Un prieten spunea ca in viata ai 3 scopuri: sa te casatoresti, sa faci un copil si sa plantezi un copac. Eu nu prea sunt de acord, din cauza primelor 2, dar ma intereseaza ce credeti voi.

Este viata ta POTI FACE CE VREI CU EA

Tot 16 am si eu. Ma rog, aproape 17, dar cum ai zis si tu, nu asta e imporntant.
Mda, multi gandesc asa, bine ca nu toti... deocamdata.

Totul este predestinat sa se sfarseasca, restul sunt doar statii de metrou.

Din aproximativ 200 de miliarde de galaxii tu te afli in Calea Lactee, in acest sistem solar care din 9 (cu Pluto) planete esti pe singura care iti permite sa efectuezi aceasta calatorie numita "Viata", iar dintre toate puctele geografice te afli intr-un loc unde conditiile de trai merg bine, iar din toate speciile care sunt in calatoria vietii tu esti in varful lantului trofic si teoretic cea mai inteligenta(specie).
Ai putea fi putin mai recunoscatoare considerand ca este o onoare oricat de tragic ar fi sfarsitul calatoriei sau calatoria insasi fara sa o irosesti pestrecand peste 12 ani de viata intr-o scoala restul lucrand la o fabrica cu salar minim, mancand rahaturi, cu 2 copii si un sot pe cap.
Calatoria este doar una, nu-o sa mai apuci alta.Asa ca bucura-te intr-un mod responsabil de ea, n-o irosi.

http://youtu.be/g-jwWYX7Jlo

Asta depinde de la om la om. Unii fac copii fara sa se gandeasca, lasandu-se ghidati doar de instinctul de inmultire. In astfel de cazuri, nimic nu e planificat, iar atunci nu iese prea bine, de obicei. Altii fac copii pentru ca "asa trebuie". Aici e vina societatii pentru ca le baga in cap anumitor oameni ca sunt obligati sa faca anumite lucruri. Asta e fals. Nimeni nu e obligat sa faca nimic. Eu cand am spus "dragoste" m-am referit la acel sentiment, si nu la atractia sexuala. Bineinteles ca atractia sexuala e suficienta pentru a face un copil, dar nu si pentru a-l creste intr-un mediu sanatos.

Da, stiu chestiile astea, dar sunt unii oameni care sunt fericiti daca ii ajuta pe ceilalti. Mie imi place sa fac asta pentru ca impart bucuria lor si nu astept nimic in schimb Si totusi intr-o oarecare masura avem nevoie sa fim fericiti pentru ca daca esti mereu stresat, posomorat sau trist e cam aiurea totusi si se poate inrautatii totul.

Da, ai dreptate cu acel "deocamdata". Intr-un fel mi-e groaza sa vad ce va ajunge lumea...adica parca nimic nu mai are un sens, multe lucruri sunt imprevizibile si nu stiu, ciudat oricum. Mai ales oamenii se schimba din ce in ce mai mult, dar nu in bine, doar in putine cazuri, mai de graba acelea sunt exceptiile...

Mda, ai dreptate. Asta e viata... trista si adevarata.

Si se mai mira unii de ce eu sunt atat de rupta de realitate si de ce imi place asa de mult sa citesc carti de fictiune sau de ce am devenit ateu si chestii de genul. Si uneori ma intreb ce fel de viata pot sa aiba oamenii ca mine? Adica poti oricand sa te prefaci ca esti normal si nimeni nu o sa-si dea seama ce crezi tu de fapt pentru ca oamenii nu prea pun intrebari, mai ales intrebari directe si le pasa numai de ei oricum.

Faza cu pasatul numai de ei... si eu sunt asa, cred. Nu stiu, eu ma simt destul de egoist. Nu prea imi pasa de altii, nu-mi place sa pun intrebari, prefer sa-mi vad de viata mea.
Acum fiecare cu felul sau de-a fi.

Noapte buna.

Important e sa faci ceea ce iti aduce tie multumire si implinire sufleteasca! Nu exista un tipar anume, oamenii prin natura lor sunt diferiti!

Scopul tau in viata e Acela care consideri tu... Toti gandim altfel

1. Să te căsătorești nu este un scop în viață. Nu înțeleg de ce acest lucru este văzut ca un scop.
2. Să faci un copil înseamnă să anulezi punctul 3, (acceptă umorul).
Dacă mai faci un "ortac" înseamnă încă o gură de hrănit, încă un dobitoc ce e posibil să meargă la școală și să folosească hârtii degeaba, (copacul); probabil își va lăsa imaginația să danseze pe ele într-un mic tangou cu creionul în ora de matematică. Dacă ești chinez probabil că te vei gândi de mai mult de două ori la punctul 2.
3. "Plantarea unui copac în viață" are probabil un alt sens, altul decât acela de a te duce cu o lopată în grădină să sapi o groapă ca să-ți îngropi buruiana.
(poate îți pot explica într-un PM la ce mă refer mai târziu)

Autocorectarea lu' pește.

Da, ai scopuri.
Unu, adica cel care indica egoismul, nesiguranta in sine si neincrederea in oameni...este casatoria.
Doi, sa faci un copil, pentru ca din nou, infierea, ocrotirea unui alt copil care nu-ti seamana te duce la depresie. Vrem sa ne asiguram ca aceeasi mentalitate se va transmite in viitor, odata cu ea reflectam si la nemurire, practic ne mintim din nou.
Copacii nu au ce cauta aici.E o asociere mai veche a unor ecologisti despre familie si pfff verdeata.

In legatura cu casatoritul, nu e necesar. Scopul tau e sa iubesti cu adevarat o persoana. Iar in legatura cu 2, nu stiu, e totusi un scop poate e real.

Mie din pacate imi pasa prea mult de ceilalti chiar daca lor nu prea si ma rog, nu stiu de ce fac asta dar mi se pare ca e lucrul corect pe care il pot face.Pe principul: macar daca eu nu sunt fericita sa ii fac pe altii A, si nici mie nu-mi place sa pun intrebari si practic nici nu-mi place sa depind de ceilalti sau uneori nici sa lucrez cu ei, adica niciodata nu mi-a placut sa lucrez in echipa, dar eu oricum am o problema cu oamenii ca sunt foarte putine persoane in care pot zice ca am incredere si ma rog, am un fel de fobie fata de oameni, cine stie ce e si de ce...

Ai dreptate, mai ales chestia aia ca multi fac copii ca sa nu stiu, sa-i educe practic sa fie ca ei dar daca tu ai o mentalitate gresita e clar ca si copilul va fi destul de...ma rog, ca tine, ceea ce e aiurea dar am vazut o gramada de cazuri asa. Si la casatorie presupun ca asa e, mai ales daca te gandesti ca multi sa zicem ca se iubesc cand se casatoresc dar iubirea asta dispare in scurt timp am putea zice dar unele cupluri nu se despart din comoditate sau daca au facut deja copii, ca na, sa nu destrame familia care oricum nu e chiar asa de legata cum cred ei.

Da...si in legatura cu 2, poate sublime89 avea dreptate, zicea despre nevoia de inmultire pe care o simt oamenii, mai ales tine de supravietuirea ca specie.

Si eu urasc lucrul in echipa si pot spune chiar ca urasc oamenii. Mi-e sila sa ies din casa din cauza ca stiu ca trebuie sa dau peste cel putin un om cretin care sa-mi faca viata de ****.

Stiu sentimentul...eu de obicei aveam Sambata "Azi nu ies din casa" si ma enervam mereu daca trebuia totusi sa merg undeva.Si si eu urasc oamenii. Adica sunt ilogici, dar culmea ca ii inteleg ca deja stiu cum actioneaza in functie de ce fel de persoane sunt si imi dau seama de asta fara sa pun intrebari, de exemplu cand sunt cu o prietena si ne intalnim cu mai multe persoane pe care nu neaparat le cunosc (dar ea ii cunoaste, la asta ma refeream) stau intai si ii observ, nu prea vorbesc cu ei. Nu-mi plac oamenii noi. Oricum n-am incredere in mai nimeni, ca nu inteleg de ce as face-o. Ma rog, sunt genul de persoana care pastreaza totul pentru sine si atunci nu prea ii las pe ceilalti sa ma cunoasca de fapt si ei isi formeaza parerea despre mine in functie de ce ii las eu sa vada (un fel de manipulare si asta). Si pe langa ca sunt ilogici uneori mai sunt si prosti, nervosi sau pur si simplu stresanti. Deci da, iesi afara si socializeaza... daca ai cu cine

Nici mie nu imi plac oamenii noi. E prea ciudat sentimentul ala. Nu stiu ce sa zic, ce sa fac, e aiurea. Probabil cei din jur ma vad ca un ratat care nue in stare sa scoata doua cuvinte, dar pur si simplu nu-mi vine sa zic ceva. Sunt genul care asteapta mai mult ca cel de langa sa zica ceva, nu-s eu ala sa pun intrebari, sa incerc sa cunosc persoana de langa, bla bla.
De incredere, nici d'aia nu prea am. Exista in viata mea persoane cu care mai dialoghez, dar nu consider pe nimeni a fi prietenu/prietena mea. Consider ca aceasta notiune inseamna mai mult decat un om cu care-ti pierzi vremea. Mi se pare normal ca doua persoane care se considera prietene sa isi vorbeasca zilnic, singura exeptie fiind atunci cand chiar nu se poate. Eu nici macar cu sora-mea nu vorbesc zilnic, ce sa mai zic de alti oameni.
Ultima fraza mi-a placut mult, mare adevar.

Ai dreptate la faza cu prietenii.Eu am cateva persoane de care sunt apropiata dar daca ma pui sa-ti zic cati prieteni am as zice 2 si aceia sunt si acele 2 persoane in care am incredere. Si nu stiu, familia ar trebui sa fie cea mai importanta dar eu nu cred asta, nu ma simt deloc apropiata de ei, pentru ca prietenii ti alegi in functie de anumite criterii, familia nu ti-o alegi si trebuie sa o accepti asa cum e dar asta nu inseamna ca sunt oameni care se potrivesc cu tine. Totusi na, ai nevoie de oameni pe langa tine ca uneori e naspa sa fii singur dar nu iti trebuie oameni "de umplutura". Si pana la urma cu socializatul nu e nici o chestie... Oricat de nesociabila sunt eu tot am reusit sa-mi fac anul asta un prieten Adica eu ma comport mereu ca mine insumi, nu incerc sa fiu draguta deloc, deci daca cineva vrea sa se imprieteneasca cu mine macar stiu ca e pentru ca ii place asa cum sunt, ciudata.

Sustin ultima idee

Era altfel: Sa iti intemeiezi o familie
Sa construiesti o casa
Sa plantezi un copac

Probabil ca sunt mai multe variante, eu asa mi-o aminteam, dar are sens si ce zici tu, desi de ce ai contrui o casa?

Tu unde locuiesti>? nu intr-o casa? de cine ai fost crescuta nu de o familie? Ce o sa dai inapoi in schimbul a tot ceea ce ai distrus sau ce ai folosit pentru a iti face o viata mai comoda, poti planta un copac, este un pret destul de mic chiar incorect as putea spune, ar trebui sa facem mai mult de atat... Daca nu te-ai prins care e treaba cu expresia asta, sa stii ca este mult mai veche decat iti imaginezi si probabil a fost spusa de unu mai destept ca noi. Acum daca tu vrei sa o iei ad litteram, inseamna ca nu ai suficient de multi neuroni functionali si cum neuronii nu se multiplica, doar mor incetul cu incetul, nu esti pe calea cea buna si n-are rost sa iti bati capul.

Da, in cazul de fata am interpretat faptul in sine nu semnificatia, de acolo si intrebarea de ce ai constui o casa. Iti inteleg punctul de vedere, stai linistit, si am inteles ce si cum e cu ce lasi in urma si cu ce ar trebui sa contribui ca viata ta pe acest pamant sa nu fi fost degeaba. Dar in legatura cu prima idee, doar pentru ca am fost crescuta intr-o familie (ca asta e logic pe undeva) asta nu inseamna ca sunt obligata la randul meu sa intemeiez una daca nu vreau, nu?

Pai n-are cine sa te oblige sa iti intemeiezi o familie, doamne fereste. Pentru unii e prea mainstream, prea perimat acest sistem, dar daca e sa ne gandim peste 30-40 de ani, parca nu ai vrea sa fii singura pe lume, fara un copil, sot. Daca vezi lucrurile ca pe o ecuatie sot+copil= responsabilitati de care mai bine ma lipsesc, inseamna ca nu ai gasit persoana potrivita si ar fi bine sa cauti nu o sa regreti cand o sa o gasesti.

Hai sa spunem ca nu am gasit una dar ma cam gasit ea pe mine...Ma rog, momentan am doar 16 ani deci mai am o gramada de lucruri de facut pana sa ma gandesc la toate acele lucruri dar ca idee. Plus ca momentan imi place sa fiu singura si ma gandeam ca mereu imi va placea asta dar am inceput sa-mi schimb parerea. E fain sa fii singur atata timp cat tu alegi asta, nu in conditiile in care nu ai de ales, gen ceilalti te resping sau pur si simplu nu le mai pasa de tine...atunci nu e ok.

Asta cu imi place sa fiu singur/singura e sintagma celor ce nu au prieteni, nu au oameni dragi cu care sa isi petreaca timpul, nu au oameni de care sa le fie dor, nu au suflet cu alte cuvinte , glumesc, dar oamenii solitari traiesc lucrurile mai profund, au sensibilitate mai dezvoltata cica... Nu este un lucru bun sau rau, pur si simplu unii sunt mai solitari, nu singuratici, ci solitari.