Cine sunt eu? Cine eşti tu? Am visat foarte realist că sunt ceva ce nu sunt şi am realizat că în diferite circumstanţe puteam să fiu şi o prostituată, şi o drogată, şi o violonistă, şi o comunistă, şi o psihopată, şi o actriţă, şi o criminală, şi o ingineră la NASA, şi o mamă a zece, şi un bărbat trans, şi să nu fiu deloc... Iar dacă am impresia că am găsit ceva ce n-aş putea fi, în principiu, este doar pentru că pe moment nu am reuşit să-mi imaginez nişte circumstanţe potrivite. Atunci ce e acel ceva care mă face eu? Există? Cine sunt Eu, dacă ideile şi faptele nu-mi aparţin? Sau poate există doar eu-ri de moment, ca nişte costume de închiriat? Doar sunt... fără eu? Stai, ca pe asta parca o stiam, ca am tot raspuns cu "doar sunt", dar constientizez ca nu pe deplin constient. 
V-am ametit? Scuze. Idei?
Ordonare:
Cronologică
Cine esti? Cine sunt?
E greu de zis.
Hitler poate nu ar fi ajuns asa cum il stim, de fapt nu am fi stiut de el deloc, daca ar fi fost acceptat la academia de arta. Ar if devenit un pictor profesionist, si cam atit.
La fel e si cu noi. Experientele, oamenii, circumstantele ne amprenteaza intratit incit ne schimba de nu mai suntem noi. Ne schimbam, ne modelam, desi poate nu am dori asta. Si atunci, chiar avem un eu adevarat, o adevarata personalitate?
Iarta-ma ca aduc din nou in discutie ideologia crestina. Ea spune ca nu putem fi, nu putem exista, nu putem trece neatinsi prin lume decat prin Isus Hristos. Doar in El te regasesti, dincolo de orice lucru sau intimplare din lumea asta, doar cu El in viata poti spune: "Eu sunt!", doar cu El iti poti gasi adevarata personalitate. Si crede-ma ca nu e doar o ideologie. Dar e rar vizibila chiar si printre credinciosi. Cind mi s-a intimplat acest lucru, sa realizez, sa descopar cine sunt, eram deja de sapte ani crestin. Si am realizat cel mai bine asta cand am pierdut totul. O boala cumplita, necunoscuta, nu ma lasa din cauza durerilor nici sa maninc linistit, nici sa ma spal, nici sa duc o viata normala, si atunci, in patutul meu, am realizat ca, indiferent de ce se intampla in jurul meu, eu exist, si imi era suficient acest lucru, si asta a fost ceea ce mi-a dat forta de a face fata situatiei in care eram. Si chestia asta a fost atit de profunda incit timpul parca s-a oprit in loc in acel an si jumatate, dupa doi ani, la 29 de ani, daca ma intrebai citi ani am, iti raspundeam rapid ca 27 
. Asta pana ce m-am obisnuit din nou sa realizez ca timpul tutusi curge. Chestia asta e un argument forte pentru mine in favoarea existentei lui Dumnezeu. E ca si cand treci cu cineva prin viata alaturi, nu de unul singur, mai mult chiar, acel cineva face parte din chiar fiinta ta.
Răspunde
Nu fumeaza nimic. E o observatie pertinenta pe care oricine vrea sa "vada" dincolo de ce se vede o face.
Daca-l intreb pe nutritionist, imi zice ca sunt ceea ce mananc; daca-l intreb pe psiholog - sunt ceea ce gandesc. Dar sunt convins ca nici nutritionistul, nici psihologul nu stiu cine sunt ei insisi. Poate intreaba si ei pe altii: Hei, stiti cumva, din intamplare, cine suntem noi? Pana la urma eu cred ca parerile celor din anturajul nostru conteaza. Ele ne ajuta sa intelegem cine suntem in realitate. Daca sunt vorbit de bine, ala sunt; si invers. Bârfa, asa blamata cum este, il ajuta totusi pe individ sa stie cam in ce ape se scalda; cine este el de fapt.
Sunt oaia ratacita dar cateodata realizez ca turma ii ratacita si merge spre pierzanie. Sunt cine vreau eu sa fiu si nimeni nu ma poate opri, daca vreau sa fiu un cersetor sunt un cersetor daca vreau sa fiu un om de succes lucrez din greu pana am succes... Avem dreptul sa alegem ce vrem sa fim si nimeni nu ne poate lua acest drept.
Tu esti tu. Acea flacara ce locuieste acolo in tine te face sa fii tu. Da, poti fii o gramada de lucruri. Toti putem fii. Dar de la a putea fi si a fi concret e o diferenta, cred eu, destul de mare. Iar ideile si faptele iti apartin. Cum sa nu iti apartina? Faptele le-a facut altcineva in locul tau? Ideile le-a nascocit altcineva si ti le-a implatat in creier? Esti prea filosofica 
.
Ai făcut abstracţie de circumstanţe, de aceea n-ai înţeles.
Faptul că aparent sunt cine sunt (gândesc ceea ce gândesc, fac ceea ce fac...) este în primul rău rezultatul circumstanţelor. Dacă ele erau altele şi eu eram alta acum, cel mai probabil. Mă întrebam, care ar fi acel ceva neschimbat, constant, adevăratul meu eu.
Iti recomand sa citesti A patra cale- P. D. Uspensky. Si ai dreptate, cine esti tu depinde de circumstante, de influentele exterioare. Nu avem un "Eu" permanent, suntem o aglomerare de multe "eu"-uri care se tot schimba, daca esti atenta la diferitele situatii in care te afli vei observa asta. Acum iti place de o persoana, in urmatorul moment ai lua-o la bataie. Daca ai avea un caracter permanent si ai avea vointa in adevaratul sens al cuvantului ar fi oare asa?
In A patra cale despre asta e vorba, despre cum suntem luati de toate lucrurile exterioare, cum ne schimbam in fiecare moment datorita acestora si cum putem face sa nu mai fie asa. Cum putem crea ceva permanent 
Mă bucur că ai înţeles la ce m-am referit (în ultimul timp să fiu înţeleasă devine un lux tot mai mare pentru mine), dar sunt sceptică în privinţa acelui "crea" şi "permanent". Mă întreb cât de permanent poate fi, dacă trebuie creat, deci nu e preexistent, nu e eu-l de bază, ci tot o făcătură, o iluzie; şi doi, e şi el dependent de circumstanţe, căci în alte circumstanţe poate nici nu mi-aş da seama că lipseşte şi deci ar rămâne necreat.
Aşadar, în afară de adunătura de celule temporare cu un anumit ADN şi cu o anumită vârstă (deşi dependente şi ele de circumstanţe: de ceea ce mănânc, de ceea la ce sunt expuse) ce altceva aş putea numi cu adevărat "eu"?
Uite vezi tie ti se pare amuzant ce am spus eu, si mie la fel, doara ca tipa care a pus intrebarea ma evaluat negativ.Si stii care e chestia mai naspa? Are ceva cu mine, nu-i place mai nimic din ce eu scriu.Ma evaluat negativ,uite asa o zic pe aici,insa numai pe mine,pe unia care iau scris de sex,sau de fumat iarba nici nu le-a spus nimic,asta ca am verificat,deci tipa are ceva cu mine nu ma place.Dar stii ce este? Nici eu no plac pe ea,
Bine acum cred dupa ce o sa citeasca ce am scris o sa le dea si alora care au scris de sex si fumat iarba evaluari negative,asa sa arate ca nu este deloc selectiva, dar deja eu am verificat, ca urmare o sa o sterg de la mine din lista Mie imi place sa fiu transparent cu toata lumea, dau raspunsuri oricui nu-s selectiv, spun ce am de spus, iar prin faptul ca ea evaluiaza un raspuns negativ arata lipsa de respect pentru cel care si-a luat din timpul lui sa ii raspunda ei la balarii.Dar na fiecare cat poate sa duca vorba aia.
Tu esti unica, esti bucuria mamei tale si sacrificiul tatalui tau. Esti sansa de a face lumea mai frumoasa si esti clipa care poate sa schimbe ziua unui univers.
Cauta-ti inima... iubeste diminetile insorite si plimba-te prin suflet atunci cand doar tacerea se aude. Si te vei regasi.
Ai doar o viata la dispozitie... profita!
Hugs! ^_^
Pentru tine esti ceea ce simti, pentru ceilalti esti produsul aparentelor, in realitate, esti opera de arta a naturii. Esti apogeul evolutiei, esti singura stare in care universul isi realizeaza propria existenta. Esti rezultatul combinatiei dintre instinctele primare si cuget, ceva ce nu poate exista dar nici nu poate muri. Esti tot ce e mai frumos dar si ce e mai urat in natura, toate adunate intr-un singur corp, blestemata sa te lupti incontinu cu tine insuti, sa te urasti si sa te iubesti simultan, sa te intrebi ce esti si de ce esti, sa iti doresti constant mai mult de la tine si ceilalti in timp ce constientizezi ca nimic nu conteaza.
Ce te defineste? Chiar lucrurile pe care tu, ca individ, le pui la indoiala. Aceleasi lucruri pe care, de cele mai multe ori, nici macar nu le alegi; nationalitate, religie, etnie, sex, etc. Esti unul dintre oamenii care blameaza religia pe aici neintelegand ca religia ofera identitate. Ca si patriotismul. Ca si apartenenta la un club de fotbal. Pentru ca indivizii au nevoie sa apartina de ceva, au nevoie de iluzia ca ar conta, ca si ei au adus schimbarea, ca exista un sens bine definit. Pentru ca in momentul in care nu imbratisezi iluzia sfarsesti singura in fata unei oglinzi intrebandu-te cine esti si ce rost au toate sacrificiile pe care le faci zilnic... In realitate, raspunsul la aceasta intrebare nu ar trebui sa-l gaseasca nimeni, niciodata.
Lipsa de sens nu mă tulbură deloc, doar sunt curioasă ce rămâne din mine, când mă dezbrac de toate straturile create de circumstanţe. Mai rămâne ceva? Căci până şi ajungerea unui anumit spermatozoid la un anumit ovul este tot un şir de circumstanţe independent de mine, nu am ales când, cine şi dacă să mă nasc, deci nici culoarea pielii, naţionalitatea, sexul... Când despic totul până la capăt, nu găsesc nimic ce mă face "eu". Poate doar o fină umbră de personalitate, care aş putea specula că n-a fost tocmai circumstanţială, dar de ştiut, nu ştiu.
Oricum, interesant răspuns, înviorător cumva prin poetismul său, mersi.
Da, m-ai ametit.
pentru ca nu prea mai am aer.
dar nu conteaza! cine dreacu are nevoie de aer?
cine esti tu? esti o fiinta superba, ezoterica si serafica ce ne mananca iarba si copacii si ne lasa fara oxigen.
da, puteai sa fii o drogata, prostyituata si ce ai mai zis tu acolo, dar in schimb ai ales sa fii o zeita suprema vegana!
si pentru asta iti multumim!
asfixierea e cea mai dulce moarte!
dar indulcita doar cu miere!
sau mierea nu e vegana?
apropo, apelez la intelepciunea Mariei Tale de zeita atotstiutoare si irefutabila, te rog arunca un ochi aici:
http://9gag.com/gag/aQ9EzY2/too-slimy-to-be-caught
cum explici ca nici macar plantele nu sunt vegane?
later edit: dumnezeule! sa-mi fie cu iertare lipsa de perspicacitate! m-am exprimat gresit mai sus, cand am zis sa arunci un ochi, pentru ca ochiul tau de zeita e omniprezent! tu vezi tot!
oare din ce cauza am facut greseala asta imensa? oare din ce cauza mi-a lipsit aceasta judecata ce necesita analiza si complexitate sinaptico-neuronala?
gata stiu! e de la prea multa carne, asa cum ai zis-o de fiecare data pe site! mereu ai dreptate!
Puterea pe care credem ca o avem in a ne contura destinele e infinit mai mica decat puterea pe care credem ca o avem la fel cum reusitele din viata sunt intr-o mai mica masura rezultatul eforturilor noastre cat sunt binevointa sortii. Chiar zilele trecute discutam cu un tip care a reusit in viata si se batea cu pumnii in piept cum s-a realizat el prin munca si ca norocul nu a avut nici o legatura. Un tip atragator fizic (noroc), cu o capacitatea intelectuala peste medie (noroc), nascut intr-o familie instarita si completa (noroc), care nu s-a confuntat niciodata in viata lui cu o tragedie sau problema grava de vreun fel (noroc), caruia toata viata i s-au oferit, in repetate randuri, atat sansele cat si mijloacele de a reusi (noroc) povesteste mandru cum tot ce a realizat el, a realizat pe propriile puteri... Si sunt sigur ca atunci cand va intalni un copil orfan, care nu numai ca a fost blestemat sa nu aiba parte de afectiune vreodata dar nici nu avea cum sa reuseasca in viata, se va simti superior fata de el, pentru ca el a reusit prin propriile puteri pe cand copilul orfan nu va reusi niciodata. Pentru ca viata asta este, o iluzie. Ne hranim constant cu iluzii, suntem hraniti cu el si hranim la randul nostru. Eroul despre care vorbesc este sigur ca toate lucrurile bune care i se intampla i se datoreaza lui. Pentru ca asta a ales el sa fie! Tu vorbesti despre realizarile si alegerile care te definesc pentru ca asta te-a invatat societatea, sa te identifici cu ce ai facut, cat ai strans si ce ai ales. Ce esti tu este la fel de usor de deslusit ca si scopul pe care il ai in viata... Cum scopul ti-l determini singur si tu alegi ce vei face in viata, la fel si ce esti tu ramane sa hotarasti singura. Poti fi un creier captiv intr-un corp, poti fi bucuria din ochii celor dragi, poti fi motivul pentru care celorlalti li se face pielea de gaina. Atunci cand te dezbraci de toate straturile de circumstante, esti ce simti ca esti! Si daca esti sau nu acelasi lucru si in realitate e irelevant, pentru ca tu intelegi doar ce poti simti.
Si eu ma gandesc uneori c m-as fi putut naste in alte tari cum ar fi cele din Africa, sarace...sau cum ar fi un alt D-zeu, care a fost inceputul lui... Uneori ma cred imbecil punandu-mi astfel de itrebari. Chestia este ca tu esti tu, uite aici o zicatoare: Oamenii nu se schimba, doar devin ei insasi.In plus mai ai toata viata sa faci ce iti doresti. I hope i help you!
Sper ca tu nu faci parte din sleahta asta unde e pusa alde Coquina si alti filosofi ai lumii contemporane.
Ziceam sa nu mai intru pe site pentru ca in ultimul timp erau doar intrebari idioate, dar m-am logat pentru intrebarea asta.
Doar esti.
Ce spui imi aminteste putin de "Nava lui Tezeu". Doar ca vorbesti despre ganduri si aspiratii in loc de material fizic (daca am inteles bine)
Esti cine a vrut tu din trecut sa fie. Consecinta faptelor tale.
Suntem ca niste piese de domino. Ce faci azi influenteaza ce vei fi maine si tot asa pana cand nu vor mai fi piese.
Parere?
Mă mulţumesc cu "doar sunt". Alegerile, faptele fiindu-mi limitate de circumstanţe, nu simt că îmi aparţin cu adevărat, în întregime. E doar un Eu X în circumstanţele date, iar Eu-l în lipsa circumstanţelor, Eu-l "alfa", sau e prea bine ascuns, insesizabil, sau nu există.
Mă bucur că ai intrat. Sper că doar sunt-ul tău o va mai face. 
Salut!
"Eu" inseamna subiectivism. Subiectuvismul este o adunatura de euri/idei/ganduri care, asa cum spui si tu, sunt acolo din cauza circumstantelor. O anumita circumstanta, un anumit subiectivism, alta circumstanta, alt subiectivism.
Insa acest subiectivism, daca suntem atenti si ne gandim putin, cu acest subiectivism nu ne-am nascut. El a luat "nastere" in timp.
Deci, prin alte cuvinte, nu este o parte inerenta noua.
Ceea ce suntem noi am putea spune ca suntem aceea cu care ne nastem, nu? Nu asa este logic?
Deci daca nu ne-am nascut cu subiectivismul, inseamna ca acest "subiectivism" este ceva optional, ceva care ne poate ajuta in diferite moduri, insa, intr-un final, nu suntem.
Insa acest subiectivism, el cum "traieste"/ isi face simtita prezenta?
Simturile, gandurile... le experimentam, nu? Si din ce cauza? Din cauza constiintei as spune eu. Totul are loc in constiinta. Orice om o are.
Suntem constienti de subiectivism, nu? Oricare ar fi el. Orice om este constient de subiectivism, deci am putea spune ca la toti oamenii, constiinta este acel ceva constant, cu care ne nastem.
Deci am putea spune ca suntem constiinta? Cu totii o impartim, indiferent de circumstante etc.
Hmm... subiectivismul... daca nu ne-am nascut cu el, atunci cum putem sa spunem ca suntem subiectivism, adica ganduri, adica eu?
Ceva nu e in regula aici...
Dupa cum ai putut observa, toate "concluziile" le-am pus in forma de intrebare. Nu doresc sa spun cum este viata, lumea. As spune ca nu sunt decat niste presupuneri, insa nici asta nu vreau sa zic.
Ti-am explicat ceea ce eu am descoperit cu timpul, cat de simplu am putut. (pentru ca si eu am inceput sa imi pun intrebari)
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
