Multe, chiar foarte multe!
Am gasit raspuns la intrebarile mele, si nu voi mai fi in negare, apeland la "univers, maimute, basme, si zane".
Si nu e vorba ca biserica sau preotu, iti poate raspunde intrebarilor tale. Total gresit!
Analizand Biblia, chiar Dumnezeu te poate ajuta sa vezi lumea cu alti ochi.
Uau, cred ca i-ai pus si un nume viermisorului tau drag.
Pacat ca el te devoreaza pe interior.
Stiu Ema, stii ca respect asta si ma bucur pentru tine. Dar eu nu am venit sa spun ca Dumnezeu nu exista, ci ca intrebarea e eronata.
Dac-ai fi chiar ata de "analitic", detineai niste cunostinte in domeniu, si tratai subiectul ca atare. Asa ca, n-ai lasat nimic in urma ta, doar cateva randuri lipsite de importanta, ceea ce dovedeste ca esti paralel cu discutia asta.
Hopa, hopa, stai asa ca tu faci o tocana de ciorba. Biblia e o carte istorica, da, in care evenimentele erau scrise dupa puterea de intelegere a oamenilor de la acea vreme, de aici au aparut zei, ingeri, minuni (iesirea din Egipt), basme (potopul), s.a.m.d., carte care a fost si e mereu modificata pentru a supravietui, si supravietuieste pentru ca inca satisface nevoile unora, adica ale celora care fie nu vor sa stie pentru ca nu vor sa accepte ca nu sunt cu nimic mai speciali decat orice animal, fie nu pot sa inteleaga ca nu exista zei ca cei din cartile oamenilor. De fapt, la cat de indoctrinati sunt oamenii, cred ca nu vor sa vada si sa auda, uite ca unii se izoleaza prin munti ca sa-l simta pe dumnezeu, e prea mare confortul psihic, atat de mare ca renunti cu placere la cel fizic, de asta crestinismul si cartile lui rezista.
Ei si tu acum. Daca intrebarea nu era postata, noi nu am fi purtat discutii despre Dumnezeu! Eu folosesc orice oportunitate ca sa il marturisesc cu gura mea, aici prin scris
Am cunostinte, mai ţâcă, doar ca intrebarea ta e atat de jenanta incat nu le solicita deloc. De regula dau raspunsuri elaborate, lucru pe care l-ai putea constata dand un nenorocit de click pe activitatea mea. Nu am nimic cu tine sau cu credinta ta. Intrebarea e pur si simplu una dintre cele mai proaste intrebari puse la categoria Religie.
Imi place modul în care îţi exprimi convingerile!
Argumente că Dumnezeu nu există nu are cine să-ţi dea!
au propus o sută şi o mie de teorii care dacă îi pui să le explice se scarpină în cap!
spun că totul a apărut dintr-o explozie ( nu ştiu ce înţeleg astia prin explozie - adică explodează o maşină şi apar alte 5 miliarde de maşini- total aiurea) dar un fir de iarbă nu au reuşit să facă!
cum poţi să spui că apa, capacitatea de conștientizare a omului, celula,codul genetic, complexitatea lumii vii, corpul uman, pământul, păsările, universul să apară dintr-un nimic, să le numeşti accidente fericite?
de fapt mulţi nu recunosc că Dumnezeu există pentru că nu vor ca un PICIOR DIVIN să le calce pragul!
"Filosofic se poate dovedi atat existenta cat si inexistenta lui Dumnezeu."
Uite-l, nu e si se suie.
"de fapt mulţi nu recunosc că Dumnezeu există pentru că nu vor ca un PICIOR DIVIN să le calce pragul!"
Vai cat de deplasata este afirmatia! Aici nu este vorba de dorinte draguta, ateii nu sunt crestini ca sa fie controlati de dorinte, nici nu sunt genul Luciferului din poveste, ci pur si simplu ratiunea le spune ca nu poate exista Dumnezeul biblic.
Am inteles!
Atunci nu mai urmari aceasta intrebare daca tu consideri ca e atat de penibila.
Pace!
Stiti doamna ema, nu are rost sa-i spuneti asemenea lucruri, pentru ca el si tot restul nu vor sa le inteleaga.
Te inseli.Sunt cateva argumente esentiale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu.
Iata-le:
Fiind înzetrat de Dumnezeu cu ratiune, omul a încercat sa-si explice realitatile în mijlocul carora a trait. Setea lui de cunoastere l-a împins sa afle si ultima explicatie a lumii în întregimea ei, ca si a vietii. Argumentele rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu sunt dovezi scoase din ratiune, care demonstreaza ca notiunea de Dumnezeu nu e un produs al imaginatiei, ci ei îi corespunde o realitate. Cunostinte mai bogate despre Dumnezeu primim din revelatia( descoperirea) divina. Scolastica medievala socotea la peste cinci mii numarul argumentelor pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu. În epoca moderna numarul lor a scazut vertiginos, astazi având mai putin de zece.
Avem astfel:
1.Argumentul istoric
Acest argument deduce existenta lui Dumnezeu din universalitatea ideii de Dumnezeu, idee care exista la toate popoarele si în toate timpurile. Deoarece ideea de Dumnezeu exista la toate popoarele, acest argument s-a numit « a consensu gentium », caci se bazeaza pe consensul tuturor popoarelor. Cicero spunea : « ceea ce este admis de toti, nu se poate sa fie fals, pentru ca trebuie sa aiba radacina în însasi fiinta omului ».
S-au adus obiectii împotriva acestui argument, spunându-se ca asa cum au disparut unele superstitii sau credinte dupa ce s-a reusit explicarea lor prin stiinta, asa si credinta în Dumnezeu va disparea când oamenii vor reusi sa explice toate fenomenele pe baza stiintifica. Însa acele credinte desarte si superstitiile n-au avut caracterul de credinte universale, ca ideea de Dumnezeu, ci au fost legate de un loc si un timp anume.
2.Argumentul cosmologic
Argumentul cosmologic (cuvântul grecesc cosmos = univers), bazându-se pe principiul cauzalitatii, sustine existenta lui Dumnezeu pe faptul ca aceasta lume marginita trebuie sa aiba o cauza într-o existenta absoluta, vesnica, necauzata de nimeni, ultima cauza a întregii existente. Argumentul cosmologic este cel mai vechi argument, fiind cunoscut înca în filosofia greaca. Aristotel spune : « Dumnezeu, care nu poate fi vazut de nimeni, se vadeste în lucrurile Sale ». În psalmul 18, 1 gasim : « Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mâinilor Lui o vesteste taria. » Iar sf. apostol Pavel zice : « cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, întelegându-se din fapturi … » (Romani 1, 20) Acest argument este sustinut si de filosoful Leibniz.
3.Argumentul cauzalitatii
Experienta si ratiunea ne arata ca lumea este o însiruire organizata de cauze si efecte. Orice lucru, orice fenomen, este efectul unei cauze care l-a produs, dar poate fi si cauza unuia pe care-l produce. Însa nu este posibil ca un lucru sa fie propria sa cauza, pentru ca totdeauna cauza este anterioara efectului. Apoi nu putem merge la infinit din cauza în cauza, ci trebuie sa ne oprim la o prima cauza, care nu mai presupune o alta. Existenta acestei prime cauze se impune cu necesitate. Aceasta prima cauza o numim Dumnezeu. La acelasi rezultat ajungem si daca urmarim cauzalitatea în regnul animal, vegetal, uman, ori în lumea anorganica.
4.Argumentul miscarii
A fost formulat de Aristotel. În Evul Mediu i s-a dat o mare importanta de catre reprezentantii scolasticii, în special de Toma de Aquino. Conform acestui argument, tot ceea ce se misca nu se misca de la sine si prin sine, ci se misca prin altul. Asadar un lucru misca pe altul, dar ratiunea impune un prim miscator (« primum movens »), un prim motor care a introdus miscarea în lume. Acesta nu a fost miscat de altceva, si nu poate fi decât Dumnezeu. Trebuie remarcat ca Aristotel întelege miscarea nu în sens restrâns, ci în cel mai larg sens, ca orice devenire, orice transformare, orice trecere de la o stare la alta. Materia nu poate fi originea acestei miscari, care are totdeauna o directie. Apoi în univers nu exista un punct fix de la care sa fi început miscarea, caci universul nu are un centru de forta. Nici teoria expansiunii continue a Universului sau cea a lui « bing-bang » nu-i poate gasi un centru de forta. În concluzie, nu exista în lume o prima cauza care sa miste totul; dar miscarea din lume pretinde o astfel de cauza, fara de care ea ar ramâne inexplicabila. Aceasta prima cauza miscatoare, acesta energie neconditionata de nimeni si de nimic este Dumnezeu.
5.Argumentul teleologic( fizico-teologic)
Acest argument dovedeste existenta lui Dumnezeu prin ordinea, armonia si finalitatea care exista în lume. Putem astfel constata ca, cu toata imensitatea si complexitatea lui, universul e un mecanism care functioneaza perfect, supunându-se anumitor legi, si în el domneste ordinea, nimic nu se petrece la întâmplare. Mersul lui regulat de milioane de ani si frumusetile pe care le contine nu se pot datora întâmplarii, ci trebuie sa aiba un autor, o fiinta inteligenta, atotputernica, care a organizat Universul si lumea, încât fiecare parte componenta sa-si împlineasca scopul sau. Acest argument a fost folosit de numerosi Sfinti Parinti ai Bisericii si filosofi; Sf. Irineu zice : « ordinea lumii vesteste pe cel ce o conduce », iar filosoful Kant afirma ca acest argument merita sa fie pomenit totdeauna cu respect : « el e cel mai vechi, cel mai clar si mai potrivit cu ratiunea omeneasca ». Acest argument a fost atacat de cei ce afirma ca ordinea din Univers se datoreaza întâmplarii. Însa mai usor putem concepe ca dintr-un sac plin cu litere pe care îl golim la întâmplare sa apara scrisa o pagina din Biblie, dacât sa afirmam ca frumusetea lumii se datoreaza hazardului.
6.Argumentul moral
In orice timp, loc si societate, oamenii au trait respectând anumite principii, obiceiuri si legi morale, care se reflectau în propria lor constiinta. Astfel întotdeauna omul a putut deosebi între bine si rau, drept si nedrept, permis si nepermis, având convingerea ca binele trebuie facut iar raul evitat. Aceasta lege, legea morala naturala, este daruita (împartasita) omului în actul creatiei. Sf. Apostol Pavel pune ca e « înscrisa în inima omului »( Romani 2, 15), iar Cicero zicea : « legea morala e ceva vesnic, dupa care trebuie sa se conduca lumea; ultima ei temelie e Dumnezeu, care porunceste si opreste, si acesta lege e asa de veche, ca Duhul lui Dumnezeu Însusi ». Kant pretuia foarte mult acest argument : « este firesc ca în lume virtutea sa aiba ca rasplata fericirea, iar pacatul, viciul, sa fie rasplatit cu nefericirea. Dar în lumea acesta, acest raport nu se realizeaza mereu. Mintea noastra pretinde existenta unei alte lumi, în care virtutea sa fie mereu rasplatita, iar raul, viciul, pedepsit. Însa pentru a se realiza acest raport, în acea lume trebuie sa fie un judecator atotdrept, care sa rasplateasca pe fiecare dupa faptele sale ». Iar acest judecator nu poate fi decât Dumnezeu.
___________________________________________________________
Fuzzer, ca sa dovedesti inexistenta lui Dumnezeu, mai intai trebuie sa infirmi aceste argumente. Ma indoiesc ca vei reusi. Nimeni n-a reusit pana acum.
Si nici n-o sa reuseasca. Asadar nu mai ridicati probleme inutile! Si nu mai pierdeti vremea, ci incercati sa Il gasiti. N-aveti nimic de pierdut, ci numai de castigat. Numai bine!
Ai scris un ditamai raspunsul care nu justifica nimic.
Si am citit ultima fraza ca sa nu ma plictisesc.
Multe capitole din Biblie sunt inspirate.De exemplu capitolul unde este vorba despre arca lui Noe,ei bine, este inspirat din mitologia greaca, dealtfel si la greci, mesopotami s.a.m.d acei zei "protejau" locurile unde acel popor traia.
Ai citit intr-adevar cartea? Eu da, si m-am plictisit, pentru ca in mai tot continutul este vorba de un obsedat legat doar de un popor si nu toata lumea. Dar in fine, tu vei raspunde probabil iar cu niste afirmatii aberante fara o adevarata ipoteza.
Limbajul Biblic e unul simbolic, inteligentii ca tine, se plictisesc cand e vorba de munca si intelegere deplina!
Da-mi voie sa incerc eu sa infirm cateva afirmatii, mai ales ca raspunsul tau e luat de pe net, si nu cred ca o vei lua personal. Cum ii spuneam si lui Fuzzer mai sus, nu neg existenta lui Dumnezeu, ci fac o analiza logica a raspunsului. Daca ma insel, te rog sa imi raspunzi, dar ramanand in contextul de analiza logica.
"Argumentele rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu sunt dovezi scoase din ratiune, care demonstreaza ca notiunea de Dumnezeu nu e un produs al imaginatiei, ci ei îi corespunde o realitate." Eroare logica: Non sequitur. Sunt doua posibilitati ca argumentul sa devina valid, si aici eliminand subiectul de interes: Dumnezeu, pastrand doar subiectul logic: notiunea. Fie modifici premiza, fie modifici concluzia. Daca modifici premiza, atunci trebuie sa precizezi ca dovezile nu au venit din "ratiune", ci din "observatie". Daca modifici concluzia, atunci trebuie sa spui ca avem de a face cu un concept, si nu cu un fapt. Ce vreau sa subliniez este ca ideea (abstractia, conceptul, notiunea) nu valideaza realitatea. E o problematica a filozofiei occidentale, incepand cu cea platoniciana. Un exemplu punctual: eterul, substanta universala dedusa prin ratiune, nu prin observatie, care a suscitat imaginatia oamenilor de stiinta timp de aproape 2 milenii. Stiinta moderna a dovedit ca nu exista.
In plus, mi se pare un sabotaj intelectual sa spui ca Dumnezeu s-a nascut din ratiune si apoi din revelatie, pentru ca asta e si convingerea criticii ateiste, cu adnotarea ca si "revelatia" s-a nascut din ratiune.
Argumentul istoric cade de doua ori. E o eroare logica aici, argumentum ad populum. In al doilea rand, extinderea si durata conceptului nu valideaza referentul ca fiind real. Totemismul e si mai vechi decat teismul, si are si el amploare globala.
Argumentul moral e si el fragil. Binele si raul sunt concepte greu definibile. Luandu-le la nivel primar, in sensul de actiuni elementare, cu finalitate asupra individului sau grupului, a proceda bine sau a proceda rau sunt manifestari comportamentale vizibile si in lumea animala. Daca integrezi binele si raul in moralitate, aici problema se complica, pentru ca cele doua devin variabile. In plus, moralitatea colectiva, atat cat o putem defini, nu are neaparat explicatii teologice, ci poate fi sustinuta pe fenomenologie.
Non sequitur, draga fuzzer. Sunt opere literare si mai vechi decat Biblia, care ne-au parvenit pana astazi. Dar asta inseamna ca au fost scrise sub inspiratie divina?
Ai cam sarit "argumentele" http://www.acuz.net/......nezeu.html
:)) sa fim seriosi, astea sunt argumente pro zeului evreu? ca prin Romanica dumnezeu e Yhwh, adica zeul evreu, pe el si Iisus e bataia, fanii lui se zbat si se bat pentru ei.
Instinctul de supravietuire ne pune sa ne punem intrebari, iar asta toate vietatile il au, chiar si plantele, iar raspunsurile, la inceputuri nu puteau sa fie decat rezultatul necunoasterii.
Moralitatea vine din empatie, care tot din instinctul de supravietuire "izvoraste", pentru ca vazand pe cineva in pericol, te vezi pe tine in situatia respectiva, astfel, de teama ca in acel moment n-o sa te ajute nimeni, ajuti, te simti salvat si vezi ca e bine si ca sa pui pe cineva in acea situatie e rau. Iar argumentul ontologic e de tot rasul, mai de ras e cum cand e vorba de ceva ce "dovedeste existenta lui dumnezeu", chestiile gen "daca... atunci trebuie..." functioneaza, cand e vorba de de ceva ce neaga existenta lui, nu mai functioneaza.
Nu poti compara o simpla carte cu Biblia, ce contine sfaturi si porunci date de Dumnezeu oamenilor, pentru ca acestia sa traiasca in pace.
Acesta este un argument de tip personal. Consideri ca din moment ce tu oferi Bibliei intaietate si o tratezi cu condescendenta, aceasta este o atitudine general valabila. In primul rand, daca spui asta, argumentul temporal definit mai devreme cade. In al doilea rand, un juriu obiectiv trateaza Biblia cu obiectivitate, in termeni bibliologici, codicologici, antropologici, nu in termeni de devotiune religioasa. Pentru ei Codul lui Hamurabbi si Biblia sunt plasate echidistant. Astfel incat vor putea aprecia ca primul este un cod de legi scris inaintea Bibliei, pe care, conform traditiei, regele (un Moise avant la lettre) l-ar fi primit direct de la zeul Samas, dupa cum poti vedea pe stela urmatoare: http://upload.wikimedia.org/......ef_rwk.JPG
RAY întreabă:
kaynmaincallme întreabă: