Prietenia intre femei:
O femeie nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotului ca a dormit la o prietena. Ca sa verifice, el a sunat la cele mai bune zece prietene ale nevestei. Nici una nu stia nimic despre cele intamplate.
Prietenia intre barbati:
Un barbat nu a ajuns acasa intr-o noapte. In urmatoarea dimineata i-a spus sotiei ca a dormit la un prieten. Ca sa verifice, ea a sunat la cei mai buni 10 prieteni ai sotului. Opt dintre ei au confirmat ca a dormit la ei, doi au explicat ca el inca este acolo.
***
Fetele din ziua de azi invata in liceu doar doua litere si doua cifre: A4 si X5, iar incepand cu facultatea invata inca doua cifre si o litera:Q7 si X6.
Din cauza crizei financiare, incepand cu anul universitar 2009-2010, se va schimba programa facultatii si se vor invata alte patru litere: RATB!
***
Calcul pentru marire de salariu:
Dupa multi ani de serviciu, un om realizeaza ca nu a fost promovat, nu a fost transferat, nu i s-a marit salariul, nu i s-au dat prime si ca compania nu face nimic în acest sens. Deci omul s-a decis ca intr-o dimineata, sa mearga la managerul direct, iar dupa schimbul de amabilitati, a inceput sa-i mentioneze sefului, observatiile sale.
SEFUL, uitandu-se la el, a ras si l-a rugat sa ia loc spunand:
- Prietene, dar tu nu ai lucrat in compania asta nici macar o zi!
Omul a fost surprins sa auda aceasta dar seful a continuat sa explice:
- Cate zile sunt intr-un an?
- 365 zile iar o data la 4 ani sunt 366 zile.
- Cate ore are 1 zi?
- 24 ore.
- Cate ore muncesti pe zi?
- 8 ore/zi (de la ora 8.00 la 16.00).
- Asa, deci cat la % dintr-o zi muncesti?
Angajatul face calculele si zice:
- 8 ore/24ore = 1/3 dintr-o zi (adica 33, 3%).
- Foarte bine, deci cat reprezinta 1/3 dintr-un an?
- 122 (1/3 x 366 zile=122 zile)
- Vii la Lucru in week-enduri?
- Nu dle.
- Cate zile de week-end sunt intr-un an?
- 52 Sambete si 52 Duminici, in total 104 zile week-end.
- Merci. Daca eliminam din cele 122 zile cele 104 zile week-end, cate zile raman?
- 18 zile.
- OK! De obicei, in fiecare an ai circa 3 saptamani de Concediu de Odihna. Acum, elimina cele 15 zile din cele 18 zile ramase. Cate zile mai raman?
- 3 zile.
- Lucrezi de Anul Nou, Paste si Craciun?
- Nu, domnule.
- Bun. Elimina cele 3 zile de Sarbatoare din zilele ramase. Cate zile mai raman?
- Niciuna dle.
- Pai... Ce mai doresti?
- Am inteles dle. Va multumesc dle. pentru toti banii care mi-i oferiti. Imi pare rau, ca am incercat sa fur de la companie!
***
E greu sa lucrezi la call-center. Conversatii care s-au intamplat cu adevarat intre operatorii de call centre si clientii lor.
Client: "Sun de doua zile la 0700 2300 si nu pot prinde deloc. Ma puteti ajuta?
Operator: "De unde aveti acel numar, domnule?".
Client: "Era pe usa companiei"
Operator: "Domnule, acela este programul nostru"
*
Client: "Asigurarea europeana a masinii acopera defectiunile daca calatoresc in Australia?"
Operator: "Numele asigurarii nu va spune nimic?"
*
Client (intreband despre cerintele legale daca calatoresti in Franta): Daca imi inregistrez masina in Franta, trebuie sa imi schimb volanul pe partea cealalta a masinii?"
*
Client: "As dori numarul Argoed Fish Bar din Cardiff, va rog"
Operator: "Imi pare rau, dar nu exista acest bar. Mi l-ati dictat corect?"
Client: "Pai, inainte se numea Bargoed Fish Bar insa a cazut 'B' de pe sigla barului"
*
Un cleint respira extrem de greu in timp ce vorbea cu operatorul asa ca acesta l-a intrebat ingrijorat daca se simte bine. Omul a raspuns: "Nu am pix la mine asa ca suflu pe geamul cabinei telefonice ca sa pot scrie numarul pe el.
*
Operator: "In partea dreapta a ecranului, jos, vedeti butanul pe care scrie 'OK'?"
Client: "Wow. Cum puteti sa-mi vedeti ecranul de acolo?"
*
Aceasta este o converstatie adeverata care s-a petrecut la linia de ajutor a Word Perfect. Operatorul a fost concediat dupa aceasta discutie insa nimeni nu-l poate invinui.
Operator: "Ridge Hall, asistenta cu clientul; cu ce va pot ajuta?"
Client: "Da, pai, am probleme cu WordPerfect."
Operator: "Ce fel de probleme?"
Client: "Pai, in timp ce scriam, dintr-o data mi-au fugit cuvintele"
Operator: "Au fugit?"
Client: "Dau, au disparut"
Operator: "Acum ce va apare pe ecran?"
Client: "Nimic"
Operator: "Nimic?"
Client: "Este gol; nu accepta nimic din ce scriu"
Operator: "Mai sunteti pe WordPerfect, sau ati iesit din program?"
Client: "Cum sa-mi dau seama?"
Operator: "Vedeti fereastra programului pe ecran?"
Client: "Ce-i aia fereastra?"
Operator: "Nu conteaza. Puteti sa miscati cursoul pe ecran?"
Client: "Pai nu exista niciun cursor: V-am zis, nu accepta nimic din ce tastez"
Operator: "Monitorul are un beculet care sa va indice daca e deschis?"
Client: "Ce e aia monitor?"
Operator: "Este chestia aia cu ecran care arata ca un televizor pe care va arate ce scrieti. Are jos o lumina micuta care sa va arate daca este deschis?"
Client: "Nu stiu"
Operator: "Atunci, uitati-va in spatele monitorului si vedeti unde duce cablul de alimentare. Il puteti vedea?"
Client: "Da, da, cred ca da"
Operator: "Perfect. Urmariti cablul si vedeti daca este in priza"
Client: "Da, este"
Operator: "Cand erati in spatele monitorului, ati vazut ca acolo erau doua cabluri in spate, nu doar unu?"
Client: "Nu"
Operator: "Pai, sunt doua. Va rof sa va uitati din nou in spate si sa gasiti cel de-al doilea cablu"
Client: "L-am gasit"
Operator: "Urmati-l si vedeti daca capatul celalalt este introdus corect in spatele computerului"
Client: "Nu ajung"
Operator: "Bine. Dar macar puteti vedea daca este introdus bine?"
Client: "Nu"
Operator: "Chiar daca incercati sa va aplecati mai mult tot nu vedeti?"
Client: "Nu vad nu pentru ca nu ajung la el ci pentru ca e intuneric"
Operator: "Intuneric?"
Client: "Da, lumina din birou e stinsa si singura lumina pe care o am vine de pe ferestra dar nu e de ajuns"
Operator: "Pai, va rog sa deschideti lumina pentru cateva minute"
Client: "Nu pot"
Operator: "Nu puteti? De ce?"
Client: "Pentru ca e pana de curent"
Operator: "Pana... pana de curent?!?! Aha, mda, bine, am inteles acum care e problema. Mai aveti cutia in care a venit computerul si manualele de functionare?"
Client: "Da, le tin in dulap"
Operator: "Foarte bine. Luati-le, scoate computerul din priza, impachetati-l in cutie asa cum era cuand l-ati cumparat. Apoi duceti-l la magazinul de unde l-ati luat"
Client: "Chiar? Este chiar atat de grav?"
Operator: "Da, ma tem ca da"
Client: "Bine, atunci. Ce sa le spun?"
Operator: "Spuneti-le ca sunteti al dracului de tampit pentru a avea un computer!"
Era bula strula si tiganu la puscarie vine locotenentu -bai baieti maine o sa vin aici la voi sa imi aduceti ceva ce nu am mai vazut si cine are cel mai frumos dar ii voi da drumul acasa a doua zii vine locotenentu ia mai baieti ce mi-ati adus?
bula ia adus un tanc mai mare de 3x ori decat turnul efel locotenentu spune; am imi vazut din astea strula ia adus o masina blindata locotenentu zice am mai vazut din astea tigane tu ce imi dai?
mai lasati-ma 2 zile bine tigane
tiganu se caca in astea 2 zile si face un omulet din **** vine locotenentu mama tigane man mai vazut asa ceva poti sa pleci locotenentu pleaca acasa era iarna si omuletul il pune pe calolifer
a 2 zi numai era nimia pe calolifer locotenentu spune; aldracu pitic ca **** si a fugit
Fairy si cu Gheorghe stateaua intr-o zi la pescuit. Dupa ceva timp cei 2 prind pestisorul de aur.Acesta le spune ca le va indeplini cate o dorinta. Fairy isi doreste ca pestisorul si inconjoare Ungaria cu zidul chinezesc ca sa nu mai intre nici un roman.Atunci Gheorghe il intreaba pe pestisor daca acest zid are porti sau geamuri la care pestisorul ii spune ca nu.Gheorghe auzind acestea isi pune dorinta ca intre ziduri sa se umple cu apa.
Bula vrea sa devina smecher. se duce la tacso si ii zice : Tata vreau sa fiu smecher tata-bay bula ca sa fi smecher ttrebuie sa ai bani, uite ia geanta asta cu bani si esti smecher. Bula fericit merge prin oras si stiga smecher, sunt smecher.merge pana ajunge intr-un cartier de smecheri unde unu ii zice lui bule : bule ce ma vrei sa fi smecher uite da-mi mie jumate din banii tai si te fac smecher pac bula ii da banii si asta ii da cu, cutitu printre degete si ii zice lui bula ca e smecher. Bula fericit se duke la tacso si stiga smecher smecher sunt smecher tacso ii zice : ba bula da rpede ai devenit smecher, fama si pe mine smecher :bula ii zice tatalui da-mi mie banii dai si eu te fac smecher ii tacso banii si bula ii zice hai in gradina sa te fac smecher pune capu pe butucul asta pune tacso capu pe butuc si pac ii taie capu. mai tarziu bula se duce la masa si il intreaba masa bula unde e ma tacto da bula zice IN GRADINA FACE PE SMECHERU daca va placul add yonutz_4u_love
Bula in armata.
Il intreba cineva:
-Bula ce e patria?
-Nu stiu.
-Esti prost.Vasile ce e patria?
-Patria este mama mea!
-Corect. Bula ce e patria?
-Mama lu Vasile.
-Nu IDIOTULE, patria e si mama ta.
Inteles.
-Da
-Ce ai inteles?
-Ca sunt frate cu Vasile!))))
Era revolutie! Ceasca a construit un tun ca sa cucereasca lumea. El puse o bomba intr-o coaja de portocala. Ceasca era in elicopter. Avea nevoie la baie.Ateriza elicopteru.Se duse la veceu. WK ERA PE O CAMPIE.Bomba in coaja de portocala ii cavuse din buzunzr. Un pastor o gasise. O mancase. Ceasca realiza ca nu o mai are si il vazu pe pastor si il intreba daca vazuse o portocala?
-Da am vazut!
-Si ce s-a intamplat?
-La fiecare basina pe care o trageam disparea cate un sat!
Vrei sa razi sa te distrezi intra aici si uita de plictiseala cea mai buna muzica cu cel mai tare chat si cele mai intereseante subiecte de discutie fai si tu parte din echipa convingete singur cu un simplu clic aici http://alex-sorina.webgarden.ro/
Tata sarpe cu fiul sarpe in desert:cel mic intreaba:tati tati, noi suntem veninosi? shhhhht ca sa nu ne auda prada! cel mic iar! tati tati, noi suntem veninosi? shhhhht ca sa nu ne auda prada! asta mic nervos! TATAAAA noi suntem veninosi? la care tatal DA MA DA! asta mic :ptiuuuu si eu mi-am mujcat limba
Pe timp de foamete presedintele a trimis un spion in tara sa vada ce esti. El s-a dus a vazut si i-a zis presedintelui:-Domnule situoatie e grava oameni mananca paie nu au e manca! La care presedintele:-Du-te repede si zile sa nu mai manance paia sa se duca la pascut ca pe la iarna paiele)))))))))))))lol
Bula merge la magazin sa cumpere cuie can a ajuns acolo el intreaba aveti cuie vanzatorul zice:nu avem a 2 a zi bula mai vine odata la magazin si intreaba... aveti cuie...nu avem! dar daca mai vii si maine sa intrebi daca am cuie te lipesc de perete
vine bula a 3 zi si intreaba
aveti cuie?
vanzatorul il ia pe bula si il lipeste pe perete
dupa ceva timp bula vede pe perete o poza cu nicolaie ciausescu si zice
ba ciaunel ai venit si tu sa iei cuie
I: Ce nu gasesti in geanta unei femei?
R: Ordine
***
O blonda si o bruneta se arunca de pe un bloc.
I: Care ajunge prima?
R: Bruneta. Ca blonda ii parasuta.
A venit primarul in sat sa anunte ca au coborat extraterestrii si ca ie mici verzi cu mainile pana la pamant si cu ochii bulbucati era unu prin padura si ii zice la un extraterestru: -eu ion cocescu cosacescu, tu? extraterestrul zice: -eu fane paduraru ma cac v-ati prins?
adica se caca statea pe vine si ii atarna mainile pana la pamant si se uita la ala cu ochii bulbucati ha ha ha ha
Venise primaru in sat sa anunte ca a venit extraterestrii ca sun mici cu mainile pana la pamant si cu ochii bulbucati
era unu prin padure si zise:
-eu ion cocescu cosacescu tu?
-eu fane paduraru ma cac
HA HA HA v-ati prins?
adica era unu statea pe vine se caca si ii atarna mainile pana la pamant si se uita la el cu ochii bulbucati
ha ha ha
DaciaRomania întreabă: