenții exagerate referitor la înțelesul exact al unor texte scrise cu mii de ani în urmă. Plus că dacă ar fi fost date toate detaliile științifice ale Creației, mai mult ca sigur acele texte ar fi fost considerate vrăjitorii, în acele vremuri. Imaginează-ți ce ar fi urmat!
Adam si Eva nu au existat niciodata. Iar raspunsul celeilalte intrebari ti l-a dat iDenisuc. Cauta pe wikipedia.
Mai baiete, tu chiar nu stii nimic, te faci, sau doar trolezi?
e stabilit de stiinta, nu de mine, google ai?
ca sa se produca schimbari trebuie sa treaca timp, sau tu crezi ca de azi pe maine se fac toate lucrurile in natura? n-are rost sa iti explic, o sa contesti, mai bine cauti tu si te luminezi singur, daca vrei sau daca poti.
Altul? ai google? eu nu stau sa iti explic, tu crezi ca adaptarea omului la mediu se face de azi pe maine? exact ceea ce i-am spus si aluia de mai sus.
pune mana si studiaza antropologia si citeste afirmatia initiala pe care ti-o citez aici, si nu mai citi selectiv.
"iar culoarea pielii este data de mai multe aspecte, printre care alimentatia si in special clima."
Evolutia in interiorul unei specii nu e contestabila deloc, dar evolutionismul lui darwin e dovedit ca fiind eronat, tot google te poate ajuta, dar nu articolele de suprafata pe care le vei gasi pe primele pagini, un exemplu perfect care dovedeste ca evolutia darwinista este gresita ca teorie este fluturele, flutre - omida - fluture, acest ciclu dovedeste ca evolutia darwinista este gresita, mai sunt si alte exemple, dar e prea mult de discutat, unii oameni nu sunt dispusi sa discute si altii sunt pur si simplu indoctrinati si nu poti sa legi doua vorbe cu acest tip de oameni.
Rationamentul tau e zacusca cu de toate.
intrebarea initiala a fost :
"Daca Adam si Eva erau albi, cum au aparut cei de culoare?"
raspuns:
Nu erau albi, traiau in zona irakului modern, iar culoarea pielii este data de mai multe aspecte, printre care alimentatia si in special clima.
ulterior in timp au migrat din zona respectiva in zone cu clima diferita si alimentatie diferita schimbandu-le fizionomia.
normal ca urmasii conteaza, schimbarile astea nu apar de pe o zi pe alta.
anonim_4396 întreabă:
lilith16 întreabă: