Daca ar fi sa alegi intre a afla raspunsurile tuturor misterelor din universul cunoscut si cel necunoscut, dar ai muri imediat ce le-ai aflat, sau a-ti trai viata fara a le afla, ce ai alege? Cu justificare va rog.

Adica nu stiu ce sa decid, rational as alege sa stiu totul si sa mor, dar o parte din mine spune ca asa ceva e imposibil, o parte imi spune ca inca nu mi am trait viata si daca am trecut prin moarte de ce sa nu apreciez ca am primit a doua sansa, imi este greu sa aleg ceva

Nu mersi )b

Ne vedem in iad, acolo vom discuta despre toate si vom chefui cu fete rele, frumoase, si cu dracusori, ce frumos va fi, pacat ca sunt doar fanteziiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii

Sa inteleg ca raspunsul tau e sa traiesti si sa le afli, da?
Si asa e, multa cunoastere sta in noi insine. Dar cu toata agitatia lumii moderne, e mult mai greu sa fi introspect.
Cat despre mistere, well... oricat de multe ai vrea sa gasesti in tine insuti si sa cunosti despre tine insuti si sa afli fericirea in tine insuti, nu cred ca exista vreun om care sa nu-si doreasca sa stie raspunsul la secretele universului. Si cred ca ce vroiai sa spui, cu exceptia faptului ca intr-adevar...sunt multe minuni si frumuseti in a trai si a fi pe pamant, este ca si simpla noastra existenta este unul dintre secretele universului. Si ca asta ar fi printre primele intrebari de raspuns.

Este o alegere grea deoarece o dată ce şti că ai posibilitate să şti toate misterele din univers te bate curiozitate şi începi să pui în balanţă.
Te gândeşti că oricum într-un final vei muri deci aşa că nu este o chestie atât de grea, îţi vin în cap idei că poate exista totuşi o posibilitate să le afli fără să mori după aceia şi cred că de acolo în colo ai trăi doar să cauţi răspunsuri sau să găseşti o modalitate de a şti şi trăi după ce afli că într-un final oricum să mori încercând.

Nemurire inseamna absenta (inexistenta) mortii. Ceva inexistent nu poate sa fie ireversibil!

Mi-a placut asta. Si mi-a amintit de doi baieti care cantau:
"N-as vrea in rai,
ca-i plictiseala
sa tot stai
cu ingeroaice grase
care-oricum,
oricum nu se.
Vreau intr-un loc,
sa-mi beau paharul
langa foc,
cu diavolite dezmatate
care stiu sa te."

Ce nevoie am? Metodele stiintifice imi permit sa intele orice ma intereseaza, cel putin sa inteleg ce se poate intelege. Este greu, si trebuie sa iti faci rost de timp, asta pot sa iti spun. In plus, este si dificultatea de a alege domeniul, caci nu poti aplica metodele tuturor stiintelor. Dar se poate face, deja am rezultate foarte bune, asa ca nu am nevoie sa optez intre variantele tale.

A doua variantă.Nu m-ar ajuta cu nimic să le ştiu şi nici nu ar putea ajuta pe alţii.

Good point.

Si crezi ca nu-ti va scapa nimic? Si crezi ca ceea ce consideram noi inca inexistent nu ne va fi folositor?
Printre metodele tale ai si licoarea care iti da tinerete fara batranete si viata fara de moarte (cum spunea basmul)? Sau poti s-o gasesti intr-o viata de om?

Nimeni nu are cum sa afle adevarurile ce se afla in Univers, de murit mori oricum, dar mai realist e sa mori fara sa cunosti un sfert din realitatea deja existenta.

Nu era o intrebare de cultura generala. Era o intrebare ipotetica. Hm...acum imi dau seama ca era nevoie de specificatiile astea. Cine s-ar fi asteptat?

Nu e o alegere care trebuie făcută fix in momentul asta.
Oricum, chestia asta m-ar face sa văd viața altfel. Nu cred ca este niciun mare secret, gen conspirație ascunsa și de neaflat vreodată. Va veni și momentul in care vom afla ce și cum .

''Licoarea'' aceea nu exista, nu ai cum sa o gasesti. Ai deschis o discutie despre cunoastere, iar raspunsul tau de acum este despre utilitate. Cum sa nu-mi scape nimic? Pot sa aflu ceea ce vreau, ce mi-a starnit curiozitatea stiintifica, nu toate aiurelile, si nici tot ce mi-ar fi util.

Iar eu credeam ca raspunsul meu e mai evident decat oricand ca, fac referire la faptul ca nu vreau sa cunosc toate adevarurile lumii daca viata mi s-ar duce imediat.

Hmm... ciudată întrebare, ținând cont că suntem deja în a doua variantă cu toții.
Deci e adevărat, curioșii mor repede.
Alegerea mea : mi se cam rupe de toate misterele... sunt mult prea comod și îmi cunosc exact dimensiunea în acest univers și în această viață.

Moartea este doar trecerea de la o viata la alta.
Traim doar ca sa acumulam experiente si cunostinte.
Deci clar prima varianta.Scurtam excursia.

As alege sa mor imediat. Bag lupa in ele mistere.

Sunt mulți oameni in jurul meu, ii văd cu ochii minții mele, frecându-şi frenetic palmele.Au bucurie pe chip, nu ştiu că mor pentru nimic. Unul va muri pentru a afla ce a simțit Eminescu când a ținut-o pentru prima oară in brațe pe Veronica Micle, altul pentru a afla ce mesaj a primit Tesla de la extraterestri, pe unu' il chinuie intrebarea-PSD-ul va mai lua vreun mandat?
Eu vreau să trăiesc.Nu am nicio intrebare.Nimic nu mă frământă.Un răspuns nu mi-ar aduce decât câteva secunde de bucurie.Prea puțin timp, eu procesez greu informația.Tot proastă aş muri.

Deja la "nu ai cum s-o gasesti", m-ai pierdut. Daca toti ar fi gandit ca tine, toti mai marii savanti, descoperitori si alte "creaturi" care au iesit in evidenta in diverse domenii, stiinta nu ar mai fi evoluat decat in directiile interesate de ei.
Daca toti savantii ar fi avut gandirea atat de limitata, fara pofta de cunoastere, mai mult ca sigur ar fi fost niste simpli oameni pana acum.
De cand si pana cand cunoasterea e separata de utilitate?

A sti nu e suficient pentru a trai. Omul nu are putere sa-si intretina la nesfarsit trupul tanar. A stii tot inseamna sa se transforme trupul in lumina si tot n-ar sti tot pentru ca lumina are viteza finita.

Eu le aleg pe amandoua adica din ambele cat pot de mult sa cunosc din ambele.

Pai eu deja stiu tot si inca sunt in viata ce vrei sa mai ales clar ca varianta a2-a, bine intales ca nu poti stii misterele celui necunoscut e absurd.
Eu le stiu pe cele existente. And im still alive so

Eu sunt de-o parere cu prietena MusicAD.
A ne trai viata si sa mai iesim peafara.
Prea multa cunoastere dezechilibreaza mintea si plus ca in cautarea lor ajungi sa sacrifici lucruri pretioase, cum ar fi sanatatea.
Acele mistere sunt mistere in sine, este bine sa le cunostem, dar cateodata trebuie sa ne stim limitele, toate la timpul lor.

„Toate-s vechi și nouă toate"

As prefera sa stiu si sa mor. Moartea e aici conditionata. De acel "a afla". Presupunind ca a stii un singur mister, ca sa il si intelegi, ar lua cateva secunde doar, tot ai trai o viata ca sa le afli pe toate. Cred insa ca ai trai vesnic, comparativ cu viata noastra, tinind cont de cate mistere si necunoscute sunt in Univers. Si nu ar fi cit se poate de frumoasa o asemenea viata, in care, moment de moment, sa ti se reveleze cate ceva?

As alege viata cu speranta de-a descoperi singura de-a lungul ei cat mai multe mistere.
Daca cel care are toate raspunsurile iti spune ca dupa ce le afli vei muri, cred ca stie ca aflarea lor nu te va ajuta sa eviti moartea. Presupun ca nu te minte. Daca ar fi un mincinos atunci si "adevarurile" pe care ti le-ar spune ar putea fi minciuni, deci cu atat mai mult nu merita sa-ti dai viata pentru ce ti-ar putea spune.

Din pacate cunostintele detinute de un mort nu mai au nici o valoare. Nu ti se spune ca vei descoperi treptat acele secrete intr-o viata. Ti se pot revela toate intr-o secunda. La ce ti-ar folosi sa le stii?

Omul cat traieste invata, probabil de aceea viata este sau ar trebui sa fie interesanta. Nu stii ce urmeaza sa mai inveti maine. Deci, prefer sa nu aflu misterele universului.

Ca sa mi se poata revela totul intr-o secunda, degeaba s-ar face, as innebuni. Creierul uman e limitat, desi depaseste cu mult cele mai performante calculatoare, in ce priveste viteza de procesare, creierul omului e extrem de lent. Si atita timp cit sotioara mea imi spune ceva, si eu ii zic: "Stai mai incet, ca nu pricep!" sau "Fa-ma sa inteleg", si asta cu privire la maruntisurile din lumea asta, e clar ca pentru a mi se revela totul ar dura extrem de mult timp, nu atit revelatia, cit intelegerea ei. Si revelatia fara intelegere, nu are valoare. Degeaba vrei tu sa ma duci la cel mai renumit restaurant si sa imi dai mincarea mea favorita de acolo, daca eu mor pe drum in accident de masina. Cam asa ar fi daca mi s-ar revela totul intr-o secunda, si apoi as muri. Nu ar merita atunci. Prefer atunci viata asta limitata, cu neintelegerile ei, dar si cu satisfactia imensa a gasirii, a luminarii dupa ce cauti, disperat poate, un raspuns. Acel moment, al iesirii din ceata, a intelegerii unei situatii, nu ar exista daca am sti toate, si e una din micile (sau marile, pentru cei care acel lucru tine de insasi viata lor) savori ale vietii ce o traim.