Am citit multe poezii ale unor poeti contemporani lui Eminescu, unii care chiar il criticau, si sincer erau atat de seci incat puteam pana si eu sa fac una, sau un copil de clasa a 4-a. Nu aveau mesaj efectiv.
Apropo, nu vi se pare suspect ca Mihai Eminescu, Veronica Micle, Ion Creanga si Cuza Voda au murit in acelasi an?
Mi-a plăcut "Lacul".E genial.Şi povestea lui cu Verinica Micle e una aparte.Îmi pare că omul ăsta e special şi o să trăiască în sufletele tuturor celor care îţi mai amintesc de el. Oamenii de acum nu mai citesc nici măcar reviste şi îi consideră încuiaţi pe cei care încă mai citesc.Cât despre apreciatul după moarte, aşa fac toţi.Indiferent că eşti celebru, sau nu.
http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/lacul.htm
Mi-a placut "Ce te legeni".Ea mi-a deoarece e scrisa cu multa duiosie si cu mult suflet!
Mi-am dat seama. Doar ca apare ca ai postat intrebarea pe 16 ianuarie.
Ma scuzati, ma gandeam la altceva cand am scris mesajul asta Cum am putut gresi asa.
Ma rog, nici nu stiu daca are logica ce am zis ca am uitat sa il verific
Sunt niste chestii cu care nu sunt de acord dar totusi am zis sa iti dau funda.
Nu erai obligat sa îmi dai funda. Nu sunt genul ala căruia ii pasa de funde
Funda se da la cine merită, ca sa se evidentieze mesajul si sa îl vadă toata lumea.
Cu ce nu ai fost de acord? :/
Cu aia de clasa a 4-a. Meritai pentru ca ti-ai pus problema acelor morti suspecte. Broooo tu esti 2 sau 1?
Crede-mă,nu ai citit poeziile autorilor contemporani lui Eminescu, daca vrei îmi fac timp sa iti dovedesc că erau chiar atât de simpliste
Salut.Nu sunt un mare fan Eminescu.Mi se pare ca se face prea mult caz...de exemplu Eminescu e mai pus in evidenta decat alte personalitati din trecut...altii au purtat razboaie au condus state etc si li se mai zice numele intr-o carte de istorie, sau nici acolo.Da, este un bun poet dar deja se face mult prea mult caz. Apropo de faza cu moartea in acelasi an, chiar credeti ca a fost o coincidenta sau ca totul a fost planuit din umbra? Sper sa nu fiu judecat ca si incult sau vai generatia tanara, asta este opinia mea.Si sunt de acord la partea cu apreciatul dupa moarte, Paul Walker zice ceva?
Deci vrei sa spui ca o poezie care e cam toata asa: Primavara a venit
Soarele a răsărit
Peste verzile câmpii
Nu o poate face cineva de a 4-a?
"O, rămâi" şi "Dorinţă" sunt preferatele mele.
"O, rămâi" îmi place fiindcă e un monolog al pădurii, urmat de cuvintele eului liric. Şi mi se pare aşa de frumos cum pădurea îi oferă siguranţă şi un sentiment de eternitate, lucruri pe care le apreciez cel mai mult la natură. Apoi, mai e şi finalul tragic în care eul liric mărturiseşte că legătura dintre el şi pădure s-a rupt... Mă regăsesc extrem de tare în versuri şi vizualizez pădurea copilăriei mele...
"Dorinţă" în prima instanţă nu mi-a plăcut (probabil pentru că am fost nevoită s-o învăţ în clasa a 4a sau a 5a...), însă, recitind-o, am găsit cumva, linişte sufletească, pace şi siguranţă, în special prin versurile "Adormind de armonia/Codrului bătut de gânduri/Flori de tei deasupra noastră/O să cadă rânduri, rânduri." Se simte atât de...acasă.
Pe lângă, mai îmi plac
"Luceafărul" (clişeic, ştiu...)
"Ce te legeni"
"La mijloc de codru des"
"Egiptul"
şi "Trecut-au anii..."
Nici o problemă, stai liniştit/ă Nu prea ţin cont de funde.
Pur si simplu nu-mi place. Cred ca e prea siropos. Prefer Bacovia sau Blaga.
Stai am uitat tu esti genul rece. Nu poti sa iei romantismul ca atare. Cum poti sa fii...Cred ca ai un suflet foarte rece, nu doar din ce ai spus pana acum, dar deja incepe sa se vada. Nu te condamn, asa esti tu, dar nu este un lucru bun. De ce? Deoarece asta consider. Imi pare rau ca nu poti aprecia tipul acela de poezii, Eminescu era un om care stia ce este cel mai important, dragostea, dar din pacate a avut o viata de rahat, si cu dragostea nu a stat foarte bine. Esti o persoana care nu poate sa ia dragostea ca atare. Ce spui tu siropos sunt niste sentimente sincere. Eu apreciez sinceritatea. Eminescu scria ce simtea, nu scria doar ca sa se afle si el in curentul ala.
"Nu poti sa iei romantismul ca atare"-)). Baai "Moon". Daca tie iti place Eminescu super. Mie nu-mi place pentru ca nu imi place."Cred ca ai un suflet foarte rece"-Mno, tin sa te contrazic. De fapt am un suflet chiar foarte cald
. Sa ma condamni? Nici macar nu ma cunosti.De ce ai face asta? "Eminescu era un om care stia ce este cel mai important, dragostea"-Maxiiimm stia."Ce spui tu siropos sunt niste sentimente sincere."-Si sentimentele mele sunt sincere
. Si Bacovia scria ce simtea.
GhostForest întreabă:
GhostForest întreabă:
xooxMizzz întreabă:
Desh întreabă: