Prea multă cunoaștere slăbește credința în Dumnezeu. Așa se face că mulți din cei care au aplicat la facultate ies de acolo necredincioși.
Un om poate fi inselat daca nu cunoaste adevarul (nu are stiinta) si daca e credul (are credinta). Prin urmare un om ca sa fie inselat si mintit, trebuie sa fie nestiutor si credul.
Prin stiinta ne apropiem de adevar, iar prin credinta ne apropiem de minciuna = Dumnezeu. Oamenii cinstiti care au scris povestile fanteziste, primitive, puerile si absurde au avut grija sa ii indemne pe naivi la nestiinta si la credinta, exact ceea ce trebuie pentru a prosti omul naiv.
Exact cum spune si marea vorba care circula mai ales in aceste vremuri "facultatea nu-ti garanteaza locul de munca si statutul social, dar iti dezvolta gandirea". Iar cine devine mai destept, clar sansele sa devina pacalit de un basm pueril mitologic scad drastic. E bine ca ai realizat asta, dar stii doar sa privesti lucrurile din asamblu, nu sa le privesti si in amanunt pentru a intelege modul si motivul pentru care cursul evenimentelor are acel sens. Ai lasat un mare gol in ceea ce-ai spus. Te-ai legat de eveniment, nu si de motiv pentru ca nu e in favoarea ta. Dar nici nu vreau sa ti-o cer pentru ca am ajuns sa va citesc ca pe-o carte, asa ca n-am chef de conspiratii cum e cea a adeptilor lui satan sau plata guvernului pentru propaganda ateista cum mai debiteaza unii pe aici.
Exact cum credeam: ateii nu au logică. Nimeni nu te vrea prost, mai puțin cadrele didactice univeristare. Teoria Evoluției este - într-un fel sau altul - propagată în universități. Chiar și manualul de istorie de clasa a V-a conține Teoria Evoluției, pregătind astfel terenul pentru viitori atei păcătoși. Cunoașterea în sine nu e rea, dar propaganda ateistă din programă o strică. Conform studiilor, cei cu studii universitare au șanse mai mari de a fi atei față de cei care au doar liceul, deoarece au fost expuși îndelungat la propaganda ateistă. Dacă ar fi după mine, religia s-ar preda zilnic și ar fi obligatorie.
Cum îmi poți demonstra lucrul ăsta? Și să nu vii cu naiba știe ce fosile antice, pentru că s-a dovedit că au fost plantate ca să se facă o investiție comercială.
Încălcarea uneia din poruncile lui Dumnezeu.
Am vorbit 3 ore în ziua aia și oricât ți-am explicat, nu ai înțeles că recensămîntul s-a făcut în tot Imperiul Roman și că îi zice "Recensămîntul lui Quirinius" pentru că în Siria a început să se facă.
Ce să discutăm? Tu doar jignești de fiecare dată când cineva îți dă un argument pe care nu-l poți contracara. Cum ai făcut și la discuția despre homosexuali.
"Tu doar jignești de fiecare dată când cineva îți dă un argument pe care nu-l poți contracara. Cum ai facut si la discutia cu homosexuali" - ar fi cazul sa te duci din nou la acea intrebare. Se vede cat se poate de clar ca ti-am inchis materia cenusie.
OctavianDanielMaria întreabă:
PisicaAristocrata întreabă: