Care credeți că e nevoia umană primordială?
Adică acel lucru fără de care omul nu poate fi cu adevărat fericit.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
"In consecință, pentru că,, ...toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu'' - Romani 3:23, iar Dumnezeu in sfințenia și dreptatea Lui NU tolerează păcatul, fiecare om trebuia in mod normal să plătească pentru păcatele lui personale. Iar,, plata păcatului este moartea'' - Romani 6:23." Câtă nepotrivire are planurile lui Dumnezeu pentru om si cat de diferite sunt actiunile omului in ciuda izgoniri din rai, a potopului si sacrificarea propiului fiu si totusi omul isi vede de ale lui. De la ultimele pacate care ne-a fost luate de fiul lui prin sacrificiu ne-am facut de cap mai rau, razboiaele religioase a culminat prin numarul mare de victime, unii fiind eliminati fizic doar pentru ca nu-si insuseau crestinismul alti pentru ca habar aveau de aceasta dogma si o aveau pe a lor si toate acestea pentru interese personale, pentru Dumnezeu in nici un caz. Oricum Dumnezeu ne-a amenintat si promis "plata pactului este moartea", mda si totusi sunt contradictii; Dumnezeu E Iubire. Credința sau necredința oamenilor nu ii afectează caracterul și natura. Cred că ființa umană a fost creată pentru a-L iubi și pentru a fi iubită de Dumnezeu. Insă datorită insăși naturii iubirii, aceasta nu poate fi impusă și există, deci, liberul arbitru. Atunci daca am liberul arbitru de ce "plata pacatului e moartea?"
Răspunde
Lasă războaiele,, sfinte'', dragul meu. Ăia au fost o gloată de zăpăciți derutați, sărmanii, care erau perfect paraleli cu invățăturile lui Isus. Și să nu mă acuzi că folosesc o justifica clișeu pentru acele calamități, pentru că e cât se poate de legitim ce spun.
Isus a spus in faimoasa lui predică de pe munte, care sintetizează esența legii divine:
,, Dar Eu va spun: Iubiți pe vrăjmasii vostri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatama si va prigonesc, ca să fiți fiii Tatălui vostru Celui din ceruri; că El face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți.'' - Matei 5:44
Așadar, dacă ăia s-au apucat să taie capete in stânga și in dreapta, să tortureze și să distrugă...se mai pot ei numi creștini? Judecă tu.
Doar pentru că eu susțin că sunt ceva, asta NU inseamnă că sunt acel ceva. E logică elementară. Indeosebi dacă acțiunile mele dovedesc contrariul a ceea ce susțin eu cu vorbele mele.
După roadele lor ii veți cunoaște.
...
Acum.,, Plata păcatului este moartea.'' Am explicat succint acest aspect și in mesajul anterior, dar o să incerc să elaborez o explicație mai amplă.
In calitate de Demiurg, Dumnezeu a creat lumea și a suflat omului duh de viață, duh DE LA și DIN Dumnezeu. Atunci când omul il respinge pe Dumnezeu, moartea devine consecința firească a acestei acțiuni, deoarece in afara lui Dumnezeu NU există viață, pentru că DIN și DE LA El a inceput viața și DIN și DE LA El izvorăște aceasta.
Am explicat faptul că păcatul a interpus un zid de despărțire intre noi și sfințenia lui Dumnezeu, care nu tolerează imperfecțiunea morală. Așadar, păcătuind, noi il respingem pe Dumnezeu. El nu se impune pe Sine omului, tocmai pentru că e Dragoste. Ne oferă libertatea de a-l alunga din viața noastră.
Am păcătuit. Am ales PRIN păcatul nostru, să intrăm sub stăpânirea lui Satan. Dumnezeu ne-a creat pentru a intra in comuniune și pentru a trăi intr-o relație de dragoste perfectă cu El. Insă din pricina sfințeniei și dreptății Lui, nu tolerează păcatul. In El NU există imoralitate, iar cine iși dorește să vină IN Dumnezeu iar El să vină IN el, nu trebuie să aibă păcat. Un judecător care declară nevinovat un criminal, pur și simplu, devine nedrept prin insăși această acțiune. Cineva trebuia să plătească, după cum am spus.
DAR Dumnezeu NU a vrut, in Dragostea lui, ca fiecare om să plătească pentru păcatele lui și să piară, ajungând astfel despărțit de prezența divină pentru eternitate. Iar in Dreptatea lui, cineva trebuia să plătească totuși pentru acel păcat. Așa că...prin moartea lui Isus pe cruce, care a fost sfânt, dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută. Așadar, Dumnezeu a ales să se dea pe Sine, să ia păcatul omenirii asupra Sa și să plătească plata lui pentru a ne achita pe noi.
Dacă PRIN păcat am intrat sub stăpânirea lui Satan, PRIN crucea lui Isus, care ne purifică, intrăm sub impărăția lui Dumnezeu; in dragostea lui și in comuniune cu El, adică exact lucrul pentru care am fost concepuți.
...
De ce consideri că dacă plata păcatului este moartea, liberul-arbitru nu mai poate exista? Oamenii ALEG moartea când aleg să il respingă pe Dumnezeu...in fiecare zi.
Nu ești indirect forțat de imprejurări să il alegi pe Dumnezeu, din cauza pedepsei care vine odată cu respingerea Lui, și deci liberul-arbitru fiind astfel anulat. Dacă asta insinuezi.
Dumnezeu spune pur și simplu:,, Uite. Eu ți-am dăruit Viață, in afara Mea, aceasta nu poate exista. Prin păcat, tu te-ai depărtat de mine și astfel Moartea a intrat in lume, pentru că tu m-ai respins. Chiar dacă ai ales să mă respingi păcătuind, iar acum nu ai capacitatea de a te purifica pe tine din pricina stricăciunii aduse de păcat, Eu am găsit o cale pentru ca tu să poți reveni in prezența și in dragostea mea. M-am dăruit pe Mine. Am murit, pentru ca tu să poți trăi. Cu toate acestea, rămâne la latitudinea ta dacă vrei să fii impreună cu Mine sau nu.''
Nu trebuie să fii rocket-scientist pentru a-ți da seama imediat seama că oferta lui Dumnezeu e o afacere al naibii de rentabilă.
Cum ii spuneam și lui Ray.
E ca şi cum tu eşti un condamnat pe care îl aşteaptă pedeapsa capitală. Iar un străin (pe care l-ai şi scuipat o dată pe stradă, în silă) se prezintă la curtea judecătorească şi spune că doreşte să primească pedeapsa în locul tău, iar tu poţi fi achitat. Judecătorul îi aprobă cererea.
Nu te obligă nimeni să îi accepţi oferta. Poţi merge la moarte.
Răspunde Toata religia e filozofie plina de metafore si speculatii, de a umple golul saracului la propiu si figurat, o parte din bogati plictisiti de chiftuiala, al naivului care si-o insuseste ca pe un mod de viata, al esuatilor indragoste si in plan profesional si al analfabetilor care nu stie pe ce planeta se afla. Liber-arbitru nu exista in relatia cu Dumnezeu din simplu motiv ca alegerea este intre bine Rai si Iad, deci speculeaza, ma pune intre doua piscine, una cu apa si una cu fier topit si imi zice; ALEGE. Daca oferta era de egalitate doua raiuri cu stapani diferiti atunci liber-arbitru se justifica. Apoi eu nu vreau nici viata vesnica de dincolo Rai si nici Iad unde sa ma boxeze sarsaila ci vreau viata vesnica aici pe pamant, imi poate oferii asta!? Nu, pentru ca nu a mai facut-o, oferta Lui prin gura voastra este in ceata, de nevazut ori eu nu sunt suficient de smintit sa accept o oferta nevazuta, abstracta neperceputa simturilor mele. Mult mai mult cred ca un meteorit ii va da planetei una in freza, decat sa cred oferta vieti vesnice in afara sistemului, utopic al naibi de abstact.
Cine știe, cunoaște.
...
Aș mai adăuga că la nivel subliminal, omul are nevoie de fapt de Dumnezeu, care e Iubire.
Aici gresesti!, Dumnezeu poate fi Iubire, insa doar pentru cei ce cred in El!?
Dumnezeu E Iubire. Credința sau necredința oamenilor nu ii afectează caracterul și natura.
Cred că ființa umană a fost creată pentru a-L iubi și pentru a fi iubită de Dumnezeu. Insă datorită insăși naturii iubirii, aceasta nu poate fi impusă și există, deci, liberul arbitru. Așadar, omul are libertatea de a alege dacă vrea să intre in relația divină pentru care e menit de fapt.
In timp, am cautat si eu dovezi ale Iubirii Lui si iata ce-am gasit : incep cu un anume Lucifer care era inger si am inteles ca vroia sa-i ia locul lui Dumnezeu; dar Dumnezeu," din iubire", l-a alungat din Rai. Apoi era vorba de Adam si Eva, care au gresit si ei si la fel au fost izgoniti, tot din " iubire ". A urmat ceva legat de un Potop unde Dumnezeu, tot din "iubire" bineinteles, a distrus aproape toata viata pe Pamint si as putea continua!
Da, asa-i. Superb răspunsul tău. Gândesti frumos!
Ți-ai pus pe ochi niște ochelari cam prăfuiți in căutarea ta, dragul meu.
Dumnezeu e Dragoste, insă e și Drept.
Dumnezeu e Sfânt. Și nici nu cred că mi-ar plăcea de El altfel. Ție?
...
Așadar, in dreptatea și sfințenia Lui, Dumnezeu nu tolerează păcatul, imoralitatea. El e Marele Judecător.
A distrus APROAPE toată viața de pe Pământ, bine zici, s-a indurat deci de noi. In pofida faptului că,, ...răutatea omului era mare pe pământ și că TOATĂ imaginația gândurilor din inima lui era in FIECARE zi NUMAI răutate.'' - Geneza 6:5.
Vezi ce bun e? Ne-a mai dat o șansă.
Și-a făcut cunoscute standardele etice când a dat Legea lui Moise, poporului evreu. Pe lângă faptul că a plantat-o in inima fiecărui om sub forma a ceea ce noi numim,, conștiință''. Dovadă fiind consensul universal uman in ceea ce privește moralitatea. Bineințeles, nicio ființă umană nu e capabilă să țină legea moralității divine in integritatea ei, indeosebi având in vedere că omul păcătuiește atât in faptă și vorbă, cât și in gând. Iar Dumnezeu se uită la inima omului și i-o cunoaște in intimitatea profunzimii ei. Pe El nu il poți păcăli.
In consecință, pentru că,, ...toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu'' - Romani 3:23, iar Dumnezeu in sfințenia și dreptatea Lui NU tolerează păcatul, fiecare om trebuia in mod normal să plătească pentru păcatele lui personale.
Iar,, plata păcatului este moartea'' - Romani 6:23.
Cineva trebuia să plătească pentru păcatul omenirii (a cărui amploare nu suntem capabili să o concepem in totalitate), asta e indubitabil. Sfințenia și dreptatea Lui o cer.
Așadar...ce a făcut Dumnezeu, Dumnezeu care e Dragoste? Pentru că nu a vrut ca omul să piară, a ales să...moară El in locul lui.
Sunt convinsă că Ioan 3:16 iți este familiar.
Pentru că noi nu ne puteam purifica pe noi inșine, păcatul rămânea in noi iar sfințenia lui cerea dreptate, deci cineva trebuia să plătească.
Așadar...insuși Fiul lui Dumnezeu, parte integrală a Trinității, s-a intrupat și s-a jertfit pentru păcatele umanității. Cele care au fost, care sunt și care vor fi. Le-a luat asupra Lui, deși el era Sfânt, și a plătit prețul pentru ele, prin moarte de cruce.
Astfel dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută, iar Dragostea Lui copleșitoare a fost revelată umanității. Sacrificiul suprem a fost făcut. Cel mai extraordinar și decisiv moment istoric. Zidul păcatului care stătea intre umanitate și Dumnezeu a fost demolat de sângele divin, iar Isus e acum,, calea, adevărul și viața'' pentru toți cei ce cred in El. Numai PRIN El are omul acces la prezența divinității.
Nnimeni nu poate sta în prezenţa divină decât dacă e perfect din punct de vedere moral. Ceea ce este, evident după cum am mai menționat, omeneşte imposibil. Tocmai de aceea s-a jertfit Isus Hristos pentru umanitate. Pentru că omul, prin forţele proprii, nu ar fi reuşit niciodată să atingă standardele divine de perfecţiune etică şi ar fi sfârşit separat de prezenţa dumnezeiască pentru veşnicie.
Ce dovadă mai mare de dragoste ceri, scumpul meu? Când El a dat deja TOTUL când s-a dat pe Sine la cruce, când s-a jertfit, a murit...pentru ca tu să poți trăi.
http://www.youtube.com/watch?v=O269cn5aS0A
Fiindca stiu ca esti dispusa sa accepti si observatii critice, hai sa zic. "Cine stie, cunoaste". Intre propozitia subiectiva si cea principala nu se pune virgula. Ce zici?
Apoi, in raspunsul pe care l-ai dat lui Filosoficus spui: "Asadar, ce a facut Dumnezeu, Dumnezeu care este Dragoste? Pentru ca nu a vrut ca omul sa piara, a ales sa moara El in locul lui". Cum? Cum sa moara El? Se spune ca toate lucrurile (stele, galaxii...) stau in existenta prin puterea Lui. Daca Dumnezeu moare, si numai pentru o clipa, se darama toata sandramaua. Deci, cum moare Dumnezeu?
Ai dreptate in ceea ce privește virgula.
...
Da. Logic raționamentul tău.
Hm. Interesant. Intr-adevăr, Dumnezeu prin natura Sa eternă, NU poate să moară. E imposibil. Pentru că El e Creatorul, NU se supune legilor fizicii acestui univers, deoarece El le transcende. Dumnezeu este eminamente Viață. Și ai dreptate vizavi de repercusiunile acestei intâmplări, dacă presupunem teoretic că ar avea loc.
Am putea spune că Isus a murit pe cruce, Isus care e parte integrală a Trinității, deci Dumnezeu, DAR că,, restul'' Trinității, adică Tatăl și Duhul Sfânt incă trăiau... Sună absurd, știu. Dar deocamdată jonglăm cu ideile. E foarte intrigant, totuși...pentru că dacă sunt UNA, inseamnă in consecință că Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Duhul Sfânt au fost CU și IN Isus când a murit pe cruce. Deși din pricina hidoșeniei Lui morale in momentul in care a luat tot păcatul trecut, prezent și viitor al umanității asupra Sa, insuși Dumnezeu Tatăl și-a intors privirea de la El in scârbă, din pricina sfințeniei lui desăvârșite. De aceea a strigat Isus,, Eli, Eli, lama sabahtani?''.
Sau poate Isus a murit ca OM, in carnea in care s-a intrupat, și NU ca Dumnezeu (pentru că am stabilit că asta ar fi imposibil).
Oricum, acestea sunt numai speculații, evident.
Nu ințeleg exact CUM. Deocamdată nu am priceperea și ințelepciunea necesare. Poate imi va descoperi Dumnezeu vreodată.
Spune asta unui ateu,inconjurat de o nevasta iubitoare,de prieteni respectuosi si fideli, sanatos tun, cu doi copii ce sunt, la nivel metaforic, podoabele sale.
Si apoi intoarce-te cu Dumnezeii si Odinii tai.
Ha ha.
Scumpul meu, ești incă foarte tânăr. Crezi că ai tu cunoștințele și experiența necesară pentru a ști ce simte in străfundul lui un ateu cu nevastă iubitoare, sănătos tun și inconjurat de odrasle care sunt mândria și fala lui? Hai că ii dăm și un business infloritor pe deasupra.
Aparent, da, e roz bombon cu picățele.
Deși să recunoaștem...scenariul descris de tine e cum să zic; one in a million. Dar uită-te la Hollywood. Crezi că in doru' lelii se droghează și se sinucid ăia care au, in accepția ta, tot ce și-ar putea dori un om?
Oricum, mai vorbim noi peste câțiva anișori.
Cred că fiecare ființă umană are in ea un o lacună inextricabilă de forma lui Dumnezeu. Gol pe care nimeni și nimic de pe acest Pământ nu il poate umple decât insuși Demiurgul acelui om și al acelui gol. Așa am fost concepuți.
INSĂ dacă cineva susține că e fericit și implinit cu tot cu golul ăla (reprimându-și nevoia de a-l umple, zic eu), să ii fie de bine. Nu bag nimănui nimic pe gât.
Toate cele bune.
>> "Dumnezeu e iubire"
Chiar nu-mi place sa ma iau la harta cu tine, ca esti femeie desteapta, insa... Leviticul 23-26. Sper sa fi nimerit bine si versetul. Vorbeste despre pedeapsa.
Se poate compara Dumnezeu cu un tata al tuturor popoarelor, al tuturor copiilor lumii? Se poate.Cum procedeaza un tata iubitor si cum procedeaza un tata denaturat,obsedat de imperiul controlului si de procesul de "eu te-am facut,eu te omor",in cazul in care fiul sau/fii sai procedeaza ca fiul risipitor si se indeparteaza de la el,posibil nejustificat?
Intrebare mai mult retorica. Dumnezeu e in acest caz - caz ce nu este sub nicio forma izolat,Biblia e plina - un tata denaturat,ce actioneaza sadic si malevolent contra fiilor sai, ce si-au intors privirea de la el.
Nu se specifica nicaieri in Biblie, nici chiar in Ezequiel sau Deuteronom, unde se spun multe despre el, insa...este Dumnezeu rabdator? Este el pragmatic? Actioneaza prompt sau mai degraba repezit si imperfect?
Nu ma leg si de problemele relatiei Creatie - Creator ce le-ai adus aici in discutie, sunt probleme ce tin prea mult de o granita intre dragoste si idolatrie.
Sper că nu mă zeflemiseşti in primul enunţ. Şi totuşi, chiar dacă...nu-i nimic. I am rather used to it.
...
Versetul din trimiterea ta, adică Leviticul 23:26 sună in felul următor:
,, Apoi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:''
(Mi-am şi consultat Bilbia, să fim precişi la milimetru; deci nu vorbesc din vagi amintiri. Just so you know)
Aşadar, mă indoiesc că la asta făceai referire. Sau te referi la intregi capitolele 23, 24, 25 şi 26 din Leviticul prin,, 23-26''? In cadrul acestor capitole sunt date, intr-adevăr, o serie de legi alături de care este menţionată şi pedeapsa pentru nerespectarea lor.
Cum să nu se specifice? Caracterul lui Dumnezeu e foarte precis conturat in Biblie, atât direct cât şi indirect.
Ca să-ţi dau un exemplu, legat de răbdare: Psalmul 86:15,, Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv, ÎNDELUNG RĂBDĂTOR şi bogat în bunătate şi în credicioşie.''
Insă ce trebuie să inţelegem este că pentru a ne forma un,, portret'' fidel realităţii divine, Biblia trebuie privită in integralitatea ei. După cum spuneam cuiva, nu poţi evalua o operă de artă (pictură in analogia mea) care se desfășoară pe un perete intreg al unei incăperi imense, luând in considerare numai un punctuleț negru de pe ea, ca mai apoi să concluzi:,, ce urât, negru, mic și nesemnificativ e'', referindu-te la toată pictura.
Aşadar, dacă vrem să il inţelegem pe Dumnezeu (in limitele capacităţii noastre umane), trebuie să facem două lucruri: mai intâi de toate, ATITUDINEA. NU vi in faţa lui Dumnezeu cu persiflări gen,, No hai, tataie, să vedem cu ce se mănâncă majestatea ta''. Nu te amăgi...El nu se lasă batjocorit.
Chiar vorbeam cu o cunoştinţă care imi spunea in felul următor:,, Măi...din partea mea, să vină divinitatea la o bere cu mine, că parol de n-aş sta la poveşti cu el. Numa' să facă prezenţa.'' La care i-am spus că desigur, cu toată plăcerea, atâta timp cât eşti sincer in cererea ta.
Şi aşa e. Dacă vii cu atitudinea unuia care işi doreşte sincer să il cunoască şi să se apropie de Dumnezeu, El iţi va răspunde şi ţi se va revela. Chiar şi in timp ce savuraţi o bere rece (pe canicula asta...merge foarte bine). Numa' ştii cum e, să nu intreci măsura; nu de alta, dar e nevoie de luciditate pentru a discuta serios cu... oricine.
Dumnezeul Vechiului Testament e unul Drept, gelos, exigent. NICIODATĂ Rău, malefic, diabolic. Iar Dumnezeul Noului Testament e in mod vădit Dragoste, bunătate, indurare. Putem impăca aceste trăsături APARENT antagoniste? Da. Cum? In primul rând, tocmai pentru că sunt numai aparent contradictorii şi numai aparent se exclud reciproc. Lucrurile stau aşa:
Dumnezeu insuşi NU s-a schimbat. Dumnezeul Vechiului Testament e acelaşi Dumnezeu al Noului Testament.
El e eminamente imuabil. Dacă s-a schimbat cineva in toată ecuaţia, cred că acela e omul. Poate tot ce a făcut Dumnezeu a fost să adopte o altă abordare in raportarea la umanitate in funcţie de...nivelul acesteia (din toate punctele de vedere). He has his own divine timing ( http://www.youtube.com/watch?v=FTLl7C77gSc&feature=related ). Ca un părinte cu copilul său, care se comportă diferit cu acesta când are 18 ani faţă de cum il trata când avea 5.
Nu fă melanjuri nedorite. In cadrul parabolei fiului risipitor, Tatăl (analog Dumnezeu) numai,, denaturat, obsedat de imperiul controlului'' şi de principiul ''eu te-am făcut, eu te omor'' NU e faţă de fiul său (analog Omul). Dacă ar fi fost aşa, in primul rând nu i-ar fi dat partea lui de avere când acesta a cerut-o, ci l-ar fi trimis la săpat după ce i-ar fi tras o palmă zdravănă. Dar i-a acceptat cererea. De ce? Pentru că işi dorea inima fiului său, işi dorea dragostea lui, şi ştia prea bine că dacă il reţinea cu forţa nu va avea parte niciodată de ea. Băiatul trebuia să dea singur cu capul. Trebuia să guşte lumea inainte să aprecieze belşugul casei părinteşti.
Apoi, NU l-ar fi primit acasă după ce golanul s-a reintors cu mâna in fund, coada intre picioare şi buzunarele goale. In schimb, a ieşit cu bucurie in intâmpinarea lui şi a ţinut un festin in onoarea lui.
...
Oricum ai divagat de la ideea originală a intrebării mele iniţiale. Ceea ce nu mă deranjează câtuşi de puţin, dimpotrivă. Aşa că te poţi lega şi de relaţia Creator-Creaţie cât iţi pofteşte inima.
Am incurcat, scuze.Nu zeflemiseam, sunt cat se poate de serios in probleme de ordin religios si imperfectiune constanta a zeilor.E de fapt, Leviticul, capitolul 26, sub-punctul Blesteme, de la versetul 23 incolo, pana la cel despre canibalism atroce.Restul,maine,mai pe dupa-amiaza, acum trebuie sa caut ceva.
Omul nu poate trai singur.
Suntem fiinte concepute pentru a trai alaturi de macar o persoana.
Cat suntem tineri traim cu parintii... dupa aceasta perioada incercam sa ii inlocuim cu o alta persoana sau mai multe cu care sa ne traim restul vietii.
Dupa mine asta e nevoia umana primordiala....sa nu fim singuri.
Fiindca poti sa traiesti singur 1-2-10 ani...si crezi ca te-ai obinsuit cu asta.
Dar la un moment dat tot te ajunge singuratatea...
Asta nu inseamna ca trebuie sa fi sociabil mereu si sa ai 1000 de prieteni ca sa fi fericit...dar nici singur toata viata nu poti sa stai
Timpenii.Omul trebuie sa aive exact ce simte si gindeste in fiecare moment.Multi spun ca iubire dar asta este perceputa in multe moduri si deci in nici o directie.Nevoia primordiala era ca omul sa nu stie nimic despre fericire dar sa-si traiasca sincer dominarea asupra tuturor speciilor.
Iubirea. Pentru cei cu sexul cu tristeţe le spun că : legat de instinctele animalice foamea este înaintea sexului.
Deci,tu nu poţi face sex cu o femeie dacă nu o iubeşti?
Trebuie s-o iubeşti pe Maricica, să i-o poţi trage după?
Ce chestie...
Nu, Iubirea era condiţia pentru a fi fericit.
Legat de sex ( asta era un răspuns pentru primii doi useri ), şi privit din acest punct de vedere al dorinţelor primare, s-a făcut un experiment din care a rezulatat că între dorinţa de a face sex şi dorinţa ( sau mai bine spus instinctul ) de aţi astâmpăra foamea - primează întotdeauna a doua.
De unde până unde ai dedus tu asta din tot ce a scris el acolo...parol dacă am habar.
Asa,sa si raspund la intrebare, sa nu zica godisnowhere ca sunt un pezevenghi post-puber lodru, ce o arde atotcunoscator inchipuit.
Piramida lui Maslow.Da.Desi e putin eronata, eu as upgrada-o putin, in sensul ca i-as mai adauga vreo 3-4 straturi si as trimite nevoia de apartenenta si dragoste undeva la coada.Am mai avut noi o situatie, nu-i pot intelege pe cei insetati de dragoste, ce fac din ea un veritabil crez ce se ridica deasupra tuturor celorlalte. Poate-s eu anesteziat in domeniul asta, nu stiu, dar nu ii pot intelege pe cei ce se simt mirobolant de perfect doar daca iubesc si sunt iubiti.Asa,unde-i realizarea? Stradanie...o fi, nu zic nu, ca se chinuie unul pe care-l stiu de juma' de an sa imbune o papusa, da' numai de-al dracului nu-i iese.Revenind,insa,chiar nu vad realizarea.In fine...
Zic aici multi - nu am dat mai departe de prima pagina,ca deja dadeau in aberatii - ca le trebuie dragoste ca sa fie cu adevarat fericiti.Da' aerul,tati,aerul cui il lasi? Eu as inclina sa cred ca, la nivel de subconstient, intr-un cotlon unde iubirea nu prea are ce sa caute, fiind mult prea simpla si supraapreciata, libertatea primeaza.Sunt oameni ce se simt OK fara sa fie iubiti.Destul de multi oameni.Dar vreau sa imi fie aratat omul ce e multumit cu sine,aflat in lanturi,reale sau metaforice,in ingradiri, interdictii, semne de "acces interzis" la tot pasul, iar apoi, imi voi reconsidera afirmatiile.Asadar,libertatea bate dragostea.Personal,ar putea sa ma iubeasca o pupaza pana la ceruri, daca n-am in intestine o paine sau sefu' m-a dat afara ca nu-i convine ca nu m-am conformat la conventia costum-cravata-pantalonos la dunga.
Ironia face ca joi sa imi fi venit pe posta o dovada de genialitate a nenicului Bertrand Russell.Se numeste "In Cautarea Fericirii". Cooleanu analogia cu aceasta intrebare, nu? Ia s-auzim de graieste mosu' Bertie, in chiar inceputul lucrarii sale:
"Animalele sunt fericite câtă vreme sunt sănătoase şi au suficient de mâncare. Făpturile umane ar trebui, parcă, să fie şi ele aşa, dar în lumea modernă, cel puţin în marea majoritate a cazurilor, nu sunt."
Depinde cu ce te multumesti existenta fericirii, dar mai ales, spre ce tinzi.Recomand spre vizionare filmul "The Pursuit of Happiness" cu Will Smith si fii-su, Jaden.Nu totul se rezuma la dragoste/atractie.Si asta ma irita pe mine, mai ceva ca urzicile.Ca supraapreciati un sentiment deja supraapreciat,care se termina bine,doar in carti frumos impachetate scrise de boemi visatori,probabil frustrati si oarecum dezamagiti. Dragostea nu are cum avea o finalitate pozitiva,am scris despre asta pe site, pare-mi-se, prin decembrie, nu mai stiu exact.
Pe cand libertatea nu depinde de pozitiv si negativ. Exista si nimic, mai mult.Nu poti s-o arzi "sunt liber? nu sunt liber?" si sa rupi intre timp,frunze de musetel, pentru ca e fixa si concreta, spre deosebire de dragoste.
Da' iar intram in polemica infinita si parca e aiurea cand gasesti pe site-ul asta de replici de doua randuri pe cineva care vorbeste la fel, sau chiar mai mult ca tine, intr-un reply.
Eu sunt fericit si daca ascult Ulver.
După cum ii explicam şi lui budbundy.
Eu nu am intrebat,, care este acel lucru fără de care omul nu poate trăi?''. Am solicitat un răspuns petru intrebarea,, care este acel lucru fără de care omul nu poate fi fericit?'' (două lucruri foarte diferite, dacă nu ai observat), presupunând că nevoile fiziologice necesare supravieţuirii iţi sunt deja implinite.
Mă refeream la acele nevoi de natură afectivă, spirituală, emoţională, intelectuală etc.
Aşa că nu imi mai spuneţi de aere şi alimente de halit, că-s perfect conştientă şi eu de caracterul lor absolut necesar supravieţuirii omului. Faza care-i? Eu NU la asta m-am referit in intrebarea mea (poate am fost prea abstractă şi vagă in exprimare, că văd că nu pricepeţi; scuzele mele, in acest caz).
Asta una.
Apoi...nu ştiu ce inţelegi tu prin iubire, dragul meu, dar din câte indrugi pe aici, mă indoiesc că ne referim la acelaşi lucru. Am impresia că tu când te gândeşti la noţiunea de,, dragoste'', te limitezi la dragostea de natură erotică dintre două persoane de sex opus, dragoste ce implică atracţie sexuală. Insă aceasta este numai una dintre multele ramuri ale dragostei, după cum bine ştii. Eu când spun,, dragoste'', mă refer la această noţiune in integralitatea ei, cuprinzând totalitatea tipurilor din cadrul ei. Şi da, cred că fără ea omul nu poate fi cu adevărat fericit.
Cea mai grăitoare şi splendidă descriere se găseşte in 1 Corinteni 13, care eu cred că a fost scrisă sub insuflare divină.
Finalitatea (care termen NU e o variantă mai bombastică a lui,, final'', aşa cum am eu impresia că il foloseşti dat fiind contextul, ci inseamnă,, scop'') dragostei e intotdeauna pozitivă. Nici nu poate fi altfel, cu toată bunăvoinţa.
Intr-adevăr, libertatea e o condiţie vitală pentru fericirea omului, dar am citit cărţi in care sunt prezentate istoriile unor oamenii au reuşit să găsească fericirea şi in inchisoare. Dragostea (atenţie, nu mă refer numai la cea erotică) primează intotdeauna.
...
Acum, tu te afli intr-o fază hiper-arhi-nihilistă. Tu sfidezi, negi, renegi, arunci la gunoi şi dai de toţi pereţii cu toate cele. Din nou, şi repet, vorbim peste câţiva anişori. In speranţa că nu vei stagna.
Intre timp, ascultă Ulver, dragul meu. Cât vrei.
*Am vizionat,, The Pursuit of Happiness''. Intr-adevăr, frumos filmul.
Nu exista asa ceva 
omu se sutine singur prin existenta lui
El insusi - spiritul sau
Da' nu am făcut niciunde referire la ce il susține pe om. Ca să nu mai menționăm că omul nu se susține singur prin existența lui. Aberație. Așa cum nu s-a creat de unul singur, tot așa nu iși susține existența de unul singur.
Vorbeam aici despre acel lucru fără de care omul nu poate fi FERICIT cu adevărat. Tu nu ai o astfel de nevoie fără a cărei implinire să nu te poți simți pe deplin satisfăcut?
Omul este un aspect al spiritului deci s-a creat si se sustine, daca incetezi sa-ti sustii forma (corpul) umana se dezintegreaza
eu ma bucur de fiecare experienta , ce spui tu acolo cu fericirea si satisfactia este o invirtire a mintii "in jurul cozii"
Pai sa le luam pe rand:
1Aerul
2 Apa
3 Mancarea
4 Sanatatea
5 Libertatea
6 Dragostea
7 Restul.
Asta e ordinea corecta. fara de care omul nu poate exista.
Depinde de la o persoana la alta. Poate pentru mine ceva este placut, iar tie sa nu-ti placa.
Pentru mine fara savarine nu exista fericire! (sunt slab!)
Iubirea.Fie ca e iubire pentru Dumnezeu,pentru sotul tau,iubitul,fratii tai, pentru haine, pentru orice...
Oamenii isi fac pasiuni pentru orice.
Ne facem mici bucurii si pentru ca ne-am cumparat o bluza noua.
Este un fel de iubire.
Eu cred, chiar daca am devenit destul de solitara in ultimul timp, ca nu as fi rezistat fara persoane dragi si apropiate care m-au sprijinit.Si asta pentru ca le iubesc si am incredere in ele.Pentru ca sunt pe aceeasi lungime de unda cu ele.
Omul poate fi fericit si cu mancare...dar nu stiu pentru cat timp.
De iubire.Mama ei de iubire! Oamenii au nevoie de ea, ca de aer, chiar daca unii se dau zmei.
Serios, Ray...
Să te văd cum țopăi de bucurie cu grămezi de bani lângă tine dacă suferi de cancer in faza terminală. Sau dacă ești...singur pe lume.
Dar dacă tu asta crezi, să-ți fie de bine.
Păcat.
Daca tu esti fericit sarac e viata ta, eu fara banii nu vad nici o bucurie
Sunt cam adormit, in viata conteaza orice lucru sanatatea, iubirea, sexul, banii orice lucru
Spui că nu,, credeai'' că exista Dumnezeu, folosind timpul trecut.
ACUM, în prezent, crezi?
Da, il vad ca si ''sursa'' combustibilului de care vorbeam mai sus, energia care a creeat Universul si care ia diferite forme in functie de concentratia in care se afla.
Aceeasi energie pe care o poti numi Dumnezeu, Iahve, Allah, Mama Natura, sau oricum iti doresti.
Ehe, aici nu îţi mai pot da dreptate.
Concepţia ta sună a panteism.
Iar amalgamul ăsta de elemente eterogene nu are noimă.
NU poţi pune semnul egalităţii între entităţi precum Dumnezeul iudeo-creştin, Allah şi Mama Natură, să fim serioşi.
E o aberaţie.
Nu e nevoie să fii rocket-scientist pentru a realiza că există o diferenţă MAJORĂ între zeii diferitelor religii. Cum pot fi ei una şi aceeaşi entitate, dacă trăsăturile, caracterele lor sunt atât de diferite în fiecare religie/cult. Singurul lucru pe care îl au în comun este faptul că sunt numiţi,, dumnezeu''. În rest, există discrepanţe substanţiale şi incontestabile între ei.
Bun. Deci eu cred ca Dumnezeu e o energie numita iubire dupa care toti tanjim pentru a fi fericiti. Si daca noi nu detinem adevarul suprem o sa fim judecati cu dreptate pe masura posibilitatilor de a cunoaste care ne-au fost date.Pentru ca atunci ce ne-am face de exemplu cu musulmanii care isi dedica viata lui Dumnezeu? Ii va trimite Dumnezeu oare in iad pentu faptul ca nu au crezut in El cum trebuie?
Foarte abstract şi relativ ce spui tu acolo. CINE sau CARE e acel Dumnezeu în care crezi tu? Nu îl identifici cu dumnezeul niciunei religii (iudaism, creştinism, islam etc.)?
Evident că nu ar fi corect să ne judece pentru că nu am crezut in El şi nu ne-am inchinat Lui, dacă nu ne-a dat in acelaşi timp capacitatea de a inţelege şi de a cunoaşte adevărul Lui.
Dar eu cred că Dumnezeu ne-a oferit tuturora posibilitatea, cum spui tu, de a cunoaşte adevărul.
,, Pentru ca atunci ce ne-am face de exemplu cu musulmanii care isi dedica viata lui Dumnezeu?''. Care Dumnezeu? Allah, şi NU Dumnezeului biblic. Să nu facem confuzii de acest gen, pentru că, după cum am mai menţioant, aceştia sunt două entităţi diferite.
...
Ca să înţeleg; tu susţii că Iubirea insăşi e Dumnezeu?
Eu cred ca Dumnezeu e unul singur.Cel putin pentru iudaism, crestinism si islam.Pentru ca la baza sustin aceleasi lucruri. Pe drum insa crezurile se despart: iudaismul nu il recunoaste pe Iisus, iar islamul il considera un profet.Cred ca niciuna din religii nu detine adevarul suprem, pentru ca e posibil ca pe drum sa se fi pierdut sau sa se fi adugat parti, de aici rezultand religiile. Nu sta la latitudidea noastra sa judecam cine are dreptate, pentru ca suntem limitati.Eu consider ca datoria noastra e sa ramanem in religia in care ne-am nascut, daca asa ne-a fost dat. Intr-o alta ordine de idei, consider ca Dumnezeu e acel Ceva care a creeat totul si care e totul, acel Ceva pe care noi, oamenii il numim dragoste, si de care avem nevoie.
Un singur lucru o să precizez. NU te poţi naşte intr-o religie, pentru că religia NU se poate impune, şi nici nu se poate,, da''. Religia este şi trebuie să fie o ALEGERE proprie, personală şi individuală.
Iar ca homo sapiens, consider că avem datoria de a cerceta şi de a căuta adevărul, că de-asta am fost inzestraţi cu intelect, curiozitate, spirit critic şi analitic.
Dumnezeul iudaismului e acelaşi Dumnezeu cu cel al creştinismului. Pe scurt, e Dumnezeul BIBLIC.
Allah e o cu totul altă mâncare de peşte.
Dar in fine. Crezi cum şi ce vrei. Ai tot dreptul.
Hai serios.
Intrebarea mea nu făcea referire la nevoile fiziologice de bază ale omului, dacă nu ți-ai dat seama.
Nu te prea văd exaltând de fericire cu tone de alimente in jurul tău, cu toate aromele și miresmele delicioase preferate de tine, in timp ce tu ești...singur.
De pildă.
Mai bine un colț de pâine impărțit cu un prieten. Asta m-ar satisface infinit mai mult, cu siguranță. But then again...maybe it's just me.
Și vezi, desparte vocativul de restul propoziției prin virgulă. Dacă tot ții să ne insulți, măcar fă-o ca la carte.
Genius. Nici eu nu puteam sa o zic mai prost. Du te bah vere si incalzeste o pe dansa pe aragaz, si traiti din iubire si apa...
Măi omule... Eu nu am intrebat,, care este acel lucru fără de care omul nu poate trăi?''. Am solicitat un răspuns petru intrebarea,, care este acel lucru fără de care omul nu poate fi fericit?'' (două lucruri foarte diferite, dacă nu ai observat), presupunând că nevoile fiziologice necesare supravieţuirii iţi sunt deja implinite.
Mă refeream la acele nevoi de natură afectivă, spirituală, emoţională, intelectuală etc.
Dar in fine.
Vorbesti ca un om care nu a cunosct ce este foamea. Eu am stat 3 zile fara mancare, crede-ma ca te pisi pe ea de dragoste, pentru mancare ai putea sa iti vinzi chiar si mama care iti daruieste iubire.
Primul si cel mai important lucru care ne confera fericirea este mancarea, iar apoi ai nevoie si de altele.
Ce ar fi nu doar să citești, ci să și înțelegi?
Godisnowhere (mi-e și milă de ea) a repetat deja de vreo 3 ori, că nu s-a referit la banalități fiziologice.
Scuze dar nu a specificat in intrebare.
Atunci raspunsul este bine inteles instinctul de autoconservare, prima nevoie, daca nu ai acest instinct nu poti trai si bine inteles nu poti fi fericit, deoarece daca nu te ingrijesti mai intai de tine nu te poti ingriji de aproapele tau, si nici dragoste nu poate exista fara acest instinct.
Ba da, Godisnowhere a specificat și în întrebare: "...acel lucru fără de care omul nu poate fi cu adevărat fericit".
Iar instinctul de autoconservare tot de nevoi fiziologice ține, nevoi, care odată satisfacute, nu-ți aduc neapărat și fericirea, de care se vorbește în întrebare.
"nu-ți aduc neapărat și fericirea".
Daca sti sa le apreciez la nivelul lor real te pot face cel mai fericit om.
Poti sa il iei ca exemplu pe Diogene din Sinope, care isi gasea fericirea in a avea cat mai putine lucruri de care nu avea nevoie cu adevarat(includem si dragostea in lista lui).
Iar in intrebare spune de nevoia primordiala, iar nevoile primordiale sunt logic cele fiziologice, nu exista altele pentru inceput.
Să te văd cât ești de fericit când toată lumea te urăște, inclusiv părinții și nici tu nu iubești pe nimeni, în schimb, ești satul, respiri, dormi, îți faci nevoile...
Ai fi mai mult ca o plantă...
Și nu uita, nu vorbim de excepții aici, ci despre nevoia primordială (pe plan afectiv) majorității(/tuturor) oamenilor.
Când mi-ai imputat faptul că vorbesc ca unul care nu ştie ce e foamea, mă aşteptam să imi spui că ai fost prin lagăre sau inchisori, ceva.
3 zile am stat şi eu fără mâncare, dragul meu. Nu au fost cele mai fericite din viaţa mea, recunosc.
DAR.
Dar după cum spuneam cuiva, există oameni care au găsit fericirea şi in condiţii de viaţă mizere, privaţi de posibilitatea implinirii celor mai esenţiale nevoi fiziologice umane. Au găsit-o in dragoste, şi nu doar că au supravieţuit, dar au fost şi cu zâmbetul pe buze făcând-o (atenţie, când spun,, dragoste'' NU mă refer numai la cea de natură erotică).
Bine. Imi asum greşeala. Poate am fost prea vagă in formularea intrebării mele, pentru că văd că mulţi sunt derutaţi. Deşi am specificat expres că mă refer la acel lucru fără de care omul nu poate fi FERICIT, şi NU cel fără de care nu poate SUPRAVIEŢUI. Sper că faci distincţia.
Am pus intrebarea in condiţiile in care presupunem că nevoile fiziologice sunt satisfăcute. Avem aer, mâncare, adăpost, imbrăcăminte etc. Acum, care este acea nevoie profund umană care ne poate face cu adevărat fericiţi?
Mă refeream la acele nevoi de natură afectivă, spirituală, emoţională, intelectuală etc.
Exact.
Someone gets it...finally.
De fapt nu era aerul?!
Pai zicea ca te face fericit...dar si ala te face, mai ales daca te prinde sub apa....ai dreptate.
Ai tot respectul si aprecierea mea! Mi-au placut comentariile tale cu privire la Dumnezeu si la religie. Iti doresc sa ramai mereu ferma pe calea Lui. Merita, credinta ta si pocainta ta ii intaresc pe altii. La ce biserica servesti in fiecare duminica?(Cult)
Nu aparţin niciunui cult. Sunt teist non-denominal.
Obişnuiam, ce-i drept, să frecventez o,, biserică locală'' baptistă. Am renunţat la asta cu ceva ani in urmă.
Încă nu sunt creştin per se, dar Dumnezeul iudeo-creştin al Bibliei mi se pare cel mai verosimil. Aşadar, il,, apăr'' când e adus in discuţie in limitele logicii, cunoştinţelor şi raţiunii mele. Mă gândesc serios să fac,, marele pas'', totuşi. Il aud de-o vreme cum bate la uşa mea.
Si eu ateu non-stop, da ce ai de gand ne parasesti? "marele pas"!?
Nu-mi pun ştreangu' şi nu sar de niciunde (eventual de pe-un bloc de desen), stai lin. A fost prea convingătoare NOname cu argumentul ei. Şi avem şi pariul lui Pascal.
,, Marele pas'', insemnând convertirea la creştinism şi botezul.
Sa inteleg ca-ti aperi legea? Sau Il proclami pe Domnul Isus? Eu sunt din neamul Crestinilor dupa Evanghelie. Sunt prietena cu baptistii si-mi plac. Doar e acelasi DUMNEZEU.
Cum adică dacă imi apăr,, legea''? Fii mai explicită dacă se poate, la ce te referi prin,, lege''?
Personal, incă mă aflu in demersul căutării şi descoperirii, dar simt că mă apropiu de concluzia decisivă, adică faptul că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, parte integrală a Trinităţii, care a murit şi a inviat pentru umanitate, asta incluzându-mă şi pe mine.
Eşti din,, neamul'' Creştinilor după Evanghelie? Interesantă formularea.
Dacă voi deveni creştin, nu voi aparţine niciunei confesiuni. Voi fi...Creştin, adică urmaş al lui Isus. Pur şi simplu.
Dumnezeu e acelaşi, evident, doar că modul in care il percep unele confesiuni creştine mi se pare eronat din multe puncte de vedere. Am părăsit biserica baptistă, pentru că nu am fost de acord cu multe aspecte ale ideologiei susţinute de ei. Nu, nu se poate pune problema apostaziei, pentru că in primul rând, nu am aparţinut per se niciodată acelei biserici, ci doar o frecventam relativ des, fără să fiu,, membru oficial'' al acesteia; iar apoi, NU am renunţat la ideea de creştinism, ci doar strict la concepţia baptistă.
Observ cu desavarsire ca, iti place la nebunie singuratatea. Faci analize, descoperiri, incerci sa afli adevarul care ar fi si care nu. Iti place sa fii independenta in ceea ce faci si sa fii convinsa ca "acel lucru" este cel mai bun. Nu poti veni sa strigi si sa afirmi ca "conceptia baptista este una ridicola"! Ar trebui sa vezi si dincolo de aceasta "conceptie", ce se intampla la serviciile lor, poporul care se integreaza si Il lauda pe Dumnezeu, nu vad de ce ar fi unul controversal. Da, persoanele care apartin "bisericii" nu se comporta asa cum vrei tu sau persista in pacat, viata lor nu e tocmai buna (iar, implicit pastorul sa fie implicat in pacate savarsite) asta ar putea fi fatal pentru tine si, te inteleg. Dar tu, mergi acolo sa: faci analiza omului de rand care Il lauda sau nu pe D-zeu prin faptele lor sau mergi sa te zidesti spiritual impreuna cu biserica? Vezi tu, multi cad in asa zisa "conceptia" unui Cult dar nu vad dincolo de asta. Da, atunci cand faci parte dintr-o biserica trebuie sa-ti placa si sa-ti faca placere ca mergi, dar nu poti ponegri Cultul. Nu el este de vina pentru deciziile omului. De fapt, ce inseamna biserica? Noi suntem una, pregatiti, atunci cand va veni D. Isus. Nu cladirea este cea care te mantuie. Cum nici nu putem fi sfinti (din divinitate), ci doar sfant (adica, pus deoparte). Nu poti trai pe pamant singur, da, te numesti crestin, dar nu poti fi complet numit daca nu faci botezul care, este o porunca! Vrei sa fi pe cont propriu dar, fara botez? Botezul te face membru acelui Cult iar tu trebuie sa te supui "conceptiilor". Nu-l amana: "daca azi auziti glasul Meu, nu va impietriti inimile". Studiile, cautarea ta nu te va mantui daca te impotrivesti Cultelor. 1000 de oameni dintr-un Cult fac ce zice Biblia, iar tu una esti impotriva. Cine are o problema? Ei sau tu? Dumnezeu nu ne-a lasat pe pamant sa traim singuri, ci impreuna. Ma refer strict la biserica. Vreau totusi sa aflu care Cult ti-a atras simturile cu privire la "adevar"?! Una tot trebuie sa fie. La biserica nu mergi pentru x, mergi pentru tine si sa te zidesti, impartasesti impreuna cu ceilalti. Este recomandat sa nu parasesti biserica deoarece poti cadea in pacat foarte usor. Nu-ti inteleg impotrivirea "conceptiei baptiste". Mie mi se par ok, pastorul si restul. La Crestini dupa Evanghelie e sfatul de frati si restul. Biblia atat la baptisti cat si la noi este interpretata la fel. Biblia este cea care conteaza nu organizarea din biserica! Penticostalii si restul sincer nu-i accept, atat. Modul lor de inchinare, staruirea cu ravna dupa Duhul Sfant uitand de multe ori de Trinitate, prorociile si vorbirea in limbi care sunt absolut necesare ca sunt adevarate ca nu. Sper sa meditezi la ceea ce ti-am spus si sa-ti iei voalul de la ochi. Din ce ai vorbit pana acum am remarcat ca esti inteligenta, dar, inteleapta cand vei fi? E o diferenta foarte mare.
Bun. Hai să le luăm frumos, ordonat, pe rând.
Ai observat foarte bine in ceea ce mă priveşte. Imi place solitarismul, independenţa (din toate punctele de vedere) şi demersul cercetării şi am descoperirii.
Avem aici un amalgam de elemente eterogene.
Ai comis o serie de erori-clişeu stereotipice, parcă specifice majorităţii creştinilor cu care m-am angajat in polemici pe tema noţiunii de,, Biserică''.
Ai menţionat pe de altă parte nişte idei cu care sunt de acord intru totul.
,, Dar tu, mergi acolo sa: faci analiza omului de rand care Il lauda sau nu pe D-zeu prin faptele lor sau mergi sa te zidesti spiritual impreuna cu biserica?''
Dar, scumpa mea, având in vedere faptul că Biserica reprezintă trupul lui Hristos, adică totalitatea oamenilor care cred in şi il urmează pe El; te intreb: CUM aş putea eu să am părtăşie in urma căreia să fiu zidită spiritual cu,, oameni de rând care il laudă SAU NU pe Dumnezeu prin faptele lor''? Nu susţin că am pretenţia perfecţiunii din partea creştinilor, insă după roade (fapte) ii (re)cunoaştem. Dacă faptele lor nu sunt in conformitate cu invăţătura Domnului Isus, şi deci nu sunt creştini autentici, de ce mi-aş dori să mă asociez cu ei? Cu atât mai puţin să am,, părtăşie'' cu ei.
Nu mă inţelege greşit, când merg la biserică nu mă duc cu scopul prestabilit de a-i scruta, critica şi de a le căuta nod in papură celor de acolo. Insă dacă nu mă simt bine, dacă nu simt că am comuniune spirituală cu ei, NU am niciun motiv să mai frecventez acea adunare. Asta este poziţia mea faţă de...TOATE bisericile instituţionalizate. Am fost şi la baptişti, şi la penticostali, şi la carismatici, şi la ortodocşi, şi la catolici, şi ma martorii lui Iehova etc.,,Bisericile'' contemporane sunt inglodate in tradiţie, tradiţie care conţine o multitudine covârşitoare de aspecte păgâne.
Vezi,,Creştinism păgân'' de Frank Viola si George Barna.
''Nu cladirea este cea care te mantuie.'' - perfect de acord.
Insă nu ai idee câtă influenţă are la nivel subliminal adunarea bisericii intr-o clădire anume. Ne exprimăm spunând,,merg LA biserică'', referindu-ne la clădirea in care se strânge, de fapt, adevărata Biserică. Procedând astfel, dăm o aură de misticism nedorită acele clădiri, care poate induce o doză periculoasă de superstiţiozitate. Aud ingrijorător de des oameni care spun,, Vai, nu am fost azi la biserică; nu ştiu concret de ce, dar simt că lipseşte ceva, mă simt prost, nelalocul meu.'' Aparent, astfel de afirmaţii sunt inofensive. Iar când le dau replica,, Dar de ce, dragul/a meu/mea, putem face biserică şi in bucătăria ta, dacă vrei. Ştii că acolo unde sunt doi sau trei in numele Lui...'' se uită urât şi-şi dau ochii peste cap cu un,, Eh...''. I se dă clădirii o importanţă MULT prea mare.
,, Botezul te face membru acelui Cult iar tu trebuie sa te supui "conceptiilor". Nu-l amana: "daca azi auziti glasul Meu, nu va impietriti inimile".''
Botezul NU mă face membră a acelui cult. Asta e o aberaţie. Dacă aud glasul Lui, acesta mă cheamă la credinţa in El, nu la apartenenţa in cadrul unui cult anume. Dacă mă botez, mă botez in credinţa in Domnul Isus, nu credinţa in baptism, ortodoxism ori penticostalism.
,, 1000 de oameni dintr-un Cult fac ce zice Biblia, iar tu una esti impotriva.''
Toată treaba cu culte şi neculte mi se pare absurdă. Biserica lui Isus ar trebui să fie UNA, călăuzită fiind de acelaşi duh al lui Dumnezeu, adică Duhul Sfânt.
NU sunt singura in viziunea mea asupra creştinismului, cunosc un număr substanţial de oameni care gândesc la fel ca mine. Şi am părtăşie cu ei. In bucătărie, living sau dormitorul meu. La o cafea, ceai, apă plată sau Coca-Cola.
,, Biblia este cea care conteaza nu organizarea din biserica!''
Corect. Tocmai. Organizarea din bisericile instituţionalizate mi se pare NEbiblică. In Isus Hristos, toţi suntem fraţi, conduşi de acelaşi duh, iar el este Capul, Liderul. Aşadar, conceptul ierarhizării membrilor Bisericii mi se pare unul lipsit de fundament biblic.
...
Ar mai fi de atins şi alte aspecte, dar le lăsăm eventual pentru altădată.
Iţi mulţumesc pentru acest răspuns amplu.
Dacă am elaborat (prea) mult pe marginea unei teme anume, am făcut-o pentru că am considerat că a fost necesar.
Sunt de acord că există o diferenţă majoră intre inteligenţă şi inţelepciune, dar te-aş ruga să nu tragi concluzii pripite in ceea ce mă priveşte. Nu mă consider inţeleapta inţelepţilor, dar,, tonul'' cu care ai spus-o imi cam zgârie amorul propriu şi mi se pare inadecvat.
Dacă am greşit in ceva din ce am spus, mă rog să imi facă Dumnezeu cunoscut acest lucru. Să ne rugăm ca Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să ne lumineze şi să ne călăuzească in convingerile noastre.
Nevoile primordiale ale omului sunt considerate doar functiile de baza - respiratie, hranire, excretie si eventual reproducere(desi nu este esentiala pentru supravietuire).
Ceea ce ne poate aduce fericirea sau nu, dar ne poate deschide calea spre ceva maret este gandirea, in opinia mea.
Daca vrei doar sa fii fericit, indiferent de consecinte sau trairi, prostia este raspunsul sau chiar indiferenta.
Mda.
Nu mă refeream la nevoile fiziologice de bază ale omului.
Am menționat explicit că fac referire la,, acel lucru fără de care omul nu poate fi cu adevărat fericit''. E cu tentă filosofică intrebarea... apropo de categoria in care e postată.
Scurt și la subiect.
Și iți dau dreptate.
Suntem masinarii care functioneaza pe baza de dragoste si care produc fericire in functie de cantitatea de combustibil cu care suntem alimentate.Cu care ne autoalimentam mai exact. Cu totii avem undeva in strafundurile noastre izvorul acela infinit de dragoste pe care alegem sa il expoatam sau nu.Pana nu il gasim cersim de la ceilalti cate un pic de ''combustibil'' si nu suntem niciodata fericiti, impacati, impliniti, nu putem sa oferim la randul nostru ''combustibil''. Suntem mereu prost dispusi, irascibili, revoltati pe toti si pe toate, cu pretentia sa ni se asculte problemele de parca am fi singurii care au, ne razbunam pe cei dragi pentru ceea ce ni se intampla si le consumam rezervele de ''combustibil''. Personal am fost atat de nefericita si deprimata incat am ajuns la un punct unde pierdusem efectiv notiunea timpului, nu imi mai pasa de nimeni, ii uram pe toti. Dar am avut puterea sa ma ridic de pe jos si sa fiu omul care sunt astazi, puternic si fericit, fara pretentii de la ceilalti.Dar nimic nu am facut pana nu am ales sa iubesc.Pentru ca dragostea e o alegere. Si consecinta ei e fericirea. Unde e ura totul are tendinta sa stea pe loc, sa lancezeasca, sa se descompuna. Sincer nu mi-a fost deloc usor sa iubesc la inceput, sa trec din starea de ura si dispret la una de dragoste, dar acum a devenit un reflex, la fel ca spalatul pe fata dimineata. 
E minunat cand te trezesti dimineata si simti ca iubesti tot ceea ce ai, tot ceea ce esti, tot ceea ce exista si ca faci parte dintr-un mare intreg.Acum tie ti s-ar putea parea ca vorbesc de pe pereti despre o lume roz plina de curcubeie si unicorni (si mie mi s-ar fi parut la fel acum ceva vreme). Dar nu e asa.Totul incepe cu tine. Have a nice life!
Uau.
Foarte frumos. Felicitările şi complimentele mele, draga mea. A-ţi depăşi condiţia e ceva... extraordinar, intr-adevăr. Te aprob, subscriu şi-ţi dau dreptate. Chiar recent am descoperit intr-o carte metafora,, rezervorului'' şi a,, combustibilului'' uman afectiv.
,, Pentru că dragostea e o alegere.'' Amin. Şi dacă dragostea e o alegere, iar dragostea aduce cu ea fericirea, rezultă din acest silogism că de fapt, fericirea in sine e o alegere. EVRIKA.
...
Dar am o curiozitate. Toate acestea le-ai făcut, le-ai simţit şi trăit, atee fiind?
"Dar am o curiozitate. Toate acestea le-ai făcut, le-ai simţit şi trăit, atee fiind?" Nu, era locomotiva cu aburi si si-a revenit cand a venit mecanicu' si a bagat lemne in ea. Deci numai daca esti credincios poti sa iubesti lingand moaste si trancanind rugaciuni, ce lume slaba.
Măi, Hombre. Tu ştii să fii drăguţ când chiar vrei. Însă nu şi de data asta.
Ai tu o patimă, pe care-o cheamă,, pripă''.
Nu ştiu ce inţelegi tu prin noţiunea de,, credinţă'', însă eu NU mă refer, nicidecum, la puparea de moaşte şi la proslăvirea de iconiţe plângăcioase. De,, trăncănit'' rugăciuni nici nu poate fi vorba...mai bine taci şi nu mai comite atâtea sacrilegii.
Dar în fine.
Admir succesul şi reuşita doamnei/domnişoarei noastre. Şi NU am insinuat că e imposibil să iubeşti dacă eşti ateu, sau dacă nu eşti creştin. Poţi foarte mult şi foarte bine.
Întrebarea mea a fost exact aşa cum am precizat...o Curiozitate.
Nu îmi mai băga vorbe în gură şi nu îmi mai răstălmăci cuvintele, te rog.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
