Chestia asta cu păcatul strămoșesc e o invenție biblică prin care besericile creează sentimentul de vinovăție celor ce cred în mizeria asta, prin acest sentiment de speță joasă beserica manipulându-i, în vederea obținerii de foloase necuvenite, cum ar fi în special bani.
La fel e și invenția biblică ce se referă că omul e făcut din păcat și de asta este, a fost și va fi un păcătos, numai unul singur e imaculat și perfect, altul nu există.E la fel de idioată ca și prima, și e creată tot cu același scop.De a crea sentimentul de vinovăție în vederea manipulării psihice a credinciosului.
"probabil visezi."
Ti-am explicat deja de ce in exemplul tau nedreptatea este chiar si mai mare.
Repet:
In exemplul dat de tine nedreptatea este chiar si mai mare, deoarece nici tatal si nici fiul nu au vreo vina, amandoi suferind pe nedrept.
In exemplul initial doar fiul este nevinovat, suferind pe nedrept.
Deci avem:
Exemplul tau: Doi oameni (tatal si fiul) sufera fara a fi vinovati de ceva.
Exemplul initial: Un om (fiul) sufera fara a fi vinovat de ceva.
Unde e nedreptatea mai mare?
"să înțeleg că ești un copil mic și nu înțelegi ce este un exemplu și cum se leagă de subiectul întrebării?"
Nu, pe mine nu ma intereseaza subiectul intrebarii si prin urmare nu ma intereseaza nici cum se leaga exemplul tau de subiectul intrebarii. Simplu.
Aveam o părere mai bună despre tine. Dar problema ta ai enunțat-o singur - " pe mine nu ma intereseaza subiectul intrebarii ".
Păi atunci de ce mai comentezi de vreme ce i-am răspuns respectivului în legătură cu întrebarea pusă?
În afara ăntrebării puse exemplul nu mai are rost. Totuși.
"Exemplul tau: Doi oameni (tatal si fiul) sufera fara a fi vinovati de ceva.
Exemplul initial: Un om (fiul) sufera fara a fi vinovat de ceva."
Am impresia că nu citești înainte de a comenta, sau uiți tare repede. Tată-l singur, neimpus își risipește averea și se îmbolnăvește ducând un mod de viață depravat - deci de unde suferă fără vină?
În primul caz - fiul pedepsit pentru fapta tatălui - deci "nedreptate"!
Al doilea caz - fiul suferă (nu pedepsit) din cauza comportamentului tatălui. Nedrept? și dacă da cum ar fi drept? Să vină vecinul și să zică "hai că compensez eu ce a pierdut taicătu"?
Dar asta așa ca printre altele, căci cum am mai spus dacă tu "pe mine nu ma intereseaza subiectul intrebarii si prin urmare nu ma intereseaza nici cum se leaga exemplul tau de subiectul intrebarii" nu mai avem ce comenta, altfel repetăm situația
-buna ziua mătușică
-lapte acru-n putinică
-mătușică ești surdă?
-n-are baba urdă!
"Păi atunci de ce mai comentezi […]"
Adica? Am comentat pentru ca am vrut sa iti comunic ceea ce ti-am si comunicat.
"[…] de vreme ce i-am răspuns respectivului în legătură cu întrebarea pusă?"
Adica? Daca I-ai raspuns respectivului nu mai am voie eu sa comentez la raspunsul tau sau cum?
"În afara ăntrebării puse exemplul nu mai are rost. Totuși."
Corect! Deci? Ar trebui sa rezulte ceva de aici sau doar faci afirmatii random?
"Am impresia că nu citești înainte de a comenta, sau uiți tare repede."
Ce te-a facut sa ai impresia asta?
"Tată-l singur, neimpus își risipește averea […] "
Ma tem ca asta nu este comparatia initiala de care discutam.
In varianta originala nu ai spus nicaieri ca isi "risipeste" averea, ci doar ca "pierde totul", asta dupa ce o ia razna. Deci chiar daca ar risipi averea (desi nu ai specificat asta) tot nu ar fi vina lui, caci nu vorbim de un om lucid.
"ducând un mod de viață depravat"
Nici asta nu apare in comparatia initiala.
"deci de unde suferă fără vină?"
Cred ca tu esti ala care nu citeste inainte de a comenta sau uita foarte repede.
Eu am spus ca tatal nu are nicio vina in exemplul tau initial, nu in varianta asta modificata pe care mi-ai prezentat-o acum.
"și dacă da cum ar fi drept?"
Asta e deja alta disuctie. Problema e ca vorbim de nedreptate.
Cum o putem face dreptate e alt topic. Pana si eu am cateva idei, dar ma gandesc ca Dumnezeu in a sa omnipotenta si omniscient ar putea avea chiar si mai multe. Insa cum am spus, irrelevant. E alta discutie.
Sper ca nu insinuezi ca un Dumnezeu omnipotent ar fi incapabil sa faca dreptate?
"nu ma intereseaza subiectul intrebarii si prin urmare nu ma intereseaza nici cum se leaga exemplul tau"
Aici ai aplicat iar lipsa de logica.
Din faptul ca nu ma intereseaza subiectul intrebarii nu rezulta ca nu m-ar interesa exemplul tau.
De fapt din faptul ca nu ma intereseaza subiectul intrebarii NU rezulta nici macar ca nu m-ar interesa intrebarea in sine, cu atat mai putin sa rezulte ca nu m-ar interesa un raspuns la acea intrebare.
Cum am spus, lipsa de logica. Concluzia nu rezulta din premisa.
Ca sa o spun mai bine. Din faptul ca la tine logica da rateuri rezulta ca nu prea avem ce discuta. Nu poti juca sah cu unul care nu intelege regulile.
"Adica? Daca I-ai raspuns respectivului nu mai am voie eu sa comentez la raspunsul tau sau cum?" -Adică noi discutăm despre banane și tu vii cu "nu-i drept, castravetele-i verde."
"Eu am spus ca tatal nu are nicio vina in exemplul tau initial, nu in varianta asta modificata pe care mi-ai prezentat-o acum. " -dacă nu ai înțeles în ce sens o ia razna puteai concretiza.
"De fapt din faptul ca nu ma intereseaza subiectul intrebarii NU rezulta nici macar ca nu m-ar interesa intrebarea in sine, cu atat mai putin sa rezulte ca nu m-ar interesa un raspuns la acea intrebare."
Știi care este culmea prostiei?
S-o faci pe prostul și să rămâi așa.
Nu poți juca șah cu cineva dacă nu cunoști "regulile " inventate de repectivul după bunul lui plac.
SkandallKamataru întreabă:
CosminC86 întreabă:
anonim_4396 întreabă:
DeProfundis99 întreabă: