I-am putea spune cum vrem, cuvantul "reincarnare" nu indica nimic concret...
Varianta ta ar fi posibila(cred) daca persoana si-ar da analizele/informatia corpului(tot ce trebuie pentru a i se face o clona) anticipat, adica dupa o anumita varsata, sa zicem 18 ani(clonele nu au parinti), sa se hotarasca sa devina "nemuritor", asfel cand s-a hotarat, la 18 ani(sau...) se duce sa-si lase identitatea pentru a fi clonat dupa moarte(sau in functie de "pasarici" si de lege), iar clona si-ar incepe viata exact din punctul ala, de la varsta cand originalul si-a lasat identitatea pentru a fi clonata.
Nu ar fi deloc "estetic" un batran in gandire intr-un corp de copil(desi varianta asta ar fi putin probabil sa fie posibila vreodata).
Se pune o alta intrebare.
Daca tot ce tine de persoana ta poate fi transferat in clona...atunci este un element care te face unic?
Un...suflet?
Nu vorbesc de inseamnatatea religioasa a cuvantului.
Dar exista deci un element care te diferentiaza de clona ta?
2 )
O chestie de genul asta ar fi benefica pentru omenire, dar cam atat.
Cunostintele si imaginatia unor oameni de geniu ar putea fi pastrate pentru generatii la rand.
Dar pentru tine ca individ...nu te incalzeste cu nimic.
Tu mori indiferent de situatie...deci ce mai conteaza daca cineva o sa iti continue viata?
Nu este viata ta...este doar o iluzie creata pentru ca cei din jurul tau sa nu sufere.
Iar o iluzie este o iluzie.
Cred ca m-as putea obisnui cu o clona numai daca ar face ea, in locul meu, toate lucrurile care mie nu-mi plac.
Daca nu, sa stea, naibii potolita si sa ma scuteasca; nu-i buna de nimic.
Ideea e că ipotetica clonă din întrebare ar fi o continuare a ta (nu un sclav-roboţel). Ar gândi, simţi exact ca tine, ar deţine toate amintirile tale şi când nu ai mai fi, ai fi oarecum în ea.
Ba e buna profa, o trimiti la intalnirile cu tipii care nu-ti convin atunci cand esti curtata.
Ar fi un fel de operaţie estetică mai avansată: ai adormi bătrână şi bolnavă şi te-ai trezi sănătoasă şi cu zeci de ani mai tânără, doar cu mintea intactă. Mie una mi-ar surâde...cel puţin o tură, cred.
Stai asa! Daca e clona, cand n-as mai fi eu, n-ar mai fi nici ea. deci: cui prodest?
Cum adică când n-ai mai fi tu, n-ar mai fi nici ea? De unde ai tras această concluzie?
Pentru ca nu-i cinstit! In fond, e suficient faptul ca stiu ca exista o gramada de persoane care au acelasi prenume ca si mine. De ce-as vrea sa risc sa dau nas in nas cu cineva care sa fie un soi de "eu" in oglinda?
Nu. In mod cert, imi place, totusi, ideea de a fi unica.
Păi...n-ai mai fi în viaţă, nu în corpul de acum, în orice caz.
Dar mă rog, nu vrei - nu vrei. Nu te obligă nimeni. : )
Nemurirea in ce sens? Ca daca ai creat o clona a ta si tu ai murit nu se cheama nemurire. Asa exista si fotografii cu mine, inseamna asta ca sunt nemuritor? Doar pentru ca seamana si rationeaza ca mine nu inseamna ca sunt eu si prin urmare existenta ei nu este o prelungire a existentei mele ci doar o existenta individuala, cu totul separata de a mea. Nu ai un caine nemuritor daca la moartea lui iti cumperi altul.
Toti electronii sunt identici din toate punctele de vedere, si cu toate acestea nu toti electronii sunt un singur electron.
Nu prea cred că ar fi o reîncarnare artificială tocmai pentru că amintirile şi trăirile rămân.
Reîncarnarea ar presupune nemurirea sufletului, nu şi a conştiinţei.
Teoretic ar fi ca un transplant de conştiinţă mai degrabă. Nu o nemurire a corpului iniţial, ci o nemurire a amintirilor. Omul oricum nu mai e acelaşi, clona se alege doar cu amintirile şi aspectul, ADN-ul, nu şi cu lucrurile adânci, impulsurile, plăcerile.
Nu ştiu dacă ai înţeles pe unde bat...
Sufletul este totalitatea proceselor afective, intelectuale şi voliţionale ale omului - psihic.
Varianta religioasă nu s-a dovedit ştiinţific să existe.
Ceea ce ne face să fim noi - personalitatea noastră, dorinţele, gusturile, toate ţinând de experienţele acumulate - sunt amintirile noastre, mintea noastră, şirul ei unic de conexiuni şi reacţii chimice.
Iar dacă am putea crea o reproducere perfectă a lor, teoretic ar fi ca o continuare a vieţii într-un corp tânăr şi sănătos (clona fiind adusă, să zicem, la vârsta majoratului, înainte de transfer de date)... spre acumularea noilor experienţe, trăiri, amintiri, care s-ar adăuga la cele deja existente, până la, eventual, o următoare clonare...şi următoare.
Evident, ar fi un proces extrem de complicat, exclusivist şi costisitor, dar nu chiar imposibil, cred.
Acesta?
http://www.imdb.com/title/tt1182345/
O să-l vizionez când am timp, mulţumesc. :)
Da
Exact la asta ma gandeam si ma uitam sa vad in raspunsurile lui NOname daca acele clone o sa apara treptat sau o sa fie ca in film, pentru ca daca o sa fie ca in film, toate pornesc din acelasi punct, deci fara trairile celorlalte. Si Oblivion e cam asa, dar mie nu imi pare a fi aceeasi persoana.
Interesant film (Moon). Cam singura diferenţă majoră între scenariul meu şi al lor este faptul că toate acele clone erau copia fidelă a primei surse, neputând să-şi amintească evoluţia clonelor precedente şi deci neştiind ce se întâmplă de fapt. Se aflau într-un fel de blocaj (al evoluţiei) şi erau ţinute cu bună ştiinţă în întuneric, manipulate, minţite şi folosite.
Eu mă gândeam la o variantă ceva mai transparentă şi umană. : )
-Clona sa fie mai tanara decat clonatul.
-Clona sa fie constienta ca este o clona, sa aiba amintirile clonatului sau cel putin mare parte din ele.
Da, daca astea 2 ar fi indeplinite cred ca s-ar putea realiza o reincarnare artificiala.
Totusi, daca prietenii(Exemplu) clonatului vorbesc cu clona(clonatul fiind mort) cred ca ar interveni chestiia aia numita "constiinta" sau ceva similar care tine de cat de moral/imoral este un lucru si nu ar fi ca si cand ar vorbi cu clonatul.
Edit: cred ca varianta religioasa spune ca reincarnarea este "mutarea" sufletului in alt corp.Daca este asa, atunci aia nu ar fi chiar o reincarnare "autentica".
Clona ar avea propriul suflet. Odata cu clonatul s-ar duce si sufletul acestuia.Deci x' ar trai ca fiind x dar nu ar fi niciodata x.Ar fi doar un fel de iluzie.
Probabil, dar e o chestie de obişnuinţă, adaptare, timp.
Oamenilor din trecut poate li se părea ciudată comunicarea la distanţă, acum, în schimb, o folosim fără probleme.
Desigur, ar fi ciudat la început, dar când vezi o persoană dragă, gândind şi comportându-se la fel, nu cred că ai alege ca ciudatul să devină o permanenţă. : )
Nu are cum clona sa se comporte la fel, ca asta tine de personalitate, iar personalitatea nu poti s-o transferi...aia o dobandeste fiecare om in functie de experienta si deciziile luate pe moment.
crezi ca daca originalul l-a iertat pe unu ca i-a furat banii din casa, la fel ar fi facut si clona?
EnciclopediaProstiei: "personalitatea...o dobandeste fiecare om in functie de experienta si deciziile luate pe moment."
Tocmai asta e şi ideea: clonei ar fi transferate toate amintirile, care includ, desigur, toate experienţele şi deciziile luate pe moment, deci ea ar avea şi aceeaşi personalitate.
Cat de ipotetic ar fi, chiar daca ar avea constiinta noastra, e doar pana la un punct, chiar tu ziceai "mintea noastră, şirul ei unic de conexiuni şi reacţii chimice.", deci din momentul in care clona incepe sa gandeasca, o sa fie alta persoana, o sa lege altfel informatiile pe care le are, cred ca daca ar fi 1000 de clone, nici macar 2 nu ar gandi la fel, chiar daca au amintirile/trairile unei singure persoane, nu cred ca am putea spune ca e un fel de reincarnare artificiala. Creirul e ca un copac, chiar daca i-ai dat o forma, in momentul in care l-ai plantat, creste singur, cum poate, in cazul asta, nu mai tine seama de forma pe care i-ai dat-o, de cand exista si pana in prezent a crescut singur, de asta exista atatea tulburari psihice, dar asta e alta mancare de peste.
Ar fi foarte ciudat, desi initial suna atragatoare ideea Dar sa ne gandim cum ar fi. Ai trai o viata intreaga, viata ta originala, si cand ai muri (sa presupunem la batranete), ai fi clonat si ai avea apoi sansa la a doua viata, de la zero, cum ar veni. Problema este cum s-ar "descurca" un copil nou-nascut cu toate amintirile unui om care a ajuns pana la batranete, deci ale unui om matur si trecut prin viata? E interesant sa ne gandim la asta. Ar mai putea avea copilarie in adevaratul sens al cuvantului acea clona? N uar mai trece prin etapele prin care trece un om normal. Nu ar mai descoperi lumea treptat, ci ar avea toate informatiile despre aceasta lume de-a gata. Bineinteles ca asta nu inseamna ca n-ar mai avea ce sa mai descopere, pentru ca se stie ca o viata de om e mult prea scurta pentru a invata tot ce exista.
Oricum, trecand peste aceste mici probleme, e atractiv gandul unei "reincarnari artificiale" prin intermediul clonarii. N-ar fi pentru prima data cand stiinta ar transforma vechi dorinte umane in realitate. Ar fi un mod unic de a trai mai multe vieti, poate cate si-ar dori acea persoana Nemurire, in adevaratul sens al cuvantului, nu cred ca ar fi, pentru ca nimic nu dureaza la nesfarsit.
Într-adevăr, este o perspectivă atractivă, cel puţin parţial.
Cât despre vârsta biologică a clonei, în fantezia mea clona ar fi adusă (cel puţin) la vârsta majoratului înainte de trasfer de amintiri. Iar până în acel moment s-ar dezvolta într-un laborator, pur fizic, ca să nu aibă de suferit din punct de vedere emoţional/psihic, să nu ajungă să aibă o personalitate şi o viaţă a ei, pe care să fie nevoită să le sacrifice.
Desigur! Cu conditia sa faci clona unui sau unei ne-bolnave de altzscheimer! Sau unui om la varsta mijlocie. Caci un copil nu stie nimic!
Nu e foarte interesant să ai o clonă.
Care e scopul?
Nu mi-ar plăcea. Dar aş încerca.
Nu mi-ai răspuns la întrebare, nu că ai fi prima.
Are legătură.
Pentru întrebarea mea este irelevant.
Mersi oricum.
Cu plăcere.
Singurul motiv pentru care imi doresc sa se perfectioneze clonarea este acest pas mai aproape pe care il facem de Star Wars.Lasand la o parte mica mea dorinta, clonarea e un pericol, aceasta putand furniza un numar relativ infinit de soldati gata sa le implantezi orice fel de amintire sau idee ai tu chef.Sa zicem, se ia un dictator maniac si i se implanteaza ideile in creierul a sute de mii de clone facute sa ucida.De asemenea la cum e lumea acum clonele ar fi sclavi pentru bogati si soldati.
Sa clonam moastele unui sfant si sa vedem daca face minuni cu adevarat.
: )) Am mai văzut gluma asta pe TPU. E bună-bună. : ))
Serios vorbesc. L-as clona pe tipul cela de-l dadeau astia la stiri ca descuie lacate cand se roaga.
Mi-o pus un cretin antifurt la bicicleta si o plecat, asa, din amuzament, fara sa-mi lase cheia. Tare as vrea sa mi-l dreaga.
Am şi eu un lacăt de deschis...sub formă de inimă. A ruginit şi nu mai mişcă.
Clona mea ar atrace toate privirile(eu unde raman?) in umbra ei? sau clona va sta in umbra mea? doar m-ar incurca
nu am nevoie de clona, prefer sa-i sterg existenta lui, nu-i vad rostu / scopul trairi
sunt unic o omor cu siguranta
Da, ar fi o reincarnare artificiala, dar ar fi ciudat sa avem fiecare o clona a noastra, dar si super, in acelasi timp.
Da, ar fi interesant sa putem creea clone ale noastre, dar faza cu miliardele de euro nu mi se pare corecta. Daca intr-adevar ar fi posibil asa ceva, ar trebui sa fie pentru toata lumea...ma refer la nemurire, nu doar pentru cei bogati. Deci practic, o metoda a nemuririi gratuita ar fi ok. Si ceea ce spune Adda e corect, clona nu va sentimentele noastre..pacat T.T
Nu stiu daca realizati, dar deja suntem prea multi pe pamant si societatea in care traim incearca sa mentina numarul populatiei constant ...pentru ca resursele planetei sunt limitate. Acum ipotetic vorbind, daca am dispune de o asemenea tehnologie, cu siguranta nu ar fi disponibila oamenilor de rand.
Ar fi nemuritor dar cu personalitate diferita. chiar daca transferi memoriile, nu transferi si personalitatea, aia o dezvolti altfel. deci teoretic castigi o nemurire dar in o viata poti fi zugrav, in alta dresor de câni, vanzatoare la aprozar sau si o linie de functii mai inalte. ca odata ajunsa avocat, nu te mai poti intoarce la aprozar.
Nu ştiu ce să zic despre ideea de clonare. Nu e atât de simplu să te "joci" în felul acesta cu natura, în special dacă ţinem cont că omul nu e nicidecum o fiinţă perfectă, ci limitată. O teorie pusă în practică de oameni nu va ieşi mereu fără "efecte secundare" sau greşeli ireparabile.
În plus, nu cred că ne-am dori acest lucru cu adevărat; nu ştiu dacă am putea suporta acea "nemurire".
Da, dar nu mi s-ar parea prea etic. Gandeste-te ca amintirile tale vor fi la indemana oamenilor "mari" si a guvernelor, manipularea unei tari ar deveni mult prea accesibila. In plus, gandeste-te daca ar exista doua clone ale aceleiasi persoane in acelasi timp. S-au facut si filme pe tema asta.
Dacă s-ar perfecționa clonarea, clona ar trebui să trăiască la fel ca sursa ei.
Dacă gândești clona ca un fel de robot asemenea unei persoane, atunci ar fi viața infinită.
Gândește-te la un calculator. Când dă semne că va muri te grăbești să-i stochezi datele în alt loc, cum ar fi un HDD extern, după care cumperi alt calculator și continui viața liniștit.
Calculatorul e un fel de robot creat de om pentru a-i ușura viața. Dacă în câțiva ani, după cum spui tu, s-ar putea clona persoanele, atunci, teoretic, persoanele ar deveni nemuritoare, asta în cazul transmiterii amintirilor.
Dacă treaba asta s-ar inventa nu ar mai fi boli, adică dacă ai avea o boală gravă mortală, ai schimba corpul cu un roboțel și ți-ai reveni la normal.
Totuși transmiterea informațiilor e aproape imposibilă. Dacă s-ar inventa un cititor de minți, atunci ar fi posibilă stocarea amintirilor pe un fel de Hard-Disk sau un creier extern
Iar de acolo ar fi super-ușor să pui amintirile pe un telefon sau pe un roboțel să-ți aduci în permanență aminte de ce doreai să faci. Astfel ar fi mult mai ușor la școală, n-ar mai trebui să înveți așa mult. Ar fi o viață mai ușoară.
Sper că nu m-am îndepărtat prea mult de ideea întrebării.
Interesante idei. : )
"Totuși transmiterea informațiilor e aproape imposibilă. Dacă s-ar inventa un cititor de minți, atunci ar fi posibilă stocarea amintirilor pe un fel de Hard-Disk sau un creier extern"
Pana la Jules Verne omul care a imaginat zborul pe luna nimeni nici macar nu inchipuia o astfel de posibilitate si totusi s-a realizat.
Nici de clonare nimeni nu si-a inchipuit pana la realizare, asa ca descarcarea amintirilor in creierul clonei nu este altceva decat o chestiune de timp.
Tot ipotetic vorbind, nu s-ar putea considera nemurire. Dar stii cum ar fi asta, ca si cum ti-ai cumpara un laptop nou si ai copia in el informatia de pe calculatorul vechi. Practic, aceleasi memorii dar in alt corp. Si tot o sa mori. Nemurire ar fi daca ai putea transfera persoana in alt corp, si asta tine de altceva, nu de clonare.
Clar nu devii nemuritor. O "clona" de a ta va avea aceleasi amintiri, va gandi la fel, va face aceleasi lucruri, va avea aceleasi idei, dar nu tu vei controla acea clona, clona se va controla pe ea, cand mori tu mori, nu mai stii nimic de clona. Poate pentru ceilalti nu va fi o schimbare, dar tu mori, nu mai existi.
De aia şi am folosit "un fel de nemurire".
E departe chiar si de "un fel de nemurire". Persoana care apare in buletin va ramane dar tu nu.
Da...Citeste -
2045: The Year Man Becomes Immortal
http://content.time.com/time/magazine/article/0,9171,2048299,00.html
Eu nu as numi-o reincarnare artificiala. Daca ne-am clona practic am arata la fel si am creste in acelasi mod deci nu am fi nemuritori. De exemplu sa zicem ca noi ne creem clone anual, clona va avea aceeasi varsta ca si noi si va trai la fel de mult ca noi, deci va muri. Dupa parerea mea nu are cum sa se atinga pragul de nemurire.
Da, cred ca da.
Insa ar fi plictisitor sa traim fara sa avem si un sfarsit.